FABULE PENTU COPII - 1

"Sub Copacul Buyu" de Paul White
Fabulele doctorului din jungla
Editura Agape Colectia povestiri crestine pentru copii, parinti si bunici(transcrise de Carmen Bogdan)
Cuvant inainte
In stepa intinsa din vestul Africii se afla spitalul doctorului din jungle. Daudi unul dintre infirmieri, tocmai amesteca leacuri.Este dupa-amiaza tarziu, si umbrele se alungesc pe campie.
La usa farmaciei stau in amurg pacientii flecarind impreuna. In copacul noduros Buyu care se afla deasupra lor se cearta galagios vrabiile. Cand si cand rasuna un tipat venind din jungla invecinata.
“Mi-e o frica groaznica de lei”, incepe unul dintre ei discutia. Capul si picioarele ii sunt inca strans bandajate. Un baiat subtire si inalt trebui mai intai sa termine de tusit, pentru a putea apoi sa spuna ce vrea:
“Eu numai cand ma gandesc la serpi ma trece un fior pe sira spinarii”.
Din spate se aude o voce obosita:
“D-apoi Kifaru, rinocerul! Picioare lui fac sa se cutremure pamanatul, iar cornul lui infiorator…” Mai mult nu poate sa spuna, caci de febra si frica dintii ii clantane tare.
Dar si mai mult trebuie sa te temi de Mbu tantarul, de capusa Pappasi si de musca Hazi”, spune el si apare in deschizatura usii.
“Acestea sunt intra-devar animale mici, totusi omoara de o mie de ori mai multi oameni ca toate animalele mari de prada la un loc. Exista insa ceva mult mai periculos si totdeauna mortal…vreau sa va povestesc despre aceasta” , continua Daudi, “caci trebuie sa cunoasteti exact ce este”.
Cativa oameni au adus iarba si lemn uscat. Todeauna cand stau asa laolalta isi fac un mic foc.
“Cate laturi are aceasta canistra?” Daudi tine in mana o canistra mare de ulei pe care oamenii o privesc curiosi.
“Patru laturi” spune unul.
“Si pe langa asta un fund si un capac” ,completeaza M’gogo.Daudi da din cap. “Si pericolul de care vreau sa va povestesc are multe laturi. Ascultati…”
Zidul cel mare
Multi ochi se indreapta spre Daudi care sta in lumina focului.Cu vocea lui joasa el incepe sa povesteasca:
Toata jungle era agitata. Sub copacul Buyu s-au adunat intr-o dimineata toate animalele sa se sfatuiasca ce era de facut. Caci deodata, peste noapte, aparuse un zid urias de-a curmezisul junglei. El era inalt si lat si, dupa cate-si putea da seama Twiga Girafa, foarte gros.
“Toate frumusetile tarii noastre sunt de partea cealalta a zidului”, a urlat leul Simba. “Copacii cei verzi care ne dau umbra, lacul cel mare cu minunata lui apa albastra si izvoarele reci care coboara din muntele cel inalt. Urletul lui s-a sfarsit intr-un marait rau.
“Asa e”, se jeluia Twiga, “de partea aceasta sunt numai spini, praf si desert. Si chiar si gaurile de apa sunt pline cu namol!”
Faru, rinocerul, era furios.
El sulfa cu zgomot, tropaia, si ochisorii lui ardeau.
“Kah”, si-si misca limba incolo si in coace ca o banda de ferastrau.”Asta da zid! Dar eu am sa-l strapung!”
Toate animalele au dat din cap. Poate ca era o solutie.
Faru s-a dat cativa pasi inapoi ca sa-si ia avant. Apoi s-a repezit cat de repede putea cu picioarele lui scurte spre zid. Praful s-a ridicat in vartejuri sub copitele lui, iar cornul era ridicat amenintator in sus. Zidul se apropia tot mai mult. Farul si-a coborat capul: Rummms!
Farul s-a dat inapoi clatinandu-se buimacit.
Dar zidul statea in picioare, la fel de neschimbat ca si inainte.
Rinocerul a simtit ca ochii tuturor se indreptau intrebator spre el. Sufland tare si-a mai luat un avant. De data aceasta s-a proptit cu picioarele din spate de un copac puternic ca avantul sa fie mai mare sui sa poate fugii si mai reopede. Pamanatu s-a cutremurat. Praful s-a ridicat in aer ca un nor, si rinocerul s-a izbit inca o data de zid: Rummm!
Dar si de data asta s-a dat inapoi clatinandu-se. S-a ghemuit pe pamant si si-a pipait cu atentie cornul strambat. Pe frunte i-a crescut vizibil un cucui mare, iar ochii erau dati peste cap. In capul lui parka se invartea ceva ca Kifulafumbe, vijelia.
“Da, da”, a spus girafa Twiga dupa un rastimp ca sa deschida dinou discutia, “ Cu adevarat e un zid puternic”.
Jumbo elefantul, si-a fluturat trompa si a dat din ciotul de coada in acelasi ritm, numai ca la fel de repede.
“Aici e nevoie de un umar puternic ca sa rastorni un zid ca acesta”, a trambitat el, s-a dus la zid si l-a incercat cu trompa dupa cum fac elefantii. Apoi s-a aruncat in zid cu umarul lui mare si puternic: o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori…
Dar zidul nu a cedat cat latimea coditei lui.
Jumbo s-a intors incet inapoi si a incercat si cu celalalt umar.
Din trompa lui iesea rasuflarea ca niste norisori, in timp ce se tot izbea de zid. Intr-un sfarsit s-a furisat epuizat intr-o parte si s-a ghemuit langa Faru.
“Intr-adevar” , a recunoscut el gafaind. “Prin acest zid nu exista drum, este prea gros”.
Apoi s-a indreptat spre mlastina ca sa-si stropeasca ranile cu namol racoros si moale. Atunci hyena Mbisi, cu rasul ei neplacut s-a facut auzita:
“Pentru misiunea asta nu au ce cauta animale cu putere mare si cu minte putina. Dar eu sunt cunoscuta pentru siretenia mea. Eu o sa gasesc un drum in jurul zidului”.
In glasul ei era un ton care le face ape multe animale sa-si incrunte suparate fruntea. Twinga, care tocmai rontaia cateva pastai din coroana unei maracine, s-a uitat in jos din inaltimea ei maiestoasa.
“O, sigur “, a spus ea si si-a lasat limba lunga sa alunece in coltul gurii, “arata-ne drumul intelepciunii!’
Mbisi i-a intors spatele si a luat-o din loc disparand pe o poteca serpuita de-alungul zidului.
Soarele era in amurg. Animalele care asteptau simteau cum le chiortaiau matele. Dar cand si luna s-a ridicat deasupra zidului inca tot nu se vedea nimic din hyena. Au aparut zorile unei zile noi. Dar Mbisi tot nu venise. Si a fost iarasi seara dar Mbisi tot nu a aparut.
In ziua urmatoare s-au intalnit iarasi animalele sub batranul copac Buyu si au asteptat impreuna intoarcerea hienei, pe care o numeau in taina gunoierul junglei.
cu greutati mari si cu ajutorul Nyani, maimuta, rinocerul, Farul, si-au inndreptat iarasi cornul. El se simtea iarasi proaspat si curajos. Nadejdea, pasarea, cigulea capuse din pielea lui si-I soptea la ureche ca treaba nu e nici pe jumatate asa de rea cum parea.
Si Giumbo, elefantul, isi picura atent namolul racoro pe spatele dureros. El trambita usor si-si murmura cuvintele mangaietoare – cuvinte care pareau celorlalti ca niste tunete indepartate.
Twiga cauta de zor cele mai frumoase pasari in varful unui copac-umbrela. Nyani, maimuta, se vaita si se certa cu cei din neamul ei.
Nzoka , sarpele, statea incolacit pe nisipul cald si visa la mancare.
In sfarsit la apusul soarelui a venit Mbisi schiopatand din pricina labelor ranite. “Oh”, a murmurat ea cu capul plecat, “a fost degeaba. Nu exista drum in jurul zidului. El nu are nici inceput nici sfarsit”.
Nzoka si-a descolacit incet trupul si si-a ridicat capul subtire:”Da”, a sasait el, “voi sunteti puternici, sireti si puteti sa alergati multe mile,. Eu insa, Nzoka, pot sa ma sucesc in toate partile si sa ma strecor peste tot…Eu o sa gasesc un drum pe sub zid”
Cateva clipe mai tarziu, celelalte animale observau cum ii dispare coada intr-o gaura de langa zidul care impartea jungle. Ele au asteptat cu atentie, dar totul a ramas linistit.
Timpul a trecut. Tarziu dupa-amiaza, o cioara s-a intors Ia copacul ei si-si croncanea cantecul de seara. Tocmai cand celelalte animale voiau sa plece spre casa, le-a fost atrasa atentia de un nor de praf de la baza zidului. Toti ochii s-au indreptat spre acel punct.
