CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

sâmbătă, 9 februarie 2013

"CINE NU ARE UN BATRAN SA-SI CUMPERE"

Staretul Tadei
https://www.youtube.com/watch?v=5DOBBa-Hd7M&feature=player_embedded#!
Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere spune o veche vorbă românească .

"Caci sfatul este o candela, invatatura este o lumina, iar indemnul si mustrarea sunt calea vietii." (Prov.6:23)
"Sa-L inalte in adunarea poporului si sa-L laude in adunarea batranilor!" (Ps.107:32)
"Copiii copiilor sunt cununa batranilor, si parintii sunt slava copiilor lor. " (Prov.17:6)
"Si toti ingerii stateau imprejurul scaunului de domnie, imprejurul batranilor si imprejurul celor patru fapturi vii. Si s-au aruncat cu fetele la pamant in fata scaunului de domnie, si s-au inchinat lui Dumnezeu" (Apoc.7:11)


 (dr MAG- multumesc ca pe blogul tau am gasit aceasta minunat video, pe care nu am putut sa nu il transmit si altora. E atata intelepciune in acest om a lui Dumnezeu incat simti cum se revarsa si te umple de pace si bunatate)

vineri, 8 februarie 2013

FETITA CU UN MAR



Tradusa de Rodica Botan

August 1942. Piotrkow, Polonia.
Cerul era trist si cenusiu in dimineata aceea, iar noi asteptam febrili... Toti barbatii, femeile si copiii din partea de ghetto unde locuiau evreii au fost adunati in piata orasului. S-a dus vorba printre noi ca o sa ne mute. Tatal meu numai ce murise recent de tifos, boala care stinsese vietile multora in ingramadeala unde locuiam. Cu groaza ma gindeam ca familia noastra va fi si ea imprastiata.

"Faci cum stii", mi-a zis in soapta fratele meu mai mare Isidore", dar sa nu le spui virsta ta adevarata. Spune-le ca ai saissprezece ani." Eram inalt pentru un baiat de 11 ani asa ca n-a fost greu sa spun ca sint mai mare. Asta insemna ca ar putea sa ma gaseasca bun de lucru.

Un barbat din SS s-a apropiat de mine, in cadenta cizmelor pe asfalt. S-a uitat de la mine de sus pina jos, si apoi m-a intrebat citi ani am. "Saisprezece", am spus. Si el mi-a aratat sa ma duc in partea stinga unde erau cei trei frati mai mari ai mei si alti membri din familia mea, dintre barbati.

Mama mea statea nemiscata in partea dreapta impreuna cu celelalte femei, cu copiii, bolnavii si oamenii batrini. I-am soptit lui Isodore: "De ce?" Dar el nu mi-a raspuns. Am alergat atunci la mama si i-am spus ca vreau sa stau cu ea... "Nu!" mi-a raspuns ea taios."Pleaca! Nu ma deranja! Du-te cu fratii tai!"

N-a vorbit niciodata atit de urit cu mine. Dar am inteles; incerca in felul asta sa ma protejeze. M-a iubit atit de mult, ca a trebuit de dragul meu sa pretinda de data asta ca nu ma iubeste. Asta a fost ultima data cind am vazut-o pe mama.

Fratii mei si cu mine am fost transportati in vagoane de animale in Germania. Am sosit la Buchenwald in campul de concentrare, si intr-o noapte, saptamini mai tirziu, am fost cazati intr-o baraca foarte aglomerata. Ziua urmatoare, am primit uniforme si numere de identificare. "Sa nu-mi mai spuneti Herman de acum incol", le-am spus fratilor mei, "sa-mi spuneti 94983".

Mi s-a dat de lucru in crematoriu, sa mut mortii cu un fel de lift tras cu sfori, manual. M-am simtit si eu mort, ca mortii pe care ii caram. Si cu inima impietrita in mine, am devenit un numar oarecare.

Curind dupa asta, atit eu cit si fratii mei am fost trimisi la Schlieben, unul din sub-campurile de la Buchenwald`s, in apropiere de Berlin.
Intr-o dimineata mi s-a parut ca o aud pe mama spunindu-mi clar, dar soptit..."Fiule, am sa iti trimit un inger"... Dar apoi m-am trezit. Totul fusese un vis... un vis asa de minunat. Dar in locul unde eram noi, nu puteau sa existe ingeri. Acolo exista doar munca silnica, foame si groaza.

Citeva zile mai tirziu, ma plimbam in jurul campului, pe linga baraci, in apropierea gardului de sirma ghimpata pe unde garzile nu pot sa vada asa de bine. Eram singur. In partea cealalta de gard am zarit pe cineva, o fetita cu bucle luminoase. Era ascunsa dupa un plop. M-am uitat in jur sa fiu sigur ca nu ma vede nimeni, si i-am soptit incet in germana..."Nu ai ceva de mincare?" Dar s-a vazut pe fata ei ca nu intelegea. Atunci m-am apropiat si mai mult de gard si am repetat intrebarea in poloneza. A pasit si ea mai aproape. Eram zdrentos si murdar, cu niste zdrente legate de picioare in loc de pantofi, dar fetita nu s-a speriat de mine. Si pentru prima data de cind am fost luat de acasa am zarit in ochii cuiva...viata.

A scos din buzunarul jachetei de lina, un mar si mi l-a aruncat peste gard. Am luat marul si pe cind ma pregateam sa ma departez de gard am auzit o soapta usoara..."te vad miine". De atunci am inceput sa imi caut drum pe acolo, cam pe la aceeasi vreme in fiecare zi. Si totdeauna o gaseam acolo si-mi aducea cite ceva de minacre, o bucata de piine sau un mar. Nu indrazneam sa vorbim sau sa stam prea mult la gard. Daca am fi fost prinsi, asta insemna sentinta la moarte pentru amindoi. N-am aflat nimic despre ea...decit ca era fata de fermier si ca vorbea poloneza. Cum o chema oare? Si de ce isi risca ea viata pentru mine? Unde eram eu nu exista speranta, dar fetita asta de dincolo de gard mi-a dat o unda de speranta si totodata mi-a mai potolit si foamea.

Aproape sapte luni mai tirziu, impreuna cu fratii mei am fost ingramaditi din nou intr-un vagon de carbuni si transportati la Rheresienstadt, camp in Cehoslovacia. "Sa nu mai vii..." i-am spus fetitei in ultima zi..."Ne duce de aici"...si m-am intors cu fata catre baraci si nu m-am mai uitat inapoi nici macar sa-i spun adio acestei fetite a carui nume inca nu-l aflasem...fetita cu un mar.

In Theresienstadt am stat trei luni. Razboiul era pe sfirsite si fortele aliatilor se apropiau, dar soarta mea era inca aceeasi. In 10 mai 1945, eram pe lista celor ce trebuiau sa fie gazati in camera de gazare la ora 10:00 dimineata. In linistea diminetii incercam sa ma pregatesc sufleteste. De atitea ori mai fusesem asa de aproape de moarte...dar cumva, am supravietuit acelor momente. Dar acum ...asta era. M-am gindit la parintii mei. Cel putin, m-am gindit eu, o sa-i revad.

Dar la ora 8:00 dimineata s-a creat o stare de neliniste. Am auzit glasuri ridicate, si am vazut oameni alergind prin tabara. M-am alaturat fratilor mei. Rusii eliberasera campul, si portile s-au deschis. Toata lumea alerga, si eu alergam cu ei. Intr-un mod miraculos, toti fratii mei au supravietuit; desi nu-mi dau seama cum. Cit despre mine, am stiut ca fata cu marul a fost cheia supravietuirii mele. Intr-un loc in care diavolul parea ca invinsese, bunatatea unei singure fiinte mi-a salvat viata. Mama imi promisese in vis ca imi va trimite un inger... si fetita asta a fost ingerul trimis de ea.

In cele din urma, am ajuns cumva in Anglia unde o societate evreiasca m-a sponsorizat si m-a trimis la o scoala cu alti baieti care au supravietuit Holocaustului si am invatat ceva electronica. Apoi am venit in America, unde il aveam deja pe fratele meu Sam, care se mutase mai inainte. Am servit in armata americana in timpul razboiului din Coreea, si m-am reintors in N.York in urmatorii doi ani. Prin august 1957, imi deschideam deja atelierul meu de reparatii electronice, si astfel m-am stabilit acolo.


Intr-o zi, prietenul meu Sid care ma cunostea din Anglia, m-a chemat si mi-a zis..."Asculta, eu merg in oras cu prietena mea; ea insa are o prietena poloneza; n-ai vrea sa vii cu noi?" " Asa fara sa o cunosc? Nici pomeneala, eu nu ma pretez la astfel de situatii!" Dar cum el tot insista, m-am gasit citeva zile mai tirziu in Bronx, sa iesim in oras cu prietena lui si prietena prietenei lui, Roma.
Trebuie sa admit... experienta n-a fost de loc rea. Roma era asistenta la un spital din Bronx. Era placuta, si inteligenta . Era si frumoasa, cu niste zulufi castanii si ochi verzi, in forma de migdala, din care tisnea viata.

Asa ca, noi patru ne-am plimbat cu masina prin Insula Coney. Vorbeam cu atita usurinta cu Roma si era atit de placut in prezenta ei. Si din vorba am inteles ca si ea fusese oarecum speriata de o asa intilnire cu un necunoscut. Si ziceam noi ca doar le facem prietenilor nostri o favoare. Ne-am plimbat pe faleza, bucurindu-ne de briza Atlanticului, si apoi am luat cina pe faleza. Nu mai avusesem asa un timp minunat de multa vreme.

Ne-am intors la masina lui Sid, si acum Roma s-a asezat linga mine pe bancheta din spate. Ca niste evrei scapati din razboiul din Europa, noi stiam ca intre noi sint inca multe lucruri care nu s-au spus. Ea a fost cea care a spart gheata, intrebindu-ma parca in soapta..."Tu unde ai fost in timpul razboiului?"
"Intr-un camp", i-am spus, cu amintiri inca dureroase in minte, gindindu-ma la parintii pe care i-am pierdut... "incerc sa uit ...dar nu voi putea uita nicioadata". Ea mi-a raspuns cu o usoara aprobare din cap. "Familia mea a fost ascunsa intr-o ferma in Germania, nu departe de Berlin". Si a continuat, "Tatal meu a cunoscut un preot, si el ne-a facut rost de acte (Aryan papers) " Mi-am imaginat ca si ea a avut de suferit la fel de mult daca nu de altceva, de frica ce era pentru noi in timpurile alea o companie permanenta. Si totusi. aici eram amindoi, supravietuitori intr-o lume noua. "Era un camp, linga ferma", continua ea, acolo era un baiat la care ma duceam si ii aruncam cite un mar in fiecare zi".

Oh, ce coincidenta de situatii, m-am gindit..."Dar cum arata baiatul asta? am intrebat-o eu. "Era inalt, slab si flamind. Cred ca l-am vazut in fiecare zi timp de sase luni". De acuma inima imi batea cu furie... Nu-mi venea sa cred. Nu, asta nu e posibil. "Si el ti-a zis intr-o zi sa nu mai vii la gard, ca pleaca la Schlieben?". Roma s-a uitat la mine cu mirare. "Da, dar tu de unde stii?. Eram gata sa sar in sus si sa explodez de fericire si de emotii... nu-mi venea sa cred... aveam linga mine ...ingerul meu"




"Nu te mai las sa pleci niciodata i-am spus". Si atunci, pe loc, pe banca din spate a masinii prietenului meu, am cerut-o in casatorie, la prima noastra intilnire. N-am mai vrut sa astept. "Esti nebun", mi-a spus ea. Dar m-a invitat sa-i intilnesc parintii in Sabatul ce urma. Oh, doream atit de multe sa stiu despre Roma, dar stiam deja un lucru sigur... ca este loiala, si ca are o inima plina de bunatate. Copil fiind, luni de-a rindul, infruntind cu curaj cele mai rele circumstante, a venit cu credinciosie la gard si mi-a adus atita speranta in cele mai negre clipe din viata. Acum ca am regasit-o...n-o sa o mai las niciodata de linga mine.

In acel Sabath, Roma mi-a acceptat propunerea si eu mi-am tinut cuvintul. Dupa 50 de ani de casatorie, 2 copii si trei nepoti, sintem tot impreuna.

Herman Rosenblat, Miami Beach, Florida



PS .povestea a fost pusa sub semnul intrebarii ca ar fi adevarata. Eu nu stiu,  si nici nu e treaba mea sa aflu. Eu am luat-o ca pe o poveste. Dar ideea de bunatate a povetii e foarte frumoasa si desi e o fictiune se pare ca multe povesti indemnul la bunate e frumos. Multi visam si uneori ne place sa modificam experientele noastre macar in vise. Cei drept nu trebuie sa afirmam ca visele sunt realitate, da uneori visele ne ajuta sa indraznim sa fim mai buni si sa indraznim sa speram si uneori pot deveni si o realitate....


duminică, 3 februarie 2013

CINE A FOST DUMITRU CORNILESCU

Despre viata înaintașilor noștri – Dumitru Cornilescu

De Ana Dobra, Portland, Oregon
(DIN PUBLICATIA SUB COPACUL DEBOREI)
Milioane de români au în casele lor Biblia dar puțini știu cine a tradus-o și cum a ajuns la dispoziția noastră în limba română. Când Dumnezeu are în vedere luminarea spirituală a unui popor, pregătește El Însuși toate condițiile necesare împlinirii planului Său.  
„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci" Daniel 12:3
Preotul

Dumitru Cornilescu, care a tradus Biblia, pe care noi o avem astăzi în casele noastre și o citim s-a născut în jud. Mehedinți, într-o familie de credincioși ortodocși. Dragostea lui pentru Mântuitorul Isus Hristos, iubire pe care o deprinsese prin educația spirituală primită din copilărie precum și dorința de cunoaștere a Scripturilor, au constituit firul călăuzitor al vieții sale. Exista în el o dorință fierbinte de a afla mai multe despre relația spirituală intimă cu Mântuitorul. Era sincer preocupat de formarea sa spirituală ca viitor preot, pentru că își dorea să poată fi un adevărat pastor de suflete, capabil să arate calea către Hristos nu numai prin cuvântul său, ci și prin exemplul lui personal. Preocupat de limbajul greoi folosit de traducerile Bibliei existente în acea vreme, când era folosită limba română arhaică și caracterele slavone, Cornilescu a exclamat : "Dacă viața creștină a poporului izvorăște din cunoașterea Bibliei, iar eu nu pot înțelege ce este scris acolo, cum va înțelege oare poporul ?". Acest gând l-a urmărit cu putere până ce, în final, l-a determinat să înceapă traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului 20.

Susținut financiar de prințesa Rallu Calimachi și înconjurat de originalele Scripturii în limbile greacă și ebraică și de aproape toate traducerile vremii în limbile germană, engleză și franceză, Cornilescu s-a apucat serios de munca de traducere a Bibliei. Traducerea a durat mai bine de patru ani, apărând la București în anul 1921. Mare parte a acestei traduceri a avut loc în Elveția, unde Cornilescu s-a stabilit și unde a rămas până la sfârșitul vieții, în 1975.
Am avut șansa să cunosc pe cineva care a avut harul să îl viziteze pe preotul Cornilescu, pe când locuia în Elveția. Când acesta s-a apropiat de locuința în care se afla Cornilescu, a simțit o prezență divină deosebită, iar primirea pe care preotul i-a făcut-o acestui frate a fost una cerească. Fratele spunea că, ceea ce l-a impresionat când l-a întâlnit pe preot a fost faptul că acesta avea mâna dreaptă atrofiată din cauza faptului că a scris toată traducerea Bibliei cu mâna, de patru ori, până a ajuns la forma definitivă, neavând la dispoziție pe atunci o mașină de scris. Acesta și-a pus în slujba Domnului toată energia de care a dispus, neținând cont de deteriorarea sănătății și a mâinii drepte, datorită oboselii musculare și distrugerii nervilor motori.
 
M-a marcat relatarea acestui frate și m-a încurajat să transmit și generațiilor viitoare acest model de dedicație totală pentru Dumnezeu, punându-mi și mie, în același timp, întrebări de baraj pentru viața mea :
În ce direcție este investită energia mea ? Cât sunt eu de dispusă să îmi ofer timpul și darurile mele Domnului ? Cât de departe sunt dispusă să merg în a împlini lucrările lui Dumnezeu ?

Vă las cu aceste întrebări precum și cu dorința și rugăciunea ca, atunci când vom simți că Domnul ne cheamă la lucrările Lui să depunem și noi tot efortul și să dăruim tot ce avem mai bun, pentru ca lucrarea Sa să strălucească.

Am considerat ca o datorie de conștiință și de onoare includerea acestei foarte sumare biografii a celui care, prin harul lui Dumnezeu, a făcut poporului român acest mare dar spiritual : Biblia tradusă în limba română a începutului de secol 20. Fie ca exemplul său să ne ramână mereu viu în amintire și să ne fie un imbold către o mai adâncă credincioșie față de Dumnezeu !

(Ralu Callimachi s-a născut la Nisa pe 22 septembrie 1867, fiica cea mai mare a lui Teodor și Zenaida Callimachi. Ceilalți frați ai ei sunt: Alexandru (n. 1866), Zenaida (n. 1870), Smaranda (n. 1871) și Ioan (n. 1880).
Prințesa Ralu Callimachi a jucat un rol fundamental în apariția versiunilor Cornilescu ale Scripturii. Ea a finanțat atât prima ediție a Noului Testament (1920), cât și a traducerii integrale a Bibliei (1921).
Actualmente nu există informații despre data morții ei sau despre locul în care a fost îngropată. Ultima informație referitoare la ea provine dintr-o scrisoare datată aprilie 1941, când Ralu era în vârstă de 73 de ani și trăia modest într-o căsuță din București. Scrisoarea îi este adresată cumnatei sale, Maria Callimachi (născută Vernescu), soția lui Alexandru Callimachi (1866-1918), cel de-al doilea copil al soților Teodor și Zenaida.)

sâmbătă, 2 februarie 2013

DRAGOSTEA ADUCE PACE SI BUCURIE

Toti avem probleme de a gasi calea de a relelationa cu cei din jurul nostru cat mai cordial cu putinta si care sa ne dea pace si bucurie. Ar trebui sa ne oprim din cand in cand din "alergat" sa ne cercetam mai cu deamanuntul. Din noiembrie am schimbat locul de munca si a trebuit sa pun in practica a ma armoniza cu toate colegele mele in numar de doisprezece. Este o provocare si este o mare oportunitate in primul rand pentru a ma schimba eu si a trai in armonie. Se spune ca omul cat traieste invata. E cat se poate de adevarat. Important insa e sa si vrei sa inveti. A judeca pe altul e cam asa: ”Asadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poti dezvinovati; caci prin faptul ca judeci pe altul, te osandesti singur; fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri.” (Rom.2:1)
Am auzit nu in urma cu mult timp intrebarea : De ce ne-a creat Dumnezeu?, si raspunsul: Pentru ca ne iubeste. Ceea ce cred eu cu convingere este ca suntem creati din dragoste niste fiinte libere carea au scrise legea in inimile lor (“Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Romani 2:14,15″) si care trebuie sa decida singure ce aleg si mai presus trebuie sa iubeasca. Ador definitia dragostei din epistola catre Corinteni, iar ultimul verset este de-a drepul fascinant: “Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1Cor.13:13)
Incep din ce in ce mai mult sa observ ca cheia echilibrului interior este exact aceasta dragoste si spre interior si spre exterior. Frica si ingrijorarea sunt cele care ne ravasesc si chiar ne imbolnavesc nu numai mintal , emotional dar chiar si fizic. Bucuria incrderea credinta ne pazesc pentru ca astfel dobandim pace
Am stat de foarte multe ori si am reflectat la versetele de mai jos si am realizat ca aceste indemnuri reprezinta o reteta care negresit e foarte eficienta:
“Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!
Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape.
Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri.
Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus.
Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda, aceea sa va insufleteasca.
Ce ati invatat, ce ati primit si auzit de la mine si ce ati vazut in mine, faceti. Si Dumnezeul pacii va fi cu voi. (Filipeni 4:4…9)

BATRANA DOAMNA CONSTIINTA

de Glenn Tex Evans
tradus Rodica Botan

La mine acasa, in partea de Est a Texasului, cind am fost doar un baietel, duceam lipsa de tare multe lucruri. Deseori nu aveam nici mincare suficienta. N-am avut niciodata haine prea grozave, sau casa nu era cine stie ce si nici doctori nu erau prin prejur.

Si cu toate astea am avut citeva lucruri care au fost foarte bune pentru noi. Si dintre ele, cel mai important este acela ca am avut niste parinti devotati. Mama si tatal meu cred ca au fost toata viata indragostiti unul de altul…din momentul cind s-au intilnit prima data si pina la sfirsit.

Parintii mei nu cred ca au avut prea multa educatie. Banuiesc ca s-au dus la scoala poate pina la clasa a opta, dar cu siguranta nu mai departe de atita. Singura scoala unde au mers a fost una din scolile alea care are o singura camera , care erau pe atunci in Texas. Dar am fost intotdeauna placut surprins cit de multa muzica si poezie cunosteau. Si se pricepeau destul de bine si la matematica. Tatal meu in mod special era un om care lucra foarte mult.

Mama, desi nu avea multa educatie era isteata, si plina de compasiune. Isi adora copii si a lasat impresii de neuitat in sufletul fiecaruia din noi.

Intr-o zi, cind eram doar un baietel, mama imi dadu un moment de atentie special. Nu era ceva neobisnuit la ea ca sa stea jos si in liniste sa impartaseasca unele lucruri doar cu unul din copii ei. Citeodata ne povestea de zilele cind ea era doar o fetita sau ne povestea de calatorii care au trecut pe acolo si cite capete de vaci aveau in turma sau povesteam ce o sa punem in gradina in anul care vine. De cite ori avea citeva minute libere se aseza jos cu cite unul dintre noi si isi petrecea ceva timp vorbind cu noi…si aceste momente au ramas in memoria noastra nesterse.

Si cum va spuneam, s-a asezat intr-o zi linga mine si mi-a zis…”Glen, tu sa stii ca ai inauntrul tau o batrinica mica!”. A fost suficient remarca asta sa-mi fure toata atentia. Si imaginatia mea a urmat-o apoi cu fiecare cuvint pe care l-a spus.

“Inauntrul tau, este o batrinica tare mica…pe care o s-o numim…doamna Constiinta. Aceasta mititica batrinica, Doamna Constiinta, traieste in apropiere de inima ta, inauntrul tau, tot timpul. Cind faci ceva rau, cind minti sau te comporti ca un las, stii ce face Doamna Constiinta? Isi pune fata in miini uite, asa cum fac eu acuma, si plinge.” Si mama si-a pus fata in miini si mi-a demonstrat cum plinge batrina Doamna Constiinta, de fiecare data cind eu fac ceva rau.

Apoi , cu un ton schimbat…”dar stii ce face Doamna Constiinta de cite ori esti curajos si te porti cu bunatate si spui adevarul? Lasa-ma sa-ti spun eu ce face Doamna Constiinta . Cind esti curajos si bun si spui adevarul, Doamna Constiinta danseaza …isi ridica miinile in sus si se roteste uite asa de bucurie…”

Mama mea mi-a spus povestea asta cu mai bine de 50 de ani in urma, cind inca eram doar un baietel. Cu toate astea imaginea ce mi-a creat-o atunci inca este vie in mintea mea si astazi. Pot si acuma sa o vad pe Doamna Constiinta. Nu e mai inalta de 6 inch. Nu este imbracata in haine moderne ci intr-o rochie de tara de culoare maro, exact asa cum era rochia mamei mele.

Pot sa marturisesc ca am vazut-o de citeva ori pe Doamna Constiinta punindu-si fata in miini , plingind. Sint sigura ca aparitia ei a fost datorata invataturilor ce le-am primit de la mama mea. Pot de asemenea sa va spun ca am vazut-o pe Doamna Constiinta si cu miinile in sus dansind…in bataia vintului rotindu-se si iar rotindu-se…Si dansul ei a fost inspirat de ceva curajos si drept si bun si adevat…

Parintii si profesorii si psihologii pot analiza povestea asta…dar eu am vrut sa impartasesc acest aspect al vietii mele cu voi. Pentruca si astazi inca pot sa o vad adesea pe Doamna Constiinta dansind cu miinile in sus sau stringindu-se si ascunzindu-si fata in miini cu parere de rau plingind…in functie de actiunile mele.

“Cine are urechi de auzit, sa auda.”

COPIII SPUN LUCRURI DIVINE



"Si I-au zis: "Auzi ce zic acestia?" "Da", le-a raspuns Isus. "Oare n-ati citit niciodata cuvintele acestea: "Tu ai scos laude din gura pruncilor si din gura celor ce sug"?" (Mat.21:16)

"Isus a chemat la Sine pe copilasi si a zis: "Lasati copilasii sa vina la Mine, si nu-i opriti; caci Imparatia lui Dumnezeu este a unora ca ei". (Luc.18:16)

(primite pe e-mail-Multumesc Lucian)
 
Calugarii si-au facut meserie din rugat pentru ca ei au vazut ca nu
poate sa existe meserie mai frumoasa decat sa vorbesti tot timpul cu
Dumnezeu.” ( 9 ani)
“Calugarii nu sunt asa de vorbareti pentru ca daca il lasa pe Dumnezeu sa
le vorbeasca toata ziua, ei s-au obisnuit sa taca mult, ca sa-L asculte -
ca nu pot sa-L intrerupa tocmai pe Dumnezeu.” ( 8 ani)
“Biserica e sfanta si ramane sfanta chiar daca intra in ea multi
pacatosi, ca biserica de aia e facuta, ca pacatosii care intra sa-si faca
acolo antene pentru Dumnezeu.” ( 12 ani)
“Dumnezeu se intelege mai usor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai
incapator. La oamenii mari e o inghesuiala de rele ca nici n-ai unde sa
stai.”( 10 ani)
“Biserica nu iubeste placerea , ca placerea iti aduce sa spui mereu ca
mai vrei, pe cand multumirea iti aduce sa spui ca-ti ajunge.” ( 9 ani)
“Ingerii nu ne spun cum e in Rai, de unde sunt ei, ca atunci cand mori e
ca un fel de ziua ta si primesti cadou Raiul si ei nu pot spune dinainte
cum arata cadoul pe care il primesti pentru ca strica toata ziua.” ( 10 ani)
” Nu e bine sa stai cu pacatul in tine, trebuie sa fugi la spovedit, ca
pacatul din tine sa nu faca pui de pacati.” ( 10 ani)
“Preotii vin in casele oamenilor inainte de paste si Craciun ca sa
sfinteasca toate camerele, ca le curata cu aghiazma care e un foarte bun
detergent impotriva dracilor.” ( 11 ani)
“Postim ca sa nu ne mai gandim numai la gusturi de mancare si sa ne mai
gandim si la gustul de Dumnezeu.” ( 11 ani)
“Cei care nu-l gasesc pe D-zeu sunt cei care il cauta din interes.” ( 12 ani)
“Milostivul e rar ca mila n-o gasesti pe toate drumurile deoarece ea
trebuie cultivata.” ( 14 ani)
“Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeste intre patru ochi
cu Dumnezeu.” ( 10 ani)
“Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor, pentru ca trupurile lor au fost
bagate in pamant cu cerul in ei.” ( 13 ani)
“Sfintii au aureola rotunda si nu patrata ca sa nu faca vreun rau nici
macar din greseala – ca poate cine stie, cand se ridica la cer, sa nu
intepe cu vreun colt o pasare in zbor.” ( 13 ani)
“Oamenii care cred in Dumnezeu se dezvolta mai repede decat ceilalti
oameni, pentru ca ei ajung sa-si dezvolte esentialul.” ( 15 ani)
” Ne dam seama ca Dumnezeu ii iubeste pe toti oamenii la fel, ca daca te
desparti de El si mai tarziu te intorci la El, nu tine suparare si te ajuta
la fel ca si pe cei care au fost tot timpul cu El.” ( 11 ani)
“Inima bate, bate pana se stinge, ca inima este ca lumanarea si daca tu
crezi in Dumnezeu, el ti-o aprinde din nou in Cer.” ( 9 ani)
“Daca cineva ar insista la usa mea sa-mi schimb religia, as zice ca nu
pot, pentu ca ar fi ca si cand mi-ar cere sa-mi schimb parintii.”( 9 ani)
“Daca ii ascultam atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se lauda,
pentru ca nu le este gata capul.”( 11 ani)