O TOCMEALA AIEVEA

"Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume." (Iac.1:27)


O TOCMEALA AIEVEA - AUTOR LUCIAN SPIRESCU
preluata de pe blogul Ana are apples

Deseori sâmbătă dimineaţă mai leneveşti în pat hăi-hăi, peste ora 8, ca o răzbunare pe dimineţile când sari ca luat de flama de la ora 7 din timpul zilelor lucrătoare. Nu te aştepţi să sune la poartă decât poate poştaşul care îţi aduce vestea unui salariu crescut cu minus 25 la sută., dar pentru asta apare din culise câinele meu care se oţărăşte la poştaş şi, admiţând că i-aş da drumul, ar ajunge chiar şi la guvern. Prin spate, pe Paris.
O sonerie nu-i niciodată rebegită, lipsită de vlagă, să zici că săraca tuşeşte şi se tratează cu băi de nămol. Nici a mea nu-i mai brează! Zornăie la toţi curenţii, de înaltă sau joasă frecvenţă. A sunat când eu eram încă în pat, sărit doar o jurubiţă de 8. Înadins mi-am instalat interfonul la parter, doar-doar, până imi iau halatul ăla cu berbecuţi, până nimeresc papucii alergaţi de câine şi până cobor c-o mână-curentă în braţe, cel care sună se lasă păgubaş şi încearcă la vecin. De obicei sunt oamneni care-mi cer să le sponsorizez o expediţie în Himalya şi dacă cumva n-am alpenstok prin garaj, măcar o sumă modică ca să-şi cumpere unul cu instrucţiuni de urcare, sau alţii care sunt spânzuraţi prin Bucureşti şi le trebuie exact aceeaşi sumă modică pentru biletul de întoarcere, sau unul cu ţiitoarea lui, dintre care numai ea este trează, iar el trebuie tratat cu tescovină, că dacă întrerupe tratamentul “se trezeşte domnu’, dracu’ şi mă bate”. Întotdeauna am sperat să nu fiu “Domnu’ dracu’”.

De data asta, pe monitor mi-a apărut un cap de copil.
- Numele meu este Petre şi am o tocmeală tocmai potrivită pentru dv.
- Zi-i Petre, ce alizeu te aduce la poarta mea?
- Nu mă aduce niciun zeu domnule, vreau doar să vă arăt o tocmeală.
- Bine Petre, aşteaptă un picuţ să mă îmbrac, să leg câinele şi sunt tare curios să văd cum arată o tocmeală în carne şi oase.
-Aştept, că n-o fi degeaba.
Era o mojicie din partea mea să mă aştepte să-mi beau şi cafeaua, nu-i aşa? Probabil miza pe elementul de surpriză învelit în tocmeală şi pe neîndemânarea gândirii mele în a-şi da ghionturi de dimineaţă. Avea experienţă, iar asta se va vedea. I-am dat drumul în curte şi ne-am înâlnit la mijlocul aleii cu un platan şi-un rug de mure.
- Bună ziua, numele meu este Petre şi am o tocmeală tocmai potrivită pentru dv…
- Petrică, ai mai spus-o, treci peste asta!

- Ştiu, dar altfel nu pot continua. Şi vă rog să nu-mi spuneţi Petrică aşa cum îmi spune nesuferita de soră-mea. Pentru asta, nu-mi place de ea, altfel este cea mai blândă soră cu mine. Din lume. Mama zice “să vă aveţi ca surorile, măi Petre!”. Am aici seminţe pentru răsaduri de roşii de ălea mici ca cireşele, sau mari cât un pumn de-a lu’ mama când îi dă în foc ciorba, seminţe de ardei gras sau iute şi mai am…
Am citit despre ardeiul iute că este dăunător ca un gândac de Colorado pentru ficat, dar alt doctor isteţ zice că are foarte mulţi oxidanţi şi-ţi creşte viteza de reacţie la stimuli. Trebuia să-i împac pe toţi, astfel încât am hotărât să mănânc ardeiul numai până la jumate. Jumătatea rămasă i-o dau soţiei pentru că cealaltă jumătate este, cum altfel…şi anume, dăunătoare!

-… şi mai am seminţe de vinete, de pătrunjel, de leuştean, de flori…
-  De dovleci din ăia care se urcă pe gard şi din care se face supa, ai?
-  Nu am d’ăia care se urcă, dar am galbeni, care stau pe jos şi eu îi rad, le pun zahăr şi nucă eu cu soră-mea, iar mama ne face plăcintă, toamna, aproape de iarnă. Am acasă seminţe d’alea.Vreţi?
- Cu cât dai seminţele de roşii?
- Care, alea mici? Alea mici sunt trei la leu, iar alea mari, că sunt mari, le dau cu două la leu. Aveţi pământ de flori şi borcănaşe d’ălea mici de iaurt de plastic? Cum să vă zic?
- Caserole? Zi-mi Gicuţă!
- Oooo, nu! Nea Gicuţă este un vecin de-al meu şi-a lu’ mama şi-a lu’ soră-mea care are atelier de tocilărie şi toată ziua toceşte foarfeci, cuţite, bricege. Acolo îmi tocesc eu săpăliga. Am să vă zic Domnul Salvatore. Mama povesteşte că bunica a crescut-o cu melodii de la unu’ Salvatore Adamo şi uite ce nepoţi a făcut! Aveţi sau nu ce v-am întrebat? Borcănaşe de plactic, nu caresole.

- Petre, am un sac de pământ de flori, dar caserole de iaurt nu am.
- Păcat, noi mâncăm multe iaurturi cu covrigi. Am acasă, mă duc să aduc şi mai aduc şi seminţe de dovleac, nu?
A plecat ca din puşcă şi s-a întors ca reculul. A venit c-o sacoşă plină cu caserole şi pliculeţe de seminţe scrise frumos, cu specia şi denumirea în latină.
- Domnule Salvatore, pusu’ nu costă, dar o să trebuiască să vin în fiecare zi să le ud. Am io pipetă. Udatu’ este trei borcănaşe la leu. Ia să vedem, avem aici 30 de borcănaşe, deci 10 lei pe zi.
- Câţi ani ai Petre?
- Cât îmi daţi? Aşa zice soră-mea. Ha! Eu am 12 ani şi soră-mea 7.
Petre s-a ţinut de treabă. A pus câte o sămânţă, cu penseta, în fiecare caserolă, a mai adus caserole de acasă şi venea în fiecare zi să le ude. Eu le scoteam dimineaţa la soare, iar el venea seara, le uda, după care le băga în garaj şi le punea o folie pe deasupra. A venit şi la repicare, le uda cu găleata în fiecare zi, le rupea toate buruienile, zicea că “încă sunt în garanţie”. L-am întrebat într-o zi:

- Petre, părinţii tăi ştiu unde eşti şi ce faci?
-  Domnule Salvatore, părinţii mei au avut un accident de maşină. A intrat un microbuz în ei. Tata a murit la spital, iar mama a rămas cu picioarele paralizate. Eram şi noi în maşină, dar eram mici. N-am păţit nimic. Dormeam în spate. Mama a primit un cărucior rablagit de la spital, cu un braţ rupt, iar mânerele nu mai au cauciucul de care să te ţii ca să nu-ţi îngheţe mâna. Io le-am înfăşurat în cârpe, dar soră-mea are şi nişte mănuşi de lână făcute de mama care, dacă nu mai merge la şcoală, are timp să împletească.
- Cum adică nu merge la şcoală ?
- Păi, ea este profesoară de Biologie, dar s-a pensionat. Io de asta vin la dv., pentru că nu ne ajungem cu banii. Căruciorul ei nu mai are cauciucuri, nu găsim pe măsură şi mă enervează tare când scârţâie pe cimentul din bucătărie cu roţile alea de fier. Eu cu soră-mea o ajutăm. Îi curăţăm cartofii, ceapa, mai mărunţim varza. Ea doar le stivuieşte în cratiţă. Noi îi punem lângă mână sarea, uleiul, zahărul, spumiera, lingura de lemn. Depinde ce găteşte. Vara are de la mine de toate: pătrunjel, leuştean, ceapă, usturoi, roşii. Cartofi luăm din piaţă. Solul de aici nu permite… Vreau să-i fac o surpriză. Numai soră-mea ştie. Vreau să-i cumpăr un cărucior nou şi s-o scoatem la plimbare, să nu-i mai fie ruşine cu rablagitul ăla cu care o plimbăm numai seara, după ce s-a dus soarele. Îi este aşa de dor de soare, iar în curte n-avem loc s-o plimbăm pentru că-i plină toată de straturi de d’ăstea ce v-am pus şi dv.
Brusc, deşi avem aparat de făcut pâine, mi-am dat seama că am nevoie de Petre să ne cumpere pâine în fiecare zi.
-         Io-te colea banii, cumpără una pentru noi şi două pentru voi.
-         Ce bine Domnule Salvatore, că mama când o trimite pe soră-mea la pâine, vine cu coltucii mâncaţi. Eu n-am mai apucat un coltuc de nu mai ştiu când, de când a lăsat-o mama şi pe ea să traverseze.
Petre a sunat la poartă. Nici nu mă mai uitam în monitor, doar era Petre, cel care-mi aducea pâinea.

-         Bună ziua Domnule Salvatore. Aşa vă cheamă, sau v-a botezat fiul meu? Aşa face cu toată lumea. Eu nu sunt Mama, eu sunt Afrodita, zeiţa frumuseţii, iar soră-sa, Raluca este Bambi. Raluca, vino mamă încoace şi nu mai zgândări câinele ăla, poate te muşcă! Domnule, aş vrea să ştiu dacă banii pentru căruciorul ăsta nou sunt de la dv. aşa cum spune Petre? Petre, te rog repetă ce mi-ai spus mie, că ai banii de la Domnul Salvatore!
-         Doamnă, nu este nevoie să v-o mai spună el. Banii, da, sunt de la mine, dar a muncit în fiecare zi pentru asta. Dacă am roşii cherry sau soiul inimă de bou, dovlecei, florile astea, toate sunt muncite şi aduse în stadiul ăsta de Petre. Surpriza îi aparţine în întregime, eu n-am făcut decât să cumpăr o idee.
-         Vă mulţumesc Domnule Salvatore. Acum îmi explic de ce vrea el de la mine toate denumirile în latină şi modul cum se creşte fiecare plantă. Nu era numai pentru curtea noastră….
Au plecat împingând cu rândul la căruciorul care nici nu se auzea pe strada mea asfaltată. În liniştea aceea neobişnuită, mama îşi auzea bătăile inimii şi gândurile care-i susurau un leit-motiv: “ce răsaduri bune are mama!”
Petre a venit la mine, de atunci, în fiecare an . Vindea castraveţi la grădinar, dar a făcut-o cu sârg şi cu devotament până a ajunge student. Mai trece din când în când pentru a-mi arăta carnetul de student sau poze cu Raluca şi maică-sa.
Vă las acum, văd că mă sună Petre. Alo…