NICI O FAPTA BUNA NU RAMANE NEPEDEPSITA /PE CINE NU LASI SA MOARA NU TE LASA SA TRAIESTI

NICI O FAPTA BUNA NU RAMANE NEPEDEPSITA /
PE CINE NU LASI SA MOARA NU TE LASA SA TRAIESTI

"Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si sa se intoarca sa va rupa. "(Mat.7:6)

Recunostinta măgarului
Vasile Militaru

Un măgăruș, odată, având abia un an,
Și care rămăsese, fără părinți, orfan,
Ne mai având nici hrană, nici pic de adăpost,
Și, numai din pomană trăind, mai mult în post,
S-a-mbolnăvit, sărmanul, umblând prin vânt și ploaie,
Și s-a lăsat să moară, pe-un maldăr de gunoaie…
Trecând însă pe-acolo un cal, cu-argint pe frâu,
Ce-avea livezi întinse, hambare mari cu grâu,
Și se plimba, ca omul sătul și fără păs,
Având căpițe multe de otavă și ovăs,
Îl prinse-atâta mila de bietul băietan
Sărac, uitat de lume, bolnav, ba și orfan,
Că l-a luat îndată de pe gunoi pe sus, Și drept la el acasă, milosul cal l-a dus.
Aici, dormind pe moale și cu-ngrijire bună,
S-a-nzdrăvenit măgarul, în mai puțin de-o lună.
Și, ca sa nu-nșir vorbe prea multe și deșarte,
Voi spune că măgarul fu dat să-nvețe carte…
La școală, măgărușul nu mai avea pereche, De multă-nvățătură ce tot băga-n ureche ;
Ba chiar, dormind cu cartea mereu sub căpătâi,
În fiecare clasă, fu premiat întâi !
Și, nu mai putea-n sine, prea milostivul cal,
Când fiecare dascăl îi tot spunea :
"Halal… Mai rar elev să aibă la carte-atâta har… Mai rar așa măgar !”
Și…. s-a făcut măgarul un mare cărturar !
Dar calul, cu atâta nu-i mulțumit în sine
Și, ca să-l fericească, îi face mai mult bine :
Îi caută, cu zestre, de mare neam soție,
Pornește nuntă-n lege, cu o-ntreagă herghelie.
Și, dar fără pereche, îi dă a lui moșie !
E fericit măgarul cum nici nu se mai poate,
Când viața lui e plină în totul, cu de toate…
Mergându-i numai bine, având în toate spor,
Cu tot mai multă vază în ochii tuturor,
Mi s-a trezit măgarul că-i mare dregător.
Și, cum poporul zice că e sub cer o scară,
Pe care unii suie, iar alții se coboară,
În timp ce Dregătorul e tot mai cu noroc,
Spre calul plin de milă, se năpustește-un foc ; Îi arde tot avutul, cu cel din urmă-arac,
Și bietul cal rămâne, ca nimeni de sărac…
Și, cât pe-aci, sărmanul să moară, de durere,
Dar i-a venit îndată o mare mângâiere :
Măgarul n-o să-l lase pe drum în vânt și ploaie,
Cum el a fost odată, pe-un maldăr de gunoaie…
"Ce bine-mi pare, Doamne, căci am putut prin Tine,
"Să fac și eu pe lume, măgarului un bine…
Mă duc acum la dânsul… la cine m-aș mai duce,
Pân-oi avea la creștet și eu, o sfântă cruce... ?
La el găsesc odihnă, otavă prin poiene,
Și mângâieri, să-mi zvânte o lacrimă prin gene…
" Așa gândea sărmanul de cal, mergând pe drum,
Văzând în față-i totul, ca-nvăluit în fum,
Dar când bătu la poarta ce-avea să-i fie scut,
Măgarul, fără suflet, nici nu l-a cunoscut !
Un an întreg, pe urmă, zăcu în vânt și ploaie,
Sărmanul cal, pe-aceleași mormane de gunoaie,
Pe-cari odinioara, măgarul bolnăvior,
Zăcea, trăgând să moară, făr-nici un ajutor.
Și-ntr-un amurg de toamnă frumoasă și târzie,
Când bietul cal intrase aproape-n agonie,
Trecu pe-acolo, mândru, măgarul cel bogat,
Care-ngâna un cântec domol, tărăgănat…
Dar când văzu de-aproape, pe calul muribund,
Cu răsuflarea stinsă, cu ochii duși afund, Măgarul zise-n sine :
"Tot moare până mâine… să-i fac și eu un bine,
Să nu se chinuiască prea mult pe-aci-n poteci…
" Și-i dete una-n frunte, de-l adormi pe veci…
 Așa fac și-unii oameni : luați de prin bordeie,
Și-nveștmântați în aur, prin sfântul milei har,
Ei nu-nțeleg pe lume, recunoștința ce e,
Cum n-a-nțeles aceasta, nici secul de măgar !

(Poezia preluata din brosura "De sub finicul Deborei")

ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS – EVENIMENTUL CENTRAL AL ISTORIEI UNIVERSALE

http://www.episcopia-italiei.it/index.php/it/relatari-2/1156-invierea-lui-iisus-hristos-ndejde-invierii-noastre

http://www.betania-tm.ro/invierea-domnului-isus-evenimentul-central-al-istoriei-universale/

http://www.gotquestions.org/Romana/importanta-invierii-Hristos.html

CUM A MURIT DOMNUL NOSTRU -CONSIDERATIILE UNUI MEDIC

http://dorupope.com/2016/03/cum-murit-domnul-nostru-consideratiile-unui-medic/
http://dorupope.com/2016/03/cum-murit-domnul-nostru-consideratiile-unui-medic/

Hristos a înviat !

Hristos a înviat !

Articol preluat de aici

Ne aflam în pragul unei sărbători atât de frumoase, învierea lui Hristos. Nu e minunat, să știi că atât de mult te-a iubit Dumnezeu încât și-a dat unicul fiu la moarte pentru tine? 

Hristos a purtat suferințele noastre, păcatele noastre, slăbiciunile noastre. A fost batjocorit, disprețuit și umilit, și a răbdat cu dragoste totul pentru noi.

Moartea Lui a fost prețul cu care ne-a eliberat.

Sunt sigură că te-ai privit de multe ori în oglindă și te-ai gândit că nu valorezi prea mult, dar dă-mi voie să îți spun că te înșeli.

Moartea Lui a fost prețul plătit pentru tine, pentru ca tu astăzi să fii liber, să fii plin de pace. 

Hristos a murit pentru tine și a treia zi a înviat. El nu e în mormânt, El a biruit moartea, e Dumnezeu puternic și suveran, și totuși se uită zilnic cu milă și cu îndurare către tine, către mine.

Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la Hristos, ne face să ne amintim cât de mult valorăm în ochii Lui și cât de prețuit ar trebui să fie El în ochii noștri. Ne-a iubit până la moarte. Ce dovadă a dragostei mai mare ca asta ați vrea?

Dragostea Lui spune totul. 

Eu cred din toată inima că Dumnezeu ne iubește pe fiecare, mi-aș dori să credeți și voi. 

”Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta înseamnă iubire.”

Albert Camus

Hristos a înviat!

DOAMNA TONY

O frumoasa aducere aminte despre doamna Tony

Amintirile mele bat de multe ori la usa gandurilor mele si imi aduc in atentie diverse intamplari mai bune  sau mai rele si oameni buni sau mai putin buni. Si constat de multe ori cum versetul din Romani 8:28 a fost todeauna prezent in viata mea.

Am citit un articol al unei prietene foarte interesant „Miroase a familie” si gandul m-a dus la copilaria mea unde mama  m-a crescut singura si a apelat de multe ori la cei apropiati ,sa o ajute , locuind pentru perioade mai lungi de timp la bunica si bunicul meu si matusa si unchiul meu in casa lor, unde Domnul m-a ajutat sa simt de multe ori sa „miros atmosfera calda a unei familii”. Eram prea mica si pe timpul cat era la serviciu era nevoie ca cineva sa vegheze asupra mea si a nevoilor mele.

Sunt multi oameni care au intervenit in viata mea si care au avut un efect placut asupra vietii mele lasandu-mi in amintire o mireasma placuta pentru care ii multumesc lui Dumnezeu.

Azi  mi-am amintit de doamna Tony.  Era pe vremea cand stateam la matusa si unchiul meu la curte. Era mama unui baietel,care era coleg de clasa cu mine, si care deseori ma invita sa fac lectiile sau sa petrec in bucataria ei ceva timp impreuna. Nu imi mai amintesc discutiile clar cu dansa, dar nu pot uita dragostea din privirea ei si bunatatea si caldura cu care ma primea, in bucataria ei unde trebaluia mai tot timpul. Cand uneori mai faceam lectiile cu baiatul ei se apleca si spre mine cu rabdare si imi explica ce nu intelegeam.  Facea niste bucate minunate si ma simteam tare bine in prezenta ei. Pentru mine atentia doamnei Tony era extrem de placuta. Unchiul si matusa mea sunt niste oameni deosebiti si au fost minunati cat am stat la ei si ma rog ca Domnul Isus sa-i rasplateasca si sa-i tina sanatosi si acum la varsta inaintata pe care o au.  Doamna Tony pentru mine era la acea varsta ca un teritoriu nou de exploatat era ceva neobisnuit ca un strain  sa iti acorde atata atentie. Ma coplesea ca cineva din afara familiei imi acorda atata atentie si afectiune. Imi raspundea la unele intrebari, ma corecta cu blandete la teme. Poate ca vazuse la mine lipsa mea de incredere in mine, „aripile” frante si vroia sa ma ajute sa capat respectul de sine. Am petrecut multe ore minunate in casa doamnei Tony, si chiar dupa ce am plecat de acolo peste ani am reusit sa revin si sa o vizitez cu recunostinta. Ultima oara cand am cautat-o acum cativa ani nu am reusit sa o gasesc si nici nu mai comunic cu fiul dansei. Dar amintirea ei ca si a multor oameni deosebiti a ramas adanc incrustata in inima mea. 

