„Nu pot sa fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tau rau, fiindca eu sunt bun?" (Mat.20:15)
„Ochiul este lumina trupului tau. Daca ochiul tau este sanatos, tot trupul tau este plin de lumina; dar daca ochiul tau este rau, trupul tau este plin de intuneric. „(Luc.11:34)
„ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.„(Mat.5:45)Gandind , simtind, actionand ca Iona ?
Cred ca multi cunosc poveste lui Iona din vechiul Testament. E foarte interesanta si dupa ce o parcurgi iti zici; si Iona asta de ce s-o fi impotrivit sa se duca unde il trimite Dumnezeu.? Si cu mandrie si siguranta de sine iti zici ca nu ai sa faci asa...dar, marturisesc, ca si eu de multe ori am gandit, simtit si actionat ca Iona cu care eram convinsa ca nu seman. Daca Dumnezeu ma trimite sa vorbesc unor oameni pe care ii iubesc si ii cunosc , nu imi e greu sa ma duc cu inima deschisa sa le vorbesc despre Domnul Isus. Daca Dumnezeu ma trimite la fratii mei, surorile mele sa le vorbesc despre Domnul Isus iarasi nu imi e greu. Nu e dificil sa le vorbesc nici unor straini a caror trecut nu il cunos. Dar cand ma trimite sa vorbesc si imi porunceste sa ii iubesc pe cei a caror trecut urat il cunosc, sau unor oameni ce m-au nedreptatit, sau unor oameni rai, unor „niniveni” ei atunci primul impuls este sa reactionez ca Iona. Nu este deloc usor sa lupti cu propia-ti mandrie ranita si sa o supui si sa reactionezi cu inima umpluta de dragostea lui Dumnezeu. Obiceiul de a judeca si a-ti face dreptate fata de astfel de oameni te face sa reactionezi ca Iona spunandu-ti ca acestia nu merita iertati. Ochiul nostru este rau desi Dumnezeu este bun. Cum privim evenimentele, oamenii?? Ni se pare ca pacatele lor sunt mai mari decat ale noastre si devenim egoisti. Daca eu am beneficiat de dragostea lui Dumnezeu mi se pare in regula, caci mintea mandra incearca sa se indreptateasca ca pacatele mele nu au fost ca aceluia la care Domnul ma trimite. Ma gandesc ca logica noastra care stiu bine nu se aseamana cu cea lui Dumnezeu, reactioneaza gresit. Diferentiaza pacatele: ale mele sunt mici ale altuia mari. Am auzit odata o ghicitoare foarte faina :cate bomboane poti manca pe stomacul gol? Raspunsul este simplu :una deoarece dupa aceea stomacul nu mai e gol. M-am gandit uneori si la pacat ca e tot asa. Cate pacate trebuie sa faci ca sa devi pacatos? Una ca dupa aceea nu mai esti fara pacat. Si eu am facut nu unul ci nenumaeroase si Domnul m-a iertat. Si oare de ce sa las mandria mea sa nu lase ca iubirea Domnului Isus sa ajunga si la altii sa fie salvati? Nimic nu imi da dreptul sa ma interpun intre bunatatea si dragostea lui Dumnezeu care a dat pe fiul Sau sa moara pentru orice pacatos si cei ce au nevoie ca si mine de salvare. Oare de ce mintea vrea sa trieze ia ceine merita si cine nu? E o mare lupta clipa de clipa in mine si cred ca in fiecare dintre noi ce vrem sa facem voia lui Dumnezeu de a nu ne lasa ca si Iona tentati sa judecam si sa ne impotrivim lucrarii lui Dumnezeu. Eu in ultima perioada am acceptat cu greu astfel de provocari si marturisesc ca nu mi-a fost usor nici sa ma supun, nici sa o fac si sa privesc cu multa dragoste astfel de oameni. Recunosc ca este greu dar nu imposibil sa ii iubesti pe „niniveni”. Dar e foarte interesant si uimitor sa vezi cat de dornice sunt unele inimi ce tanjesc dupa dragostea si ajutorul lui Dumnezeu. Cand un „ninivean” cu care am vorbit m-a rugat sa ii repet un verset pe care il spusesem ca vrea sa il memoreze nu imi venea sa cred. Cand altul mi-a spus ca a cautat pe la manastiri alinare pentru un suflet drag care trece printr-o mare incercare cautand ajutorul lui Dumnezeu am ramas nu numai consternata, dar am realizat cat de gresit privesc eu oameni, pentru ca ii judec cu mintea mea si nu cu dragostea lui Dumnezeu. Mai cred ca Domnul Isus vrea sa fim recipientele prin care El sa ajunga si la alte suflete ce tanjesc sa fie mantuite si implinite de plenitudinea lui Dumnezeu. Ori noi reactionand aidoma lui Iona impiedicam ca binecuvantarea lui Dumnezeu sa ajunga si la „ninivenii” actuali. Consider ca de cate ori am sentimentul de auto implinire si incep sa cred ca deja stiu multe, Dumnezeu imi descopera iarasi cat de putin stiu si imi aduce aminte ca daca stiu cat de cat ceva nu e meritul meu ci a Celui ce m-a salvat si imi da intelepciune. Am citit mai demult ca o mare partete din creierul nostru nu e folosit. Si eu nu cred ca Dumnezeu ne-a dotat cu un creier care sa nu fie folosit in totalitate. Cu siguranta ca oamenii de stiinta inca nu stiu la ce foloseste asa zisa parte nefolosita. Ma gandesc ca ea e creata cu un scop cum ar fi intelesul unor lucruri descoperite de Dumnezeu pe care noi cu logica noastra nu le putem patrunde.. . Oricum eu ma ghidez dupa ce ma invata Dumnezeu si cred ca Duhul Sfant trimis de Dumnezeu sa ne invete, mustre si calauzeasca are gija de fiecare copil a lui Dumnezeu sa il directioneze in a intelege lucrurile dupa voia Celui ce a creat totul. Rand pe rand in scoala lui Hristos invatam cate ceva si crestem sa ne asemanam chipului Lui. La fel ca si copilul mic care intai trebuie sa se hranesca , sa vorbeasca , sa umble si multe altele si noi ca si copii ai lui Dumnezeu invatam mereu cate o lectie asa cum considera Domnul ca ne trebuie fiecaruia dintre noi. Din orice lectie invatam ca dragostea Lui trebuie sa ne umple si sa ne transforme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu