11. Manase stapanea in Isahar si in Aser: Bet-Sean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui si locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei inaltimi.
12. Fiii lui Manase n-au putut sa izgoneasca pe locuitorii din aceste cetati, si canaanitii au izbutit astfel sa ramana in tara aceasta.
13. Cand copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniti la un bir, dar nu i-au izgonit.
14. Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua si i-au zis: "Pentru ce ne-ai dat de mostenire numai un sort si numai o parte, cand noi suntem un popor mare la numar si Domnul ne-a binecuvantat pana acum?"
15. Iosua le-a zis: "Daca sunteti un popor mare la numar, suiti-va in padure si taiati-o, ca sa va faceti loc in tara ferezitilor si a refaimitilor, fiindca muntele lui Efraim este prea stramt pentru voi."
16. Fiii lui Iosif au zis: "Muntele nu ne va ajunge, si toti canaanitii care locuiesc in vale, cei ce sunt la Bet-Sean si in satele lui si cei ce sunt in valea lui Izreel au care de fier."
17. Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim si lui Manase: "Voi sunteti un popor mare la numar, si puterea voastra este mare, nu veti avea un singur sort.
18. Ci veti avea muntele, caci veti taia padurea, si iesirile ei vor fi ale voastre, si veti izgoni pe canaaniti, cu toate carele lor de fier si cu toata taria lor."
 |
| Foto Cristi Davidovici |
Mesajul pe care il voi prezenta are un singur scop: sã ne încurajeze în planurile noastre de viitor, aflate însã sub cãlãuzirea Duhului Sfânt.
Ca sã ai însã planuri trebuie mai întâi sã-ti propui sã faci ceva. Mesajul acesta nu este pentru cei care nu-si propun nimic, care nu vor sã facã ceva în viatã. Si mai ales, mesajul acesta nu este pentru cei fãrã orizont spiritual, care nu-si propun sã facã nimic pentru lucrarea lui Dumnezeu. Mesajul este însã pentru cei care mai îndrãznesc sã viseze, pentru cei care se uitã în viitor si au curajul sã spunã: „Împreunã cu Dumnezeu cred cã vom putea face!"
O maximã celebrã a lui Aristotel spune: „cei care nu viseazã niciodatã sunt condamnati toatã viata sã trudeascã pentru visele altora". Îmi place sã cred cã noi mai avem în Biserica noastrã copii ai lui Dumnezeu care îndrãznesc sã viseze si sã scruteze în viitor plini de credintã. Îmi place sã cred cã mai sunt în Biserica noastrã tineri, frati si surori care se uitã dincolo de vale, la provocarea urcãrii pe munte, la culmile spirituale care pot fi atinse cu ajutorul lui Dumnezeu.
Acest pasaj din Cartea Iosua descrie situatia semintiei lui Manase, dupã intrarea poporului în tara Canaan. Tara a fost împãrtitã celor doisprezece semintii ale lui Israel si lui Manase îi revenise teritoriul aflat în estul râului Iordan. Fiind însã o semintie numeroasã (una dintre cele mai mari ale lui Israel) oamenii din Manase i-au mai cerut lui Iosua pãmânt si în partea de vest a râului Iordan.
Cunoscutã în ebraicã ca „Valea salvãrii lui Dumnezeu", Valea lui Izreel era localizatã între muntii Samariei în partea de Sud si dealurile Galileii în partea de Nord. Multe bãtãlii s-au purtat de-a lungul istoriei Israelului în aceastã vale, în acel loc fiind obtinute victorii rãsunãtoare împotriva dusmanilor de cãtre Debora, Ghedeon sau Saul.
As vrea sã ne uitãm acum la acest text dintr-o perspectivã simbolicã si vom surprinde trei aspecte care pot fi evidentiate din el.
1. Pericolul trãirii în vale
Versetul 11 din acest text ne dã o imagine de ansamblu asupra teritoriului din vale stãpânit de cãtre Manase. Dupã luarea în stãpânire a acelui teritoriu, ei se asezaserã în toate acele cetãti, le întãriserã si începuserã sã se bucure, în sfârsit, de o perioadã linistitã din viata lor ca si natiune.
„Manase stãpânea în Isahar si în Aser: Bet-Sean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, si locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înãltimi" (v. 11).
Versetul începe cu cuvintele: „Manase stãpânea...". Nu putem întelege semnificatia acestei expresii pe deplin decât dacã am fi fost din poporul Israel.
Ce înseamnã pentru o natiune care timp de patru sute de ani au fost sclavi în Egipt, timp de patruzeci de ani au rãtãcit în pustie, acum, în sfârsit, sã ajungã sã stãpâneascã! Credeti cã mentalitatea lor de robi s-a schimbat peste noapte? E adevãrat cã generatia care fusese roabã în Egipt murise în pustie, dar mentalitatea unei natiuni care fusese roabã timp de patru secole si apoi alti patruzeci de ani a rãtãcit prin pustie, nu s-a schimbat peste noapte!
N-as vrea sã fiu înteles gresit dar nu pot sã nu fac o paralelã între mentalitatea natiunii Israel si mentalitatea natiunii noastre. Datoritã conjuncturii geografice si militare, si pentru cã am fost o natiune micã si aceea divizatã în trei, pentru multe secole România a fost o tarã înrobitã când de Imperiul roman, când de cel otoman, austro-ungar sau sovietic. Rãbufnirile noastre nationale au fost rare si de scurtã duratã, marea majoritate de timp românii trãind cu mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie". Într-un astfel de context, singura cale de supravietuire era intriga politicã si banul. Domniile se cumpãrau pe bani si se pierdeau prin sforãriile de culise ale boierilor. Coruptia a fost la ea acasã dintotdeauna si a fãcut casã bunã cu trãdarea si dezbinarea.
Din pãcate aceastã mentalitate nationalã de trãdare si dezbinare o resimtim si printre cei care poartã numele de copii ai lui Dumnezeu. Dacã cineva îmi va spune cã nu e adevãrat, am sã-i dau un singur exemplu: diaspora româneascã. Se spune cã românii sunt cea mai dezbinatã comunitate din diaspora. Oricare alte popoare, tocmai pentru cã sunt în minoritate, se ajutã unii pe altii, coopereazã, se strâng împreunã. Despre români însã se spune cã acolo unde se adunã împreunã doi credinciosi, în curând vor apãrea... trei biserici.
As vrea însã sã facem un pas mai departe si sã ne mai uitãm la câtva aspecte ale trãirii în vale.
În valea Izreel, semintia lui Manase a început sã-si zideascã cetãti si viata a intrat pe un fãgas normal, am spune noi. Numai cã aceasta este o „normalitate" periculoasã pentru un copil al lui Dumnezeu.
Pericolul trãirii în vale apare atunci când începe sã-ti placã sã locuiesti în vale si nu-ti mai doresti muntele. Am sã vã dau un singur exemplu concludent în acest sens. Aduceti-vã aminte de momentul despãrtirii dintre Avraam si Lot. Unchiul îsi lasã nepotul sã aleagã locul în care urma sã se stabileascã si acesta alege prin vedere, câmpia, valea: „Lot si-a ridicat ochii si a vãzut cã toatã Câmpia Iordanului era bine udatã în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma si Gomora, pânã la Toar, era ca o grãdinã a Domnului, ca tara Egiptului. Lot si-a ales toatã Câmpia Iordanului si a mers spre rãsãrit. Astfel s-au despãrtit ei unul de altul" (Geneza 13:10, 11).
Lot a ales prin vedere si consecintele alegerii sale le stim cu totii. A ajuns sã-si chinuiascã sufletul în vale. Valea spiritualã distruge curajul si înmoaie credinta. Crestinii care-si stabilesc viata în vale, crezând cã în sfârsit au dreptul la odihnã, vor împrumuta într-un timp mai scurt sau mai lung mentalitatea, obiceiurile si caracterul celor care locuiesc în vale. Uitati-vã la Manase, dupã o perioadã de locuit în vale, pierzându-si curajul si credinta, priveste spre munte si îsi doreste teren mai mult, dar nu mai are îndrãzneala de a porni la luptã împotriva canaanitilor.
Nu vi se pare cât de mult seamãnã crestinismul din vremea noastrã cu o trãire în vale? Cine se mai „teme" de noi si de Dumnezeul nostru? Când Iosua a trecut Iordanul împreunã cu Israel si au trimis iscoadele la Ierihon, Rahav le dã acel rãspuns extraordinar: „Stiu cã Domnul v-a dat tara aceasta, cãci ne-a apucat groaza de voi, si toti locuitorii tãrii tremurã înaintea voastrã... De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tãiat inima, si toti ne-am pierdut nãdejdea înaintea voastrã; cãci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri si jos pe pãmânt" (Iosua 2:9, 11). Iar aici în capitolul 19, dupã o perioadã nu foarte lungã de timp, canaanitii locuiesc împreunã cu semintia lui Manase fãrã nici o teamã.
