AMINTIRILE UNEI MAME...

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. (Rom.8:28)

Prezentul, trecutul deseori te fac sa realizezi grija, mila si dragostea Domnului si iti intaresc credinta sa poti pasi cu incredere in viitor, mai ales cand prin vedere nu poti deslusii binecuvantarile si planul lui Dumnezeu in imprejurarile prezente grele. Deseori meditez la evenimentele din viata mea si imi place enorm de mult cand realizez ca promisiunea din Romani 8: 28 a functionat negresit in cele mai dificile moment. Zilele acestea mi-am reamintit din experienta mea de mama cu primul copil Sorin . Mi-am dorit mult sa am copil si in felul meu de atunci m-am rugat sa am un copil. Si Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea si mi-a oferit sansa, desi starea fizica interioara nu era chiar mediu favorabil si de care nici medici nu stiau . Precum in psalmul 139 in chip tainic a plamadit o mica faptura pe care tot cu ajutorul Lui am putut-o tine timp de sapte luni in pantecele mele. La sapte luni am ajuns la urgent in spital si fara sa cunosc pe nimeni Domnul a strans in jurul meu doctori inzestrati de El cu pricepere sa ma opereze prin cezariana. Dupa patru ore atat copilul cat si eu eram teferi. Cand m-am trezit aveam sa aflu ca operatia a fost complicata si eu am avut si un fibrom de aproape jumatate de kilogram,ca peretele uterului  fusese modificat datorita acelui fibrom si ca a fost o minune ca in cele sapte luni nu a plesnit. Am recunoscut si atunci ca a fost mila si bunatatea Domnului sa scapam teferi din aceasta experienta. Am stat o luna de zile in spital pentru ca de la un ghilogram optsute copilul sa ia in greutate. In spital copilul a beneficiat din una din cele mai bune si ubitoare doctorite de premature care s-a ocupat in chip minunat de El si pentru care ma rog ca Domnul s-o binecuvanteze. Am fost foarte speriata si mi-a fost teribil de greu sa cresc aceasta faptura. Manca foarte greu si lua foarte greu in greutate. In douazecisi patru de ore manca cat un copil obisnuit la o masa. A trebuit conform greutatii sa schimb multe tipuri de lapte. Trecerea  de la un lapte la altul o faceam  cu zeama de orez.

Ce sa spun pana pe la varsta de patru ani a fost minunea lui Dumnezeu si intelepciunea Sa care m-a ghidat cum sa cresc acest copilas deosebit de vesel si vioi de altfel. Alimentul care era cel mai indragit era orezul. Aveam obiceiul pe atunci sa glumesc spunand ca baiatul meu se hraneste ca soldatul chinez cu o lingura de orez. II preparam orez in castronas in care ascundeam cu dibacie, branza, carne legume maruntite.  Fiind un copil extreme de iute nu avea rabdare sa stea la masa si mergeam cu castronasul dupa el si asa reuseam sa pot s ail hranesc. Spuneam deseori ca daca l-as vedea mancand niciodata nu l-as forta . Dar nu-mi imaginam ca mult mai tarziu aveam sa ii spun sa manance mai putin ca exagereaza cu mancatul in perioada pubertatii.

O alta problema ce i-a dat de furca in mod serios a fost scoala. Cat a fost in scoala a fost un chin pentru amandoi si numai bunul Dumnezeu ne-a ajutat pe amandoi sa traversam aceasta perioada. Desi a fost intodeauna un copil inteligent, datorita faptului ca a fost iute si notiunile abstracte au fost gru de patruns pentru el, totdeauna a fost considerat un elev foarte slab la invatatura. In toata perioada scolara cred ca nu am intalnit decat cateva cadre didactice care au reusit sa inteleaga situatia si sa putem traversa aceasta perioada. Perioada scolara nu i-a adus decat neajunsuri . A stricat deseori relatia dintre noi, dintr-un copil sigur pe el a devenit nesigur, dintr-un copil exuberant si plin de veselie a devenit nervos si trist. Acum are 21 ani lucreaza si a terminat liceul chiar zilele acestea sustine examenele de bacaloreat. Nevoia practica de  a avea un act fara de care aici cu toate ca e istet, muncitor si cinstit, s-ar putea in viitor sa nu se descurce ne-a determinat sa continuam acest barbarism :scoala. Am stat de multe ori si am discutat cu el si cu ajutorul Domnului am reusit sa revina iar la felul lui de a fi inainte de a se interpune acest sistem scolar care nu-i avantajaza pe toti la fel.

In desele mele discutii cu Sorin i-am reamitit mereu ca e faptura lui Dumnezeu si cat de mult il iubeste Domnul. Deseori am crezut ca vorbele mele se duc in van, deseori am crezut ca imi racesc gura de pomana, deseori am crezut ca nu pot opri influenta nefasta a "prietenilor", a modei , a multor lucruri nefaste. Totusi in urma cu un an si jumatate am reusit sa il conving sa vina macar de dragul meu la biserica o data pe luna . Si de atunci o alta minune  a inceput sa se intample in chip tainic Domnul a lucrat la inima lui si anul trecut in august l-a primit ca Domn si mantuitor pe Domnul Isus . Dupa evenimentele din Japonia mi-a marturisit ca vrea sa marturiseasca public in apa botezului apartenenta sa la familia Domnului. E uimitor cum noi oamenii tot incercam prin puterile noastre sa schimbam ceva si cum  numai cand incetam noi lucrul poate interveni Domnul sa lucreze. Ma intrebau unele surori in ziua botezului daca sunt fericita. Da sunt fericita si ma rog ca dupa acest important pas in viata lui Sorin, Domnul sa lucreze in continuare cum numai El stie sa o faca, sa creasca aceasta faptura care exista datorita Lui sa fie tot mai mult schimbat spre slava Domnului si spre bucuria noastra.

E important sa Il recunoastem pe Domnul in toate caile noastre si sa nu uitam ca El e cu noi pana la sfarsitul zilelor noastre si ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu.

Recunoaste-L in toate caile tale, si El iti va netezi cararile. (Prov.3:6)

Sa nu fiti iubitori de bani. Multumiti-va cu ce aveti, caci El insusi a zis: "Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nu te voi parasi." (Evr.13:5)

"Intareste-te, imbarbateaza-te si lucreaza; nu te teme si nu te inspaimanta. Caci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lasa, nici nu te va parasi, pana se va ispravi toata lucrarea pentru slujba Casei Domnului. (1Cron.28:2)