HOTUL ...DE BISCUITI

de Valerie Cox
tradus Rodica Botan

Intr-o seara o femeie astepta la un Aeroport . Cu inca multe ore de asteptat inainte de zborul ei, s-a dus la un magazin de carti din Aeroport sa caute o carte, a mai cumparat si o punga cu ceva biscuiti si s-a asezat sa stea pe unul din rindurile de scaune in fata la Gate.

Era adincita in lectura cartii dar cu coada ochiului nu se putu sa nu observe ca un barbat asezat linga ea fara nici o jena baga mina si lua un biscuite din punga care se afla intre ei. Ea incerca sa ignore gestul…sa nu faca o scena …Asa ca citea mai departe, minca din biscuiti si se uita din cind in cind la ceas , in timp ce “hotul de biscuiti” minca de zor si punga se golea vazind cu ochii. Cu fiecare minut femeia era tot mai iritata si gindea…”daca n-as fi o persoana cumsecade , acuma i-as da un pumn direct in ochi sa i-l inverzesc”…

Cu fiecare biscuite pe care-l lua ea, lua si el unul. Cind a mai ramas doar unul in fundul pungii, ea se gindii…”acuma ce o sa faca?”…Cu un zimbet larg pe fata lui si un ris nervos, omul lua ultimul biscuite si il rupse in doua . Apoi ii intinse ei o jumatate in timp ce minca jumatatea cealalta.

Ea intinse mina si smulse jumatatea ce i-o intinse el iar in mintea ei fremata…”Fratele meu…tipul asta are un nerv…si e prost crescut pe deasupra…nici macar nu mi-a zis multumesc!!!”

Cu usurare rasufla cind in sfirsit se anunta zborul avionului ei. Si-a adunat bagajele si se indrepta spre poarta, refuzind sa mai arunce macar o privire “hotului de biscuiti”.

Intra in avion, isi gasi scaunul, in care se arunca indignata si apoi cauta dupa carte …ca mai avea un pic s-o termine de citit…Cind baga mina in sacosa pe fata i se asternu o mare surpriza…punga ei cu biscuiti era chiar deasupra…

“Daca a mea este aici”…murmura ea cu disperare…”atunci cealalta punga era a lui si el a impartit-o pe a lui cu mine…”

“Prea tirziu” zise ea…”prea tirziu” sa isi ceara scuze…si intelese in sfirsit ca ea fusese cea fara de maniere, ingrata si “hoata de biscuiti…”
……………………………..

Familiara povestea? Chiar n-ati judecat pe nimeni, niciodata pe nedrept?

Dreptatea noastra este asa de relativa si judecam din punctul nostru de vedere minuscul, din pozitia unde sintem care si aia poate fi discutata, vedem lucrurile prin ochelarii nostrii murdari citeodata si nepotriviti, auzim prin aparatul nostru de auz care nu totdeauna recepteaza tot sau recepteaza bine, gindim cu creierul nostru pe care l-am umplut ca pe computer cu tot felul de gunoaie asa ca lucreaza si el incet, trecem prin inima noastra care nu bate cum trebuie sau pentru ce trebuie…dar mai mult decit toate ne ocupam de judecata care nu ne-a fost data noua si nu este pentru acum.

Cind va veni judecata , aia va fi facuta cu competenta de Dumnezeu si sint sigura ca vom fi fiecare dintre noi foarte ocupati de propria noastra aparare…sau cu capul plecati si fara cuvinte…(preluat de la Rodica de pe blog)