CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

marți, 30 noiembrie 2010

DESPARTIREA BIBLICA A MARII ROSII S-A INTAMPLAT CU ADEVARAT!

Despartirea biblica a Marii Rosii s-a intamplat cu adevarat!
Dramatica separare a apelor Marii Rosii, savarsita de profetul Moise pentru israeliti, este poate cel mai spectaculos miracol descris in Vechiul Testament. Iar oamenii de stiinta cred ca episodul biblic s-ar fi putut intampla aievea, desi mizeaza mai degraba pe manifestarea unor fenomene naturale decat pe puterile lui Moise.
DAR NOI MERGEM PRIN CREDINTA SI NU E NEVOIE SA NE CERTIFICE CINEVA SAVANT CA ACEST LUCRU S-A INTAMPLAT.
Si in ziua de azi totul e controlat de Dumnezeu chiar daca unora li se pare ca nu. Noi care avem viata Domnului Isus in noi credem cu tarie ca nimic nu e intamplator SI TOTUL E CU PUTINTA PENTRU  DUMNEZEU. DUMNEZEU E OMNIPOTENT, OMNISCIENT, OMNIPREZENT, E DRAGOSTE DAR ESTE SI UN DUMNEZEU DREPT...
Am primit prin e-mail articolul de mai jos si ma gandeam cum e firea noastra care pana nu vede nu crede. Si din pacate chiar si atunci cand vede tot nu crede. ....

UN POD NATURAL SE RIDICA INTRE DOUA INSULE  DE DOUA ORI PE AN

Ambasadorul Frantei in Coreea de Sud din anul 1975 a fost primul care a vorbit despre miracolul care are loc, an de an, pe insula Jindo. A scris un articol intr-un cotidian de limba franceza si, de atunci, fenomenul misterios a devenit celebru in toata lumea. Nu o data, ci de doua ori pe an, locuitorii insulei Jindo asista la un adevarat miracol. Pentru aproape o ora, insula lor este legata de insula Modo, aflata la 2,8 kilometri distanta, printr-un fenomen nemaivazut. Practic, apele se desfac pe o latime de aproape 40 de metri, lasand libera o carare ce leaga cele doua insule.. Cu fiecare astfel de ocazie, zeci sau poate sute de mii de localnici si de turisti participa la Festivalului Miracolului lui Moise... 







 

VERSETELE ZILEI

"Domnul Se uita de la inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor, sa vada de este vreunul care sa aiba pricepere si care sa caute pe Dumnezeu." (Ps.14:2)
"Eu sunt robul Tau; da-mi pricepere, ca sa cunosc invataturile Tale." (Ps.119:125)
"Caci Domnul da intelepciune; din gura Lui iese cunostinta si pricepere." (Prov.2:6)
"Dobandeste intelepciune, dobandeste pricepere; nu uita cuvintele gurii mele si nu te abate de la ele." (Prov.4:5)

luni, 29 noiembrie 2010

CREATION CALLS

Creation Calls -- are you listening? Music by Brian Doerksen

LECTII CU OBIECTE - 1 -TU TREBUIE SA AI VIATA!

Pentru ca mie mi-au fost de folos, mie in primul rand  si apoi in a axplica copiilor mei unele lucruri legate de Cuvantul lui Dumnezeu, am sa redau din cartea “Lectii cu obiecte”, editura Samuel, cate o istorioara pentru copiii ce pot citi  dar si pentru parintii ce vor sa explice copiilor unele lucruri pe intelesul lor. Dar pana la copii, in primul rand ne sunt noua de folos celor mari de multe ori…
Tu trebuie sa ai viata!/Lectii cu obiecte 1
Obiect  :  O manusa
Verset biblic : “Cine are pe Fiul,are viata; cine nu are pe Fiul, nu are viata” (1Ioan 5:12)
Iata, am aici o manusa frumoasa. E absolut noua si este facuta dintr-o pile buna; pe desupra are si o culoare frumoasa. Cred ca manusa ne va fi de folos. Avem azi atatea de facut si manusa ne va ajuta. Sa incercam sa vedem ce poate face o manusa.
“Manusa fi buna si du cartile astea dincolo!” Dar manusa nu ma asculta. Ea sta linistita aici pe masa. Ea sta linistita aici pe masa si nici macar nu se misca. Sa mai incercam o data. “Draga manusa, te rog deschide geamul acela, caci e tare cald!”
Din nou aceiasi situatie – manusa nu se misca sau poate manusa se asteapta sa o iau cu forta. Poate manusa e lenesa sau poate nu aude bine. “Manusa, te rog, nu m-as fi asteptat de la tine sa-mi faci una ca asta. Ce s-a intamplat cu tine? Scoala-te si da mana macar cu copilul acesta care sta inaintea ta! Fa lucrul acesta acum! Fi ascultatoare chiar acum imediat!”
Dar nimic nu ajuta manusa ramane nemiscata. De ce? De ce nu executa ce i-am poruncit? (Lasati sa raspunda copiii)…Da, tu ai dreptate, manusa nu face nimic , fiindca nu are viata. Nu-I asa ca ea nu poate face nimic? Ce trebuie sa fac cu manusa ca sa-mi fie folositoare? (Lasati dinou copiii sa raspunda)…Adevarat! Eu trebuie sa imi pun manusa. Eu trebuie sa dau manusii viata mea. (Puneti manusa). Ati vazut ce s-a intamplat? Eu am introdus mana in manusa. Acum manusa are viata. (Luati cu mana imbracata cartile si le distribuiti, deschide-ti fereastra si faceti si alte lucrari) Acum manusa poate distribui cartile, poate deschide fereastra, poate da mana cu oricine. Acum ea poate face ceva, fiindca are viata in ea. Viata care este in mana mea o misca si manusa lucreaza.
Exact asa se intampla cu cei care nu l-au primit pe Domnul Isus in viata lor. Ei nu pot face nimic pentru Domnul Isus in viata lor. Ei nu pot face nimic pentru Domnul Isus; ei nu pot trai asa cum Domnul Isus ar dori, chiar daca ar incerca, fiindca ei nu au viata Lui in ei. Ei sunt slabi, nefolositori, neandemanatici, nu pot face pentru Domnul Isus nici cel mai mic lucru, exact cum manusa aceasta nu putea face nimic pentru mine.
In Cuvantul lui Dumnezeu (ridicati Biblia) citim: “Cine are pe Fiul,are viata; cine nu are pe Fiul, nu are viata”. Dumnezeu vrea ca fiecare copil sa aiba viata Domnului Isus. El vrea sa v-o dea, dar trebuie ca voi sa I-o cereti. E minunat sa ai viata, viata pe care o da Domnul Isus. Aceasta viata ne face fericiti si folositori, apoi la sfarsit, ea ne duce la El in cer.