Eu 8 ani mama 28 ani

Imi amintesc ca eram in clasa a treia si ne-a intrebat invatatoarea ce am vrea sa devenim cand ne vom face mari. Imi amintesc cu cata siguranta si admiratie mi-a trecut prin cap doamna Tony si am raspuns ca eu vreau sa fiu casnica. Pentru ca atunci cand am intrebat-o o data pe doamna Tony ce lucreaza imi spusese ca e casnica, mi s-a parut cea mai grozava slujba fata de celelalte pe care le stiam pana atunci deoarecece munceai acasa si stateai alaturi de familie, si de aceea mi s-a parut ca ceea ce face ea e cea mai frumoasa meserie.

Am scris aceste cateva randuri in dorinta de ai aduce un omagiu acelei doamne care a rupt din timpul ei si a coplesit cu bunatate si dragoste un copil pe care l-a ajutat sa vada ca oamenii pot fi buni chiar daca nu sunt din familia ta.

Din pacate nu am nici o poza cu dansa dar am o poza in casa dansei facuta de catre sotul ei mie si mamei mele . 

SA MULTUMIM CA EXISTAM SI SA IUBIM...

Da, sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Octavian Paler în interviu în revista "Tango" (2007)

SCRISOARE DIN PRIMUL SECOL

Un articol interesant pe care l-am preluat de aici: http://armoniamagazineusa.com/2016/03/27/scrisoare-din-secolul-i-nimeni-nu-l-poate-privi-in-ochi-daca-mustra-inspira-frica-dar-indata-ce-a-mustrat-plange/

SCRISOARE DIN PRIMUL SECOL: «Nimeni nu-l poate privi în ochi. Dacă mustră, inspiră frică, dar, îndată ce a mustrat, plânge.»

“Guvernatorul din Iudeea, Publius Ventulus către Cezarul Roman

Am înțeles Cezare că ai dori să știi despre bărbatul plin de virtute, cu numele Isus Cristos pe cre poporul îl ține de profet, iar învățăceii lui zic că este Fiullui Dumnezeu, creatorul Cerului și al Pământului. În adevăr, Cezare, în fiecare zi se aud despre acest bărbat lucruri minunate; în scurt se spune că El înviază morții și vindecă bolnavii.

Este de statură mijlocie, fața este plină de bunătate și iradiază o deminitate înălțătoare, astfel că, privind la El, te cuprind, fără să vrei, simțăminte de teamă dar și de iubire. Părul Lui, până la urechi, are culoarea nucilor mari, coapte, și de acolo până la umeri este de culoare deschisă, blondă strălucitoare. Îl poartă după datina Nazarinenilor, cu cărarea pe mijloc. Fruntea este netedă, fața fără încetituri și pete. Barba este de culoarea părului capului, creață, dar nu prea lungă și împărțită în mijloc. Privirea este serioasă și are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi în ochi. Dacă mustră, inspiră frică, dar, îndată ce a mustrat, plânge. Se zice că nimeni nu L-a văzut râzând niciodată, adeseori, însă, plângând.

Mâinile și brațele sunt frumoase, toți află petrecerea cu El plăcută și interesantă. Rar îl vezzi în public, dar dacă se prezintă undeva, se arată foarte modest. Are o ținută foarte frumoasă și maiestoasă. Mama sa ste cea mai frumoasă femeie din aceste părți.

Dacă dorești să-l vezi, Cezare, precum mi-ai scris odată, atunci mă înștiințează și eu ți-l voi trimite îndată. Deși n-a studiat niciodată, cu toate acestea cunoaște toate științele. El umblă desculț și fără acoperemânt pe cap. Mulți râd de El dacă îl văd de departe, dar îndată ce vin în apropierea Lui, tremură și totodată îl admiră. Se zice că în aceste părți nu s-a văzut niciodată un asemenea bărbat. Iudeii afirmă că n-au mai auzit de un învățământ ca cel primit de la El.

Mulți zic că El este Fiul lui Dumnezeu, alții că este amicul lui. Acești iudei mă supără în tot felul. Se zice că El niciodată nu este mulțumit și caută să îndestuleze pe fiecare. În tot cazul, stau gata, a îndeplini oeice poruncă referitoare la El.

Ierusalim, ziua a șaptea, luna a unsprezecea.
Publius Ventulus, guvernator în Iudeea.”

***

Post scriptum:

Scrisoarea s-a găsit în în Biblioteca “lazaristilor” din Roma și are o mare importanță istorică. Este o epistolă pe care ar fi scris-o Publius Ventulus, ca guvernator din Iudeea Cezarului, in care este vorba de Mântuitorul Isus. Epistola este scrisă in limba latină, din timpul in  care Isus Cristos își săvârșea lucrarea Sa pe Pământ înaintea poporului Israel. Scrisoarea este redactată mai sus.

Sursa: http://existadumnezeu.blogspot.com/2008/06/o-scrisoare-de-pe-vremea-romanilor.html