STITI CE LI SE RECOMANDA COPIILOR DE CLASA 9-A SA CITEASCA??

Stiam ca daca incepe scoala vor incepe si durerile de cap.
Sunt oripilata de ce am aflat ca trebuie sa citeasca obligatoriu copilul meu pentru ora de romana: "Rem" de Mircea Cartarescu.
Pentru ca aceasta carte "e la mare cautare", doar e impusa elevilor, profesoara le-a facut "facilitatea" si le-a trimis-o scanata prin e-mail.
Intr-o tara "cu traditie crestina", in scoala in care se face "religie" si se invata de Dumnezeu ca si Creatorul universului, uitati ce li se impune copiilor sa citeasca. Va redau mai jos un comentariu despre carte din care reiese ce carti dea dreptul scandaloase sunt tinerii de cinsprezece ani obligati sa citeasca. Cartea este numita o "capodopera"??? a literaturii romanesti??? Oaw!!!
 Cartea este o blasfemie si  un joc periculos pentru mintea unor copii. Cum s-a ajuns oare sa se impuna citirea obligatorie a astfel de infectii??Si de ce eu ca parinte nu am nici un drept sa interzic o astfel de "lectura"?

"Opera se deschide cu imaginea unei garsoniere, de la periferia Bucurestiului.Naratorul, cel care povesteste diegeza, este reprezentat de un paianjen. Acesta devine simbolul Creatorului, al celui ce viseaza, imagineaza spatiul scriptural, reveria locuita de personaje. Prezenta sa sugereaza calitatea Demiurgului de a “tese” prin imagini, intamplari, situatii o lume aparent reala si de a hotari, dupa bunul plac, soarta personajelor sale. Acest paianjen este un narator implicat, isi desconspira identitatea prin marci autoreferentiale(“imi intind labele transparente prin camera”, “ma strecor printre carti, lasandu-mi afara doar cangile de pe care picura veninul”). Textul in ansamblu este o naratiune homodiegetica. Mai intai, faptura hidoasa care strabate toata camera, dezvaluind caracteristicile ei, este un narator de tip auctorial(simuleaza omniscienta si omniprezenta, realizeaza extrospectie,dar si introspectie,o analiza psihologica). Apoi, patrunzand in mintea lui Vali, incepe sa povesteasca din punctul de vedere al acestui personaj. Capata conditia unui narator heterodiegetic de tip narativ actorial.

Cititorul este si el atras in discursul epic, transformat in destinatar explicit al nararii, ceea ce ii confera conditia de naratar.(“Aici, drag cititor, ma tem ca, fara sa vreau, iti voi da o grea lovitura…..Iti pot sugera ca acum, cand ai ajuns la aceste randuri, sa inchizi pentru cinci minute ochii si sa-ti rechemi in minte toate detaliile celei mai frumoase nopti de dragoste pe care ai trait-o”).

REM poate fi considerata o nuvela de tipul naratiunii “in rama”, al “povestii in poveste”, caci in diegeza narata de paianjen sunt cuprinse mai multe lumi citate(diegeze secundare inscrise in prima prin interventia unui personaj narator). Astfel, Vali intrerupe diegeza principala prin relatarea sa despre Maria, “Bloody Mary”, ultima fata, inainte de Svetlana,pe care a iubit-o.

Dupa aceea urmeaza lumea citata de Svetlana( naratiune de gradul al II-lea), care este mult mai vasta decat cea anterioara. Aceasta difera prin cronotop de cea principala, caci actiunea se petrece prin anii ’60, in mai multe locuri din Capitala. Svetlana povesteste mai intai din perspectiva auctoriala. Devine, din personaj, un narator homodiegetic. Echivalenta dintre eul-narator si eul-personaj nu este perfecta. Se creeaza un anumit interval psihologic. Eul narant este reprezentat de Svetlana cea de treizeci si doi de ani,caracterizata prin acumularea unor experiente de viata, viziune matura, atitudine moralizatoare, nostalgie fata de copilarie(“Am sa-ti povestesc niste lucruri petrecute prin anii 1960 sau ’61, cand eram inca o fetita, nu aveam mai mult de doisprezece ani”). In schimb, eul narat, Svetlana cea cu varsta de 12 ani, este o ipostaza a eului narant, aceea legata de copilarie, avand alte caracteristici: spirit ludic, viziune senina asupra vietii. Unghiul din care este povestita naratiunea se schimba. Svetlana nareaza din perspectiva actoriala, echivalenta dintre eul-narant si cel narat fiind perfecta, atunci cand evoca minutios formele jocului desfasurate in cele sapte zile(“…mi-am amintit cu bucurie ca jocul nostru de-a Reginele(cel mai frumos pe care-l jucasem vreodata) continua cu ziua a patra, in care frumoasa Regina Verde avea sa fie Puia….S mai bucuroasa am fost amintindu-mi ca spre seara aveam sa-l vizitez din nou pe Egor.”).

In interiorul acestei lumi citate de ea, identificam o alta lume citata de Egor( naratiune de gradul al III-lea). Tanarul evoca istoria neamului sau de “alungiti”: “Ai mei sunt gruzini de origine, imi spuse. Strabunicul meu a venit in Valahia pe vremea lui Hangerliu, un domnitor cam intr-o ureche. Facea negot de atlazuri la Giurgiu.”

Spre final, cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic, atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu. Prin anamneza( intoarcerea “in illo tempore”, la arhetipurile primordiale), Svetlana patrunde in inconstientul colectiv, unde i se releveaza adevarul despre ea insasi-calitatea de personaj- dar si adevarul suprem despre lumea ei- o fictiune- si despre Creatorul acesteia - un scriptor. Acest fapt e cu totul deosebit, caci autorul abstract este inclus in diegeza, devenind personaj in propria opera:” Tanarul nu era de fapt chiar asa tanar. Trebuie sa fi avut aproape treizeci de ani. Dar silueta lui firava, fata ingusta, triunghiulara, parul lung care-i cadea peste urechi in suvite dezordonate, saten-inchis, il faceau sa para de cel mult douazeci si cinci de ani.”.

La sfarsit, iar are loc un transfer de functii naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:” M-ai uitat, iubit cititor? Sunt eu, naratorul. E drept ca nu mi-am mai scos capsorul gingas la vedre, dar asta fiindca am avut cu totul alta treaba.”