CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

ULTIMUL ALERGATOR

de Lisa Beach
tradus Rodica Botan
“Marathonul Annual” din orasul meu se tine de obicei vara cind temperaturile sint insuportabile. Mi se daduse misiunea sa insotesc in ambulanta grupul de alergatori in caz ca cineva ar avea nevoie de vreo interventie medicala. Soferul ambulantei impreuna cu mine aveam aer conditionat in ambulanta si asteptam gongul la ceva distanta de grupul de 100 si ceva de atleti care erau asezati la linia de pornire.
“Noi trebuie sa stam in spatele ultimului atlet, asa ca ia-o incet…i-am zis soferului, Doug, cind s-a dat startul. “Sa speram ca ultimul alergator o sa aiba viteza…” zise el rizind.
Cum incepusera sa-si ia fiecare locul, cei mai rapizi alergatori incepusa sa se piarda din vedere…si ochii mi se oprira pe o femeie cu pantaloni scurti albastii si luciosi de alergator si o bluza alba, prea larga pentru ea. “Doug…uita-te”…
Fara cuvinte ne uitaram unul la altul si fara sa ni se spuna… am stiut ca asta este ultimul alergator. Picioarele erau intoarse spre inauntru in timp ce genunchiul sting era sucit inafara. Picioarele ei erau indoite si atit de sucite ca aproape parea imposibil sa crezi ca poate sa mearga…darmite sa alerge un marathon.
Dough si cu mine priveam in tacere cum incet, incet avansa. Nu am scos nici unul un singur cuvintel. Ne miscam cu ambulanta un pic si apoi asteptam ca sa prinda ea un pic de distanta, apoi din nou ne mai miscam un pic.
Privind-o cum cu atita greutate punea un picior in fata celuilalt, m-am trezit parca respirind greu pentru ea si cu rasuflarea taiata impingind-o mintal sa avanseze. In alte momente as fi vrut sa se opreasca dar in acelasi timp ma rugam sa nu se opreasca ci sa-si termine cursa.
In sfirsit…era ultima ramasa pe pista. Imi curgeau lacrimile in timp ce emotionat stateam pe marginea scaunului si priveam cu admiratie profunda si respect, si poate reverenta cum se forta inainte cu o determinare de fier, parcurgind ultima mila.
Cind in sfirsit linia de sosire aparu in fata noastra, peste tot era plin de gunoi lasat acolo de multimile de oameni care sarbatorisera deja pe cistigatori si plecasera acasa de mult. Dar, stind drept si mindru, la sosire statea un om singur, asteptind. Din hirtie creponata crease o panglica pe care o tinea cu o mina si cealalta o legase de un stilp. Incet, ultimul alergator trecu linia de sosire rupind panglica si lasind in urma doua jumatati fluturind in urma ei…
Nu cunosc numele acestei femei, dar in acea zi, ea a devenit bucatica din viata mea, o parte de care imi amintesc mereu si de care depind in unele momente. Pentru ea, marathonul n-a insemnat sa ii intreaca pe ceilalti alergatori, sau sa cistige trofeul, pentru ea a insemnat sa sfirseasca ceea ce si-a propus sa faca, cu orice sacrificiu. Cind gindesc uneori ca anumite lucruri sint prea dificile sau imi iau prea mult timp, sau cind am pe buze fraza…”nu mai pot sa fac…una sau alta”, ma gindesc la ultimul alergator…si orice am de facut incepe sa mi se para mult mai usor…
………………………………
Nu stiu daca mai e nevoie sa va spun ce simtaminte am avut traducind aceste rinduri. M-am gindit la multele situatii cind am irosit timp si energie fiind in competitie cu …persoane care la ora asta sint atit de neimportante; sau cind am cheltuit resurse pretioase sa impresionez pe cineva…si de obicei persoanele respective nu merita impresionate…
Si in acelasi timp, exista in noi dorinta sa facem o lucrare buna, sfinta pentru Dumnezeu. Si in fiecare an ne luam angajamente, dar ne pierdem pe parcurs. Sintem handicapati in unele privinte, neputinciosi in altele, inceti si lipsiti de coordonare. Dar undeva la linia de sosire Dumnezeu, Tatal nostru iubitor ne asteapta …ne asteapta ca pe niste invingatori , nu conteaza cit timp ne ia, nu conteaza ca altii au terminat mai repede…Amintiti-va de Fiul risipitor.
Poate anul asta ne hotarim sa fim mai sirguinciosi si sa ne straduim mai mult…un pas in fata celuilalt, catre tinta noastra; acolo ne asteapta o rasplata vesnica!

(de pe blogul Rodicai)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu