CRACA DE SUB PICIOARE

SOIMII

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.

- Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.

TEMA PENTRU ACASA - UN EXERCITIU DE FOLOS

MOMENTE DE SINCERITATE CU NOI INSINE
Am citit pe blogul Rodicai Botan o postare foarte de folos. U superb  momentul de sinceritate si un exercitu util. Privegheati si va rugati intruna, spune Cuvantul si o veche cantare crestina,  asta in seamna asfel spus sa fim cu ochii in patru asupra noastra in primul rand evident. Foarte de folos sa ne cercetam si sa indreptat degraba ce e gresit in atitudinea noastra. Acest exercitiu e ca o oglinda in care ar trebui sa ne uitam din cand in cand sa vedem cum " mai aratam", daca nu cumva imaginea din oglinda ne arata ca ceva nu e in regula cu noi.

"Am auzit ca la un meeting audienta a fost rugata sa citeasca tare 1Corinteni 13:4-8, inlocuind cuvintul Dragoste cu Isus.
“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda; nu se umfla de mindrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodata...”
"Audienta a citit si versetele au fost perfecte…si au facut sens. Apoi oamenii au fost rugati sa citeasca si sa inlocuiasca cuvintul Dragoste cu propriul lor nume. Si sa citeasca tare…Si oamenii au inceput sa se codeasca si sa ingine si sa sopteasca din ce in ce mai slab…Frazele erau din ce in ce mai false...
Ar fi interesant sa incercam si noi exercitiul asta.
Sa incep eu…
”Rodica este indelung rabdatoare ( nu chiar), este plina de bunatate ( citeodata), Rodica nu pizmuieste (??? sa trecem peste ), Rodica nu se lauda ( inghitit in sec…alta minciuna), nu se umfla de mindrie ( asta ma dezumfla), nu se poarta necuviincios ( cunosc situatii…) nu cauta folosul sau ( sa ma vedeti la taxe…), nu se minie ( mi-am bagat ochii inapoi in orbite sa nu-i vedeti…), nu se gindeste la rau ( …de obicei), nu se bucura de nelegiuire ( trebuia sa am si ceva bun in mine, nu?, ci se bucura de adevar ( cind e in dreptul meu), acopere totul ( as vrea…), crede totul (...nu mi se potriveste ), nadajduieste totul ( lucrez la credinta chiar acuma), sufere totul (dar nu in tacere ci oftind si gemind)…Rodica nu va pieri niciodata ( prin mila Domnului Isus)…"

VERSETELE ZILEI

Gajini

"Prietene, tie nu-ti fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?
Ia-ti ce ti se cuvine si pleaca. Eu vreau sa platesc si acestuia din urma ca si tie.
Nu pot sa fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tau rau, fiindca eu sunt bun?" (Matei 20:13...15)

DE CE AVEM NOI SENZATIA CA LOGICA NOASTRA E INFAILIBILA?

Ipolit Strambu - Pe ganduri

Hristos a venit în primul rînd ca să ne scandalizeze; să aducă foc şi dezbinare; să laude pe Maria care stă degeaba, şi s-o certe pe Marta care nu-şi vede capul de atîta muncă; să se ferească de neîntinaţii farisei şi să caute dinadins tovărăşia hoţilor şi a târfelor; să nu piardă nici un prilej de a călca sfinţenia Sabatului; să ne scuture, zgîlţîie, ameţească, scoată din ţîţîni, din prejudecăţile cele mai onorabile şi ancestrale, din raţionamentele cele mai impecabile, din obiceiurile cele mai sancţionate de obşte, din adîncurile noastre cele mai stratificate; să ne ardă cu sabia înroşită în foc. Pentru ca să ne poată trezi la ceva nou, la ceva cu totul nou, neaşteptat şi nebănuit: la libertate şi milă.

Scoţîndu-ne de sub lege şi din păcat, nu la o biată moralistă de virtute ne cheamă, ci la deplina libertate, la condiţia de onoare. Şi totodată, cum zice Fericitul Augustin, răpindu-ne îngrijorării căreia îi cedase Marta, ne duce la Bucurie: „Marta trebăluia, iar Maria benchetuia".

De la condiţia de sclav trecem la aceea de om liber. De la trudă şi agitaţie la linişte şi la ospăţ.

* extras din volulmul "Jurnalul Fericirii"Nicolae Steinhard

(preluat de pe blogul Nickbags)

„Nu mă recunoști? Eu sunt Isus! Nu mă recunoști?”

În timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au arestat pe toți evreii dintr-un sat din Polonia, i-au aliniat la marginea satului și i-au împușcat. Trupurile moarte au căzut într-o groapă uriașă săpată de aceiași evrei în aceeași zi. În timp ce acopereau cadavrele cu pământ, nimeni nu știa că printre trupurile moarte era un băiat care, prin minune, nu fusese atins de gloanțele naziste.

După plecarea nemților, cu mari efortul băiatul a scăpat de sub trupurile moarte și pământul mormântului comun. Era seară și se lăsa întunericul. Băiatul a alergat în sat nădăjduind ca sătenii să-l primească în casele lor. Dar, fiecare ușă la care a bătut i s-a închis repede în nas. La vederea unui copil cu steaua lui David în piept, plin de pământ și sânge, nu trebuia făcut mare efort să-ți dai seama că era unul dintre copiii evreilor executați. Nimeni nu voia să aibă de-aface cu naziștii pentru adăpostirea unui evreu. Oamenii închideau ușile plini de frică.

Băiatul a bătut la ușa unei case și înainte de a i se trânti în față, a strigat femeii dinăuntru: „Nu mă recunoști? Eu sunt Isus! Nu mă recunoști?”
Femeia a luat copilul în casă și din momentul acela l-a crescut ca pe copilul ei.

Mai târziu în viață, băiatul acela, care a ajuns om mare își aducea mereu aminte de seara aceea unică în care viața i-a fost salvată. Nu pricepea cum de a putut spune ceea ce a spus.
Pentru asemenea momente cruciale, Duhul lui Dumnezeu pune cuvintele potrivite în gura noastră.

(preluat de pe blogul "pasi spre lumina")

GANDITOAREA

‎"Privind mirata la fratiorul de curand nascut, care plangea zgomotos, Alina de 4

ani, a întrebat-o pe mamica:


- E adevarat ca bebelusul nostru a venit din cer?

- Sigur ca da, draga mea, a raspuns mama serioasa.

- Nu ma mir ca l-au dat afara de acolo, a replicat Alina ganditoare."

(preluat de pe blogul Rodicai Botan)

DRAGOSTE DE PARINTE

Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru ca nu L-a cunoscut nici pe El. (1Ioan.3:1)

Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea. (Ioan.10:28)

Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. (Luc.15:20)

Domnul mi Se arata de departe: "Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea! (Ier.31:3)

Isus deci le-a zis: "Cand veti inalta pe Fiul omului, atunci veti cunoaste ca Eu sunt si ca nu fac nimic de la Mine insumi, ci vorbesc dupa cum M-a invatat Tatal Meu. (Ioan.8:28)

Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatal nu M-a lasat singur, pentru ca totdeauna fac ce-I este placut." (Ioan.8:29)

Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze; si unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca Imi slujeste cineva, Tatal il va cinsti. (Ioan.12:26)

De multe ori stau si ma gandesc la incercarile prin care am trecut si cat de minunat m-a scos Dumnezeu cu mana tare, nu pot decat sa multumesc Lui si sa ma incred in continuare ca indiferent de ce o sa apara pe calea vietii El va fi cu siguranta langa mine pentru ca asa a promis ca nu ne va lasa si nimeni nu ne va smulge din mana Sa

Atitudinea mea si modul de perceptie s-a schimbat foarte mult in relatia mea cu Dumnezeu mai ales de cand am devenit mama si am inteles iubirea pentru copii. Perspectiva prin care priveste un parinte este plina de dragoste , e altruista si dornica de a indruma copilul spre ce e mai bun.  Dorinta mea ca mama e ste permanent indreptata spre a face copilul sa aleaga ce e mai bun si sa se increada in Dumnezeu. E o bucurie mare cand vad ca ei aleg sa asculte , dar si o mare durere cand ei nu o fac.  De multe ori m-am gandit la tatal din filul risipitor si sunt convinsa ca si el a depus toate eforturile cu ambii copii , dar amandoi au vazut cu greu dragostea tatalui si nu au perceput numai restrictiile. Il admir pentru puterea pe care a avut-o tatal la un moment dat sa  lase totul in grija lui Dumnezeu.

 Copiii mei s-au facut mari si deseori simt ca trebuie si eu sa las din mana unele lucruri si sa le incredintez cu totul in mana lui Dumnezeu. Uneori greselile lor ii costa si ma doare cumplit lucrul acesta dar razvratirea firescului din ei vremurile in care traim cu multe himere ii farmeca si cred ca se pot lipsi de sfaturile noastre si merg asa cum vor ei si esueaza . Fiecare dintre noi avem ceva de fiu risipitor , si avem senzatia ca putem sa ne descurcam singuri si chiar si pentru cateva secunde daca nu tinem cont de sfaturile Tatalui o luam lamentabil la vale. Cata suferinta trebuie sa fie pentru Tatal nostru cand ne vede ca decidem dupa mintea noastra...la fel cum si noi suferim pentru copiii nostri. Iata de ce trebuie sa ascultam sfatul sa veghem si sa ne rugam ca ispita care vine peste noi sau copii nostrii sa poata fi depasita caci scrie ca nici o ispita nu este peste puterile noastre. Si atunci cand copii nostri nu asculta si ne doare sa ne gandim ca si noi la randul nostru cand nu ascultam de Dumnezeu provocam Tatalui la fel de multa durere.

Dar nu trebuie sa ramanem in deznadejde si sa intelegem ca Dumnezeu e credincios promisiunilor Sale si ne va scoate cu mana tare din incercari atat pe noi cat si pe cei pentru care ne rugam.