CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

luni, 8 noiembrie 2010

CAND TRECEM PRIN NECAZURI....

videoNecazul greu clatină rădăcinile pe care sufletul şi le-a înfipt în această lume şi face ca inima să arunce cu putere ancora în cealaltă lume. Cum putem să mai iubim lumea, care a ajuns aşa de tristă pentru noi? Cum vom mai umbla noi după fructele care au un gust aşa de amar? O, dacă am avea aripi ca de porumbel, ca să zburăm spre patria noastră şi să ne putem odihni acolo pe veci? Când adie vântul uşor de vară, suntem ispitiţi să întindem pânzele şi să călătorim iarăşi pe marea vieţii; când însă izbucnesc furtuni, ne îndreptăm cu toată puterea spre port. Prin necaz - să nu uitam - ni se taie aripile pământeşti, ca să nu putem să zburăm din mână Domnului nostru; dar acelaşi necaz face să crească aripile sufletului nostru, pentru ca să ne înălţăm, cât mai sus, ca vulturii şi să zburăm spre soarele ceresc, spre patria noastră veşnică.
Se povesteşte despre un soldat grec din vremea de demult, că avea o boală dureroasă, care, pe cât se vedea, trebuia să-l ducă în curând la moarte. El era mereu în cele dintâi rânduri, unde lupta era mai crâncenă, era mereu în fruntea avangtardei şi era cel mai viteaz dintre viteji, pentru că lupta ca să-şi uite durerile; el nu se temea de moarte în luptă; căci se gândea că nu mai are mult de trăit. Regele s-a bucurat de acest războinic viteaz şi l-a încredinţat în mâna unui doctor iscusit, care l-a vindecat de boală. - Dar, ah! de atunci încolo, războinicul nu mai era văzut în cele dintâi rânduri. Acum el se codea, căci avea pentru ce să trăiască: sănătate, patrie, familie; n-avea plăcere să-şi mai pună viaţa în joc ca altădată.
Dacă avem multe strâmtorări şi necazuri, suntem cu curaj în slujba Dumnezeului nostru, pentru că simţim că în această lume nu este nimic pentru care face să trăim, iar nădejdea vieţii viitoare ne mână spre râvnă, sârguinţă şi lepădare de sine. Dacă însă ne merge bine, atunci bucuriile acestei lumi ne îngreuiază adesea gândirea spre cele viitoare şi ne dedăm la o viaţă plină de tihnă, dar fără slavă.
O, Doamne, îţi mulţumim pentru suferinţele noastre, căci ele ne înviorează! Îţi mulţumim pentru furtună şi valuri, căci ele ne depărtează de ţărmul înşelător.
Înainte de a fi venit necazul, rătăceam, dar acum păzim Cuvântul Tău!
Mângâiere deosebită pentru cei ce au să poarte crucea
Dacă bunul vostru Domn v-a pus pe umeri o cruce, El are şi o mângâiere deosebită pentru inimile voastre. După cum crucea duce la cunună, tot aşa pe calea noastră lucesc câteva raze deosebite, care fac crucea mai puţin apăsătoare şi ne dau să gustăm ceva din fericirea vieţii viitoare. Amărăciunea suferinţei tale îţi este îndulcită:
1. Printr-o împărtăşire mai bogată a unui har deosebit. Harul este cea mai bună mângâiere a creştinului. Când credinţa şi iubirea înfloresc, aduc cu ele o bucurie strălucită. Când răsare harul, este ca o înviere din morţi şi el nu încolţeşte niciodată aşa de bogat ca după ploaie. După ploaie, iarba înverzeşte din nou şi florile vestejite îşi ridică iarăşi capetele.
Tot aşa, după ploaia suferinţei încolţeşte harul. Niciodată stelele nu strălucesc aşa de luminos ca într-o noapte de ger mare. Plantele mirositoare, când sunt frecate, dau un miros plăcut. Sfinţii sunt foarte sfinţi în casa robiei şi în ţara pribegiei lor. - „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinlăuntru se înnoieşte din zi în zi" (2 Corinteni 4:16). Prigoana este acel timp al vieţii noastre când „totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor" (2 Corinteni 4:11).
