Preotul inspecta biserica inainte de venirea credinciosilor pentru primul mass si vazu cu placere ca totul a fost aspirat si praful fusese sters dupa serviciul de la miezul noptii, si toate obiectele lasate in urma; manusi, posete, fulare au fost adunate si trimise la rectorat.
Era un pic inaintea orei 5 dimineata. Afara era inca intuneric, si in biserica unde numai preotii cei mai in visrsta se miscau dintr-un loc in altul, lumina de la luminari se agita necontenit aruncind umbre pe pereti si pe podea. Din cind in cind cite o luminare arunca raze un pic mai puternice si prindea atunci frumusetea si culorile minunatelor ferestre si a lucraturii de arta din ele. Era frig si in afara de fosnetul facut de miscarea preotului, totul era in deplina tacere.
In drumul lui preotul se opri sa spuna o rugaciune lui Isus copilul nascut de Craciun. Aveau si un model acolo , cu scena nativitatii si sculpturile erau facute cu un realism de admirat…Printr-o usa deschisa puteai sa vezi afara cerul intunecat si steaua care i-a calauzit pe pastori la iesle; de fapt scena arata ca pastorii erau aproape de usa sa intre in grajd si erau intr-o postura de adoratie; animalele erau in grajd iar in centrul era familia sfinta, Maria si Iosif uitindu-se in jos la iesle…
Preotul isi incrunta fruntea…si exclamatia lui de surpriza se auzi in toata biserica. Ieslea era goala.Micul Isus, papusa aia de plaster care il reprezenta pe Salvatorul nostru era…disparuta.
In graba, cu grava agitatie preotul incepu sa caute in amanuntime in vecinatate, se apleca si se uita pe sub scaune, pe toate rindurile, si dupa ce se convinse ca nu-i chip de gasit merse sa comunice aceasta lipsa la sextonul bisericii si la pastorul asistent si la ceilalti preoti. Discutara indelung, dar nici unul nu avu nici un fel de explicatie. Dupa o vreme, dupa ce au dat suficient din cap a mirare si s-au uitat unul la altul amariti au acceptat in sfirsit adevarul ca, pe cit de nepotrivit pe atit de real era faptul ca figurina ce il reprezenta pe Isus a fost furata.
Cu solemnitatea necesara, acestei ocazii, pastorul raporta enoriasilor la primul mass disparitia lui Isus din iesle. Cu vocea tremurind de emotie le spuse despre natura socanta a acestei fapte si ca un sacrilegiu a fost facut. Privirea lui trecu peste toate fetele celor de fata parca vrind sa gaseasca vinovatul sau sa citeasca gindurile cele mai ascunse ale celor prezenti. Copilasul Christos zise el, trebuie sa fie adus neaparat inapoi pina la sfirsitul acelei zile. Apoi dupa o lunga tacere se grabi sa plece de la amvon.
La fiecare mass din ziua aia repeta acelasi mesaj, dar nimic nu se
intimpla. Ieslea raminea in continuare goala. Catre sfirsitul zilei de Craciun
cu fata meditativa si si cu evidenta suparare scrisa pe ea, pastorul o lua pe
jos prin imprejurimile bisericii. Nu trecu mult de cind isi incepu plimbarea ca
zareste pe unul dintre cei mai marunti membrii ai turmei lui, un baietel de vreo
5 sau 6 anisori, cu numele de Johnny Mullaney. Bine imbracat sa nu simta frigul,
mogildeata pasea cu rivna tragind dupa ea un carut rosu de jucarie…”express
wagon”, nou nout…probabil un cadou primit de Craciun.Preotul fu miscat de realizarea faptului ca parintii lui au sacrificat mult sa ii cumpere acest cadou, stiind ca familia era o familie saraca.
Uite se gindi el, ceva frumos care sa-i incalzeasca inima si sa-i reinoiasca increderea in bunatatea fiintelor umane. Se grabi sa-l ajunga din urma cu dorinta sa-i ureze “un Craciun fericit” si sa-i admire carutul. Dar cu cit se apropie cu cit fu atras de continutul carutului…si nu trecu mult si descoperi ca in carut era chiar “pruncul din iesle , figurina a carei disparitie crease atita comotie toata ziua.
Preotul il oprii pe Johnny si cu severitate i-a tinut o mica litanie, nu prea lunga si nu prea grea tinind cont de virsta infractorului…dar cu toate astea el era destul de mare sa inteleaga ca furtul este un pacat si ca a fura din avutul bisericii era chiar si un mai mare pacat. Johnny il asculta tacut pina la sfirsit si se putea citi pe fata lui ca era gata, gata sa dea de-acuma drumul la lacrimi…
“Dar, parinte”… zise el cind in sfirsit preotul isi termina litania,”eu nu am furat bebelasul Isus…nu asta am facut eu”…si inghiti de citeva ori si-si sufla nasul…”Doar ca eu m-am rugat Domnului Isus sa primesc un carut rosu drept cadou de Craciun…si i-am promis ca daca o sa-mi asculte rugaciunea si am sa primesc un carut, El va fi primul pe care am sa-L plimb …
(poveste preluata de pe blogul Rodicai Botan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu