 |
| Foto - Cristi Davidovici |
Am citit azi un articol postat pe blog de o prietena "Esti gata?" ( http://www.peginduri.com/2010/07/esti-gata.html )
foarte ziditor si care m-a facut sa rememorez gandurile si trairile din ultima perioada avute pe aceiasi tema. In ultima vreme au fost
schimbari in viata mea. M-am mutat cu locuinta si am realizat ca imi parea rau
dupa confortul avut si a fost un semnal de alarma ca nimic nu trebuie sa puna
stapanire pe inima mea. Apoi m-am impacat cu ideea, realizand ca trebuie sa ma
obisnuiesc cu gandul de a parasi locurile acestea cand Domnul va decide sa
schimb si locuinta de pe pamant. Apoi am avut cateva incercari cu sanatatea
care iarasi m-au tulburat si am realizat ca ori ce clipa poate fi ultima si
trebuie sa inteleg ca conteaza sa fiu in runduiala cu modul in care
"umblu" pe aici. Apoi nedreptatea si umilinta unor persoane din jur
m-a mahnit si m-a durut si am simtit nevoia sa ma revolt , dar am realizat ca
nu e bine asa si am inceput in schimb sa invat sa iubesc pe cei ce ma prigonesc. Apoi am fost flatata si mandria mea
nu-si mai „incapea in pene”, dar am realizat ca nu e bine si ca asta ar
dezavantaja si umili pe alti de langa mine si am incercat modestia si facerea
de bine. Si asa am constatat ca ispitele sunt mereu dupa colt inaintea noastra,
dar sa nu uitam ca suntem trecatori pe aici si cand vom parasii lumea aceasta
nu vom fi judecati dupa in ce case confortabile deosebite am stat, cat grozavi
am fost aici , ce performante nemaipomenite am realizat aici, ci daca in fiecare clipa am ales sa spunem nu ispitei si sa traim
o viata prin care sa se reverse roada duhului. De curand am primit pe e-mai de
la un prieten o pilda foarte faina care merita citita si de altii deoarece
indeamna mintea sa cugete.
Înțeleptul și călătorul
Într-o bună zi, un călător trecu pe la un înțelept faimos. Știa
de acest înțelept de multă vreme, dar nu fusese niciodată la el acasă. Imediat
cum ajunse la poarta acestuia văzu că nimeni nu-l întâmpină. Pătrunse în micuța
casă a înțeleptului și fu uimit să vadă că acesta nu avea altceva decât o odaie
plină de cărţi. Până și masa era făcută din câteva cărți mai groase puse una
peste alta. Locul de dormit era o simplă rogojină pusă într-un colț mai
îndepărtat. Omului nostru nu-i venea să creadă. Nu era posibil ca unul dintre
cei mai mari învățați ai lumii să trăiască în asemenea condiții. Cu siguranță
era o farsă.
Totuși, privind chipul plin de liniște al înțeleptului vedea cum
coboară pacea în inima sa. Dar el dorea să știe adevărul. Poate înțeleptul
fusese jefuit, poate reușea el să facă ceva.
- Fie-mi iertată îndrăzneala, învăţătorule, unde-ţi este mobila?
întrebă omul.
- Dar a ta unde este? întrebă la rându-i înțeleptul.- A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse călătorul.
- Şi eu la fel, zise înțeleptul.
(multumesc Rodicai si lui Lucian pt cele doua "ravase")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu