(Articol preluat din revista "ARMOIA" 3.05.2011)
Pluteste în aer mireasma primaverii si mi s-a facut un dor nebun de primavara româneasca! Mi-e dor de primavara din timpul copilariei mele, de acel anotimp când striga zburdalnicia copilului din noi si ne cheama îndarat în tesatura de frumuseti ale primaverilor românesti. Copil batrân ce sunt! De primavara din satul copilariei mele mi-e dor, de Tiganestiul din Teleorman asezat în partea cea mai de sud a tarii unde poposea mai întâi primavara si simteam ca soarelele trezea din somnul lung al iernii toate fiintele pamântului perpetuând ritualul renasterii din fiecare primavara. Mi-e dor de curtea casei cu pasaretul foind si cotcodacind, de cocosul tantos dând rotocoale în jurul gainilor, de fluturii zburând în zig-zag, de ramurelele cu muguri gata sa plesneasca, de pisica ce mergea agale prin curte pâna o stârnea la goana câinele suparat ca i-a trecut chiar pe sub nas, de adierea usoara a unui vânticel strecurat printre crengile încarcate de floare si de zbor de albine, de zborul bondarilor dupa care alergam rupându-ne picioarele ca sa-i prindem si sa-i facem avioane, ori de gargaritele pe care le descântam surâzând cu o retinuta taina ca sa aflam dupa directia de zbor “încotro ne-om marita”. De florile caisului meu drag, de-o sema cu mine, mi-e tare dor. De fiorul cântecului unui cuc ce cânta ca nebunul fara oprire în nucul falnic din vecini mi-e dor, de rândunelele si berzele satului care îmi stârneau fascinatia migratiei, ca în povestirea “Bunicul” a lui Delavrancea, de soarele care se înalta vesel si plin de viata peste casa parinteasca, de florile pomilor, ale gradinilor si ale câmpului si de mirosul îmbatator al pamântului reavan, de zburdalniciile mieilor, iezisorilor, ale copiilor de seama mea cu care plecam la joaca si uitam sa mai ne întoarcem, iar strigatele si voia buna erau la ele acasa si de câte alte frumuseti simple, dar cu trairi adânci nu ma poarta adâncul dor al primaverilor copilariei.
Si de primavara Bucurestiului tineretii mele mi-e dor. Mi-e dor de Cismigiul încarcat de florile timpurii ale magnoliilor, cu iarba cruda si cu aleile mirosind a pamânt jilav, cu porumbeii gângurind, cu luciul lacului rasfrângând umbrele unduitoare ale salciilor înflorite sau apa valurind sub lopetile barcilor în care plutesc ca în vis îndragostitii, cu perechile înlantuite plimbându-se pe alei, cu toporasi si viorele si cu tigancusele vesele îmbiindu-te sa cumperi flori.
Mi-e dor de acele limpezimi de soare care ne fac mai tineri si aduc în atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie. Ma trezeam facând poezii, iar inima îmi cânta imnuri înaltatoare în cadenta iubirii. Primavara o simteam ca pe un miracol de care aveam nevoie, caci în el gaseam infinitul si simteam cum se plamadeste viata, acea viata care clocotea si în mine dând peste rascoale.
În visele mele, mai pastrez înca parfumul primaverilor tineretii mele si lumina care se limpezea si se facea floare în suflet.
Si de primaverile deplinei mele maturitati mi-e dor. Le pastrez si pe ele în tainitele sufletului. Cum sa uit, când începând din luna martie, primavara îmi trimitea primul semn – mirosul acestui anotimp, de verde crud, de vânt caldicel, de pamânt strapuns de firele de iarba. Apoi mi se parea ca aud cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, cum se împrastie generoasa lumina din orice rasarit de soare. Parca auzeam urzeala vietii, iar noaptea parca auzeam muzica stelelor. Începeam sa simt dorinta de miscare. Totul mi se parea nou asa cum nu am mai vazut parca niciodata. Redescopeream lumea cu bucurie si ma redescopeream pe mine. Aveam impresia ca eu – omul neînsemnat de pâna atunci – devin alt om. Simteam ca prind puteri, ca devin mai usoara, transparenta, cu o puternica aspiratie de puritate, de generozitate. Simteam ca vreau sa darui mai mult, numai sa aiba cineva nevoie de acest dar al meu pornit din prea plinul inimii. Ma trezeam rostind cuvinte bune si frumoase si vorbeam cu sufletul în glas. Fetele vesele ale oamenilor erau oglinda sufletului meu. Îmi venea sa-mi iau zborul si pasii ma duceau parca pe sus, parca nu mai încapem în mine.
Primavara îmi sorbea sufletul cu culorile ei suave si îmi placea sa ma scald în lumina si în culorile ei. Ma scaldam si vibram în verdele regenerarii, culoarea vietii, a multumirii, a vindecarii si a concilierii contrariilor, a expansivitatii.
Ma scaldam si traiam intens în culoarea albastra, culoarea cerului senin, a aspiratiilor înalte, a trairilor interioare, a libertatii launtrice, a calmului, a iubirii altruiste, în acest anotimp al iubirii si al îndragostitilor. Îmi cârpeam sufletul cu petice de albastru.
Îmi placea sa ma scald în culoarea galbena, culoare vesela, culoarea luciditatii, a optimismului si a dragostei de viata, a cutezantei, a generozitatii, a initiativei si inventivitatii.
Îmi placea sa ma purific în culoarea alba a florilor de primavara, adevarat izvor de pace, de liniste si curatenie sufleteasca, un adevarat balsam pentru toate tensiunile emotionale care calmau gândurile si sentimentele, ma alina si ma facea sa simt încarcatura spirituala a lumii îngerilor, a aspiratiilor spre sublim.
Acum, în toamna vietii, pentru mine primavara este tot primavara si retraiesc visând pe rând toate etapele primaverilor vietii mele. Acestea s-au confundat cu cele ale tarâmurilor românesti pe care acum le privesc doar prin sita vremii din îndepartata Canada care îmi ofera multe satisfactii, dar nu si o primavara ca cea româneasca. Aici e o primavara scurta si precipitata, n-ai timp sa gusti pe îndelete, n-apuci sa ai acea stare de primavara cu acel farmec special ca în România si în special primavara în sat.
Si atunci, cum sa nu îmi fie dor de acea primavara româneasca ce trezea în mine o pofta Dumnezeiasca de viata si de neastâmpar si ma facea sa-mi ies din minti sau sa cânt cu gura mare asa cum cânta Tudor Gheorghe “Au înnebunit salcâmii/ De atîta primavara/… Au înnebunit salcâmii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”
Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate câte-am spus mai sus si de înca multe altele nespuse si care nu vor sa mai stea cuminti în acele cuibare de taceri ale sufletului acum prins în vraja primaverii!
Elena Buica - Toronto, Canada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu