CAM ASA GANDESC SI EU CA AR TREBUI SA FIE SCOALA

“Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă.”
Albert Einstein
“Scopul educaţiei ar trebui să fiepregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.”
Albert Einstein
“Cred că paralizia indivizilor e cea mai mare tară a capitalismului. Întregul nostru sistem educaţional suferă din cauza acestei tare. Elevului îi este insuflată o atitudine competitiv exagerată, el e învăţat, ca pregătire pentru viitoarea carieră, să glorifice reuşita materială.”
Albert Einstein
“Prin libertate academică înţeleg dreptul de a căuta adevărul, de a publica ceea ce consideri că este adevărat. Dreptul acesta atrage după sine şi o datorie: nu trebuie să ascunzi nimic din ce ai recunoscut că e adevărat. Este evident că orice îngrădire a libertăţii academice urmăreşte să limiteze răspândirea cunoaşterii în rândul oamenilor, împiedicând astfel judecata şi acţiunea radicală.
“După mine, cel mai rău lucru într-o şcoală pare să fie în principal aplicarea metodelor bazate pe frică, forţă şi autoritate artificială. Un astfel de tratament distruge sentimentele autentice, sinceritatea şi încrederea elevului.”
Albert Einstein

UN PUNCT DE VEDERE DESPRE SCOALA

De multe ori mi-am aratat consternarea despre tipul de scoala care se face acum comparativ cu cea pe care am parcurs-o eu. In timp ce pe vremea mea se inmagazinau cunostinte bune sau mai putin bune, totusi acel sistem de invatamant te indemna sa exersexi si sa gandesti. Acum bagajul imens de cunostinte care nu au de aface cu profilul pe care l-ai ales solicita mai mult memoria decat gandirea. Si deseori mi-am pus intrebarea de ce copiii nu sunt atrasi in zilele noastre de scoala. Stiu ca multi dau vina pe "noua generatie", pe calculator si altele. Dar putin vad ca programele scolare devin din ce in ce mai "elevate", "sofisticate" si din ce in ce mai intortocheate astfel incat doar cei care sunt dotati cu memorie buna pot face fata si de cele mai multe ori cu efort. Toate acestea dau impresia elevului un complex de infeoritate cu care se lupta si el cum poate. Scoala ca domeniu unde sa acumulezi cunostinte utile a devenit un mod discret de a presa mintea, vointa, si spiritul de initiativa. Eu  personal vad razvratirea copiilor de multe ori justificata ca un mod de incercare de a nu se lasa coplesiti de presiune psihica ce planeaza asupra lor. Din pacate la noi fara "diploma" nu se poate caci nu conteaza ce creativ esti si ce potential ai , ce poti face si intreprinde, daca ai diploma se pare ca esti supus si poti fi folosit cu usurinta. Si eu am constatat ca oameni cu spirit de initiativa si indrazneti nu sunt bine vazuti de sefii cu "diplome".Imi amintesc cateva experiente nu tocmai placute cand am incercat sa dau "putin din aripi" si am fost mustrata si redusa la tacere........
Am citit despre personalitati remarcante care au avut probleme la scoala si erau catagalogati de profesori fara nici un viitor si totusi au ajuns cineva in viata. De ce copiii nostri trebuie sa fie blamati daca metoda pedagogica nu e buna sau adegvata lor?
Eu cred ca pe ficare dintre noi Dumnezeu ne-a creat diferiti si cu aptitudini speciale, depinde de cum noi sau profesori reusim sa vedem cea ce este bun si sa ii ajutam sa se orienteze spre ce li se potriveste. Din pacate exista o discrepanta foarte mare inrre metodele si grija plina de dragoste ce o folosesc parintii cu copiii si de ce metode si "sloiuri de gheata" se lovesc la scoala...

Am gasit un articol  interesant  la adresa http://blog.digitalreviews.ro/?p=4295 despre punctul de vedere despre scoala a unui om care a renuntat la facultate  si care a avut o cariera stralucita.

Lawrence Ellison

Lawrence Ellison, presedintele “Oracle”, le-a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul, deoarece a fost dat jos de pe scena:

”Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acum, sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu, Larry Ellison, care n-am terminat facultatea, ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic!

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am picat la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei, a picat la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a picat la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.

Acum, sunteti clar foarte bulversati! Si asta este foarte, foarte normal Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma.

N-ati pierdut 5 ani degeaba. Din contra, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai de aproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog.

Fiindca voi n-ati cazut la facultate, n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe Pamant! Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 de dolari pe an, salariul urmand sa il primiti de la un fost coleg de facultate, care a cazut la examene si a fost dat afara!

Acum, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi. Nici o sansa! Voi sunteti deja pierduti. Deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, …irecuperabila.

Acum, ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea:

LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti!

Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca, daca vi se distruge creierul, veti disparea mai repede de pe scena afacerilor decat dispar eu acuma de pe aceasta scena gratie agentilor de paza!”

CADOUL CEL MAI DE PRET

http://www.youtube.com/watch?v=BbYzcb4fvDQ&feature=youtu.be

Un film ce merita vizionat. Domnul Isus sa ne dea intelepciune cum sa ne sfatuim copiii la orice varsta pentru a merge pe o cale buna si placuta lui Dumnezeu, pentru a face fata incercarilor vietii.
(multumesc Rodica pentru sugestie)

COPIII NEANTELESI DE CATRE SISTEMELE CREATE DE OM...

"Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari." (1Cor.1:27)

Ca mama m-am confruntat cu diverse probleme ale sistemului nostru scolar de foarte multe ori. Articolul primit pe net ,de mai jos mi-a aratat inca o data ca nu copiii sunt de vina pentru ca nu reusesc pe bancile scolii ci modul in care e organizata scoala si cum funcctioneaza ea.

Sunt recunoscatoare Domnului ca am reusit cu ajutorul Lui sa pot traversa cu primul baiat alambicatul sistem si ma rog cu credinta sa termine scoala si al doilea baiat fara traume prea  mari.

Din pacate societatea pune mare pret pe diplomele de absorlire si gasirea unui loc de munca e conditionat de ele indiferent cat coeficient de inteligenta pe care  ti la dat Dumnezeu cand te-a creat....

Ma rog ca atat mama acestui baiat cat si el sa Il intalneasca pe Domnul Isus pentru a descoperii de fapt o lume in care Mantuitorul nostru a pregatit-o pentru toti acei care Il primesc in inima lor si cred ca a murit pentru ei .....