VERSETUL ZILEI

“Cine are pe Fiul,are viata; cine nu are pe Fiul, nu are viata” (1Ioan 5:12)

duminică, 28 noiembrie 2010

INOCENTA DE COPIL...

Tinerii de la noi din biserica au fost plecati cu ceva vreme in urma in Republica Modova si ne-au povestit cat de minunat a fost. Una dintre intamplarile povestite m-a facut sa zambesc gandindu-ma la inocenta copiilor. Fratele povestea ca la un moment dat vorbea unor copii de mai multe varste. Toti cu ochii atintiti spre el ascultau despre cum a hotarat Dumnezeu sa trimita pe Fiul Sau pe pamant ca oamenii sa fie salvati. Fratele i-a intrebat daca stiu cum a ajuns Domnul Isus pe pamant. Timizi fiind nu indrazneau sa vorbeasca. La un moment dat un pusti cu parul balai mai micut s-a ridicat si sigur pe el a spus:” eu stiu cum o ajuns Domnul Isus pe pamant. El o ajuns cu ghine!” …

CE DAR NEMERITAT AM PRIMIT- MANTUIREA LA CALVAR

La Calvar Mantuire am in dar -  The mesangers

VERSETUL ZILEI

"Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! "(Ps.139:14)

CUM SA SCAPAM DE OBOSEALA ?

Meloterapia este o terapie care foloseste influentele sonore armonioase. Meloterapia a fost  cunoscuta inca din antichitate, cand era folosita pentru a-i revigora pe cei deprimati si pentru a-i incuraja pe cei care plecau la lupta. Studiile stiintifice, din domeniu, au demonstrat ca muzica modifica undele cerebrale si frecventa cardiaca.
Muzica  trezeste spiritul de libertate, constiinta, indeparteaza pesimismul si melancolia, imbunatateste calitatea somnului si creativitatea, reducand starile de stres si depresie.
Meloterapia poate avea un puternic efect contra durerilor si oboselii deoarece stimuleaza eliberarea de endorfine, asa-numitii hormoni ai fericirii. Pacientii pot alege intre terapia pasiva, ce presupune simpla ascultare a unor melodii, si cea activa, in timpul careia sunt pusi sa cante la diverse instrumente.
Prin meloterapie pot fi tratate agresivitatile ascunse, tulburarile mentale sau afective, anumite blocari, dar si cateva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de alimentatie.
- pentru calmarea sistemului nervos: Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra de Beethoven si Uvertura operei Parsifal de Wagner.
- pentru destindere psihica si relaxare: Sonata pentru flaut, alto si harpa si Clar de luna de Debussy, Nocturnele lui Chopin .
- pentru combaterea oboselii si surmenajului: Poemul simfonic Vltva de Smetana si Dimineata de Grieg.
- pentru tratarea starilor depresive: Carnavalul de Dvorak.
- pentru calmarea starilor de agitatie: Oda bucuriei de Beethoven si Corul pelerinilor de Wagner.
- pentru tratarea nevrozei astenice si a tulburarilor vegetative: Mica serenada si Simfonia nr. 41 de Mozart.
- pentru calmarea marilor suferinte care apar în urma unor întimplari tragice: Concertul pentru violoncel de Dvorak si Patetica de Ceaikovski.

------------------------------------------------------------------
In loc sa luam medicamente pentru oboseala stress mai bine ne asezam confortabil si ascultam o bucata muzicala care ne poate aduce linstea.
Alaturi de muzica sa nu uitam ce ne invata si Cuvantul lui Dumnezeu ca trebuie sa facem :
"Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!
Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape.
Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus."(Filipeni 4:4...7)

SA NE "BUCURAM" AUZUL CU CEVA MINUNAT...

Beethoven 5th Piano Concerto "Emperor"
Second Movement

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

SI NOI PUTEM FI TRANSFORMATI INTR-O OPERA DE ARTA...

O OPERA DE ARTA DIN CREATIA LUI DUMNEZEU


Jiuzhaigou, China
Sunt locuri pe Glob despre care nu crezi ca exista pana nu ajungi sa le vezi. Unul dintre acestea este Valea celor noua sate, sau Jiuzhaigou, un loc care a primit adjective ca paradis Jiuzhaigou este un regal al culorilor. De aceea Valea celor noua sate este considerata un paradis pentru fotografi caci peisajele depasesc creativitatea umana. Jiuzhaigou este o vale situata in nordul provinciei Sichuan din China, care a fost inclusa in partrimoniul Unesco datarita minunilor cu care natura delecteaza ochiul uman. Numele vaii chineze vine de la cele noua sate care se regasesc in zona, numarul total al locuitorilor fiind de aproximativ 1.000 de persoane. Numarul turistilor, desi in crestere, este relativ mic din cauza zonei greu accesibile. Altitudinea variaza de la 2000 la peste 4.700 de metri, dar posibilitatile de acces in zona s-au diversificat in ultimii ani.
Datorita algelor care cresc pe fundul lacurilor, apa capata diferite culori, de la albastru la verde. Claritatea perfecta a apei face ca peisajul inconjurator sa fie reflectat ca intr-o oglinda, toamna creandu-se un pastel de culori inimaginabile prin reflectarea frunzelor de culoare galbena si roasitica in apa de culoare verde. Localnicii si autoritatile pun mare pret pe calitatea apei, pe care incearca sa o pastreze nepoluata. De aceea, nici macar spalarea pe maini nu este permisa in lacurile si raurile din regiune, aceleasi reguli fiind valabile si pentru localnici. Chiar si autobuzul care face legatura cu Chengdu este spalat de mai multe ori pe traseul sau prin vale.
Jiuzhaigou este acoperita in proportie de doua treimi de paduri virgine. Pe langa acestea, alte puncte de atractie ale zonei sunt reprezentat de cascadele impunatoare sau de o lista vasta de zeci de specii de plante si animale protejate, printre care si ursul panda. Nu in ultimul rand, in interiorul vaii se regasesc mai multe temple budiste, unele dintre acestea avand peste o mie de ani vechime.
Batranii din Valea celor noua sate spun ca cei intelepti iubesc apa si dragostea aratata de munti. Iar cei care au trecut deja prin Jiuzhaigou s-au declarat indragostiti de paradisul linistii si al culorilor imposibile picturii.


RUGACIUNEA UNEI FETITE

RUGACIUNEA UNEI CHINEZOAICE de Vera Cusnir
Majoritatea chinezilor sunt budisti si nu crestini. Dar s-a intamlat o data ca o fetita a urmat un timp scoala unei misiuni crestine. Mai multi misionari europeni ii invatau pe copiii chinezi adevarurile crestine, si micuta chinezoaica a primit credinta in Dumnezeul cel viu si in Fiul Lui – Isus Hristos. Ea l-a indragit fierbinte pe Isus si L-a primit ca salvator in inima ei de copil.
Toti ai casei se inchinau lui Buda, si fetita suferea nespus din aceasta cauza. O durea inima vazand ca bunicul ei se inchina unei statui neansufletite.
Odata , fetita s-a apropiat de el, spunandu-i cu toata dragostea ce-i umplea inima:”Bunicule, acest Buda de piatra nu te aude si nu te poate ajuta la nevoie. In schimb, misionarii mi-au povestit de Dumnezeul cel viu, care L-a trimis pe pamant pe fiul Lui, pentru ca sa-Si dea viata pentru pacatele noastre si sa ne izbaveasca de pierzarea vesnica. Ei m-au invatat si un verset minunat din Biblie: “Eu sunt calea, adevarul si viata”, Sunt cuvintele lui Isus, in care cred acum si eu. Bunicule inchina-te Dumnezeului celui viu si nu unui idol de piatra”.
In ciuda caldurii cu care-I vorbise nepoata,bunicul s-a suparat foc. Pentru o clipa, a incremenit de uimire, apoi a impins-o cu atata putere incat fetita a cazut pe jos, si a amenintat-o ca daca o mai aude inca o data spunandu-I de acea invatatura ciudata, nu-I maid a voie sa mearga la scoala.
Prin acele locuri aparuse un talhar, cunoscut sub numele de “lupul alb”. Era rau ca o fiara salbatica si se strecura prin nameti ca un lup, patrunzand pe nesimtite in localitati. Niciodata nu-si ataca singur victim. Avea o ceata de talhari tot atat de sangerosi si cruzi ca si el.
Odata, banda lui a aparut  in oraselul unde locuia mica noastra chinezoaica impreuna cu parintii si bunicul ei  – un om bogat.
Capetenia talharilor a hotarat sa-si petreaca noaptea in casa lor. Nesocotind rugamintile batranului, el a navalit in locuinta lor impreuna cu toata banda lui si i-a zavorat pe toti ai casei intr-o camaruta. Abia dup ace hotii au parasit casa, ei si-au recapatat libertatea. Bunicul s-a inchinat in fata statuii lui Buda, rugandu-l sa-l trazneasca cu blestemul sau pe crancenul talhar.
Peste cateva ,luni talharul a aparut  iarasi in oras. Pierzandu-si cumpatul, bunicul I s-a adresat nepoatei:”Zici ca Dumnezeul tau isi apleaca urechea la rugamintile oamenilor? A intrebat-o el.  “Da bunicule El aude totul” ia raspuns fetita. "Atunci roagate Lui si cat mai repede. “Lupul alb” ne da iarasi tarcoale, si ma tem ca va navali tot in casa noastra! Roaga-L pe Dumnezeul tau sa-l opreasca!”
Batranul punea astfel la incercare credinta fetitei. Ea a alergat indata in camera ei si a inceput sa se roage:”Doamne, iata prilejul cel mai bun. Te rog, nu ma lasa in impas!”

A doua zi cand capetenia talharilor se indrepta spre casa lor, calul lui s-a ridicat fara veste pe picioarele dinapoi, refuzand sa treaca podetul ce ducea spre poarta lor. Talharul il lovea cu biciul, dar calul nu se urnea din loc. Atunci tovarasii lui i-au spus:”Se vede ca pe aici bantuie duhurile rele, pe care le vede numai calul tau. Mai bine sa facem cale intoarsa!” Fiind foarte superstitios, talharul le-a urmat pe loc sfatul.
Cum i-a vazut ca pleaca, fetita si-a pus mana pe umarul bunicului si i-a spus:”Precum vezi, Dumnezeu mi-a ascultat ruga, bunicule!” Batranul nu stia ce sa-I raspunda, desi intelegea prea bine ca ceva oprise totusi calul talharului. Astfel el s-a incredintat ca nepoata lui avea dreptate, cu atat mai mult ca era convins ca in casa lui nu salasuiau duhuri rele. Dumnezeul misionarilor Isi please urechea la rugaciunea fetitei…Batranul s-a retras in camera lui ca sa mediteze pe indelete asupra celor intamplate. Si avea la ce sa mediteze!. Dumnezeul crestin savarsise o minune!
A doua zi el s-a infatisat la central misionar, dornic sa afle cat mai multe despre Dumnezeul factor de minuni, care isi apleaca urechea la rugile omului. Curand a ajuns sa creada la randul lui in Dumnezeul cel viu, precum si in Fiul Sau – Isus Hristos. Multumita rugaciunii fetitei, Dumnezeu facuse o minune.

VERSETUL ZILEI

"Tot ce-Mi da Tatal va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara"(Ioan.6:37)

vineri, 26 noiembrie 2010

TOAMNA...

Toamna - Nicu Wagner

MULTUMESC

MULTUMIRI

Am citit de pe blogul prietenei mele  Rodica despre multumire. Poate si noi ar trebui sa ne oprim cateva clipe si sa multumim Domnului Isus, si sa ne amintim ca : "De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau."(Rom.8:28)

MULTUMESC de Rodica Botan
Doamne…azi e Ziua Multumirii la Americani. Si eu sint americana…ca pe pamintul asta nu mai am alta cetatenie. Americanii au o istorie pe care si-o amintesc de Ziua Multumirii, de Thanksgiving. Eu am o istorie personala insa …am motive peste motive de multumire, ca daca as multumii cum trebuie mi-ar trebui 365 de zile din an si tot n-as termina sa-ti multumesc.

Doamne …anul asta a fost greu pentru mine si pentru familia mea. Dar cred ca a fost greu si pentru Tine. Ca nu Ti-a fost usor nici Tie sa ne vezi suferind si trecind prin atitea incercari, numai ca sa ne poti schimba si transforma ca sa ajungem la o stare mai potrivita. Ti-am cerut Doamne sa ne pregatesti pentru cer…dar nu m-am gindit ca asa o sa procedezi. Nu-mi prea plac procedurile Tale Doamne, dar trebuie sa-ti dau dreptate- procedurile tale aduc rezultate…

Asa ca…iti multumesc si pentru dureri si pentru necazuri si de un milion de ori mai mult pentru bucurii - desi sint sigura ca ar trebui sa-ti multumesc mai mult pentru dureri ca alea o sa ne fie mai de folos decit bucuriile. Stiu ca …continui sa fiu o problema pentru Tine – ca-s tare incapatinata- doar stii bine ca Tu m-ai intocmit luind din aluatul stramosilor mei si alegind cromozom dupa cromozom pina ai facut un buchet de toata frumusetea…si m-ai creat asa ciudat si asa intortochiat ca ma mir si eu de mine uneori…Dar stiu ca Te descurci cu mine ca nici prin cap nu-mi treceau unele lucruri ca ar fii posibile si uite ca Tu le-ai realizat chiar cu “Canuta om sucit”- eu in persoana.

De cite ori Te-am strigat cind am fost aproape de nebunie Doamne…si n-am mai stiut unde sa strig…ca toti au luat-o la fuga…numai Tu Doamne nu Te-ai departat. Daca am fost vreodata departe de Tine este pentruca eu am luat-o la picior si m-am dus aiurea- niciodata Tu. Si cite rugaciuni sarace cu duhul le-ai trecut cu vederea si le-ai onorat…si cite binecuvintari ai revarsat peste mine si cei dragi mie…a curs si a dat peste…si au vazut si altii…

Doamne…nu exista ceva bun in viata mea pentru care sa nu trebuiasca sa-Ti multumesc…Asa ca oricit de nesatisfacator ar fii efortul meu…Te rog primeste-l…ca-i de la mine…om sucit…ciobul de care Te-ai milostivit de atitea ori…

Iti multumesc …

VERSETUL ZILEI

"Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi." (1Tes.5:18)

miercuri, 24 noiembrie 2010

SA NE "CLATIM" OCHII PRIN BORA BORA




Cu siguranta a-ti auzit de minunatul loc Bora Bora. Poate si voi ca si mine nu o sa ajungeti prin acele minunate locuri create de Dumnezeu. Iata de ce va invit la o plimbare virtuala prin acele locuri. Acum avem si noi unele avantaje, nu ne trebuie bani nu obosim calatorind pana acolo si  ne bucuram si noi macar cu ochii de acele frumuseti...




Insula Bora Bora este aşezată la 225 km nord-vest de Tahiti, are 6,5 km lungime şi 4 km lăţime. Insula aparţine colectivităţii de peste mări franceze, Polinezia franceză.
Formată în urma unor erupţii la nivelul fundului oceanic care au forţat lava să treacă de suprafaţa oceanului, cândva se înălţa cam la 1200 m deasupra apei şi la 5400 m sub apă. După stingerea vulcanului, lava nu a mai putut să contribuie la crearea insulei, aşa că Bora Bora a rămas în seama forţelor de eroziune. Vârfurile Otemanu şi Pahia, care se înalţă mai mult de 655 m deasupra nivelului mării, reprezintă tot ce a mai rămas din marginea de nord a craterului.
 Împânzite haotic cu stânci abrupte şi abisuri verticale, pantele muntoase sunt azi îmbrăcate într-o bogată vegetaţie tropicală.”
In anul 1977 aceasta insula era denumita de catre capitanul James Cook, Bola Bola ceea ce inseamna “Primul Nascut”, iar mai apoi dupa ce au sosit americanii a primit numele de Bora Bora, care acum constituie o insula vizitata de oameni din cele mai indepartate colturi ale lumii.

AI ZAMBIT CUIVA AZI?

Am citit intr-o carte despre o interpretare interesanta a “spalarii picioarelor”. Autorul relata ca “spalarea picioarelor” poate avea urmatorul inteles: Se prea poate sa ai o zi teribil de apasatoare si grea si te simti coplesita de “praful”lumii acesteia, si la un moment dat te intalnesti cu o sora sau un frate si zambind iti spune pace, si uneori poate iti adreseaza cateva cuvinte. Dintr-o data parca oboseala, intristarea si apasarea dispar si te simti mai bine. E un alt fel de “spalare a picioarelor” de stressul acestei lumi din ce in ce mai obositoare si apasatoare. Dar Dumnezeu alege surori sau frati care sa ne invioreze si sa ne aminteasca ca El ne iubeste si ca ii pasa de noi. Alteori ne foloseste pe noi pentru altii. Cam asa percep si eu la nivel de inima si minte oridecate ori Domnul se foloseste de cineva sa ma mangaie intr-un fel sau altul. Si ma rog ca Domnul sa ma indrume si pe mine sa pot face si eu acelasi lucru pentru altii. E bine daca simtim indemnul sa scriem ceva de folos, sa spunem ceva incurajator,sa facem ceva bun , sau pur si simplu sa zambim cuiva sa o facem din toata inima. Cine stie ce suflet are nevoie sa-i fie “spalate picioarele”?

VERSETUL ZILEI



"Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda."( 1Corinteni 10:13)

marți, 23 noiembrie 2010

DAR OARE EU....EU CE AM VAZUT?

Am urmărit un orb pe o stradă
Azi, în drum spre casă, am văzut un bărbat orb pe o stradă. Mergea încet, cu bastonul alb înainte pentru orientarea în deplasare, sau pentru delimitarea clară a obstacolelor sau cine ştie din ce alt motiv suplimentar, numai de el ştiut. L-am urmărit o vreme. Eram undeva prin spatele lui. Am putut observa cum se poticnea, cum se ţinea de peretele casei pe care o lăsam amândoi undeva în urmă… înaintând. De acelaşi perete de care mă ţineam şi eu, dar nu din nevedere, ci de rău. La un moment dat s-a aplecat puţin, părea, din unghiul meu, că îşi pierduse un pic direcţia. Evident primul impuls a fost să alerg spre el, să îmi ofer ajutorul… eu, tocmai eu, cea care nu se poate ajuta nici azi pe sine, mă găsisem dornică şi “aptă” să-l ajut pe el. Dar m-am oprit la timp. Mi-am dat seama că atunci, în chiar acel moment, nu de ajutorul meu sau al altcuiva avea nevoie. Eu i-aş fi fost numai o cârjă. Artificială. Pe când el avea mare nevoie să se simtă, mai exact să fie stăpân pe el, pe situaţia în care se afla. Îşi cunoştea atât de bine acel drum, mult mai bine decât aveam eu a-l cunoaşte. Gândindu-mă acum, pot spune că l-am urmărit cu o curiozitate aproape perversă şi bolnăvicioasă. Să văd cum înaintează. Cum se descurcă. Singur. Cum iese la liman. Cum traversează chiar şi micuţa stradă, ştiind exact locul bordurii, şi indicatorul inexistent ce îi spunea să o ia la stânga pentru că pe acolo era drumul lui. Drum cunoscut.
Am mers azi, aproape ca un om nebun, urmărind un orb pe o stradă. Credeam că el e cel nevăzător. Dar oare eu… eu ce am văzut? Ce văd? Sau ce mai simt azi oare când inima îmi este în continuare aşa de oarbă?
(fragment de pe blogul Convietuiri)

Daca avem probleme cu vederea, si cu orice altceva oare ce e de facut ?


Marcu 10:46
"Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum, şi cerea de milă.
 El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: "Isuse, Fiul lui David"
Marcu 10:47


Sunt orbul Bartimeu

Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu
si sunt leprosul curatit,Isus
sunt orbul Bartimeu

Sunt semnul nuntii Tale pe pamant
aleasa Ta,Isuse sunt si eu
Te vad si Te cunosc si totusi sunt
doar orbul Bartimeu

Desi mi-ai dat lumina Ta in trup
si m-ai atins cu degetul cand eu
stateam in nefiinta sa ma rup
sunt orbul Bartimeu

Femeia ce-a fost prinsa in pacat
sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu,
lepros si mut si Lazar ingropat
sunt orbul Bartimeu

Mai limpezeste-mi ochii de amar,
mai pune-o floare sufletului meu,
alina-mi inima cand ,Doamne,iar
sunt orbul Bartimeu


Sanja Cristea Tiberian

VERSETELE ZILEI


"Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! "(2Cor.1:3,4)

luni, 22 noiembrie 2010

CU SIGURANTA SUNTEM DIFERITI...

http://www.youtube.com/watch?v=SIqKuSC12LY&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=XEW0dPHMa8M&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=LBMnM3lDryE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=wvoBY7B162U&feature=related

VERSETELE ZILEI

"Bucurati-va, ceruri! Inveseleste-te, pamantule! Izbucniti in strigate de bucurie, muntilor! Caci Domnul mangaie pe poporul Sau si are mila de nenorocitii Lui." (Isa.49:13)
"Pot sa se mute muntii, pot sa se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, si legamantul Meu de pace nu se va clatina, zice Domnul, care are mila de tine." (Isa.54:10)
"Caci iata ca El a intocmit muntii, a facut vantul si spune omului pana si gandurile lui. El preface zorile in intuneric si umbla pe inaltimile pamantului: Domnul Dumnezeul ostirilor este numele Lui." - (Amos.4:13)

duminică, 21 noiembrie 2010

DIN GROAPA MARIANELOR SPRE VARFUL EVEREST

Dupa botezul, meu cel care a avut loc dumnica (14.11.2010)in biserica pe care o frecventez este al doilea la care am asistat. Am retrait emotiile si bucuria impreuna cu acele suflete. Pentru unul din ele m-am si rugat si mare mi-a fost bucuria sa vad ce minunat a lucrat Domnul.  Inainte de ziua botezului , cu cateva seri inainte, a fost un seviciu frumos in care timizi “pruncii” au marturisit , iar noi cu emotie am ascultat.  Duminica a fost deasemena o zi binecuvantata si toti am trait cu bucurie acest eveniment cu totul special in viata fiecarui credincios si tot cerul cred ca s-a bucurat alaturi de noi..
Fratele Sorin a avut o mica predica(11.11.2010) care m-a impresionat. Imi place sa privesc muntii si imi plac si ascensiunile pe ei. Evident ca tintele mele au fost modeste dupa puterile mele. Da comparatia cu ascensiune spre un munte a fratelui cu ascensiunea vietii spirituale mi s-a parut foarte incurajatoare si hranitoare . Alaturi de pozele din de la botez va trimit si un fragment din predica frelui Sorin. Eu as intitula-o “Sa fim in ascensiune in drumul catre cer”
“Conditia necesara si suficienta ca cineva sa Il urmeze pe Domnul Isus in apa botezului, este nasterea din nou, credinta personala. Pentru ca noi sa  putem sa fim botezati in urma pocaintei si a credintei in Domnul Isus Hristos. 
 Care este cel mai adanc loc cunoscut , descoperit, al globului pamantesc?  Stie cineva? Groapa Marianelor . Stiti cam cat are? Sub minus  11.000 m . Va dati seama ce adanca este groapa aceasta? Ganditiva la 11Km ce se duc spre interiorul pamantului.  Am auzit ca acolo e viata in Groapa Marianelor.  E viata la  minus 11km  ….Traiesc vreo sase  miliarde de oameni. Oameni la minus 11km. Oameni  care au ajuns in cel mai adanc  loc  al existentei umane din cauza pacatului. Si unii au inceput sa viseze frumos au vrut sa ajunga mai aproape de cer. Ca au auzit ca  acolo  la minus 11 kn\m  , adancime, acolo e foarte intuneric,  mult  intuneric, unde nu e prea mult de mancare, unde e multa suferinta,  unde nu exista viitor,  desigur destinul e moartea, moartea vesnica. Unii au auzit ca se poate  trai aproape  de ce este numit aproape de cer. Si au auzit ca se poate ajunge acolo. Dar cum sa ajunga cineva de la minus 11000 de metri sa ajunga in alt loc? Ca nimeni nu putea. Au fost unii mai “buni inotatori” care au inceput  sa urce spre nivelul zero, sa o ia in sus ca s-au gandit ca in jos nu mai era nimic, ca nu se putea mai rau decat acolo, sa o ia in sus. Au inotat dar nu au ajuns nicaieri. Au incercat sa faca fapte bune, au incercat sa fie religiosi si n-au reusit. A coborat insa un “submarin”  foarte, foarte bine echipat, foarte puternic, avea o “forma de cruce”. A coborat pana acolo si “Comandantul”  era Cineva pe care-L cheama Domnul Isus Hristos.  Si Domnul Isus a coborat acolo jos in “Groapa Marianelor”  a deschis trapa si unii au vrut sa intre. Si poate si dintre dumneavoastra sunt unii care au intrat in "submarinul" asta. Sunt aici persone care au intrat in “submarin”?  Si eu sunt in “submarin”. Si am auzit ca si voi o sa intrati in “submarin”.  ..Asa bun! Acu ce se intampla duminica  (botezul ) este ca “submarinul”  va scoate la suprafata.  Duminica “submarinul”va scoate la suprafata.  Si pe noi “submarinul” ne-a scos la suprafata. Acuma stiti care e problema? Am ajuns la suprafata si unii crestin cred ca in momentul in care am ajuns la suprafata, au ajuns la destinatie. Stiti sunt unii care vad ajungerea la suprafata,  care vad botezul , care vad momentul intoarcerii la Domnul punctul culminant:  “Am ajuns sunt cat se poate de aproape de cer”. Insa lucru asta nu este adevarat; pentru ca nivelul marii este doar jumatatea distantei  dintre locul unde eram “Groapa Marianelor” , locul pierzarii, groapa pierzarii, si varfurile, piscurile pe care Domnul le-a pregatit pentru noi. Pentru ca viata de credinta este infinit mai mult decat a fi la nivelul marii. Si provocarea pentru voi pe care o am este sa nu uitati imaginea aceasta a faptului ca desi ,botezul, se face multa zarva in jurul lui, nu este punctual culminant. Este un pas foarte important. Cand suntem botezati incepem sa respiram, am scos capul in lumea pe care Domnul a creat-o pentru noi. Am ajuns intr-o familie in care Domnul a intentionat ca noi sa fim. Dar nu aceasta e destinatia. Noi trebuie sa iesim din “submarin” si apoi sa incepem sa urcam. Urcam spre – care este cel mai inalt varf din lume? Everest. Multumesc- Everestul stiti cat are? 8848 stiam eu. Dar, dragii mei, si lucru acesta e valabil si pentru noi, nu trebuie, nu avem voie sa ne oprim la nivelul marii.  Apostolul Petru le scrie celor carora vrea sa le transmita mesajul acesta si apostolul Pavel, e o seara de bucurie , nu vreau sa ne intristam, dar el le scrie “ ati ramas prunci in Hristos, voi ar trebui sa va hraniti cu bucate tari dar iata ca trebuie sa va hranesc cu laptele duhovnicesc pentru ca nu a-ti crescut”. Asta pentru ca credinciosi de atunci au crezut ca o data ajunsi la suprafata au ajuns la destinatie. Ceea ce se va intampla duminica (botezul) este de fapt un punct de plecare mai departe, ca trebuie sa o luati in sus. Ca mai aproape de cer suntem pe varful Everest. Si asta facem in timpul vietii ca dupa aceea Domnul Isus Hristos va veni si o sa intram direct in cer si acolo va fi minunat. Dar cata vreme mai traim trebuie sa tot urcam. Si urcam. Cum anume urcam spre varful Everest? Varful spiritual? Urcam luand Cuvantul lui Dumnezeu si hranindu-ne cu El. Bine ar fi in fiecare zi.  Luam Cuvantul acesta si vedem ce ne invata Domnul Isus prin el. Ce ne invata Domnul stand in rugaciune inaintea lui Dumnezeu. Si nu numai atat cautand partasia cu fratii cu surorile, sa fim incurajati sa fim ziditi. Dar mai important decat toate astea facute, ele nu  trebuie facute in chip mecanic. Ci ele trebuie sa aiba libertate in viata noastra, ele sa ne transforme. Ca poti sa stai cu biblia in brate , poti sa stai si pe genunchi si sa nu fi transformat de Duhul lui Dumnezeu. Inima noastra trebuie sa fie una de carne nu una de piatra. Trebuie sa ma rog: Doamne te rog sa ma ajuti ca acest Cuvant al Tau pe care-L citesc , la care meditez, sa ma schimbe, sa ma transforme.  Sa lasam Duhul lui Dumnezeu sa produca in noi roada Lui. Sa se vada in noi. Ce spune apostolul Pavel in epistola catre Galateni capitolul 5, auziti : sa se vada in noi dragoste, sa se vada bucurie, sa se vada pace, sa se vada indelunga rabdare, sa se vada bunatate, facere de bine , credinciosie, blandete, sa fim oameni infranati. Daca nu le avem pe astea inseamna ca inca suntem inca la nivelul marii. Stiti, indiferent cat de multi ani au trecut, poti sa fi la nivelul marii si sa bati pasul pe loc. N-am facut armata, dar stiu ca asta e o variant foarte posibila. Bateti pasul pe loc cat vreti. Putem sa batem pasul pe loc si cinzeci de ani. Sa tot stam pe loc dar provocarea pentu voi si pentru noi este sa nu batem pasul pe loc. Daca Domnul ne-a adus la nivelul marii, haidati sa o luam usor , lipa, lipa, sa mergem pe munte sa fim transformati de Domnul . Sa avem un caracter ca a lui Hristos, sa producem faptele  bune pe care Dumnezeu le-a pregatit spune Cuvantul prin apostolul Pavel , epistola Efeseni capitolul 2 , auziti: dinainte de intemeierea lumii ne-a pregatit modul in care trebuie sa traim, sa traim ca El. Asadar ajungeti duminica la nivelul marii dar nu trebuie sa ramaneti acolo. Si luati-o lipa, lipa in sus spre varful Everest, la o experienta personala, la o experienta zilnica cu Domnul . Sa fiti transformati de puterea lui Dumnezeu, de Duhul lui Dumnezeu. Si noi sa ne lasam transformati, nu doar venitul la adunare,nu doar cititul, nu doar rugaciune, toate sunt bune, dar ele sunt de fapt niste instrumente pe care Dumnezeu le foloseste ca sa ne transforme pe noi.  
Al doile gand pe care il am pentru noi, care suntem copiii Domnului si pentru voi care sunteti déjà copii Domnului prin faptul ca I-ati cerut iertare Domnului si  sunteti nascuti din nou, dragii mei, nu stiu daca a-ti remarcat cei care ne-au spus mai in amanuntime  cate persona au fost parte a unei povesti extraordinare , a unei istorii a intoarcerii lor la Domnul. ……Ne luptam cu firea pamanteasca cu toate pacatele, in fiecare zi o luam de la capat.  Si Moise, spune Cuvantul a fost cel mai bland om de pe suprafata pamantului, dar cand a vazut el ca se intampla ceva ce nu trebuia a reactionat si a fost manios, si a mai avut el probleme. Stiti cum e? asta este o pacaleala a celui rau cand ne credem tari undeva acolo o incurcam. De aia  trebuie sa fim treji, vegheati , vegheati permanent . Dar ati remarcat faptul ca, si cred ca fiecare daca ar avea vreme sa ne spuna in amanuntime , unii dintre ei au fost expusi Cuvantului Domnului aici , au fost in tabara, au fost la o coferinta , a-ti avut personae care v-au adus la adunare, v-au spus au intalnit un englez, un chinez, un corean,.. Ce e important sa remarcam? Dragii mei samanta trebuie aruncata la timp si nelatimp . Noi trebuie sa ne facem datoria si daca cineva caruia i-am marturisit  nu ridica mana pe moment  nu trebuie sa fim dezamagiti. Treaba unui martor nu este sa convinga . Martorul nu convinge, ci ce face martorul ? el depune marturie . Martorul marturiseste. Fiecare persoana care intr-un mod sau altul a slujit a depus marturie; a adus-o pe sora la adunare, pe tineri i-a incurajat, o vorba , i-a dus in tabara, i-a luat din tabara. Fiecare dintre noi, dragii mei, putem sa contribuim sa fim parte a acestei calatorii spirituale , a intalnirii cu Domnul Isus Hristos. Nu exista o singura persoana care marturiseste  . Meritul nu este al nostru meritul este al Duhului lui Dumnezeu . Treaba noastra e sa fim martori. Si suntem martori prin vorbe, si suntem martori si prin fapte . Asadar, trebuie sa fim incurajati sa continuam sa slujim si sa continuam  sa marturisim. Si asta va trebui sa faceti si voi sa fiti martori ai Domnului Isus Hristos. Trebuie sa punem caramida pe care Domnul o foloseste la timpul potrivit. Fiti incurajati, daca ati marturisit pe Domnul si nu s-a intors la Domnul, nici o problema ati aruncat samanta mergem acasica si ne rugam Domnului. Pentru ca lupta nu s-a incheiat. Pentru ca fiecare pune o caramida si Domnul face la vremea respective sa primeasca sau sa refuse, si asta e problema persoanei in cauza. Dar treaba noastra nu e sa convingem . Treaba noastra e sa marturisim si sa slujim. Pentru ca slujirea noastra, putinul nostru, cuvintele noastre slabe, faptul ca am dus pe cineva cu masina, faptul ca am ajutat ca am fost parte a unei slujiri e folosit de Domnul la timpul potivit . Amin. Haideti sa sarbatorim duminica cu bucurie faptul ca vine “submarinul” si ne mai aduce  inca sase suflete care au scapat din “Groapa Marianelor”. Si ii luam si impreuna mergem lipa, lipa in sus spre varful “Everest”.Nu avem voie sa ramanem acolo trebuie sa ne strunim unii pe altii s-o luam in sus, sa fim mai asemanatori Domnului Isus in caracter, si in faptele noastre in comportamentul nostru, in marturia noatra. Si iarasi sa nu ne lasam rapusi de presiunea vietii acesteia. Sa nu lenevim in lucru pentru Domnul ci sa fim niste martori vii, niste martori harnici ca unii care stim ca marturia noastra slaba, slujirea noastra slaba, poate neansemnata pe care o consideram, la timpul potrivit  Domnul o va folosi si o va inmulti spre Gloria Sa si inaintarea Imparatiei Sale. Amin”


Bucurosi alaturi de ei
 

GROAPA MARIANELOR..... VARFUL EVEREST

Mai adânc punct din ocean se află în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific. Groapa Marianelor este situat în partea de vest a Oceanului Pacific lângă cele paisprezece Insulele Mariana. Forma de Groapa Marianelor este cea a unei semi-cerc. Se extinde la nord-est sud-vest pentru aproximativ două mie cinci sute de metri cincizeci şi este kilometri şaptezeci larg. Groapa Marianelor a fost format prin procesul de subductie. Interiorul a pământului sau mantaua este compus din lavă. Crusta solidă a pământului, care sunt în bucăţi sunt în partea de sus. Uneori lava din mantaua se ridica prin crăpături în crusta. Acest lucru fie cauzele bucăţi de crusta care urmează să fie împinse împreună sau separat. Aşa că atunci când scoarţei oceanice, care este mai greu este împins împotriva crusta continentală, care este mai usoara, scoarţei oceanice este împins în partea de jos şi crusta continentală la început. Apoi scoarţei oceanice sau subduse forme crusta şanţ.
Cea mai adâncă punct în Groapa Marianelor şi în oceane este Challenger Deep, care este trei sute patruzeci kilometri în largul coastei de Guam. Challenger Deep a fost numit dupa HMS Challenger II, care a descoperit punctul în 1948. În 1960, Jacques Picard si Marina locotenent Donald Walsh a luat Trieste bathyscaphe în Challenger Deep. Ei au luat Trieste în zece adânc mii nouă sute cincisprezece metri.
Cui Chin Miu - 2004

Vârful Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării. Se află în Muntii Himalaya. Everest este muntele al cărui vârf se află la cea mai mare distantă de nivelul mării. Majoritatea expedițiilor folosesc tuburi și măști de oxigen la altitudini de peste 8.000 m. Everest poate fi escaladat și fără oxigen suplimentar dar cu riscuri mai mari. Oamenii nu mai gândesc clar dacă nu au oxigen suficient, și combinația de condiții meteo dificile, temperaturi scăzute și pante abrupte necesită capacitatea de a lua decizii corecte rapid.