Atunci a aparut dintr-o data capul lui Nzoka intors cu spatele spre zid.
“Da”, a sfarsit el cu triunful salbatic, “ Am reusit! Dintre toate animalele din jungle nu mai eu am gasit drumul spre cealalta parte a zidului”.
“Imi pare rau”, a spus Twinga si si-a aplecat fatarnic gatul lung pana aproape de pamant. “Dar esti tot de aceasi part ca si noi toti”.
Nzoka a tresarit. A batut manios pamanatul cu coada si a strigat:”Da, mi-am scormonit galerii lungi prin pamanat si totdeauna m-am descurcat foarte bine. Nimeni nu poate sa faca ce am facut eu. Nu exista nici un drum pe sub acest zid’.
“Asta e foarte adevarat” , a incuviintat Twinga dand din cap si si-a tras cu grija limba inapoia buzelor ei groase.
Dar Nyani, maimutoiul a strigat: ”Eu o sa ma catar pe deasupra”. El transpira de emotie in timp ce se legana prins de creanga cu coada si-si relaxa muschii. Cu un salt a fost pe zid si s-a cataract tot mai sus. Dar cu cat ajungea mai sus cu atat erau mai mici erau pasii lui. Deodata, coada i s-a alungit speriata in sus – labele i s-au intins in gol.
A inceput sa alunce apoi, a cazut rastogolindu-se in jos. El a aterizat pe spate chiar la picioarele girafei.
Nyani rasufla din greu.
“Kah”, a gafait el si s-a scarpinat din obisnuinta. “Lipeste-te de zid, Twiga. Vreau sa ma prind de coada ta, apoi sa ma catar pe gat si de pe capul tau sa sar pe zid. Apoi ma voi putea catara cu putere mare mai departe si voi ajunge in varf”.
Twiga a facut ce vroia Nyani. El s-a apucat de coada girafei, a sarit pe spatele ei, s-a cataract pe gat iar de pe cap a sarit pe gat si apoi s-a tot cataract. Dar din nou inca departe de varf, i-a slabit puterea, si animalele junglei l-au vazut pe Nyani cazand prin aier si rostogolondu-se in tumbe mari.
El s-a prabusit pe pamant in fata piocioarelor lui Jumbo. Acesta si-a intins trompa si a incercat sa-i faca respiratie artificiala ca sa-l puna iarasi pe picioare, apoi l-a apucat de coada si l-a ridicat in aer.
“Kunbe,Nyani”a mormait el. “Care-I treaba cu drumul peste zid!”
“Pai”, a gafait Nyani cu efortul acelora care trebuie sa vorbeasca cu capul atarnand in jos: “Nimeni din toata jungle nu se catara ca mine. Cu siguranta ca nimeni mu potre trece peste zidul asta”.
Acum incercasera animalele tot ce era posibil. Dar nu au gasit nici o solutie. Nici prin zid, nici peste el, nici pe langa el, nici pe sub el.
Atunici au observat dintr-o data ca acest zid avea un nume. El era scris cu litere mari pe zid, darn u-l puteau citi decat cei care intelegeau ce inseamna el: Insa Twiga, girafa, nu stia ce sa faca cu acest nume.
“Mda”, spune Daudi in tacere plina de asteptarea care s-a lasat, “dar ele nu erau decat niste animale. Stiti voi cum se numeste acest zid? El nu poate fi strapuns. El este asa de inalt, incat nimeni nu-l poate trece prin catarare, si nu exista drum pe sub el sau pe langa el.
Unul dintre ascultatori,cu un bandaj gros peste ochiul stang, se apleaca si spune: “Numele acelui zid este pacat”.
Daudi incuvinteaza. “ Asa e. Pacatul e zidul cel mare pe care ne desparte de Dumnezeu. Dar exista oameni care stiu ca este totusi un drum spre cealalta parte a zidului. Caci el are o usa! Isus, Fiul ,lui Dumnezeu, spune: “ Eu sunt usa. Cine intra prin Mine va fi salvat”. De ce sa mai ramanem atunci de partea aceasta a zidului?”
Flacarile focului de tabara isi arunca lumina palpaietoare pe fetele ascultatorilor. Unii dau ganditori din cap. Iar M’ gogo isi sprijina barbia in pumni. Aceasta istorie il nelinisteste.