Întrebarea este: de ce? Ce s-a întâmplat între cele douã evenimente? Oare Se schimbase Dumnezeu? Cu sigurantã cã nu, ci atitudinea poporului fatã de Dumnezeu de schimbase, datoritã locuirii în vale! Trebuie sã recunoastem cã la fel se întâmplã de multe ori si-n viata noastrã. La punctul urmãtor vom identifica câteva din cauzele unei asemenea schimbãri radicale de comportament si atitudine.
Haideti sã mai observãm un aspect al locuirii în vale. Stiti ce se mai întâmplã? Nu canaanitii devin ca tine, ci tu, copilul lui Dumnezeu, devii ca ei. Uitati-vã în versetul 13: „Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniti la un bir, dar nu i-au izgonit". Mã întreb, oare, de ce nu i-au izgonit? Pentru cã au început sã trãiascã la fel ca ei si si-au pierdut puterea si influenta spiritualã.
Dragii mei, dacã nu ne întelegem foarte clar menirea noastrã pe acest pãmânt, înseamnã cã suntem cei mai de plâns dintre oameni. Domnul Isus a spus: „Voi sunteti sarea pãmântului...". Adicã, voi sunteti cei care trebuie sã schimbati gustul stricat al vietii pe acest pãmânt prin felul vostru de a fi în lume. Noi trãim în lume dar „izgonim" stricãciunea ei prin purtarea noastrã Dar dacã sarea îsi pierde gustul, este întrebarea pe care trebuie sã ne-o punem fiecare? Atâtia crestini sunt „sare fãrã gust", adicã sunt în lume dar nu e nici o diferentã între ei si „canaanitii" acestei lumi.
Ce amestec poate fi între copiii lui Dumnezeu si copiii lui Belial? Cine crede cã poate trãi în vale si schimba totodatã „viata din vale" prin obiceiurile, standardele sau comportamentul celor din vale, se însealã amarnic. Singura noastrã sansã de a schimba valea este prin a fi sare si luminã, adicã, a fi gata sã plãtim pretul de a fi altfel decât ei. Doar atunci, când vom trãi asa si numai asa, ei vor ajunge sã spunã ca Rahav odinioarã: „ne-a apucat groaza de voi".
Atât timp cât cei din vale nu se rusineazã sã spunã bancuri porcoase, aluzii fãrã perdea sau înjurãturi grosolane în prezenta noastrã, cât nu se rusineazã sã fure sau sã mintã atunci când noi suntem prezenti, înseamnã cã am ajuns o sare fãrã gust si o luminã fãrã strãlucire. Când însã nu vor face toate aceste lucruri pentru cã vor spune: „Mi-e rusine de pocãitul sau pocãita asta", atunci înseamnã cã sarea si lumina noastrã încã mai au impact în jurul nostru.
2. „Carele de foc" ale diavolului
Haideti sã facem un pas mai departe si sã întelegem foarte bine strategia diavolului.
Scopul lui Satan este sã ne tinã blocati în vale pânã când ne obisnuim cu viata de acolo si ne pierdem interesul si dorinta de a mai înainte spre munte. As vrea sã întelegem foarte clar cã scopul lui nu este neapãrat acela de a ne anula identitatea (acela de cetãteni ai Israelului spiritual) ci, de a ne anula mentalitatea (de învingãtori împreunã cu Dumnezeu). El stie cã un crestin cu o mentalitate înfrântã si un moral cãzut este deja o pradã sigurã.
Haideti sã ne uitãm în versetul 16. La provocarea lui Iosua din versetul 15 de a cuceri noi teritorii, copiii lui Efraim rãspund: „au care de fier". Acesta este rãspunsul tipic al crestinului îngenuncheat spiritual, care nu-si mai doreste lupta doar odihna, si preferã mai degrabã sã cadã la pace cu dusmanul decât sã-l înfrunte în fatã. As vrea sã întelegem cã acest cuvânt „pace" nu existã în planul luptei spirituale cu diavolul. Satan nu are cuvântul „pace" în vocabular. El se va opri doar atunci când ne-a fãcut robi.
Rãspunsul lui Manase este rãspunsul multor crestini care se uitã plini de nostalgie spre culmile spirituale care asteaptã sã fie cucerite prin credintã, iar apoi ofteazã si spun: „Asta nu-i de mine, e un pret mult prea mare pe care ar trebui sã-l plãtesc. Nu pot sã abandonez confortul meu din vale, viitorul meu sigur din vale si sã plec la luptã. Am muncit din greu sã realizez toate acestea, iar acum sã dau cu piciorul la toate?!" De fapt, e mesajul lenei spirituale care îti dirijeazã privirea mai degrabã spre „carele de fier" ale dusmanilor" decât spre „carele de foc" ale lui Dumnezeu!
Haideti sã ne uitãm la trei tipuri de „care de fier" care ne împiedicã sã pãsim înainte prin credintã.
a) „Carul de fier" al abundentei
Lumea din ziua de azi aleargã înnebunitã dupã un trai cât mai sigur si mai îmbelsugat. Acest lucru nu e rãu atât timp cât nu devine un scop în sine (adicã doar pentru asta trãim) si nu se transformã într-o obsesie. Oamenii din tãrile sãrace ale lumii îsi doresc cu orice pret sã ajungã sã trãiascã în tãrile puternic industrializate dintr-un singur motiv: sã trãiascã mai bine, sã aibã tot ce-si doresc, si sã câstige suficient de mult ca sã se bucure din plin de tot ceea ce existã.
Abundenta duce însã întotdeauna la confort. Iar confortul, la lene spiritualã. N-am prea întâlnit multi crestini care, atunci când au avut mai mult confort si o viatã mai abundentã în binecuvântãri, direct proportional cu confortul sã devinã si mai plini de râvnã pentru lucrarea lui Dumnezeu. În schimb, am întâlnit foarte multi crestini care, pe mãsurã ce au dat de confort si abundentã materialã, s-au rãcit tot mai mult în dragostea lor pentru Bisericã si în râvna lor pentru lucrare.
Oare acest „car" al unei vieti prea usoare nu a ajuns sã fie o piedicã si pentru înaintarea noastrã?
b) „Carul de fier" al lipsei de disciplinã spiritualã
Multi crestini, ca urmare a „carului" unei vieti de confort si abundentã materialã, au ajuns sã se confrunte cu un alt „car" si anume, cel al unei vieti de relaxare spiritualã. Relaxarea este opusul disciplinei. Sportivul relaxat îsi permite sã punã câteva kilograme în plus pe el, ceea ce-i va cauza mari neplãceri mai târziu. Soldatul relaxat va lãsa sabia jos chiar si atunci când este pe câmpul de luptã, acest lucru însã costându-l viata. Crestinul relaxat este cel care ajunge sã vadã viata de rugãciune ca fiind o povarã, citirea Bibliei nefolositoare iar mersul la Bisericã plictisitor. Un astfel de crestin însã întelegem foarte clar cã n-are nici o sansã în lupta împotriva ispitelor si-a pãcatului.
Ce fel de crestin esti: disciplinat sau relaxat spiritual? Unul care lupti sau unul care fugi de pe câmpul de luptã? Unul care stai în spãrturã sau unul care faci spãrturi în zidul spiritual al Bisericii tale?
c) „Carul de fier" al fricii de esec
Versetul 12 ne spune: „ Fiii lui Manase n-au putut sã izgoneascã pe locuitorii din aceste cetãti, si Canaanitii au izbutit astfel sã rãmânã în tara aceasta". Dragii mei, frica de esec va conduce la esec. Manase n-a fost în stare sã-i izgoneascã pe canaaniti nu pentru cã au fost mai slabi, ci pentru s-au temut de esec si n-au încercat.
V-am mai spus diferenta dintre Saul si David înaintea lui Goliat. Când Saul s-a uitat la Goliat a spus: „E atât de mare încât e imposibil de omorât!" Când David s-a uitat la Goliat a spus: „E atât de mare încât e imposibil sã nu-l nimeresc!"
Multi crestini fug de provocãri, pentru cã se tem de esec. Dar acest lucru nu face decât sã nascã în cugetul si comportamentul lor o mentalitate de învinsi, nu de învingãtori. A cuceri muntele este într-adevãr o provocare, dar e mare diferentã între provocare si nebunie. Iosua i-a provocat pe cei din Manase: „Dacã sunteti un popor mare la numãr, suiti-vã în pãdure si tãiati-o ca sã vã faceti loc..." (v. 15) dar ceea ce le-a cerut nu era o nebunie, ci o lucrare care putea fi realizatã alãturi de Dumnezeu.
Viata în vale însã a fãcut din Manase un popor cu prejudecãti. Ei au fost gata sã se uite mai degrabã la posibilitatea esecului, decât la siguranta izbânzii prin credintã. Asta face diferenta între crestinii care rãmân în vale spunând: „nu cred cã voi reusi", si cei care pornesc sã cucereascã muntele, spunând: „Prin credintã, voi reusi".
3. O „curã de slãbire" spiritualã necesarã
Ultimul verset al acestui pasaj contine o promisiune fãcutã de Iosua prin credintã: „Ci veti avea muntele, cãci veti tãia pãdurea, si iesirile ei vor fi ale voastre, si veti izgoni pe canaaniti, cu toate carele lor din fier si cu toatã tãria lor."
Aceste cuvinte constituiau o provocare adresatã acestor oameni. Iosua a intuit starea lor spiritualã de ceea i-a provocat sã îndrãzneascã sã cucereascã muntele si sã-i biruiascã pe canaaniti.
Care sunt ingredientele „urcãrii pe munte"? Curajul de a pãsi înainte prin credintã si disciplina spiritualã. Sunt douã componente esentiale oricãrei victorii în plan spiritual. Aceleasi „ingrediente" sunt valabile si pentru noi. Si nouã, ca Bisericã sau ca indivizi, ne stau în fatã diferite creste spirituale care asteaptã sã fie cucerite. E drept, e mult mai usor sã rãmâi în vale si sã nu faci nimic. Dar nimic nu se comparã cu frumusetea urcãrii pe „culmi spirituale" pentru a te întâlni acolo cu Dumnezeu.
Si încã o retetã a reusitei... Înteleptul Iosua a avut grijã sã le atragã atentia cã victoria depinde si de unitate: „Voi sunteti un popor mare la numãr si puterea voastrã este mare" (v. 17). Dragii mei, puterea stã si-n unitate. Funia împletitã în trei nu se rupe atât de usor, ne spune si Solomon. Când îngerul a venit la Ghedeon, i-a spus: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai". Se poate sã fii puternic si sã nu stii? Se poate sã nu-ti folosesti puterea? Da, atunci când carele de fier ale canaanitilor ti se par mai puternice decât carele de foc ale lui Dumnezeu. Haideti sã învãtãm si acest secret al puterii noastre spirituale: unitatea. Diavolul stie cã dezbinarea va duce la frângere, dar unitatea în jurul lui Cristos ne face invincibili!
Haideti sã pornim spre muntii provocãrilor spirituale. Urcarea pe munte înseamnã efort, disciplinã, dedicare... dar e o „curã" spiritualã atunci când ne învãtãm prea mult cu traiul din vale, atunci când ne construim viata în vale ca si cum acolo vom trãi vesnic. Sã nu uitãm însã cã, spiritual vorbind, prin vale se trece, nu se stationeazã („Chiar dac-ar fi sã trec - nu sã mã opresc - prin valea umbrei mortii, nu mã tem de nici un rãu" spune David).
„Urcarea" pe munte poate fi o chemare la misiune pentru cineva, o provocare la dãrnicie, pentru altcineva, dragoste pentru vizitarea celor bolnavi, pentru o altã persoanã, sau implicarea într-una din lucrãrile Bisericii, pentru un alt crestin. Indiferent care este „muntele" din viata ta, stiu cã Dumnezeu te cheamã la lucru. Decizia însã este doar a ta!
Numele Manase inseamna uitare. Intr-un fel mi se pare curios ca Ezechia i-a pus acest nume... Manase s-a nascut la 3 ani dupa ce Ezechia a fost vindecat...Oare ce vroia sa uite?
E drept, ca numele i se potriveste, insa de minune. Manase, in toate faptele sale, arata ca a uitat de Domnul. Sau mai bine zis ca nu l-a cunoscut.
Stau si ma intreb de unde atata idolatrie in viata lui Manase ?! Tatal sau, cu mici exceptii, a facut ce este bine inaintea Domnului...Sigur ar fi o ipoteza...oare Manase sa fii stiut hotararea lui Dumnezeu de-a duce urmasii lui Ezechia in Babilon(2 Imparati 20:12-19)?! poate asa a incercat el sa intoarca "norocul" in favoarea lui?! Indiferent care a fost motivatia lui, cert este ca el s-a pocait de faptele sale si Domnul l-a iertat si i-a redat si imparatia.
O mare incurajare si pentru noi: sa venim inaintea lui Dumnezeu cu toate faptele noastre pentru ca El este bun si ne iarta!
Atentie: Manase nu doar a strigat catre Domnul, el apoi a si perseverat in fapte bune! 2 (Cronici 33:14-18)
De asemenea, este de remarcat modul in care el a venit inaintea lui Dumnezeu, in rugaciune:
1.cu staruinta;
2.adanc smerit! (2 Cronici 33:12)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu