"Suntem deseori descurajați. Cu capetele plecate de oboseală și fără nici un chef de vorbă. Așa erau și ucenicii de pe drumul Emausului. Dar pentru că s-au întâlnit cu Isus, aceștia nu au rămas la fel.
Viața este plină de experiențe care ne rănesc inima. O inimă frântă nu mai este o experiență rară pentru nici unul dintre noi. De la naștere până la moarte suntem loviți așa cum o stâncă este lovită de valurile mării.
Numai Domnul Isus ne poate reda speranța.
Este speranță atunci când umblăm cu El.
Este speranță atunci când ascultăm de El.
Este speranță dacă-L vedem așa cum este El.
Vă doresc sărbători binecuvântate alături de Domnul Isus înviat din morți!"
-----------------------------------------------------------------------------------------------
.jpg)
Citind aceste randuri lacrimi fierbinti mi-au alunecat pe obraji. Domnul a vrut sa imi atraga atentia incotro trebuie sa imi indrept privirea. Fratele Wunbrand povestea ca pe vremea cand era in inchisoare un coleg de celula paralizat in conditiile acelea de detentie, in timp ce toti se gandeau cu grija la familiile lor acest om le-a spus ca daca tot de jur in prejur e coplesitor de privit sa ne uitam in sus spre Domnul Isus. Asa ma simt si eu ca si acei ucenici de pe la jumatatea lunii martie cand la servici mi s-au mai dat sarcini peste puterile normale cu care m-a inzestrat Domnul. Si asa de peste o jumatate de an de cand am fost transferata la locul meu actual de munca volumul era mare dar, Domnul mi-a dat putere si intelepciune sa pot face fata . Totusi cel rau a descoperit teama mea ascunsa in subconstient de a nu fi considerata incapabila si a fi cumva disponibilizata , si la varsta mea sa nu mai gasesc de munca, si a avut grija sa ma copleseasca. Am indraznit totusi sa scriu un e-mail sefului care mai mult de teama ca nu se termina treaba a mai adus o colega sa ma ajute din cand in cand. Situatia se va reglementa se pare deabia din iunie cand vor veni si celelalte colege la locatia unde sunt. Totusi ca si ucenicii stau obosita si neputincioasa si doar gandul si speranta ca Domnul e la carma tuturor lucrurilor ma face sa pot traversa aceasta perioada cu speranta.Asa si eu in dimineata aceasta am inteles ca trebuie sa nu ma mai uit cu atata disperare la oboseala ce a pus stapanire pe mine de o luna jumatate ci sa imi indrept privirile spre Domnul Isus, care a murit si inviat ca sa fiu salvata si mantuita.
Sa nu uitam cand ne simtim coplesiti de evenimte sa ne schimbam directia in care privim. Sa ne uitam la Cel ce ne poate lua de mana si traversa orice dificultati....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu