“Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit. “(1Corinteni 13:4…8)
Cuvantul lui Dumnezeu defineste foarte frumos dragostea in 1 Corinteni capitolul 13, si multi oameni talentati au scris atat de multe cuvinte sublime despre dragoste. Dragostea este partea cea mai frumoasa din ce poate definini inima si caracterul cuiva. Logica mintii e ratiunea, dar logica inimii e dragostea. Atata timp cat logica inimii insoteste logica ratiunii caracterul omului poate deveni complet. Pragmatismul e bun si concretizeaza actiunile noastre, dar fara invaluirea dragostei nu poti percepe frumusetea vietii. Cand dragostea inunda fiinta noastra insasi existent noastra este schimbata . Indiferent de furtunile ce se abat asupra noastra dragostea ne da puterea sa trcem peste ele. Dragostea isi are esenta in Dumnezeu si are atata putere fiind de sorginta divina. Existenta si aparitia noastra pe pamant e datorata dragostei divine. Mantuirea noastra si renasterea nostra e datorata dragostei divine care s-a jertfit pentru noi. Si cel ce accepta la nivelul mintii si inimii sa fie inundat de dragoste poate fi fericit el si poate raspandi fericire prin dragostea sa celor din jur.
Dragostea e greu de descries in cuvinte dar ea poate fi perceputa sub diverse forme de manifestare. Grija Domnului pentru copilul ce e tesut tainic in pantecele mamei. Dragostea mamei ce vegheaza cu sarguinta zi si noapte asupra finite plapande. Dragostea parintilor care vhegheaza la capatuiul copilului bolnav. Dragostea de oameni a celor ce au ales sa se ocupe de sanatatea oamenilor. Dragostea copiilor pentru parinti. Dragostea noastra fata de fratii si surorile noastre. Dragostea nostra pentru fiinta cu care am hotarat sa ne unim destinul aici pe pamant. Dragostea bunicilor pentru nepoti si a nepotilor pentru bunici. Si lista ar putea continua inca mult pentru a putea cuprinde cat de prezenta e dragostea in vietile noastre…
Dragostea are un character modelator. Ea transforma oameni si vieti. Ea face sa se vindece sufletul ranit, Ea aduce bucuria de a trai si iubi neconditionat.Ea te face biruitor in incercari, ea te poate face sa ierti pe cel ce nu ar merita iertat. Ea iti da intelepciune sa poti patrunde frumusetea dragostei lui Dumnezeu . Ea te face sa te bucuri de tot ce a creat Dumnezeu si sa iubesti pe Creator, Mantuitor si viata de aici si sa o astepti cu drag pe cea de dincolo. Ea te face sa il iubesti pe aproapele tau….
Si ca incheiere voi termina cu concluzia : “Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”(1Corinteni 13:13)
Am cautat iubirea
(Costache Ioanid)
Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.
Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.
Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.
-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…
-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.
Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.
Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.
-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…
-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului. Eu sunt…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu