”Fiica risipitoare”
Prelucrare de Aurelia Gabor
La un serviciu de Crăciun, membrii bisericii au început să
se uite unul la altul cu ochi întrebători, când pastorul și-a anunțat subiectul
predicii din seara aceea : ”Fiica risipitoare”. Ce ar fi avut de-a face, într-o
asemenea seară și cu o asemenea ocazie, o predică de genul acesta ? Nici
chiar”Fiul risipitor”, nu ar fi făcut sens în seara de Crăciun... dar... ”Fiica
risipitoare... ?” Și, pastorul și-a început predica... ”Anna avea doar 16 ani
și s-a ”îndrăgostit” nebunește de un tânăr de 18 ani, care renunțase la școală,
nu avea serviciu, dar care i-a promis ”marea cu sarea”. Deși în statul Texas,
unde locuiau cei doi, pentru a se putea căsători aveau nevoie de aprobarea
părinților, tânărul ”Romeo” i-a spus fetei că mai existau și alte state în
America, unde se puteau căsători și unde nu aveau nevoie de acceptul
părinților. Ba mai mult, i-a spus că el are o moștenire de la un unchi al lui,
care le va asigura un trai fericit pentru tot restul vieții lor. Crezând cu
toată inima și naivitatea celor 16 ani spusele ”iubitului” ei, Anna a plecat de
acasă, urmându-l pe cel ”sortit” să o facă fericită, deplin convinsă că această
legătură venea direct ”din cer”. Nimic și nimeni nu au putut-o convinge de
contrariu. Părinții pur și simplu ”nu puteau înțelege” fericirea și norocul ce
dăduse peste ea... Dar, ea știa mai bine ce face. O aștepta o viață perfectă !
Așa că, fără nici o ezitare, l-a crezut și urmat orbește pe cel ce îi făcea o
asemenea ofertă incredibilă. Și a plecat... Pentru următorii doi ani, au dormit
în mașina lui antică. A învățat în timpul acesta să cerșească. Apoi... să
fure... Erau zile când chiar nu aveau nimic de mâncare... Căsătoria promisă nu
a avut loc niciodată... Cu atât mai puțin viața perfectă pe care i-o descrisese
și promisese ”Romeo” înainte de a pleca din căldura iubitoarei case părintești.
Poveștile despre moșteniri, un cămin confortabil sau o viață fără grijuri
încetaseră demult... Dar într-o zi, pe la mijlocul lui decembrie, Anna și-a dat
seama că era însărcinată. În ciuda declarațiilor de dragoste a lui ”Romeo”,
simțind că lucrurile nu sunt chiar în regulă și văzând starea decadentă în care
ajunseseră amândoi și că de abia supraviețuiau de la o zi la alta, Anna s-a
temut să îi spună adevărul, căutând să găsească momentul cel mai potrivit
pentru a-i da această veste. În ajunul Crăciunului, în timp ce serveau masa la
un adăpost pentru săraci, Anna, cu multă atenție, dar și cu gingășie, i-a spus
prietenului ei : ”Este Crăciun și... am și eu un dar pentru tine... În curând
vei fi tătic...” Cu o privire străină și dură, fără pic de căldură, viitorul
”tată” i-a răspuns : ”Mai degrabă aș prefera să am o mașină nouă...”. Pentru
restul timpului petrecut la masă, ”Romeo” nu a mai scos nici un cuvânt privitor
la copil. Când au terminat de mâncat, el s-a scuzat că trebuie să meargă la
baie. Așteptându-l să vină, Anna își imagina cum va fi viața lor de aici
înainte. Va trebui să își găsească amândoi ceva de lucru. Vor avea nevoie de o
locuință, cât ar fi ea de modestă... Era sigură că, dacă vor face amândoi
eforturi, vor putea să asigure un cămin și o viață normală pentru copilul lor.
Timpul trecea și, la un moment dat Anna și-a dat seama că prietenul ei plecase
cam demult de lângă ea. L-a căutat peste tot în clădire, dar nu a reușit să dea
de el. A ieșit afară în parcare dar locul unde fusese parcată mașina lor era
acum gol... Pe scurt, Anna nu l-a mai văzut niciodată. Plecase cu mașina în
care erau și toate lucrușoarele pe care le avea ea. 15 Inclusiv actele și cei
câțiva bănuți pe care îi câștigase muncind cu ora pe unde apucase. A plecat și
a lăsat-o cu mâinile goale... exceptând copilul ce creștea încet-încet în
măruntaiele ei... În noaptea aceea a dormit într-o casă pentru femei abuzate.și
fără adăpost. Era noaptea de Crăciun. Privind în tavanul întunecos, luminat
doar de luna de afară, Annei i-au revenit în minte sărbătorile de Crăciun din
familia ei. Bucuria ce o aveau stând cu toții împreună în jurul mesei bogate.
Colinzile din jurul pomului. Serviciile de la biserică. Cadourile. Dar, cel mai
important era faptul că se simțea iubită și că aparținea unei familii care
prețuia prezența și existența ei. Gândurile de regret o copleșeau, gânduri la
care nu le dăduse curs atâta vreme... Cât de multă durere produsese familiei ei
și câtă rușine trebuiau să simtă având o fiică atât de decăzută ca și ea... Cât
de rușinați ar fi să vadă starea în care se afla acum... Nu avea nici curaj și
nici dreptul de a le cere acum ajutorul... Prea îi făcuse de rușine... Recunoștea
și ea că nu merita nici dragostea și nici ajutorul lor... În ziua următoare a
plecat de la adăpostul unde dormise și a continua aceeași viață care îi
devenise familiară de peste doi ani de zile. Muncea când găsea ceva de lucru,
cerșea când nu avea altă variantă. Sarcina creștea înlăuntrul ei și, pe măsură
ce se făcea primăvară și se apropia timpul să nască, creștea și teama ei de
ziua de mâine. Cum va putea să își îngrijească singură copilul ... ? Cum va
reuși să se descurce fără bani, fără casă, fără asigurare medicală, fără
familie... ? Într-o duminică seara, prin luna iulie, pe când era deja
însărcinată în luna a opta, Anna a trecut prin fața unei biserici și a simțit
nevoia să intre înlăuntru. Era flămândă și știa că nu avea nici o altă posibilitate
să găsească ceva de mâncare în seara aceea... Era ultima ei șansă de a pune
ceva în gură în ziua aceea... S-a așezat în ultima bancă, chiar când a început
serviciul de seară. Nu auzea nimic din ce se petrecea în jurul ei, fiind mult
prea preocupată de îngrijorările ei personale. Dar, la un moment dat, pastorul
a trecut la amvonul bisericii și și-a început predica : ”Aș vrea să vă vorbesc
astăzi despre fiul risipitor...” Deși cufundată în propriile-i gânduri, atenția
Annei a început să se ”trezească”. Știa istoria aceasta de pe vremea când ea
însăși citea Biblia și frecventa biserica. Pastorul a descris o familie
iubitoare și ordonată, cu nimic diferită de familia ei, din care plecase fără
ca măcar să arunce o privire înapoi, asemenea acelui fiu risipitor, care
plecase din sânul familiei crezând că el știa mai bine ce i se potrivește. Când
a revenit acasă înfrânt și umilit, s-a așteptat ca tatăl lui să îl respingă și
să îi arate ușa, cerându-i să părăsească imediat casa. Dar, nu așa s-au
petrecut lucrurile ci, din contră, tatăl l-a primit cu dragoste și bucurie
înapoi, oferindu-i îmbrăcăminte și hrană, făcând o sărbătoare din revenirea
fiului acasă, deoarece, spune tatăl : ”Acest fiu al meu a fost mort și a înviat
; a fost pierdut și s-a aflat...”. Când serviciul s-a terminat, cu inima
bătându-i nebunește în piept, Anna s-a apropiat de pastor. În familia ei erau
câțiva pastori, fapt ce a încurajat-o să încredințeze problema ei acestuia. Așa
că, în loc să îi ceară bani sau mâncare, ea i-a spus povestea ei tristă, de la
început până la sfârșit. ”Credeți că părinții mei m-ar mai accepta să mă
reîntorc acasă... ?”, l-a întrebat ea pe pastor, cu ochii scăldați în lacrimi
și cu fața plină de rușine. Pastorul a privit-o drept în ochi și i-a spus :
”Dacă ai fi fiica mea, te-aș primi cu toată inima și cu brațele deschise !” A
luat-o la el în birou, i-a pus telefonul în mână și a îndemnat-o să sune 16
acasă. Anna a format numărul de telefon pe care nu îl mai formase de ani de
zile și, de la capătul celălalt al firului i-a răspuns chiar tatăl ei. ”Tată...
Sunt eu...” Aceste trei cuvinte au fost tot ce a trebuit să spună Anna. Tatăl a
început să plângă de bucurie. A chemat-o imediat pe mama și pe frații ei. ”Am
crezut că te-am pierdut pentru totdeauna... - i-a spus tatăl - dar, slăvit să
fie Dumnezeu că te-am auzit din nou...”. Anna i-a spus pe scurt, la telefon,
care îi era situația și l-a întrebat dacă poate să revină acasă. Imediat
părinții au făcut toate aranjamentele de zbor și, a doua zi, Anna a ajuns la
aeroportul din orașul ei. Una dintre mătușile ei a așteptat-o la aeroport,
îmbrățișând-o cu dragoste. Primul gând al Annei a fost : ”Poate părinții mei
s-au răzgândit... și... nu mă mai vor acasă...”. Dar, când mașina în care se
afla a făcut colțul pe strada lor, ceva deosebit i-a atras atenția : bradul pe
care îl aveau la poartă era decorat ca de Crăciun. Crăciun în luna iulie ... ?
Imagini uitate de la atâtea sărbători fericite de Crăciun, petrecute cu familia
îi reveneau acum în minte. Plângea cu durere, gândindu-se cât de mult a pierdut
în timpul pribegiei ei. Crăciunurile ei, departe de familie, petrecute pe la
cantinele pentru săraci, în mașina prietenului ei sau pur și simplu în stradă,
singură, fără ca cineva să o iubească dezinteresat sau să îi pese de ea o făceau
acum să vadă goliciunea deciziilor ei greșite, dar și dragostea statornică a
familiei ei, dragoste cu care o primeau acum acasă. S-a coborât din mașină și a
rămas înmărmurită în ușa casei : cel mai mare brad pe care l-a văzut vreodată
se afla chiar în camera de zi. Era plin de beculețe colorate, de globuri și
ornamente, iar sub el era plin de cadouri pe care scria : ”Pentru fiica și sora
noastră care nu a fost cu noi de Crăciun !”. Două săptămâni mai târziu, Anna a
născut o fetiță sănătoasă și frumoasă pe care a numito Christiana.” ”Aici s-a
încheiat povestea Annei”, a spus pastorul. ”Dar, de atunci, ori de câte ori mă
pregătesc de întâmpinarea sărbătorii de Crăciun, îmi amintesc de acea zi din
luna iulie când Anna, acea tânără care credea că nu mai merită nimic din partea
familiei ei a primit iertarea unui tată și a unei mame care, în ciuda
greșelilor ei și a rușinii ce le-o provocase a fost primită, iertată și
restaurată ca fiică în familie.” Nu este povestea Annei, exact și povestea mea
și a ta ? Nu este aceasta exact ceea ce a făcut Dumnezeu cu noi, prin
trimiterea Domnului Isus Hristos pe pământul nostru ? Nu este aceasta exact
împlinirea promisiunii Tatălui de a ne iubi și ierta în ciuda păcătoșeniei
noastre și a greșelilor noastre repetate ? Iată de ce, povestea fiului
risipitor din Biblie și povestea Annei este și povestea mea și a ta. Și,
indiferent de sezon, indiferent că este decembrie sau iulie, Tatăl ceresc are
brațele deschise pentru orice păcătos care dorește să revină acasă. Fă lucrul
acesta și, pentru tine, Crăciunul va fi o sărbătoare nu a lunii decembrie, ci a
fiecărei zi din viața ta ! Îți doresc un Crăciun fericit cu Tatăl ceresc și cu
Pruncul Isus, născut în inima ta !
