CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

luni, 4 iunie 2012

ALIMENTELE MEDICAMENT

Știați că... Alimentele - Medicament

consumate zilnic, pot preveni și trata bolile care pun în pericol viața noastră ?
De Dr. Ligia Miclea

În ultimele decenii s-au făcut numeroase studii care au demonstrat că persoanele care practică o alimentație în care predomină vegetalele proaspete, consumate zilnic sub formă de fructe și legume, pot preveni și trata boli grave ca : accidentele vasculare cerebrale (AVC), hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, boli vasculare și ale sângelui, ale ficatului, rinichilor, diabetul și cancerul.

Alimentele medicament studiate pentru efectele lor benefice asupra sănătății organismului uman, conțin substanțe antioxidante și detoxifiante, vasodilatatoare și diuretice, hipocolesterolemiante (de scăderea colesterolului), fluidifiante (de subțierea sângelui) și fibre alimentare.

În cele ce urmează, veți face cunoștință cu alimentele care scad colesterolul, responsabil de formarea și depunerea plăcilor ateromatoase pe pereții vaselor de sânge din organele vitale : creier, inimă, rinichi, etc., vase care sunt îngustate parțial sau complet. Rezultatul acestor depuneri este o circulație sanguină încetinită, care duce la o aprovizionare scăzută cu oxigen și o eliminare dificilă a toxinelor.

Alimentele care scad colesterolul curăță pereții vaselor de sânge, ajutându-le să-și recapete elasticitatea și scad cantitatea de colesterol rău (LDL) din sângele circulant.

Dintre alimentele care posedă acest efect binefăcător, cele mai cunoscute sunt : uleiurile nerafinate, presate la rece, din sâmburi de struguri, măsline, porumb și din pește oceanic de ape reci, bogat în acizi grași – omega 3. În continuare, menționăm nucile, pasta de susan (tahina), semințele de floarea soarelui neprăjite, semințele de psyllium, făina din semințe de in, gingsengul, avocado, măslinele.

Pe lângă consumul alimentelor medicament amintite anterior, pentru realizarea scăderii colesterolului rău, trebuie evitate, cât mai mult posibil, grăsimile saturate, făina albă, zahărul rafinat și excesul de proteine.

Grăsimile saturate – sunt conținute în proporții ridicate în : margarină, în produse cu grăsimi hidrogenate, în prăjeli, în carnea grasă de vită, de oaie, de porc, în slănină, în unt și în vânat. Toate aceste alimente și derivatele lor vor fi consumate cât mai rar și în cantități mici, mai ales după vârsta de 35 de ani, când colesterolul crescut din sânge, formează plăci în pereții vaselor sanguine, din creier, inimă și din alte organe.

Făinoasele provenite din făina albă în combinație cu zahărul rafinat, toate preparatele rezultate din acestea, sunt responsabile de apariția diabetului la toate vârstele, a bolii coronariene și a accidentelor vasculare cu multiple localizări, fapt pentru care trebuiesc reduse drastic sau chiar eliminate.

Excesul de proteine – provenite din carne de toate tipurile, împreună cu condimentele picante, cu sarea și cu aditivii sintetici ce le însoțesc sunt cauze importante în producerea hipertensiunii arteriale, a bolilor cardiace și a accidentelor vasculare și trebuie să fie evitate.

Vegetalele și legumele folosite ca aliment medicament, vor fi consumate crude sau fierte la aburi, acoperite cu capac, rămânând ușor crocante, pentru a păstra în ele vitaminele într-un procent mai ridicat.

Uleiurile și semințele vor fi consumate în cantități moderate. În privința folosirii uleiurilor pentru gătit, prin supra încălzirea și încingerea lor pentru prăjirea cărnii sau a preparatelor din carne și legume, se recomandă renunțarea la acest procedeu. Motivul este că procedeul s-a dovedit periculos, deoarece generează substanțe toxice, care produc leziuni hepatice, miocardice și substanțe carcinogene prin schimbarea compoziției grăsimilor saturate și polisaturate.

Cine vrea să gătească sănătos, trebuie să evite orice prăjire a alimentelor ! Nu trebuie să ne cramponăm de gusturile cu care ne-am obișnuit, ci să descoperim gusturile naturale, pe care să le acceptăm pentru a ne păstra sănătatea.

Un dicton spune că: „Cel înțelept mănâncă cu capul, cu rațiunea, nu numai cu limba.” Folosiți, deci, cu încredere alimentele medicament din Grădina Domnului, pentru a vă redobândi și menține sănătatea !
(Preluat din "Buletinul surorilor")

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu