VERSETUL ZILEI

 “Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.” (Gal.2:20)

VERSETUL ZILEI

Foto Cristi Davidovici

"Cine aduce multumiri ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu." (Ps.50:23)

VA INVIT LA O NOUA PLIMBARE

Foto Cristi Davidovici

Va invit la o plimbare virtuala urmarind link-ul de mai jos. Sunt doi tineri care iubesc muntele si din cand fac iesiri in mijlocul naturii. Imortalizarea lui Cristi pe pelicula a locurilor prin care trec e cu totul deosebita .  Va invit si pe voi sa va bucurati de frumusetea peisajelor .
Din creatia lui Dumnezeu "Tablouri de toamna" la noi in Apuseni.

 http://ferestresprenatura.blogspot.com/

MARTURIE

Marturie Rodica Bercean
http://www.youtube.com/watch?v=--m-EqVW2UY&feature=related

Cu Dumnezeu in fiecare zi
 Costache Ioanid

Cu Dumnezeu in fiecare zi,
asa umbla Enoh in lumea veche.
Ca doi prieteni pribegind pereche.
Si intr-o zi,calatorind mereu,
el a ajuns in cer la Dumnezeu.

Cu Dumnezeu in fiecare zi,
asa umbla in vremea lui si Noe.
Si toti radeau de el atunci in voie.
Dar n-au ajuns sub primul curcubeu
Decat cei ce umblau cu Dumnezeu...

Cu Dumnezeu in fiecare zi,
Asa umbla in Israel Ilie,
indeplinandu-si sfanta lui solie.
Si-un car de foc l-a dus cape-un trofeu
sa umble si in cer cu Dumnezeu.

Cu Dumnezeu in fiecare zi
sa fim si noi in lumea de tarana;
la pieptul Lui, mergand cu El de mana.
si intr-o zi umbland asa mereu,
ne vom trezi in cer cu Dumnezeu...                                              

VINE-O ZI, VINE-O ZI...

Vine-o zi, vine-o zi
Cand dureri nu vor mai fi
Nu vor fi nori pe cer
Lacrimi ochii n-or umbri
Va fi pace-n veci de veci
Cand in ceruri ai sa pleci
O, ce zi, ce glorioasa zi v-a fi

Oare atunci cum va fi?
Faţa cand ii voi privi
Cand pe Domnul voi vedea
Chiar eu salvat prin jertfa Sa
Cand de mana ma va lua
Şi ma va duce-n ţara Sa
O, ce zi, ce glorioasa zi v-a fi

Nu vor fi, nu vor fi
Greutati, dureri de sus
Nici necaz de orice fel
Boli şi lacrimi colo sus
Va fi pace-n veci de veci
Cand in ceruri ai sa pleci
O, ce zi, glorioasa v-a fi

http://www.youtube.com/watch?v=XIfoTMLadoY

CUTIUTA DE ARGINT LEGATA CU FONTITA..

”Niciun cuvint stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud”.Efeseni 4:29

(preluata de pe blogul  Peginduri al sorei Rodica)
Ieri ascultam la radio in drum spre casa. Cum s-a schimbat ora, am ajuns sa vin la lucru cind primele culori rosietice de rasarit de soare apar la orizont chiar in directia in care ma indrept eu, iar la intoarcere soarele abia de aluneca dincolo de linia orizontului lasind in urma o sumedenie de culori greu de descris…si peisaje unice… cind norii si ultimele raze de lumina de la soare mizgalesc cerul in cele mai sublime forme si culori…Nu contenesc a ma minuna de frumusetea pe care a creat-o Dumnezeu pentru placerea ochilor nostri…
Si cum stateam gura cascata pe orizonturi si colturi de nori purpurii, mi-a atras atentia vocea, tonul si spiritual jucaus al celei ce vorbea la radio.
Si spunea aceasta scriitoare ca intr-o duminica era intr-o biserica si se bucura de faptul ca nu avea de tinut nici o conferinta. In ultima vreme fusese foarte ocupata. Si sta tea linistita in banca cind deodata il aude pe pastor ca-i spune numele si o roaga sa vina in fata sa spuna citeva cuvinte. Biserica era una dintre acele vechi biserici gen catedrala, cu un culoar cu un pres rosu pe mijloc. Spunea ea ca oamenii venisera din vreme ca sa se aseze pe scaunele din spate…si scaunele din fata erau goale. Pe cind avansa ea pe culoar spuse in gind o rugaciune rapida, si se gindea…oare ce sa spuna? Cind, il aude din nou pe pastor spunind…
-De fapt, am sa o rog sa spuna ceva copiilor nostri ca tot este ora cind ei intra in biserica. Si cu asta copiii au inceput sa intre si sa ocupe locurile din fata in timp ce scriitoarea noastra incerca sa-si aduca aminte de un verset de aur din copilarie…ceva din care sa incropeasca o povestioara sau ceva sa spuna copiilor. Nu mai vorbise niciodata pentru copii si se straduia disperata sa gaseasca ceva. Singurul verset care i-a venit in minte a fost Efeseni 4:29, dar pe cind il recita in gind, isi dadu seama ca versetul este lung si complicat si ca va fi greu sa scoata ceva potrivit pentru copii. Dar scurta ei analiza se termina repede cind ajunse in fata bisericii si cum nu mai avea alte idei…ii intreba pe copii daca ei cred ca sint in stare sa invete un cuvint de aur in dimineata aceea…
-Daaaa!!! Raspunsera ei in cor.
-Ei bine, zise ea…iata versetul…si incepu sa recite versetul …timp in care vazu cum entuziasmul grupului de copii scadea pe fiecare secunda. Versetul nu era unul usor…
Dar …ce sa faca, scriitoarea noastra nu avea nimic altceva pregatit asa ca trebui sa continue. Si le-a spus…
-Stiu ca versetul e greu, dar daca il impartim in bucati mai mici, sint sigura ca o sa ajungem sa il intelegem. Uite un cuvint pe care toti il stim…gura…zise ea…ce facem cu gura?
-Vorbim! Fu raspunsul imediat al copiilor…
-Ok…vorbim…comunicam adica. Ca daca eu deschid usa la dulap si intru inauntru si incep sa vorbesc singura, nu-mi ajuta la nimic…Versetul zice ca trebuie sa ma auda cineva- asta este comunicare. Deci ca sa comunici mai este nevoie si de…cineva sa asculte. Si asa comunicam: eu vorbesc si tu asculti si apoi tu vorbesti si eu ascult. Comunicam…
-Sa mergem mai departe cu versetul…zice ca “niciun cuvint stricat sa nu va iasa din gura…ci unul bun pentru zidire” Ce intelegeti voi de-aici? O fetita ridica mina si vorbi in acelasi timp…
-Sa nu vorbim urit- sa vorbim frumos unii cu altii…
-Foarte bine …asa este…raspunse ea. Ca daca spui cuvinte urite cuiva, il necajesti si nici n-o sa vrea sa mai stea linga tine. Dar daca ii spui cuvinte frumoase o sa te caute ca stie ca linga tine se simte bine. Voi ati auzit oameni care spun cuvinte urite? Unii dintre prietenii vostri aud acasa multe cuvinte urite si ce bine o sa le para daca atunci cind sint cu voi vor auzi cuvinte care sa-i faca sa se simta bine…asta inseamna ziditi…Un baietel de pe la ultima banca zise…
-Asa cum ne jucam cu cuburile si zidim, construim ceva? Ideea mi s-a parut salvatoare.
-Sigur ca da…si cind spui o vorba buna, mai pui un cub, cind spui o vorba rea…darimi ce a construit persoana cu care stai de vorba. Dupa cita foiala era printre copii, era clar ca au inteles conceptul.
-Si nu e frumos sa darimi ce a construit cineva…mai zise un mititel din spate.
-Chiar asa…si n-o sa mai vrea nimeni sa se joace cu tine atunci…Ok…sa trecem mai departe, zise scriitoarea.
-In ultima parte spune ca o vorbire buna da har …voi stiti ce este harul?
-Harul este un dar de la Dumnezeu …sari de bucurie ca stie raspunsul un alt baietel cu ochi vioi…Scriitoarea ramase cu gura cascata de un asa raspuns corect…Dar nici nu termina bine sa incuviinteze acest raspuns cind o alta fetita sari din banca in mijlocul culoarului si se intoarse catre biserica, si vorbind si gesticulind spuse…
-Este ca o cutie de argint legata cu o fonta frumoasa …Si intreaga audienta a raspuns parca in cor cu toata admiratia…
-Oooooooooo…
Niciodata , spunea scriitoarea ca n-a fost mai convinsa ca in acel moment ca nici un suflet n-a plecat de acolo fara sa inteleaga deplin acest cuvint de aur. Iar ilustratia cutiutei de argint a ramas vie in mintea ei si a folosit-o cu succes adesea in prelegerile ce le-a tinut…

