Pentru ca exist: CUGETAND LA TRECEREA TIMPULUI

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

CUGETAND LA TRECEREA TIMPULUI

O pasarelă construită din sticlă

Muntele Zhangjiajie Tianmen

Mi-a placut mult articolul acesta , deoarece sunt ganduri si simtiri pe care le traiesc si eu dar nu as putea sa le concluzionez la fel de coerent, inteligibil si profund asternandu-le in scris...cati dintre noi nu avem de multe ori aceleasi ganduri? si de cate ori nu meditam la ele? De cate ori nu regretam ca nu am avut o altfel de viata, ca mai apoi sa realizam ca de fapt tocmai ceea ce am trait ne-a adus la intelepciunea de acum si de fapt e ceea ce a fost benefic pentru noi?

(preluat de pe blogul "un bulgare de lumina")

Dau cu ochii de oglindă. La prima vedere aș spune că sunt la fel dar dacă m-aș uita mai bine mi-aș da seama că timpul s-a așternut peste mine. Mi-am dorit atât de mult ca timpul să nu mă schimbe, să nu-și lase amprenta asupra mea dar nu toate lucrurile sunt după cum ne dorim noi.

Azi nici măcar nu mă mai recunosc. Nu mai sunt ce am fost cândva. Mi-am spus că eu nu voi intra în lumea adulților, că nu voi fi rece, că nu voi alerga după bani, că nu voi pierde copilul din mine și că voi iubi mereu, că voi fi la fel de transparentă.
Nu am știut atunci că întâmplările te transformă, că oamenii de fiecare dată când te rănesc și pleacă iau o parte din tine iar tu nu vei mai putea fi niciodată la fel, de aceea te vei răci, pentru că la un moment dat inima ta va ceda.

Nu am știut atunci cât de mult contează banii și în ce hal ajungi dacă nu îi ai. E mult mai ușor când ești tu copil iar adulții au grijă de asta dar abia când rolurile se inversează îți dai seama de anumite lucruri.
Nu am știut că copilul din mine va vrea să plece, să își vadă de lumea lui iar eu voi deveni mai pustie. Nu am știut că sufletul își va mai închide din transparență la un moment dat, nu pentru că va vrea el ci pentru că rănile îl vor obliga să o facă.

Nu am știut atunci dar acum știu. Mi-aș dori să mă întorc în trecut și să fiu la fel de naivă pe cât am fost altă dată. Mi-aș dori ca sufletul meu să nu știe ce înseamnă pierdere după pierdere.

Dar, nu pot. Nu pot să îmi schimb viața.

Cineva m-a întrebat zilele acestea ce aș face dacă aș putea să îmi iau viața de la capăt și să o schimb cu totul, ce aș schimba, cum mi-aș dori să fie viața mea? Am stat și m-am gândit.
M-am gândit bine și am început să îi spun: aș vrea o familie, niște părinți care să se ocupe de mine cu adevărat, să simt iubirea lor, aș vrea prieteni, aș vrea să nu duc lipsă de nimic și aș vrea să îl cunosc pe Dumnezeu la fel cum îl cunosc și acum, am zis eu iar acea persoană m-a oprit la gândul acesta legat de Dumnezeu și mi-a zis: da, dar poate că era nevoie să treci prin tot ce ai trecut ca să îl poți cunoaște pe Dumnezeu, poate dacă ai avea tot ce ai enumerat tu nu l-ai mai putea cunoaște pe Dumnezeu în felul în care îl știi astăzi.