O DULCE AMINTIRE...

Carmen, Agaftea, Gabriela

Azi am citit un articol postat de sora mea Rodica ( http://www.peginduri.com/2011/09/pe-voi-ce-va-reconecteaza-cu-trecutul.html )care mi-a rascolit multe amintiri. Va redau una dintre ele.

Amintirile dau consistenta  treceri noastre pe aici si ne aduc aminte de cei dragi care nu mai sunt printre noi. De curand mama mi-a adus cateva fotografii vechi care le-a marit la un studiou si imbunatatit deoarece erau deteriorate, printre ele era una  cu mine, bunica si verisoara mea, cand eu aveam patru ani. Am mangaiat imaginea bunicii si am plans ca un copil... Cand le simtim lipsa si ne este dor de ei, o farama materiala cat de mica, si amintirea lor e tot ce ne poate mangaia in prezent. Nu putem face altceva. Cei care au plecat ..nu se mai intorc inapoi ori cat ne-am dori...nu putem decat sa le simtim lipsa...ramanem doar cu binecuvantarea lor si amintirea lor, asta e tot...daca ne vine sa plangem in amintirea lor de sa sa ne oprim lacrimile calde sa curga pe obraz? nu castigam nimic daca ne oprim sa ne ravarsam dulcea amintire a celor dragi timp de cateva clipe pline de dor... odata ce am, varsat lacrimile noastre,  vom simti afinitatea ce ne lega de acele timpuri petrecute impreuna , precum o imbratisare plina de dragoste...pana ne-om revedea , caci speranta noastra este ca ne vom intalni ne vom bucura dupa ce vom parasi si noi aceste locuri. E o promisiune ce o gasim pe paginile Scripturii si in care eu cred.
Bunica mea , Agaftea, a fost , si ramane in inima mea, una dintre cele mai dragi peroane care a insemnat enorm de mult, pentru viata mea. M-a iubit, m-a ingrijit, m-a obladuit cum a stiut mai bine pe cand eram bolnava, m-a educat, s-a rugat pentu mine si mi-a vorbit de Domnul Isus. Mi-a fost greu, si imi este greu ca nu mai e alaturi de mine, dar speranta ca o voi revedea acolo sus , imi da putere sa trec peste aceasta. Pana atunci ma mangaie amintirea dragostei ei si lacrimile calde ce mi se preling pe obraz...