VERSETUL ZILEI

"Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad." (Evr.11:1)

DIN NOU ROMANI 8:28

Sa te increzi in orice imprejurare in Domnul Isus ar trebui sa fie in totdeauna prioritar in mintea noastra inainte de a reactiona in vre un fel cand apare un moment placut sau mai putin placut in viata noastra. Ar trebui sa ne amintim mai des promisiunea din Romani 8:28 „Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu„.

In luna martie anul acesta locatia unde lucrez  a fost mutata din nou in apropierea casei mele dupa o lunga perioda  de naveta undeva in afara orasului. Am fost tare bucuroasa si m-am reobisnuit cu aceasta facilitate. La vechea locatie a ramas o colega care datorita sanatatii nu lucra de noapte si noi la vremea aceea lucram si de noapte. Intre timp dupa doua luni s-a mai reorganizat activitatea a mai plecat o colega de la noi in alt departament si am ramas sa lucram in doua schimburi.  Noi deseori o ajutam pe colega ramasa in locatia din afara Bucurestiului si uneori seful nostru trimetea la sfarsit de luna pe cate cineva sa o ajute.  Volumul ei de lucru era mare si chiar intelegeam situatia chiar fara sa ne spuna nimeni. In  luna septembrie colega a fost in concediu si a facut diverse demersuri sa vina la locatia din Bucuresti deoarece obosise. Si avea dreptate trecusera cinci luni si dorea sa fie si ea mai aproape de casa. Imaginati-va eu am fost cea aleasa sa o inlocuiesc si vorba aceea romaneasca , mila mi-e de tine dar de mine mi se rupe sufletul. Reactia mea a fost de frustrare si cand am fost contactata nu am reactionat cum as fi dorit dar nici nu am refuzat.  Am acceptat totusi si am pus niste cerinte legat de desfasurarea activitatii daca ma duc acolo care mi-au fost acceptate. Am fost trista si suparata desi in sinea mea stiam ca Domnul e la carma tuturor lucrurilor si evenimentelelor.  Dupa doua zile Domnul mi-a dat versetul  din Romani 8:28 dupa care o pace si o liniste mi-a cuprins inima. Am avut senzatia ca am trecut un examen cu brio si am stiut ca indiferent cat va fi de greu  e voia Domnului sa ma duc acolo si El va fi cu mine si aceasta nu e decizia oamenilor desi ei mi-au adus-o la cunostinta ci e voia Lui.  In ziua cand imi facusem bagajele si urma adoua zi sa ma prezint la locul de munca din afara Bucurestiului mi s-a propus sa renunt ca totusi colega s-ar fi razgandit. Am refuzat categoric sa ma mai intorc din drum deoarece imi era foarte clar de drumul trasat, si in plus ulterior am aflat ca nici seful meu direct nu a aceptat sa se mai modifice ceva. La noul loc de munca a fost mult de lucru si este mult de lucru, dar asa cum m-a facut sa inteleg Domnul meu locul de munca si meseria  ce o practic de cativa ani sunt cele care ma fac foarte dependenta de El si imi aduc in fiecare zi aminte cata nevoie am de El si cata bunatate si intelepciune revarsa spre mine ca sa ma pot descurca. Dau slava si Ii multumesc in fiecare zi cand reusesc sa termin tot ce am de facut. Dar acesta este doar unul din aspecte cel important este ca colegii cu care lucrez acum au posibilitatea sa auda cum multumesc eu Domnului pentru situatiiile dificile pe care ne ajuta sa le traversam cu toti legat de activitatea noatra. Domnul sa imi ajute sa fiu o marturie pentru ei si sa am ochi atintiti spre Domnul Isus. Mai mult atitudinea sefului meu s-a schimbat iar eu am inteles ca Domnul i-a deschis ochii si lui si mie sa ne schimbam optica unul fata de celalalt si sa recunosc ca si eu am gresit criticandu-l si judecandu-l aspru.  zilele trecute seful nostru care e casatorit de zece ani si nu are copii a adus tort sa ne serveasca de bucurie ca sotia sa e insarcinata si va avea un copil. I-am urat ca Domnul  Isus sa il binecuvanteze. In treacat mi-a spus ca e bine aici la locul de munca oe care il am ca se aduc prajituri si eu am fost reticenta cand a fost sa vin aici si se bucura ca m-am lasat convinsa sa vin. Atunci i-am marturisit ca ceea ce m-a convins a fost cuvantul lui Domnezeu din Romani 828 pe care i l-am citat. Stiti ce s-a intamplat? i-a placut mult versetul si m-a rugat sa i-l repet ca sa il poata retine. Ce ciudati suntem noi oamenii cum catalogam pe semenii nostri si le punem etichete fara sa stim ca in clipa accea Domnul deja si-a inceput lucru in inima respectivului si ne trezim ca si cum ne-am lupta cu Domnul.  In scoala Domnului avem multe de invatat, doar trebuie sa ascultam ce are Domnul sa ne spuna si sa vedem voia Lui si sa nu ne mai lasam pacaliti sa judecam cu mintea noastra si astfel sa pierdem binecuvantarea de a fi cei prin care Domnul Isus vrea sa isi verse binecuvantarile si spre alti spre a fi salvati.

CUM SI CE SA VISAM...

Bãtãlia din vale Iosua 17:11-18
11. Manase stapanea in Isahar si in Aser: Bet-Sean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui si locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei inaltimi.
12. Fiii lui Manase n-au putut sa izgoneasca pe locuitorii din aceste cetati, si canaanitii au izbutit astfel sa ramana in tara aceasta.
13. Cand copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniti la un bir, dar nu i-au izgonit.
14. Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua si i-au zis: "Pentru ce ne-ai dat de mostenire numai un sort si numai o parte, cand noi suntem un popor mare la numar si Domnul ne-a binecuvantat pana acum?"
15. Iosua le-a zis: "Daca sunteti un popor mare la numar, suiti-va in padure si taiati-o, ca sa va faceti loc in tara ferezitilor si a refaimitilor, fiindca muntele lui Efraim este prea stramt pentru voi."
16. Fiii lui Iosif au zis: "Muntele nu ne va ajunge, si toti canaanitii care locuiesc in vale, cei ce sunt la Bet-Sean si in satele lui si cei ce sunt in valea lui Izreel au care de fier."
17. Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim si lui Manase: "Voi sunteti un popor mare la numar, si puterea voastra este mare, nu veti avea un singur sort.
18. Ci veti avea muntele, caci veti taia padurea, si iesirile ei vor fi ale voastre, si veti izgoni pe canaaniti, cu toate carele lor de fier si cu toata taria lor."

Foto Cristi Davidovici

Tema prezentata de Daniel Dinu, Sambata 14.02. 2009, in biserica "Eben-Ezer Soci, Italia.
Mesajul pe care il voi prezenta are un singur scop: sã ne încurajeze în planurile noastre de viitor, aflate însã sub cãlãuzirea Duhului Sfânt.
Ca sã ai însã planuri trebuie mai întâi sã-ti propui sã faci ceva. Mesajul acesta nu este pentru cei care nu-si propun nimic, care nu vor sã facã ceva în viatã. Si mai ales, mesajul acesta nu este pentru cei fãrã orizont spiritual, care nu-si propun sã facã nimic pentru lucrarea lui Dumnezeu. Mesajul este însã pentru cei care mai îndrãznesc sã viseze, pentru cei care se uitã în viitor si au curajul sã spunã: „Împreunã cu Dumnezeu cred cã vom putea face!"
O maximã celebrã a lui Aristotel spune: „cei care nu viseazã niciodatã sunt condamnati toatã viata sã trudeascã pentru visele altora". Îmi place sã cred cã noi mai avem în Biserica noastrã copii ai lui Dumnezeu care îndrãznesc sã viseze si sã scruteze în viitor plini de credintã. Îmi place sã cred cã mai sunt în Biserica noastrã tineri, frati si surori care se uitã dincolo de vale, la provocarea urcãrii pe munte, la culmile spirituale care pot fi atinse cu ajutorul lui Dumnezeu.
Acest pasaj din Cartea Iosua descrie situatia semintiei lui Manase, dupã intrarea poporului în tara Canaan. Tara a fost împãrtitã celor doisprezece semintii ale lui Israel si lui Manase îi revenise teritoriul aflat în estul râului Iordan. Fiind însã o semintie numeroasã (una dintre cele mai mari ale lui Israel) oamenii din Manase i-au mai cerut lui Iosua pãmânt si în partea de vest a râului Iordan.
Cunoscutã în ebraicã ca „Valea salvãrii lui Dumnezeu", Valea lui Izreel era localizatã între muntii Samariei în partea de Sud si dealurile Galileii în partea de Nord. Multe bãtãlii s-au purtat de-a lungul istoriei Israelului în aceastã vale, în acel loc fiind obtinute victorii rãsunãtoare împotriva dusmanilor de cãtre Debora, Ghedeon sau Saul.
As vrea sã ne uitãm acum la acest text dintr-o perspectivã simbolicã si vom surprinde trei aspecte care pot fi evidentiate din el.
1. Pericolul trãirii în vale
Versetul 11 din acest text ne dã o imagine de ansamblu asupra teritoriului din vale stãpânit de cãtre Manase. Dupã luarea în stãpânire a acelui teritoriu, ei se asezaserã în toate acele cetãti, le întãriserã si începuserã sã se bucure, în sfârsit, de o perioadã linistitã din viata lor ca si natiune.
„Manase stãpânea în Isahar si în Aser: Bet-Sean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, si locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înãltimi" (v. 11).
Versetul începe cu cuvintele: „Manase stãpânea...". Nu putem întelege semnificatia acestei expresii pe deplin decât dacã am fi fost din poporul Israel.
Ce înseamnã pentru o natiune care timp de patru sute de ani au fost sclavi în Egipt, timp de patruzeci de ani au rãtãcit în pustie, acum, în sfârsit, sã ajungã sã stãpâneascã! Credeti cã mentalitatea lor de robi s-a schimbat peste noapte? E adevãrat cã generatia care fusese roabã în Egipt murise în pustie, dar mentalitatea unei natiuni care fusese roabã timp de patru secole si apoi alti patruzeci de ani a rãtãcit prin pustie, nu s-a schimbat peste noapte!
N-as vrea sã fiu înteles gresit dar nu pot sã nu fac o paralelã între mentalitatea natiunii Israel si mentalitatea natiunii noastre. Datoritã conjuncturii geografice si militare, si pentru cã am fost o natiune micã si aceea divizatã în trei, pentru multe secole România a fost o tarã înrobitã când de Imperiul roman, când de cel otoman, austro-ungar sau sovietic. Rãbufnirile noastre nationale au fost rare si de scurtã duratã, marea majoritate de timp românii trãind cu mentalitatea „capul plecat sabia nu-l taie". Într-un astfel de context, singura cale de supravietuire era intriga politicã si banul. Domniile se cumpãrau pe bani si se pierdeau prin sforãriile de culise ale boierilor. Coruptia a fost la ea acasã dintotdeauna si a fãcut casã bunã cu trãdarea si dezbinarea.
Din pãcate aceastã mentalitate nationalã de trãdare si dezbinare o resimtim si printre cei care poartã numele de copii ai lui Dumnezeu. Dacã cineva îmi va spune cã nu e adevãrat, am sã-i dau un singur exemplu: diaspora româneascã. Se spune cã românii sunt cea mai dezbinatã comunitate din diaspora. Oricare alte popoare, tocmai pentru cã sunt în minoritate, se ajutã unii pe altii, coopereazã, se strâng împreunã. Despre români însã se spune cã acolo unde se adunã împreunã doi credinciosi, în curând vor apãrea... trei biserici.
As vrea însã sã facem un pas mai departe si sã ne mai uitãm la câtva aspecte ale trãirii în vale.
În valea Izreel, semintia lui Manase a început sã-si zideascã cetãti si viata a intrat pe un fãgas normal, am spune noi. Numai cã aceasta este o „normalitate" periculoasã pentru un copil al lui Dumnezeu.
Pericolul trãirii în vale apare atunci când începe sã-ti placã sã locuiesti în vale si nu-ti mai doresti muntele. Am sã vã dau un singur exemplu concludent în acest sens. Aduceti-vã aminte de momentul despãrtirii dintre Avraam si Lot. Unchiul îsi lasã nepotul sã aleagã locul în care urma sã se stabileascã si acesta alege prin vedere, câmpia, valea: „Lot si-a ridicat ochii si a vãzut cã toatã Câmpia Iordanului era bine udatã în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma si Gomora, pânã la Toar, era ca o grãdinã a Domnului, ca tara Egiptului. Lot si-a ales toatã Câmpia Iordanului si a mers spre rãsãrit. Astfel s-au despãrtit ei unul de altul" (Geneza 13:10, 11).
Lot a ales prin vedere si consecintele alegerii sale le stim cu totii. A ajuns sã-si chinuiascã sufletul în vale. Valea spiritualã distruge curajul si înmoaie credinta. Crestinii care-si stabilesc viata în vale, crezând cã în sfârsit au dreptul la odihnã, vor împrumuta într-un timp mai scurt sau mai lung mentalitatea, obiceiurile si caracterul celor care locuiesc în vale. Uitati-vã la Manase, dupã o perioadã de locuit în vale, pierzându-si curajul si credinta, priveste spre munte si îsi doreste teren mai mult, dar nu mai are îndrãzneala de a porni la luptã împotriva canaanitilor.
Nu vi se pare cât de mult seamãnã crestinismul din vremea noastrã cu o trãire în vale? Cine se mai „teme" de noi si de Dumnezeul nostru? Când Iosua a trecut Iordanul împreunã cu Israel si au trimis iscoadele la Ierihon, Rahav le dã acel rãspuns extraordinar: „Stiu cã Domnul v-a dat tara aceasta, cãci ne-a apucat groaza de voi, si toti locuitorii tãrii tremurã înaintea voastrã... De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tãiat inima, si toti ne-am pierdut nãdejdea înaintea voastrã; cãci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri si jos pe pãmânt" (Iosua 2:9, 11). Iar aici în capitolul 19, dupã o perioadã nu foarte lungã de timp, canaanitii locuiesc împreunã cu semintia lui Manase fãrã nici o teamã.
Întrebarea este: de ce? Ce s-a întâmplat între cele douã evenimente? Oare Se schimbase Dumnezeu? Cu sigurantã cã nu, ci atitudinea poporului fatã de Dumnezeu de schimbase, datoritã locuirii în vale! Trebuie sã recunoastem cã la fel se întâmplã de multe ori si-n viata noastrã. La punctul urmãtor vom identifica câteva din cauzele unei asemenea schimbãri radicale de comportament si atitudine.
Haideti sã mai observãm un aspect al locuirii în vale. Stiti ce se mai întâmplã? Nu canaanitii devin ca tine, ci tu, copilul lui Dumnezeu, devii ca ei. Uitati-vã în versetul 13: „Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniti la un bir, dar nu i-au izgonit". Mã întreb, oare, de ce nu i-au izgonit? Pentru cã au început sã trãiascã la fel ca ei si si-au pierdut puterea si influenta spiritualã.
Dragii mei, dacã nu ne întelegem foarte clar menirea noastrã pe acest pãmânt, înseamnã cã suntem cei mai de plâns dintre oameni. Domnul Isus a spus: „Voi sunteti sarea pãmântului...". Adicã, voi sunteti cei care trebuie sã schimbati gustul stricat al vietii pe acest pãmânt prin felul vostru de a fi în lume. Noi trãim în lume dar „izgonim" stricãciunea ei prin purtarea noastrã Dar dacã sarea îsi pierde gustul, este întrebarea pe care trebuie sã ne-o punem fiecare? Atâtia crestini sunt „sare fãrã gust", adicã sunt în lume dar nu e nici o diferentã între ei si „canaanitii" acestei lumi.
Ce amestec poate fi între copiii lui Dumnezeu si copiii lui Belial? Cine crede cã poate trãi în vale si schimba totodatã „viata din vale" prin obiceiurile, standardele sau comportamentul celor din vale, se însealã amarnic. Singura noastrã sansã de a schimba valea este prin a fi sare si luminã, adicã, a fi gata sã plãtim pretul de a fi altfel decât ei. Doar atunci, când vom trãi asa si numai asa, ei vor ajunge sã spunã ca Rahav odinioarã: „ne-a apucat groaza de voi".
Atât timp cât cei din vale nu se rusineazã sã spunã bancuri porcoase, aluzii fãrã perdea sau înjurãturi grosolane în prezenta noastrã, cât nu se rusineazã sã fure sau sã mintã atunci când noi suntem prezenti, înseamnã cã am ajuns o sare fãrã gust si o luminã fãrã strãlucire. Când însã nu vor face toate aceste lucruri pentru cã vor spune: „Mi-e rusine de pocãitul sau pocãita asta", atunci înseamnã cã sarea si lumina noastrã încã mai au impact în jurul nostru.

2. „Carele de foc" ale diavolului
Haideti sã facem un pas mai departe si sã întelegem foarte bine strategia diavolului.
Scopul lui Satan este sã ne tinã blocati în vale pânã când ne obisnuim cu viata de acolo si ne pierdem interesul si dorinta de a mai înainte spre munte. As vrea sã întelegem foarte clar cã scopul lui nu este neapãrat acela de a ne anula identitatea (acela de cetãteni ai Israelului spiritual) ci, de a ne anula mentalitatea (de învingãtori împreunã cu Dumnezeu). El stie cã un crestin cu o mentalitate înfrântã si un moral cãzut este deja o pradã sigurã.
Haideti sã ne uitãm în versetul 16. La provocarea lui Iosua din versetul 15 de a cuceri noi teritorii, copiii lui Efraim rãspund: „au care de fier". Acesta este rãspunsul tipic al crestinului îngenuncheat spiritual, care nu-si mai doreste lupta doar odihna, si preferã mai degrabã sã cadã la pace cu dusmanul decât sã-l înfrunte în fatã. As vrea sã întelegem cã acest cuvânt „pace" nu existã în planul luptei spirituale cu diavolul. Satan nu are cuvântul „pace" în vocabular. El se va opri doar atunci când ne-a fãcut robi.
Rãspunsul lui Manase este rãspunsul multor crestini care se uitã plini de nostalgie spre culmile spirituale care asteaptã sã fie cucerite prin credintã, iar apoi ofteazã si spun: „Asta nu-i de mine, e un pret mult prea mare pe care ar trebui sã-l plãtesc. Nu pot sã abandonez confortul meu din vale, viitorul meu sigur din vale si sã plec la luptã. Am muncit din greu sã realizez toate acestea, iar acum sã dau cu piciorul la toate?!" De fapt, e mesajul lenei spirituale care îti dirijeazã privirea mai degrabã spre „carele de fier" ale dusmanilor" decât spre „carele de foc" ale lui Dumnezeu!
Haideti sã ne uitãm la trei tipuri de „care de fier" care ne împiedicã sã pãsim înainte prin credintã.

a) „Carul de fier" al abundentei
Lumea din ziua de azi aleargã înnebunitã dupã un trai cât mai sigur si mai îmbelsugat. Acest lucru nu e rãu atât timp cât nu devine un scop în sine (adicã doar pentru asta trãim) si nu se transformã într-o obsesie. Oamenii din tãrile sãrace ale lumii îsi doresc cu orice pret sã ajungã sã trãiascã în tãrile puternic industrializate dintr-un singur motiv: sã trãiascã mai bine, sã aibã tot ce-si doresc, si sã câstige suficient de mult ca sã se bucure din plin de tot ceea ce existã.
Abundenta duce însã întotdeauna la confort. Iar confortul, la lene spiritualã. N-am prea întâlnit multi crestini care, atunci când au avut mai mult confort si o viatã mai abundentã în binecuvântãri, direct proportional cu confortul sã devinã si mai plini de râvnã pentru lucrarea lui Dumnezeu. În schimb, am întâlnit foarte multi crestini care, pe mãsurã ce au dat de confort si abundentã materialã, s-au rãcit tot mai mult în dragostea lor pentru Bisericã si în râvna lor pentru lucrare.
Oare acest „car" al unei vieti prea usoare nu a ajuns sã fie o piedicã si pentru înaintarea noastrã?

b) „Carul de fier" al lipsei de disciplinã spiritualã
Multi crestini, ca urmare a „carului" unei vieti de confort si abundentã materialã, au ajuns sã se confrunte cu un alt „car" si anume, cel al unei vieti de relaxare spiritualã. Relaxarea este opusul disciplinei. Sportivul relaxat îsi permite sã punã câteva kilograme în plus pe el, ceea ce-i va cauza mari neplãceri mai târziu. Soldatul relaxat va lãsa sabia jos chiar si atunci când este pe câmpul de luptã, acest lucru însã costându-l viata. Crestinul relaxat este cel care ajunge sã vadã viata de rugãciune ca fiind o povarã, citirea Bibliei nefolositoare iar mersul la Bisericã plictisitor. Un astfel de crestin însã întelegem foarte clar cã n-are nici o sansã în lupta împotriva ispitelor si-a pãcatului.
Ce fel de crestin esti: disciplinat sau relaxat spiritual? Unul care lupti sau unul care fugi de pe câmpul de luptã? Unul care stai în spãrturã sau unul care faci spãrturi în zidul spiritual al Bisericii tale?

c) „Carul de fier" al fricii de esec
Versetul 12 ne spune: „ Fiii lui Manase n-au putut sã izgoneascã pe locuitorii din aceste cetãti, si Canaanitii au izbutit astfel sã rãmânã în tara aceasta". Dragii mei, frica de esec va conduce la esec. Manase n-a fost în stare sã-i izgoneascã pe canaaniti nu pentru cã au fost mai slabi, ci pentru s-au temut de esec si n-au încercat.
V-am mai spus diferenta dintre Saul si David înaintea lui Goliat. Când Saul s-a uitat la Goliat a spus: „E atât de mare încât e imposibil de omorât!" Când David s-a uitat la Goliat a spus: „E atât de mare încât e imposibil sã nu-l nimeresc!"
Multi crestini fug de provocãri, pentru cã se tem de esec. Dar acest lucru nu face decât sã nascã în cugetul si comportamentul lor o mentalitate de învinsi, nu de învingãtori. A cuceri muntele este într-adevãr o provocare, dar e mare diferentã între provocare si nebunie. Iosua i-a provocat pe cei din Manase: „Dacã sunteti un popor mare la numãr, suiti-vã în pãdure si tãiati-o ca sã vã faceti loc..." (v. 15) dar ceea ce le-a cerut nu era o nebunie, ci o lucrare care putea fi realizatã alãturi de Dumnezeu.
Viata în vale însã a fãcut din Manase un popor cu prejudecãti. Ei au fost gata sã se uite mai degrabã la posibilitatea esecului, decât la siguranta izbânzii prin credintã. Asta face diferenta între crestinii care rãmân în vale spunând: „nu cred cã voi reusi", si cei care pornesc sã cucereascã muntele, spunând: „Prin credintã, voi reusi".

3. O „curã de slãbire" spiritualã necesarã
Ultimul verset al acestui pasaj contine o promisiune fãcutã de Iosua prin credintã: „Ci veti avea muntele, cãci veti tãia pãdurea, si iesirile ei vor fi ale voastre, si veti izgoni pe canaaniti, cu toate carele lor din fier si cu toatã tãria lor."
Aceste cuvinte constituiau o provocare adresatã acestor oameni. Iosua a intuit starea lor spiritualã de ceea i-a provocat sã îndrãzneascã sã cucereascã muntele si sã-i biruiascã pe canaaniti.
Care sunt ingredientele „urcãrii pe munte"? Curajul de a pãsi înainte prin credintã si disciplina spiritualã. Sunt douã componente esentiale oricãrei victorii în plan spiritual. Aceleasi „ingrediente" sunt valabile si pentru noi. Si nouã, ca Bisericã sau ca indivizi, ne stau în fatã diferite creste spirituale care asteaptã sã fie cucerite. E drept, e mult mai usor sã rãmâi în vale si sã nu faci nimic. Dar nimic nu se comparã cu frumusetea urcãrii pe „culmi spirituale" pentru a te întâlni acolo cu Dumnezeu.
Si încã o retetã a reusitei... Înteleptul Iosua a avut grijã sã le atragã atentia cã victoria depinde si de unitate: „Voi sunteti un popor mare la numãr si puterea voastrã este mare" (v. 17). Dragii mei, puterea stã si-n unitate. Funia împletitã în trei nu se rupe atât de usor, ne spune si Solomon. Când îngerul a venit la Ghedeon, i-a spus: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai". Se poate sã fii puternic si sã nu stii? Se poate sã nu-ti folosesti puterea? Da, atunci când carele de fier ale canaanitilor ti se par mai puternice decât carele de foc ale lui Dumnezeu. Haideti sã învãtãm si acest secret al puterii noastre spirituale: unitatea. Diavolul stie cã dezbinarea va duce la frângere, dar unitatea în jurul lui Cristos ne face invincibili!

Haideti sã pornim spre muntii provocãrilor spirituale. Urcarea pe munte înseamnã efort, disciplinã, dedicare... dar e o „curã" spiritualã atunci când ne învãtãm prea mult cu traiul din vale, atunci când ne construim viata în vale ca si cum acolo vom trãi vesnic. Sã nu uitãm însã cã, spiritual vorbind, prin vale se trece, nu se stationeazã („Chiar dac-ar fi sã trec - nu sã mã opresc - prin valea umbrei mortii, nu mã tem de nici un rãu" spune David).
„Urcarea" pe munte poate fi o chemare la misiune pentru cineva, o provocare la dãrnicie, pentru altcineva, dragoste pentru vizitarea celor bolnavi, pentru o altã persoanã, sau implicarea într-una din lucrãrile Bisericii, pentru un alt crestin. Indiferent care este „muntele" din viata ta, stiu cã Dumnezeu te cheamã la lucru. Decizia însã este doar a ta!

Numele Manase inseamna uitare. Intr-un fel mi se pare curios ca Ezechia i-a pus acest nume... Manase s-a nascut la 3 ani dupa ce Ezechia a fost vindecat...Oare ce vroia sa uite?

E drept, ca numele i se potriveste, insa de minune. Manase, in toate faptele sale, arata ca a uitat de Domnul. Sau mai bine zis ca nu l-a cunoscut.

Stau si ma intreb de unde atata idolatrie in viata lui Manase ?! Tatal sau, cu mici exceptii, a facut ce este bine inaintea Domnului...Sigur ar fi o ipoteza...oare Manase sa fii stiut hotararea lui Dumnezeu de-a duce urmasii lui Ezechia in Babilon(2 Imparati 20:12-19)?! poate asa a incercat el sa intoarca "norocul" in favoarea lui?! Indiferent care a fost motivatia lui, cert este ca el s-a pocait de faptele sale si Domnul l-a iertat si i-a redat si imparatia.

O mare incurajare si pentru noi: sa venim inaintea lui Dumnezeu cu toate faptele noastre pentru ca El este bun si ne iarta!

Atentie: Manase nu doar a strigat catre Domnul, el apoi a si perseverat in fapte bune! 2 (Cronici 33:14-18)

De asemenea, este de remarcat modul in care el a venit inaintea lui Dumnezeu, in rugaciune:
1.cu staruinta;
2.adanc smerit! (2 Cronici 33:12)

IMPARATUL MANASE

POCAINTA IMPARATULUI MANASE
Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia.
Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri.
Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ?
Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia.
Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
- Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
- N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva.
Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : " M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !"
Se gandea in inima lui : " Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !"
Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie.
Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta ... "
Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : " Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? "
Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : " Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta ". Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor.
Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.
(preluat de pe "Sfaturi Ortodoxe")

STIRI DIN ISRAEL

Lost Tribe of Manasseh Returns Home

Lost Tribe of Manasseh Returns Home

The government has decided to draft a resolution to bring India’s Bnei Menashe populace home to Israel, after years of lobbying by the Shavei Israel organization.The 2,700-year-old group, which claims its ancestry from the Lost Tribe of Manasseh, has maintained many of the laws and traditions written in the Torah.

The resolution, backed by Foreign Minister Avigdor Lieberman and Absorption Minister Sofa Landver, is expected to go to the Cabinet by the end of this month.
“There is so much that needs to be done to prepare the Bnei Menashe in India for their new lives in the Jewish state,” Shavei Israel chairman and founder Michael Freund commented. All of the 7,232 Bnei Menashe remaining in India are expected to make the move, he said.
Menashe (Manasseh) was one of the Biblical Joseph’s two sons born in Egypt. “The Bnei Menashe (literally the ‘sons of Menashe’) are now about to cross their own Red Sea, reuniting with the land and the People of Israel,” Freund added.One of the great mysteries of ancient history has been the fate of the lost tribes of Israel. Now the Israeli government, with the help of Jewish organizations, believes it has found members of the lost Tribe of Manasseh, today called Bnei Menashe. Watch Video

Full Transcript
JERUSALEM- One of the great mysteries of ancient history has been the fate of the lost tribes of Israel.
Now the Israeli government, with the help of Jewish organizations, believes it has found members of the lost Tribe of Manasseh, today called Bnei Menashe.
CBN watched as members of the long lost tribe returned to the Promised Land.
Recently they joined with family members who had already immigrated to Israel for a tearful and emotional reunion at Israel's Ben-Gurion Airport.
One group of Jews was part of the largest group in the tribe's history -218 - to return from India and resettle in the land of Israel.
"Today is one of the happiest days for the Bnei Menashe history because we never had a large group like this that made aliyah," said one tribe member.
One Jewish organization believes the Tribe of Manasseh is located in northeastern India in the states of Mizoram and Manipur.
"We are convinced that they are Jewish and they are from the tribe of Bnei Menashe. It's our duty to bring them, so we do that," said Eli Izhaki of the Jewish Agency.
The flight from India to Israel lasted only seven hours. But the arrival of the Bnei Menashe has been a journey nearly 3,000 years in the making.
"I think what's happening today is nothing less than a miracle of Biblical and historic proportions," said Michael Freund, chairman of Shavai Israel, an organization dedicated to bringing lost Jews back to Israel.
Freund said, "Twenty-seven centuries after the tribe of Menashe was exiled from the land of Israel, their descendents are coming home. This is the fulfillment of everything the prophets foretold. God promised us in the Book of Isaiah that with great, vast mercy shall I gather you in and that's what we're seeing."
For many of these Bnei Menashe, coming to Israel is a life long dream.
When CBN News asked one Bnei Menashe how long he had been waiting to go to Israel, he said, "A long time…since childhood."
Seven thousand Bnei Menashe remain in India and hope to come to Israel.
In the meantime, these members of the Tribe of Manasseh will start making the adjustment to a new life in Israel. They are the latest Jews to fulfill what the prophets foretold thousands of years ago: The ingathering of the exiles.
http://www.jpost.com/Opinion/Columnists/Article.aspx?id=226162

BUCURESTI: OCEANUL PIETRIFICAT DIN STATIA DE METROU

Bucuresti: Oceanul pietrificat din statia de metrou(Postat de Gruia in Locuri de vizitat |17 Octombrie 2011)

Pentru un nou episod din aceasta rubrica ne-am aventurat in subteranele Bucurestiului, pentru o calatorie in timp cu... metroul. Nu multi stiu ca in Bucuresti o calatorie in timp, pana in Cretacicul superior, in urma cu 180 de milioane de ani, costa cat o cartela de metrou. Asta pentru ca statia de metrou Politehnica, inaugurata in 1983, este pavata cu placi de marmura pline de fosile, care au trait cand pe Pamant nu exista viata decat in apa. Acest lucru transforma statia de metrou intr-un adevarat muzeu sau intr-un sit paleontologic spectaculos, pentru cei care au curiozitatea de a se uita pe unde calca. La Politehnica mii de bucuresteni pasesc zilnic peste un ocean pietrificat, fara sa stie.

Se pare ca in marea graba de a da in folosinta statia de metrou, pe constructori nu i-a mai interesat ce fel de marmura folosesc. Asa ca marmura extrasa din muntii Apuseni, de la Rosia, a fost intinsa pe jos ca un covor rosu plin de "firmituri" mai vechi de 80 de milioane de ani vechi. Aspectul interesant al marmurei nu i-a facut pe constructori sa banuiasca ca fiecare bucata continea fosile de scoici si animale marine. Acestea poarta numele "vaccinites" si "hippurites" si provin din perioada cretacica, iar vechimea lor a fost estimata la 65 si 180 de milioane de ani. Astfel ca in statia de metrou de la Politehnica se gaseste un intreg recif de Rudisti, dar si din alte specii acvatice.

Specialistii in geologie de la Universitatea Bucuresti au confirmat ca in placile de marmura din statie exista fosile cu o valoare paleontologica inestimabila. Avand in vedere acest lucru, ne gandeam ca statia de metrou ar putea fi transformata in muzeu, cu panouri care sa explice formele ciudate din marmura de pe jos si ecrane pe care in loc de reclame si stiri despre vedete, sa se difuzeze documentare despre "oceanul pietrificat" si despre creaturile care au trait aici, in podea, pentru ca oamenii sa stie pe ce "comoara" pasesc.

Din cate stim, intentia de a pune in valoare statia Politehnica exista de prin 2003, dar probabil ca si aceasta ideea s-a "fosilizat".

(primita pe e-mail de la prietena mea Adriana)

PARCUL NATIONAL VALEA FLORILOR, HIMALAYA , INDIA

VALEA FLORILOR INDIA

Aproape inaccesibila turistilor din cauza altitudinii ridicate la care se afla si a distantei uriase fata de cea mai apropiata localitate, Ghangaria (aproape 8 ore de urcat pe versantul himalayan), Valea Florilor a fost si este considerata unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Sute de flori salbatice, cu tot atatea culori diferite, acopera complet aceasta depresiune din Himalaya, creand un spectacol ce iti taie respiratia.

Peisajul uimitor din Parcul National Valea Florilor este readus la viata circa jumatate din durata anului, cand musonul ce bate dinspre ocean spre uscat aduce cu sine cantitati insemnate de precipitatii si temperaturi mai ridicate.
Aproximativ 300 tipuri de flori alpine imbraca solul vara ca un covor multicolor, numai varfurile proeminente raman vesnic acoperite cu zapada. Din ghetari curg suvoaie temporare de apa, care din cauza reliefului accidentat formeaza pe alocuri cascade.

Valea Florilor este situata in nordul Indiei, in zona de tranzitie catre Nepal si Tibet, si brazdeaza Muntii Himalaya la o altitudine cuprinsa intre 3.250 m si 6.750 m. Datorita insemnatatii pe care o detine in perpetuarea plantelor si animalelor a fost declarata parc national in 1982, iar mai tarziu a fost inscrisa in patrimoniul mondial UNESCO.

Aria protejata Valea Florilor acopera o suprafata de peste 87,5 km patrati iar impreuna cu Parcul National Nanda Devi, din apropiere, formeaza o atractie apreciata de peste 100 ani de catre alpinisti si botanisti. Chiar si mitologia hindusa isi trage seva din paradisul verde intalnit in acesta vale glaciara lipsita aparent de viata.

O mare parte din speciile de plante regasite aici sunt amentintate cu disparitia la nivel international iar alte cateva n-au mai fost identificate in alta parte decat in statul indian Uttarakhand. Cele mai intalnite flori ne sunt familiare si noua, acestea fiind: orhideea, primula, calendula, margareta si anemona. De asemenea, parcul National Valea Florilor este bogat in plante medicinale de origine locala.
Padurile alpine de mesteacan si rhododendron acopera zone nu foarte intinse, dar ofera adapost faunei numeroase.

Din cauza inaccesibilitatii sale si a pericolelor pe care le ascunde, Parcul National Valea Florilor nu figureaza printre atractiile turistice indiene intens promovate.

(PRELUAT DE PE BLOGUL VACANTA EXOTERICA)

VERSETELE ZILEI

„Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati, si Eu va voi da odihna.
 Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.
Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara." (Matei 11:28..30)

Foto Cristi Davidovici

VA INVIT LA UN CONCERT DEOSEBIT

Acest concert imi este cel mai drag din toate compozitiile scrise vreodata.

M-am indragostit de prima data cand l-am auzit la doazeci de ani in interpretarea lui Arthur Rubinstein, ascultandu-l la una din seratele lui Iosif Sava , alaturi de doi nepretuiti prieteni Alexandru Mincu si Alexandra Bagu, cu care ,in pofida diferentei de varsta, am fost foarte aproape in gandire si simtiri.

Nu am ascultat in viata mea ceva mai inaltator si pur ca aceste minunate acorduri muzicale.

Chiar daca nu se afla printre preferatele cuiva e imposibil sa nu placa.

Va invit la un concert de exceptie intr-o interpretare deosebita.

 

Zubin Mehta conducts Beethoven Piano concerto No.5 , The Emperor,1st movement part I

http://www.youtube.com/watch?v=lj9bXn4jr6M

Zubin Mehta conducts Beethoven Piano concerto No.5 ,"The Emperor",1st movement part II

http://www.youtube.com/watch?v=bNyDPMfo6Sg&feature=related

Zubin Mehta conducts Beethoven - Piano concerto No. 5 , The Emperor ,1st movement part III

http://www.youtube.com/watch?v=B4f-V5gNYvo&feature=related

Zubin Mehta conducts Beethoven- Piano concerto No. 5 In E flat major, ¨The Emperor¨, 2nd Movement

http://www.youtube.com/watch?v=JTlB4upej-g

Zubin Mehta conducts Beethoven- Piano concerto No. 5 In E flat major , "The Emperor" . 3rd Movement

http://www.youtube.com/watch?v=r2qwVmiJtrE

CAINII COMUNITARI

Era  o dimineata insorita si lipsita de orice ingrijorare  fredonand in minte un minunat cantec crestin (http://www.youtube.com/watch?v=WVJMI0-9aTg&feature=related),cand  am plecat la cumparaturi pentru a ma ingriji sa reumplu desagii cu de-ale gurii. Drumul pana la piata  trece printr-o zona cu multi caini comunitari. Inainte de toate trebuie sa spun ca imi plac animalele si nu am ceva cu ele, dar lasate asa pe strazi infometate si disperate, uneori inraite chiar de oameni pot deveni periculoase.

 Si ca intotdeauna cand ii vad imi amintesc un episod nu tocmai placut cu  un astfel de caine m-a urmarit si era gata sa sara pe mine. Imi amitesc ca am ramas muta de frica si, m-am oprtit pe loc si am transpirat pe loc din cap pana in picioare cand Domnul mi-a adus aminte cum a fost Daniel aruncat in groapa cu lei. Si atunci i-am zis Domnului in disperarea momentului, ca daca a inchis gura leilor cu siguranta va inchide si gura acestui caine. Dupa ce mi-am terminat gandul brusc cainele s-a oprit s-a intors si a plecat. Deseori cand am avut ocazia am marturisit despre aceasta intamplare. Asa ca oridecate ori ma intalnesc cu caini comunitari imi repet in gand ca Domnul poate a ma ferii si de astfel de probleme. La noi in Bucuresti sunt foarte multi cani comunitari si lumea e ingrozita de ei. Chiar persoanele care au caini acasa si stiu sa se descurce cu canii au fost muscate de catre acestia. Caini comunitari au devenit o problema serioasa pe strazi si o stare de teama si de tensiune  mai ales seara poate sa devina de netrecut uneori o strada.  Intorcandu-ma de la cumparaturi am inalnit cativa care stateau tolaniti la soare iar dincolo de ei o femeie ingrozita astepta sa vina cineva sa o treaca de ei caci ii era frica, asa ca m-a intrebat daca nu imi este frica de ei. Atunci i-am marturisit si ei cum am reusit eu sa trec de aceasta problema.  Nu stiu ce se astepta sa ii spun sau sa fac dar raspunsul meu a trecut dincolo de ea, cautand pe altcineva cu care sa vorbeasca.  De multe ori si mie mi s-a intamplat in trecut sa aud niste sfaturi bune si sa le ignor, si uneori chiar sfaturi pe care Domnul incearca sa mi le transmita prin cineva nu le bag in seama. Cu mult mai tarziu si poate cand nu imi mai sunt de folos datorita treceri momentului oportun realizez cat de usor sunt tentata sa nu ascult cu atentie cand cineva imi spune ceva aparent lipsit de importanta.  Cuvantul lui Dumnezeu ne indeamna de altfel sa cercetam totul si sa pastram ce e bun. Acum ce e bun ne putem lamuri din multe versete din Biblie. Si pentru cei ce am citit stim sa digeram, dar de multe ori lasam logica noastra sa se interpuna intre adevarurile de netegaduit si impresiile noastre si ignoram ce e bun si tentati sa fim mai atenti ce nu ne este de folos. Domnul Isus poate sa ne aiba in paza in orice situatie.

http://www.youtube.com/watch?v=hPPwjLNTNSY

EL TRAIESTE IN INIMA MEA...