"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. "(Ioan.3:16)
   Radu Alexandrescu are 14 ani şi a fost diagnosticat la 5 ani cu autism înalt funcţional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de la toate concursurile şi olimpiadele care s-au ţinut de când a început şcoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru că s-a suprapus cu Concursul de Evaluare Europeană la Matematică. Este foarte atent la ore şi, după cum spune chiar el, "eu nu învăţ, înţeleg".
De obicei nu-şi ia notiţe. Chiar dacă şi-ar lua, n-ar înţelege o iotă, pentru că are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele şi directoarea şcolii au sfătuit-o pe mama lui, Grazziela, să facă o cerere la inspectorat, căreia să-i ataşeze şi diagnosticul de sindrom Asperger, prin care să ceară susţinerea tezelor unice în condiţii speciale. Aşa a obţinut un profesor căruia el i-a dictat răspunsurile, iar examenul a fost trecut cu brio. 
"NU TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ, CI SĂ ÎNŢELEG"
Pe de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decât dacă este însoţit de doamna Mihai, o persoană în vârstă, care-şi are locul pe un scaun în holul şcolii încă de când era el în clasa I. Pentru că, de fapt, "nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sunt răi, urlă, ţipă, se bucură când unuia şi altuia i se-ntâmplă ceva rău, se pârăsc... E periculos la şcoală, iar eu nu sunt în siguranţă acolo", explică Radu. "
Anul trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar nu a încercat să se apere. Spune că-i împotriva regulamentului şcolii", povesteşte Grazziela Alexandrescu. 
Mama e mâhnită, dar şi mândră de atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la şcoală şi în câteva prezentări în power-point. "Şcoala este un loc în care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi - rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa  funcţionează această lume? Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!". E parte din textul unui filmuleţ pe nume "Şcoala". La fel au fost concepute "Catastrofa comportamentală", "Poluarea auditivă", "Omul" şi "Câteva întâmplări".
Radu povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea: "În primul rând, aş renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu! Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sunt obligat să merg în clasa următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu înre gistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu înţelege rămâne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie şi atunci avansează pe cealaltă materie până unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic".
PRIMELE CUVINTE: "DIVIDENDE" ŞI "CALORIFER"
Radu nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie să o ştie aproape, drept pentru care Grazziela nu poate pleca nicăieri. "Cred că ar fi trebuit să mă obişnuiesc până acum şi să învăţ să accept, dar nu pot. Ce va face când eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?", se întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. "Îl iubesc enorm, dar sunt un fel de extensie a lui şi mi-e teamă că nu o să mă pot adapta în continuare." 
Radu face origami - mi-a făcut şi mie o casetuţă şi un cocor ce dă din aripi -, transformând hârtia în fel şi chip. Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi a infracţionalităţii, dând dovadă de reale talente de edil, însă nu se îmbracă singur, "că n-are butoane". Nu merge singur la toaletă, nu dă drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut. 
A început să vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte nu au fost nici ma-ma, nici ta-ta, nici pa-pa, ci "dividende" şi "calorifer". Mai apoi, când cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste cu o planetă - Doror, şi o altă mamă - Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi a insistat că nu e o "poveste", ci ceva cât se poate de real. 
"NU VREAU SĂ TRĂIESC, VREAU SĂ FIU"
"Eu sunt parţial de pe altă planetă", a început el. "Eu sunt jumătate de pe lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sunt unul, dar sunt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pământ pe o altă pla netă, iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sunt deci din viitor şi am fost de fapt un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina." 
Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu şi a familiei lui. De multe ori, Grazziela îi spune ceva, Manatina nu e de acord, şi atunci Radu nu face. "Acolo, oamenii se nasc fericiţi",  continuă el, "există şi nişte roboţi care sunt foarte asemănători cu oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi un om este că un robot trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e frică să trăiesc. 
Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu. Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sunt obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sunt obligaţi să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl lui a trăit. Eu nu spun că sunt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să moară. 
Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi. în sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic aici trăiesc, acolo sunt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează pe mine, eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi. 
Acolo nu exişti fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare.""O DE LA ORBITĂ"
"Asta am început să auzim de când avea el 2 ani şi puţin. În poveste apăreau şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2 ani... nu ştiu", ridică din umeri Grazziela. "Tot pe la 2 ani a început să-şi creeze balansul ăsta (Radu are o permanentă mişcare a capului, spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi - n.r.). 
La început am crezut că e un tic, am fost cu el la psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz nu a pomenit ceva de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru, bănuia că e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism. 
In afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva: se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia să o facă. De exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC şi tot au fost diverse ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gândesc că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la toaletă... 
După ce a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat. L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat şi el mi-a răspuns: «Adică să le dai bani». Aşa s-a gândit el - că eu îi mituiesc pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a dezgustat chestia asta. 
L-am înscris la o şcoală normală. Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil normal...  Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci - o învăţătoare extraordinară - a zis că-l ia ea. După prima zi, învăţătoarea mi-a spus că a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu litera "o" şi Radu ridică mâna şi zice: "Orbită". L-a întrebat: «Ce e orbita?» şi el răspunde: «Păi, este traiectoria pe care se învârt planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe Discovery. Înnebunea când îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două lumi." 
GENIALUL CU CERTIFICAT DE HANDICAP
În timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o soluţie. Grazziela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. "Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor", i-a descris ea. Pare deja să se fi împăcat cu ideea că "cea mai mare afacere este psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar ei nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se pricep. 
Am fost şi la o sumedenie de psiho logi care, după câteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare spunând că nu ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, când copilul are mintea ceva mai ascuţită decât terapeutul. Odată, unul a încercat să-l convingă să se tundă spunându-i că părul îi consumă prea multă energie din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot avea părul lung fără probleme?»". 
Căutând disperată soluţii, Grazziela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e doar răsfăţat. Şi cât n-ar fi dat ea să fie aşa. "Mi-aş fi dorit să fie mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă la Câmpina şi aş fi în stare să o donez unei fundaţii care să facă ceva pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie. Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie să-i scot certificat de handicap."

http://www.jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/copii-speciali-intr-o-romanie-autista/radu-copilul-din-doua-lumi-507159.html

PARINTI BUNI....PARINTI INTELIGENTI

Părinţi buni versus părinţi inteligenţi

Sanatate

În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, dr. Augusto Cury, psihiatru de excepţie, atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.
În analiza pe care dr. Augusto Cury o face societăţii contemporane, acesta ajunge la concluzia că singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism.
Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare, iar noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. De aceea, este foarte important modul în care se face educaţie.Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor. Părinţii care se preocupă să le dăruiască micuţilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.
 

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi  învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „a fi“, căci lumea îl va pregăti pentru „a avea“. Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune: „Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult“. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească. Părinţii buni spun: „Greşeşti“; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?“, „Gândeşte înainte să reacţionezi“.

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi, pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu“, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala. Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit“, „Scuză-mă“, „Am nevoie de tine“. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale. Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Indiciul că sunteţi agreabil este imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul. Părinţii inteligenţi îşi stimulează copiii să-şi învingă temerile şi să aibă atitudini blânde.

Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, copiii vor deveni labili emoţional: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Iar în timp, apar bolile. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil. Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai complexă decât cucerirea planetei.

Cele şapte păcate ale educaţiei
1.  A corecta în public
2.  A exprima autoritatea cu agresivitate
3.  A fi excesiv de critic
4.  A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5.  A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6.  A nu te ţine de cuvânt
7.  A distruge speranţa şi visele

Dr. Mariana Păsărescu, Compartimentul Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, DSP Dolj

"TAINELE " MANUALELEOR

Mai recent, ca si cum nu aveam destule de facut, sunt  ocupata cu “tainele” manualelor de clasa noua de liceu. Traduc din romana in romana cartea de logica . Cel care a scris-o a vrut sa arate cat e el de “savant”. Iar alt “savant” a introdus-o in programa de clasa a noua. La ultima sedinta in urma exprimarii nedumeririi de ce treizaeci de copii au la logica  doi si trei si doar doi peste cinci, profesorul de logica a venit sa ne explice ca el se straduieste sa faca orele cat mai utile, dar evident copiii nu au nici cea mai mica dorinta sa invete. Ne a intrebat daca avem vre-o sugestie. Nu am scapat ocazia sa-mi spun parerea de mai sus si sa recomand expicarea pentru nivelul mintii lor de cinsprezece ani. Nu zic ca nu exista un dezinteres evident si din partea copiilor , poate si datorita varstei , dar ceea ce stiu este ca la aceiasi clasa cu aceiasi copii " slabuti" pregatiti este si profesoara de romana care munceste cu ei  enorm. Si dansa e nemultumita de pregatirea lor si atitudinea lor , dar lucrand cu ei ora de ora , copiii simtindu-se controlati si cerandu-li-se sa participe activ, a dus dupa parerea mea la rezultate destul de imbucuratoare. Nu sunt progrese foarte mari dar ele sunt. Am ramas placut impresionata ca in doua luni de cand ii cunoaste, dansa stia copiii pe nume in ce banca stau cat de pregatiti sunt, ce probleme are fiecare la obiectul ce il preda, si hotararea ei de a muncii cu ei si binenteles dorinta ei de ai vedea progresand. Am mai vazut solicitudinea doamne profesoare de informatica si TIC ,. Dar pana in prezent dintre materiile de baza si cu problema sunt singurele implicate in procesul de a-i invata. Restul cred ca se situeaza de partea celor care nu au nici o inclinatie, dorinta sa ii invete. Au pretentii si atata tot. Deci pana la urma treaba cu invatatul se face tot acasa in cea mai mare parte. Dar timpul petrecut la scoala ce mai foloseste? Doar pentru a le spune ca nu valoreaza nimic si nu sunt decat niste prosti si neputinciosi si trebuie “pierduti” pe drum. Scoala intr-un fel este un medic ce nu vrea decat sa-i lepede in deznadejde si nesiguranta pe cei care nu sunt la standardele impuse de ei. Scoala nu are un impact prea placut asupra copiilor mei nemaivorbind ca daca nu ii ajutam noi ca parinti ar fi fost dezatru…
Si apropo cum sa lupte un copil si sa-i convinga pe altii de principiile bune? Ii timiti sa se lupte cu morile de vant pur si simplu...
Ma rog la Domnul sa imi dea putere si rabdare si mie si copilului sa termine “minunatul” sistem de invatamant cu bine si increzatori in Domnul Isus.

SEDINTA CU PARINTII

Recent am fost chemati la scoala impreuna cu copiii nostri pentru a fi prelucrati atat noi parintii cat si elevii de periculozitatea produselor “etnobotanice" asupra sanatatii. Un lucru cat se poate de pertinent. Totusi nu m-am putut abtine si am intrebat de ce daca atatea cazuri evidente au aratat cat sunt de periculoase aceste produse ele se vand in unele magazine, si de ce ministerul invatamantului, politia justitia nu intreprind masuri ca ele sa nu mai fie comercializate. Mi s-a raspuns ca se pare ca din punct de vedere legal nu se poate intreprinde nimic. Si ca singura metoda e sa ne prelucreze pe noi si pe copii sa nu foloseasca. Pe durata programului zilnic scolar copiii sunt supravegheati in scoala sa nu fumeze, sa nu bea sau mai rau sa nu consume substante nocive. Interesant cata gija are scoala nu de sanatatea elevului? Atunci mi se pare paradoxal de ciudat ca “balul bobocilor” devenit o traditie in liceele bucurestene la clasele a noua sa se desfasoare intr-un bar. Adica tu, ca institutie, ma prelucrezi pe mine si copil sa nu se adopte obiceiuri nesanatoase , iar pe de alta parte in mod mascat faci reclama la baruri ducand niste copii minori in incinta lor . Prezinti un bar ,rupt din contextul realitatii, intr-o forma placuta, in mediu de profesori si copii, cu spectacole luminoase si de balet atragatoare, cu afisari pe podiu ca la paradele de moda . Eu am fost impotriva ca, copilul meu sa mearga la acest bal, dar sotul meu i-a permis. E adevarat ca ulterior i-a parut rau, dar a fost o decizie gresita. Trebuie sa spun ca cel mai rau ma ingrijoreaza ca baiatul meu si toti acei tineri au fost incantati de acest eveniment. Deci realizez ca modul duplicitar si pervers al scoli ca institutie, duce o lupta ca valorile invatate de parinti sa fie discreditate in mintea copiilor. Un joc periculos cu mintile copiilor nostrii. Am discutat cu baiatul meu si i-am descoperit periculozitatea acestor lucruri. Si mai dureros este ca, considera atitudinea mea exagerata si nefondata, ei cred ca nu e nimic rau in toate acestea. Sunt timpuri grele si dificile pentru noi parintii…

CE MAI INVATA COPIII NOSTRII LA SCOALA

Cristina postand poezia de mai jos ne-a solicitat parerea despre ce credem ca inseamana.Un joc periculos cu mintea copiilor si nu numai…

http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/

Definitie/ de Erich Fried

A dog who dies and knows that he dies like a dog and who can say that he knows that he dies lie a dog is a man.

Un caine care moare Si stie ca moare Si care poate zice Ca stie ca n-o sa se ridice Zace ca un caine Dar este om vezi bine

Ea adauga:” Una din poeziile studiate cu copiii. Poate cineva sa descrie poezia, ce inseamna si din ce perspectiva vine?”

Iata ce am gandit si  raspuns  eu:

Cred ca “poezia” se refera la conditia umana a omului care a ajuns in situatia de a trai ca un caine, care realizeaza ca nu e mai mult decat un animal si nu mai are nimic din conditia de om desi este un om. Poate fi gandirea unui om in agonie care realizeaza ca modul in care a trait sau a fost obligat sa traiasca nu are nimic cu statutul de om .Oricum un om care nu il cunoaste pe Dumnezu .O poezie greu de inteles si de un adult si cu un mesaj funebru care nu are ce cauta sa fie studiata de copii…

Candva pe timpul comunistilor circula urmatoarea gicitoare: ce asemananare este intre un caine si un inginer .? Raspunsul era ca amandoi au privirea inteligenta dar nu se pot exprima. Aceasta gluma circula si printre noi copii de atunci. Atunci radeam si ni se parea o gluma nevinovata. Dar oare asa e? nicidecum sa compari omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu cu un caine nu e nici decum ok. Sa nu ma intelegeti ca as desconsidera animalele . Nu nicidecum si ele sunt create de Dumnezeu , chiar imi plac si imi sunt dragi. Deseori cainele s-a dovedit a fi foarte atasat de stapan si in anumite situatii chiar a salvat viata acestuia. Dar sunt si canii care  ataca oamenii pe strazi si nu pot fi imblanziti. Totusi in Cuvantul lui Dumnezeu deseori anumiti oameni de o factura indoielnica sunt comparati cu cainii salbatici, cainii sunt trimisi uneori sa sfasie,  alteori  ei totusi se arata a fi folositori si pusi sa apere turma de oi .Vedem in unele pasaje din Biblie ca si animalele sunt coordonate de Dumnezeu. Dar aici in aceasta poezie e strecurat ceva foarte subtil ca omul nu are valoare mai mult de un caine ce agonizeaza sa moara,  un fel de minimalizare a ce este omul,  in dorinta lui Dumnezeu de a-l reabilita prin jertfa de pe cruce. Cat de subtil se introduc uneori in mintile copiilor si chiar in mintile noastre anumite idei care sunt dea dreptul dracesti. Cam asa vad si aceasta poezie pusa sa fie studiata de copii… Domnul  Isus sa ne pazeasca si noua si copiilor nostii mintile fata de astfel de atacuri.
Un crestin spunea o data ca nu putem impiedica pasarile sa zboare deasupra capului nostru dar putem sa le impiedicam sa-si faca cuib in capul nostru. Tot asa trebuie sa procedam si cu gandurile acestea care ne bombardeaza mintea trebuie sa le depistam si sa le impiedicam sa faca cuib in capul nostru.

As mai adauga ca si titlul este foarte negru de sugestiv sa faci din ideea morbida a unui om o defintie e in mod perfid inoculat in subconstient ca trebuie sa-ti insuseti acest mod de gandire. Tot in memoria noastra se afla si intelesul definitie care conform dictionarului inseamna:
definiţie – DEFINÍŢIE, definiţii, s.f. Operaţie de determinare a însuşirilor proprii unui lucru, unei noţiuni etc.; enunţul prin care se exprimă această operaţie. ♢ Expr. Prin definiţie = prin însăşi natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio, -onis. DEFINÍŢIE s. f. operaţie logică prin care se determină conţinutul unei noţiuni, notele ei esenţiale, indicându-se genul proxim şi diferenţa specifică, sau se precizează înţelesul unui cuvânt ori simbol; propoziţie prin care se exprimă această determinare. o prin ~ = prin însăşi natura lucrurilor. (< fr. définition, lat. definitio) DEFINÍŢIE s. definire, explicaţie. (O ~ a noţiunii de „casă“.)
“Preaiubitilor, sa nu dati crezare oricarui duh; ci sa cercetati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu; caci in lume au iesit multi proroci mincinosi. “(1Ioan.4:1)

PARADOX

Pentru mine e un paradox scoala din ziua de azi in plina era liberala . Am facut scoala pe timpul erei comunistilor si era o presiune in ceea ce priveste anumite materii inutile si greu de inteles ca economia politica si nu mai stiu ce alte materii ca nici nu le mai tin minte. Si erau si multi profesori cu vederi comuniste si care erau nepregatiti. Dar totusi am intalnit in cei doisprezece ani totusi si profesori deosebiti , bine pregatitii care intr-adevar au format generatii si de care imi amintesc cu multa placere. Cei care terminau liceul in proportie de sptezeci la suta aveau cunostinte de cultura generala bune si scoala romaneasca era recunoscuta peste tot in lume ca pregatea copii buni. Multi dintre absolventii de scoli si licee plecau la competitii internationale si obtineau numeroase premii. Programa, metoda de predare si acumulare prevedea invatarea in scoala in proportie de peste saizeci la suta, acasa poate ca ramanea restul de aprofundat si acumulat. Parintii nu trebuiau sa stea sa buchiseasca acasa cu elevii pentru ca acestia sa inteleaga sau mai mult sa puna meditator pentru asta. Puneau meditatori dar atunci cand doreau performanta pentru copiii lor.

Acum nu mai suntem in comunism dar ce se intampla in procesul de invatamant cu copiii nostrii e total gresit. In primul rand programa de tip evolutionist sustine ca copiii din ziua de azi au "evoluat' si pot mai mult. Si programa este astfel facuta incat se preda intr-un ritm alert nemaitinand cont de perioada de acumulare necesara unui copil de a inmagazina informatiile si care difera de la copil la copil. Chiar si profesorii bine intentionati cu dorinta de a-si face meseria cu pasiune nu reusesc. Apoi volumul mare de informatii care nu pot fi acumulate in timp asa de scurt  e iarasi gresit. Scoala nu mai face fata sa-i pregateasca pe copii cum trebuie si atunci fac presiuni asupra copiilor si parintilor sa faca in particular. Asta duce la frustrare pentru copii, la presiunea parintilor asupra copiilor ,la animozitati intre ei, si la cheltuieli suplimentare cu profesori care in particular sa le explice copiilor ce nu au inteles la scoala. Pana la clasa a sasea a opta unii parinti se mai descurca si daca au timp isi mai ajuta ei copiii dar dupa aceea multi nu o mai pot face. Multe cunostinte sunt diferite de cum le-au invatat ei. Un exemplu banal amintitiva cum am invatat noi despartirea in silabe si uitati-va ce de regului si enunturi sunt acum pentru aceasta simpla despartire in silabe. Si acesta e doar un exemplu modest. Li se incarca memoria copiilor cu lucruri care chiar nu le vor folosii niciodata. Lucrez de peste treizeci de ani dar nu imi amintesc nicodata sa fi avut nevoie de radicali si de sinusuri , cosinusuri, tangente si contangente. Nu ca nu e bine sa le invatam, dar se exagereaza mult cu prea multe informatii. Si ajung bietii copii in clasa a douasprezecea si in urma acestei metode te memorare mai mult decat de invatare logica, si din cauza presingului atator si atator informatii nu reusesc sa ramana cu mai mult de cel mult cinzeci la suta din tot ce au invatat. Nu lucrez in domeniu si nu judec pe nimeni si nu stiu cum ar fi mai bine, dar tot ceea ce constat este din punctul de vedere a unei mame care face comparatie cu ce a fost scoala pentru ea si ce este ea acum pentru copiii ei. Dar si aceasta problema ca multe altele trebuie  incredintata in mana Domnului spre rezolvare. Eu am obosit in toti acesti ani de cand copiii mei sunt la scoala si ei la fel, si mai am inca patru ani pana sa pot scapa si eu si ei din acest sistem. De multe ori datorita cetui sistem scolar relatiile noastre parinte copil au fost tensionate intrucat a trebuit sa le impun lucruri  pe  care nu le aprobam , sau nu le puteau, pentru a putea trece mai departe. In zilele acestea iti trebuie mult har si pricepere sa poti face fata acestui "interesant" sistem scolar.

DESPRE EDUCATIE. INTERESANT

Foarte interesant despre educatia copiilor nostrii la scoala. Ce fel de educatie primesc copiii nostri la scoala? Un punct de vedere interesent de pe blogul Cristinei: Omul e o fiinta educabila nu numai pentru viata de aici ci si pentru viata de dincolo...Ce se alege de noi dupa toata educatia aceasta lumeasca, ce se intampla dupa aceea?...

http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/2010/10/27/despre-educatie-impresionant/

STITI CE LI SE RECOMANDA COPIILOR DE CLASA 9-A SA CITEASCA??

Stiam ca daca incepe scoala vor incepe si durerile de cap.
Sunt oripilata de ce am aflat ca trebuie sa citeasca obligatoriu copilul meu pentru ora de romana: "Rem" de Mircea Cartarescu.
Pentru ca aceasta carte "e la mare cautare", doar e impusa elevilor, profesoara le-a facut "facilitatea" si le-a trimis-o scanata prin e-mail.
Intr-o tara "cu traditie crestina", in scoala in care se face "religie" si se invata de Dumnezeu ca si Creatorul universului, uitati ce li se impune copiilor sa citeasca. Va redau mai jos un comentariu despre carte din care reiese ce carti dea dreptul scandaloase sunt tinerii de cinsprezece ani obligati sa citeasca. Cartea este numita o "capodopera"??? a literaturii romanesti??? Oaw!!!
 Cartea este o blasfemie si  un joc periculos pentru mintea unor copii. Cum s-a ajuns oare sa se impuna citirea obligatorie a astfel de infectii??Si de ce eu ca parinte nu am nici un drept sa interzic o astfel de "lectura"?

"Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen. Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce viseaza, imagineaza spatiul scriptural, reveria locuita de personaje. Prezenta sa sugereaza calitatea Demiurgului de a “tese” prin imagini, intamplari, situatii o lume aparent reala si de a hotari, dupa bunul plac, soarta personajelor sale. Acest paianjen este un narator implicat, isi desconspira identitatea prin marci autoreferentiale(“imi intind labele transparente prin camera”, “ma strecor printre carti, lasandu-mi afara doar cangile de pe care picura veninul”). Textul in ansamblu este o naratiune homodiegetica. Mai intai, faptura hidoasa care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta, realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi, patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.

Cititorul este si el atras in discursul epic, transformat in destinatar explicit al nararii, ceea ce ii confera conditia de naratar.(“Aici, drag cititor, ma tem ca, fara sa vreau, iti voi da o grea lovitura…..Iti pot sugera ca acum, cand ai ajuns la aceste randuri, sa inchizi pentru cinci minute ochii si sa-ti rechemi in minte toate detaliile celei mai frumoase nopti de dragoste pe care ai trait-o”).

REM poate fi considerata o nuvela de tipul naratiunii “in rama”, al “povestii in poveste”, caci in diegeza narata de paianjen sunt cuprinse mai multe lumi citate(diegeze secundare inscrise in prima prin interventia unui personaj narator). Astfel, Vali intrerupe diegeza principala prin relatarea sa despre Maria, “Bloody Mary”, ultima fata, inainte de Svetlana,pe care a iubit-o.

Dupa aceea urmeaza lumea citata de Svetlana( naratiune de gradul al II-lea), care este mult mai vasta decat cea anterioara. Aceasta difera prin cronotop de cea principala, caci actiunea se petrece prin anii ’60, in mai multe locuri din Capitala. Svetlana povesteste mai intai din perspectiva auctoriala. Devine, din personaj, un narator homodiegetic. Echivalenta dintre eul-narator si eul-personaj nu este perfecta. Se creeaza un anumit interval psihologic. Eul narant este reprezentat de Svetlana cea de treizeci si doi de ani,caracterizata prin acumularea unor experiente de viata, viziune matura, atitudine moralizatoare, nostalgie fata de copilarie(“Am sa-ti povestesc niste lucruri petrecute prin anii 1960 sau ’61, cand eram inca o fetita, nu aveam mai mult de doisprezece ani”). In schimb, eul narat, Svetlana cea cu varsta de 12 ani, este o ipostaza a eului narant, aceea legata de copilarie, avand alte caracteristici: spirit ludic, viziune senina asupra vietii. Unghiul din care este povestita naratiunea se schimba. Svetlana nareaza din perspectiva actoriala, echivalenta dintre eul-narant si cel narat fiind perfecta, atunci cand evoca minutios formele jocului desfasurate in cele sapte zile(“…mi-am amintit cu bucurie ca jocul nostru de-a Reginele(cel mai frumos pe care-l jucasem vreodata) continua cu ziua a patra, in care frumoasa Regina Verde avea sa fie Puia….S mai bucuroasa am fost amintindu-mi ca spre seara aveam sa-l vizitez din nou pe Egor.”).

In interiorul acestei lumi citate de ea, identificam o alta lume citata de Egor( naratiune de gradul al III-lea). Tanarul evoca istoria neamului sau de “alungiti”: “Ai mei sunt gruzini de origine, imi spuse. Strabunicul meu a venit in Valahia pe vremea lui Hangerliu, un domnitor cam intr-o ureche. Facea negot de atlazuri la Giurgiu.”

Spre final, cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic, atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu. Prin anamneza( intoarcerea “in illo tempore”, la arhetipurile primordiale), Svetlana patrunde in inconstientul colectiv, unde i se releveaza adevarul despre ea insasi-calitatea de personaj- dar si adevarul suprem despre lumea ei- o fictiune- si despre Creatorul acesteia - un scriptor. Acest fapt e cu totul deosebit, caci autorul abstract este inclus in diegeza, devenind personaj in propria opera:” Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar. Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste urechi in suvite dezordonate, saten-inchis, il faceau sa para de cel mult douazeci si cinci de ani.”.

La sfarsit, iar are loc un transfer de functii naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:” M-ai uitat, iubit cititor? Sunt eu, naratorul. E drept ca nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul alta treaba.”

APRECIEREA 2

Cu ceva timp in urma am citit postarea anterioara a prietenei meleRodica si tot atunci am scris si marturisirea de mai jos.
Am rescris-o acuma pentru a arata ca apreciez dascalii care isi fac cu pasiune meseria si chiar am avut ocazia sa intalnesc astfel de oameni deosebiti in viata mea
21.02.2009
In urma cu o saptamana aveam de facut un drum, care necesita transportul cu doua mijloace de transport. Erau doua variante si pe amandoua traseele puteam intampina blocaje in trafic, asa ca am optat la intamplare pentru una dintre ele. Dupa nici doua statii deja traficul a devenit anevoios. Ca sa nu ma impacientez si enervez m-am gandit ca Domnul e la carma tuturor lucrurilor si ca si acest timp ar trebui sa-l folosesc gandindu-ma la ceva sau si ce ar trebui sa inteleg din asta. O prietena marturisea ca merge mult cu masina in drum spre locul de munca si foloseste acest timp pentru a medita la diverse evenimente si invataturi .
M-am urcat in prima masina si uitandu-ma pe fereastra m-am gandit ca poate ar trebui sa merg mai mult pe jos, ca miscarea mi-ar face bine .
Conform fluxul memoriei involuntare mi-am amintit , cat de bine m-am simtit oridecateori am facut miscare, fie mergand in excursii la munte , fie mergand cu bicicleta, fie alergand prin paduri la orientare turistica sau pur si simplu mergand pe jos prin Bucuresti prin parcuri sau pe strazi. Am o viata destul de sedentara atat la servici cat si acasa. Sunt multe indatoriri care necesita mult timp si efort dar care sunt statice. O sa trebuiasca sa imi reorganizez timpul si macar anumite distante in drumul meu ar trebui sa le parcurg pe jos. Ma gandesc pe vremea apostolilor acestia mergeau pe jos mult, prin aer curat timp in care chiar de se umpleau de praf pe picioare , calatoriile le aduceau in cale tot felul de oameni, si era si un mod sanatos de miscare.
Reflectand la acestea mi-am amintit ca a fost o perioada cand Dumnezeu a scos in calea mea un om care m-a ajutat sa-mi schimb modul de viata si ca urmare am reusit sa ies dintr-o stare melancolica si deprimanta. Dansa a fost d-na Stapanoiu profesoara mea de sport din clasele a noua si a zecea. Cu trei ani inainte de-a o intilnii am fost internata in spital pentru patru luni si jumatate cu un reumatism poliarticular . In aceasta periada tratamentul de lunga durata cu prednisone , antibiotice si alte “barbiturice” au adus o ameliorare dar nu o vindecare. Am fost externata numai cu conditia sa tin tratamentul cu strictete acasa. Datorita acestui fapt anul acela nu am mers la scoala iar urmatorii doi ani cand am reluat scoala nu am mai facut sport. Starea mea de sanatate fiind din nou buna in clasa a noua am reluat orele de sport. Atunci a avut loc intalnirea mea cu d-na Stapanoiu care “stapanea” foarte bine orele de sport.
O prietena imi spunea ca ar fi bine sa invatam tot ce Domnul aduce in viata noastra ca nu se stie cand vom avea trebuinta de acele lectii invatate. Asa si cu orele astea de sport din clasa a noua si a zecea, ele au insemnat mult pentru mine si aceasta doamna profesoara , cum aveam sa realizez mult mai tarziu , a avut un rol important in viata mea.
D-na Stapanoiu era o femeie cu o tinuta sportiva care de la inceperea orei pana la sfarsitul acesteia muncea cu noi neobosita. Avea o energie si o perseverenta care ma copleseau. Cand venea ora de sport eram exasperata cand ma gandeam cat o sa ma “terorizeze” doamna cu exercitiile ei. Preferam sa fac in locul orei de sport zece ore de matematica sau romana. Daca vedea ca nu pot sa sar capra ma punea de zece ori sa alerg si sa sar pana reuseam.
O data era sa ma duc gramada cu ea cu capra cu tot. Ma dezobisnuisem in ultimii ani sa fac sport asa ca mi-a fost teribil de greu s-o iau de la capat, mai ales ca in urma tratamentului cu prednisom luasem serios si in greutate. Dar nu numai greutatea era inpedimentul si psihic vorbind nu mai aveam aceiasi incredere in mine , cazusem intr-un fel de melancolie si depresie.
Dar cu Doamna Stapanoiu nu aveam nici o sansa sa stau retrasa. Ma obliga sa trec toate probele. “Pusese ochii pe mine” si nu ma lasa . La fiecare ora pentru mine incepea “calvarul”. In toti acesti doi ani cat am avut-o profesoara a muncit cu mine enorm. Eu credeam la vremea aceea ca ma persecuta. As fi vrut un pic de compasiune , doar vedea ca nu pot, si cand daramata dupa “minunatele’ ei probe asteptam rasplata pe masura efortului depus dezamagire totala..
La ora dansei mai mult de 7 nu obtineam cu tot efortul depus. Incet, incet, am inceput sa imi doresc sa-i demonstrez ca pot si am inceput sa fac cu constiinciozitate toate probele pe care mi le dadea. Dar cu toate acestea se parea ca nu observa sau nu vrea sa observe. In acea perioada acesta a fost un tratament psihologic deosebit, deoarece incepeam sa am din nou dorinta de viata , am inceput din nou sa ma bucur de ce ma inconjoara, am inceput sa devin mai ambitioasa sa am dorinte de viitor si sa mai scap si de ceva kilograme in plus. Astfel ca desi orele erau inca obositoare viata nu mi se mai parea asa de apasatoare.
Pe la sfarsitul clasei a zecea s-a intamplat un incident , care mi-a dezvaluit adevarul si anume ca aceasta profesoara severa de fapt m-a apreciat tot timpul si dorinta ei a fost sincera si buna pentru mine sa ma ajute sa trec nu numai peste handicapul meu fizic dar si peste cel psihic. La sfarsitul trimestrului trebuia sa dam un set de probe la sport. Conform obiceiului d-na Stapanoiu pe parcursul probelor striga la mine sa nu ma las sa continui. Epuizata am reusit sa trec toate probele si pentru prima data am obtinut din partea dansei nota noua. Eram extrem de bucuroasa si multumita ca am putut la asa o profesoara exigenta sa obtin aceasta nota de noua.
O colega din clasa pentru care orele de sport nu erau asa o problema obtinand cu usurinta noua si zece a vociferat nemultumita ca a luat cat mine noua. Adica cum sa fie comparata cu mine care cu efort deabea am terminat probele? ..Atunci am ramas inmarmurita , socata de raspunsul d-nei Stapanoiu. “L-a cat ai muncit tu ti-am dat prea mult , iar ei la cat a muncit i-am dat prea putin”. Adica ea vazuse tot efortul meu?, adica ea ma aprecia? Severitatea ei a fost doar o forma de a ma aduce pe linia de plutire?....Nu-mi venea sa cred….
In anii care au urmat pot spune ca am facut cu placere miscare prin excursii, patinaj, orientare turistica , am mers pe bicicleta, am facut deseori gimnastica, plimbari in parc, mergeam mult pe jos. Uneori cand imi aminteam cum am inceput sa fiu din nou vesela plina de viata imi amintesc de d-na Stapanoiu si cred ca atunci cand vrei sa atingi un obiectiv trebuie sa muncesti cu perseverenta.
Nimic nu e intamplator in viata noastra trebuie doar cu grija sa ne facem partea si cu siguranta Dumnezeu va lucra ca totul sa fie spre binele nostrum…Dealungul timpului imaginea dansei si ce a insemnat aceasta profesoara in viata mea mi-a revenit adesea in minte….
Uneori ma gandeam ca daca as intalni-o i-as marturisi ce a insemnat dansa pentru mine si i-as multumi…Si Dumnezeu mi-a oferit ocazia. Am intalnit-o peste aproximati cinsprezece ani “intamplator” intr-un tramvai. Desi mai imbatranise era tot acea doamna impunatoare pe care o stiam. Am intrat in vorba cu dansa si i-am marturisit cine sunt ce a facut dansa pentru mine si i-am multumit. Isi mai aducea vag aminte de mine si e firesc la cate generatii a invatat si cate eleve ca mine o fi avut. Am multumit lui Dumnezeu pentru ea si pentru ca am putut sa o intalnesc sa-i multumesc si dansei. Aceasta este minunata mea experienta de viata datorata unui om care si-a facut meseria cu constiinciozitate .
Ma gandesc ca si noi acolo unde suntem fiecare ar trebui sa ne facem meseria cu constiinciozitate si astfel Dumnezeu va putea sa lucreze si prin noi…

APRECIEREA 1

Cum putem alege sa facem o diferenta in viata cuiva...
O poveste adevarata spusa de Barbara Glanz
tradus de Rodica Botan

In lecturile si sesiunile mele de lucru, citeodata intreb audienta sa inchida ochii si sa se gindeasca la o persona care, cindva, in cursul vietii lor le-a reaprins flacara interioara, le-a incalzit inima, le-a trezit spiritul.
Este o experienta profunda de asemenea pentru noi toti sa ne amintim bucuria de a fi apreciati.
Dupa o astfel de sesiune un domn mi-a multumit pentruca am revizitat acest concept al aprecierii . In urma acestei sesiuni, el si-a amintit de profesoara lui de literatura din clasa a opta care a avut un impact deosebit in viata lui.
Asa ca a planuit sa o caute si sa-i multumeasca. Citeva luni mai tirziu m-a chemat sa-mi spuna ca a gasit-o in sfirsit si ca i-a scris o scrisoare de multumire. Batrina lui profesoara primise scrisoarea lui si astfel in saptamina urmatoare el a primit acest raspuns de la ea…
"Draga John,
Nu ai sa stii nicioadata ce a insemnat scrisoarea ta pentru mine. Am 83 de ani si locuiesc de una singura intr-o locuinta cu o singura camera. Prietenii mei sint dusi de mult. Am fost profesoara pentru 50 de ani, dar scrisoarea ta de multumire este prima scrisoare de acest fel pe care am primit-o vreodata de la un elev de-al meu. Citeodata ma gindeam chiar…"ce am facut oare cu viata mea?". Am sa citesc si recitesc scrisoarea ta pina in ziua cind am sa mor."
In timp ce imi spunea toate astea la telefon, era evident cita emotie ii produsese aceasta scrisoare. Spunea el...ca aceasta profesoara era singura de care se vorbea la fiecare reuniune. Ea fusese profesoara lor favorita. "Noi am iubit-o " spunea el…dar nimeni nu i-a spus asta niciodata, pina cind el i-a trimis acea scrisoare.
Mother Teresa spunea…"Bunatatea este limba inteleasa de toata lumea; chiar si orbii o pot vedea si chiar si surzii o aud."
………………..
Cum ar fi sa incepi anul prin a-ti aminti de oamenii care au avut un impact in viata ta…Cum ar fi sa ii cauti sa le multumesti?
Ar putea sa se intimple minunea sa poti sa dai multa bucurie cuiva…si sa-ti mai si ramina si tie!!!
(de pe blogul Rodicai )

DIN NOU DESPRE OF-UL MEU...SCOALA

Trebuie sa marturisesc ca modul in care am perceput scoala pe cand am facut-o eu e cu totul diferit de scoala pe care o parcurg copiii mei.Cu durere am constatat ca procesul de invatamant s-a modificat in mod dramatic in rau. In primul rand programa a fost modificata in stil "evolutionist". Se crede ca  acesti copii ai nostrii au evoluat si sunt capabili sa inmagazineze un volum mult mai mare de cunostiinte in timp cat mai scurt. Manualele au devenit mult mai multe pentru fiecare materie "alternative", si cu cat mai putine explicatii caci copilul trebuie sa fie obisnuit sa deduca singur caci a evoluat. Profesorii, chiar si cei de buna credinta nu au timp de prea multe explicatii ca sunt trasi la raspundere daca nu respecta programa. E mai imortat sa se respecte programa decat , ca acesti copii sa acumuleze cunostintele necesare.Cine intelege bine, cine nu e un lenes sau prost si mergem mai departe nu ne intereseaza. Profesorii sunt din ce in ce mai putini cei carora le pasa de cei pe care trebuie sa-i invete. Unii nemultumiti de salarii chiar gasesc o posibilitate de castig oferind meditatii contra cost.

In acest hatis doar bunul Dumnezeu poate sa ne ajute sa trecem cu bine atat noi cat si copiii.

Recent am citit un articol pe blogul Cristinei la care am simtit indemnul sa fac un comentariu, va redau mai jos si lincul cu articolul si raspunsul meu.

http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/

Iata si comentariul:

Ah, Cristina !cat ma dor vorbele acestea. Nu pentru ca nu sunt exprimate cum trebuie, ci pentru adevarul cel releveaza si din pacate pe care il traim , noi parintii si copiii nostrii. vizavii de “minunatul” sistem de invatamant , e o realitate dureroasa. Si ma mai doare neputinta , sentimentul ca sunt precum Don Quijote de la Mancha si ca ma lupt cu morile de vant. As da ca exemplu expresia uneia din profesoare la prima ora cu elevii clasei a noua care vazandu-i pe copii zambitori le-a spus: “Radeti voi acum ca la sfarsitul anului o sa plangeti”. Nu-i vazuse in viata ei, nu-i cunostea, nu facuse nici o ora cu ei dar le-a facut o promisiune “inaltatoare”. Incercand la sedinta cu parintii sa edific aceasta problema diriginta , dupa ce in prealabil ne-a citit regulamentul scolii care parca se adresa unor copii infractori de la o scoala de corectie, fara a prezenta nimic din beneficiile acelei scoli pentru elevi, a spus ca acea expresie a fost poate o “gluma.”
Mai tarziu chiar ea a spus ca vor ramane in liceu doar cei care pot face fata, ca la sarsitul liceului sa ramana cei mai buni sa nu fie facuti de rusine ei ca profesori si reputatia liceului sa nu fie stirbita. Atentie nu elevii care invata ci cei care pot. Am citit mai demult ca atenienii aruncau copii nascuti cu numite probleme. Profesorii nu au nici un fel de responsabilitate. In toate cazurile copiii si parintii sunt devina de rezultatele elevului. Profesorii sunt undeva pe un piedestal si ei sunt un fel de “Controlul tehnic de calitate” si sorteaza copiii . Deci eu imi trimit copilul sa invete la scoala dar sunt responsbila si eu si copilul de ce ar trebui invatat acolo. Dealungul anilor de foarte multe ori copilului a trebuit sa i se explice acasa ceea ce nu s-a predat inteligibil la scoala. Daca copilul e dotat si poate sa inteleaga , sau printr-o minune are o “exceptie de profesor” care totusi sa explice cat de cat bine , e meritul profesorului, daca nu e in aceasta situatie, copilul e un “putoros”, un element, “rebel” si e devina el si toata familia lui. Un sistem de dai sa fugi. Dar unde sa fugi ca nu ai unde si fara astia patru ani “traumatizanti” nu poate obtine nici o slujba. Singura solutie pe care am avut-o pana acuma si e si pe mai departe , e sa ma rog Domnului Isus in primul rand , si apoi practic sa il invat eu acolo unde pot , sa apelez la altii acolo unde nu stiu si sa-l sustin moral si psihic pe copil sa traverseze aceasta perioada extrem de dificila. Imi e groaza sa particip la sedintele cu parintii. De cate ori particip si semnalez o anomalie imi e teama sa nu se rasfranga asupra copilului. Si mai e ceva ; lipsa de unitate a parintilor care desi cred ca mine tac si stau cumintei acolo in banci de ajung eu sa fiu considerata putin ciudata…Sti cum spun copii de la liceu? ca sunt ca la inchisoare…in mare parte au dreptate….Paradoxal eu am facut scoala pe timpul comunistilor cand in scoli nu se preda religia si se facea economie politica si socialism, niste aberatii la care noi invatam papagaliceste profesorii la aceste materii treceau cu vederea sii cam atata. In schimb la celelalte materii , romana, matematica fizica, chimie, biologie, programa era astfel intocmita incat procesul de invatamant era accesibil tuturor. Erau si pe atunci profesori mai delasatori. Dar erau mult mai multi care isi faceau cu responsabilitate datoria. Copiii invatau la scoala si scoala romaneasca era cu mult mai presus decat multe scoli din tarile ocidentale. Profesorii trebuiau sa dea socoteala daca aveau in clasa multi copii cu note mici si faceau meditatii cu cei mai putin dotati. Ideea era ca iti trimiti copilul sa invete la scoala si nu sa fie invatat de acasa si tinut “ostatic” sapte opt ore in care sa i se repete ca e prost si nu reusesc decat cei buni restul afara. De multe ori elevii sunt sicanati pentru ca parintele sa vina la scoala si sa se “milogeasca” de profesor fie pentru ca acesta din urma asteapta o”mica atentie”, fie ca sugereaza ceva “meditatii” contra cost. Asta e scoala noastra azi din pacate si e groaznic de dureros…Si ar fi multe de spus….

Poate videoclipul de mai jos ar trebui sa fie vizionat si de acei profesori ce in loc sa iubeasca si sa ajute copiii sa invete ii traumatizeaza ...

UF!...A INCEPUT SCOALA...

DE CE REGRET CA NU AM FACUT SI EU SCOALA CU COPIII ACASA...
Citind unul din articolele postate de Cristina pe blog foarte interesant si pertinent, mi-a adus aminte de mai multe intamplari neplacute din scoala frecventata de copiii mei.Si ma gandeam ca daca as fi stiut, ar fi fost posibil cand erau copiii mei mici, as fi facut cu siguranta scoala acasa.  Unul din incidentele neplacute pe care vreau sa vi-l povestesc s-a intamplat cand fiul meu cel mare era in clasa a saptea.

Int-o zi a venit acasa din timpul orelor plangand si tremurand tot . Dupa ce am reusit sa-l linistesc, a reusit sa-mi povesteasca ce se intamplase si de ce era asa de speriat rusinat si se simtea umilit. In timpul orei de desen, care cu siguranta a fost destul de plictisitoare, copiii au inceput sa vorbesaca intre ei. Cei mai energici chiar au inceput sa se intoarca in banca sa discute cu cei din spatele lor. Baiatul meu nu a facut exceptie si a inceput o discutie in contradictoriu cu colega din spatele lui.Profesoara, cand galagia a crescut suparator, s-a hotarat sa stopeze vacarmul si penturu ca baiatul meu mai era intors spre colega din spate, l-a luat la intrebari. Pana aici nimic deosebit. Dar discutia cu tenta “glumeata’ cum avea ea sa afirme ulterior, a luat-o pe o panta gresita. L-a intrebat daca are ceva cu fetele in mod special. Copilul i-a raspuns ca nu. Ea a continuat: “Ce, nu iti plac fetele?”. In clipa aceea copilul s-a rusinat si nu a raspuns. Profesoara a continuat sub forma de “gluma’si l-a intrebat:”Sau poate tie iti plac baietii?”. La care multi din clasa au inceput sa rada la asa o “gluma buna". La varsta lui déjà stia ce inseamna aceasta aluzie si s-a simtit groaznic de umilit. El mi-a spus disperat :”Mama, a insinuat ca sunt homosexual”. Va dati seama ce umilit s-a simtit copilul la patrusprezece ani?. Am stat de vorba cu el si l-am linistit si i-am explicat multe despre aceste lucruri si i-am spus ca in viata poate intalni si astfel de oameni care desi asezati in locuri importante nu au principii si atitudini potrivite. Nu am lasat incidetul asa, am fost la scoala, am discutat cu diriginta, am discutat si cu profesoara, si am lamurit lucrurile, iar la urmatoarea ora profesoara si-a cerut scuze in fata clasei pentru “gluma"  ei “nevinovata”. Sunt multe alte incidente neplacute care ma fac sa regret ca nu am facut scoala cu copiii acasa....

Articolul Cristinei http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/2010/08/27/cum-a-ajuns-socialismul-in-scoli/


Intr-o atmosfera ostila si departe de familie, copilul poate suferi enorm....http://www.youtube.com/watch?v=tBhSoQczTvs
Taare Zameen Par (maa)

I never, do tell you,
But I am frightened by the darkness, mother
Usually I, don't show,
But I do care about you, mother

You know it all, isn't it mother?

You know it all, my mother.

Don't leave me like this in the crowd
Such that I am not able to come back to the home.
Don't send me so far
Such that you don't remember about me at all.
Am I that bad, mother?
That bad... my mother?
Whenever... father...
Quickly... swing me, mother...
My eyes... seek for you...
I do think this... you will come to hold me, mother...
I don't... tell him this...
But I do... get scared, mother
On the face... I don't let this come
In the heart... I get frightened, mother
You know it all, isn't it mother?
You know it all, my mother.
I never, do tell you,
But I am frightened by the darkness, mother
Usually I, don't show,
But I do care about you, mother
You know it all, isn't it mother?
You know it all, my mother.
.............................................................
Nu ti-am spus niciodata,
Dar mi-e frica de intuneric, mama...
Si de obicei nu vreau sa ma arat
Dar mi-e tare dor de tine, mama...
Tu le stii pe toate, nu-i asa mama?
Tu le stii pe toate, mama.
Sa nu ma lasi pierdut in multime
Ca sa nu mai stiu sa ma reintorc acasa.
Si nu ma trimite atit de departe
Incit sa nu-ti mai amintesti de loc de mine.
Sint chiar asa de rau, mama?
Chiar asa de rau, mama mea?
Oricum...tata...
Dar mai bine leagana-ma in imbratisarea ta mama...
Ochii mei...te cauta...
Eu cred...ca ai sa vii sa ma imbratisezi, mama mea...
Eu nu-i spun asta lui niciodata...
Dar mi-e frica ...nu las sa se vada pe fata mea;
Si in inima...nu las sa intre asa ceva...
Mi-e frica mama...
Tu stii asta...nu-i asa ?
Tu stii totul, mama.
Nu ti-am spus...dar mi-e frica de intuneric , mama,
Si de obicei nu ma arat.
Dar te doresc mama...
Tu stii toate astea , mama, nu-i asa?
Tu toate le stii...