Mângâie-te, suflet obosit: crucea vine ca să trăieşti, ca să te faci sănătos. Această slăbiciune va întări ceea ce era pe moarte. Credinţa şi iubirea, răbdarea şi curajul care au lăsat atâta timp să le atârne aripile în jos, vor ridica iarăşi capul în sus; ziua izbăvirii tale se apropie; harul va schimba într-o zi de nădejde noaptea întristării.
„Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric!" (Psalmul 112:4).
2. Poţi să aştepţi acum o descoperire mai luminoasă a iubirii deosebite a lui Dumnezeu. Mă iubeşti, Doamne? Dacă mă iubeşti, îmi este de ajuns. Fă-mă să-Ţi aud glasul, fă-mă să-Ţi văd faţa. Sărută-mă cu sărutarea gurii Tale! Iubirea şi bunătatea Ta îmi este mai scumpă decât viaţa. Trimite lumina Ta şi adevărul ca să-mi spună că mă iubeşti! O! când vei zice: „Tu ştii că te iubesc!" - Domnul Isus îţi va răspunde: „Atunci urcă-te cu Mine pe cruce!" Acest pom uscat poartă mai multe flori decât toţi pomii verzi de pe câmp. Toată Evanghelia atârnă de cruce. Unde este atârnat Domnul nostru, acolo este ţintuit păcatul, nimicit blestemul, biruită moartea şi se arată iertarea de păcate, pacea, bucuria, slava. Aceasta este iubirea cu toate însuşirile ei; mergi numai şi o ia! Nu te teme că trebuie să fii botezat cu botezul Domnului şi că trebuie să bei paharul Lui (Matei 20:22), căci acel pahar este şi părtăşie cu sângele Domnului Cristos. Vino cu Mine în pustie, ca să-ţi vorbesc prieteneşte. Dacă ai foarte mare nevoie de ea şi ştii s-o preţuieşti foarte mult, îţi voi arăta iubirea Mea!
3. Domnul nostru nu voieşte ca iubirea Lui să fie pentru noi un lucru neînsemnat. Tot sufletul tânjeşte după picurul din fagure. Tu ţii încă la multe lucruri, aşa că nu poţi să zici Domnului „bun venit"; de aceea ţi le ia. El păstrează cel mai bun vin până atunci când al tău s-a oţetit; atunci vinul Domnului ţi se pare bun de tot şi atunci îl şi primeşti. Untdelemnul Său este pentru rănile tale, nu pentru toanele tale. Copilul învaţă să cunoască iubirea părinţilor de abia când este bolnav sau necăjit. Atunci orice privire a iubirii părinţilor şi orice cuvânt înseamnă milă şi părtăşie. Dacă cunoşti ura oamenilor, atunci poţi să aştepţi să cunoşti şi iubirea Domnului Isus Cristos. Dacă eşti prigonit, alungat, călcat în picioare, El te va primi şi te va îngriji cu drag.
4. În necaz poţi să aştepţi o descoperire mai mare a slavei lui Dumnezeu. Pentru cei sfinţi nu este nici o închisoare care să nu aibă o fereastră prin care să se poată vedea în palatul împăratului. Golgota ajunge un munte al schimbării la faţă, de pe care se poate vedea Domnul în slava Sa; ea ajunge un Pisga, de pe care se poate vedea în ţara făgăduinţei.
Despre Ştefan, cel dinţii martir, se spune în cartea Faptele Apostolilor 7:55: „Şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu." Şi în capitolul 6:15: Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger." Ce fel de cer trebuie să fi fost în sufletul lui, dacă arunca o astfel de strălucire pe faţa lui! Bucuria lui era prea mare pentru inima lui, aşa că şi faţa lui trebuia să-şi aibă partea ei, încât chiar vrăjmaşii lui au văzut slava lui Dumnezeu. Când se uita în jos, vedea oarecum iadul deschis, căci toţi chinuitorii lui erau în jurul lui; răzbunarea morţii era gata să-l înghită. Dar când se uita în sus, vedea cerul deschis şi pe Domnul Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. Atunci inima lui va fi strigat, fără îndoială: „O! acolo este Acela pentru care sufăr toate acestea. Acolo este Iubitul meu. Iată, acolo este împărăţia luminii, spre care mă mână această furtună întunecoasă!"
Iadul nu mai este iad când cerul se arată ca cer. Când citiţi ce se spune despre cetele de martiri, despre bucuria lor negrăită, despre curajul lor nebiruit şi despre îndrăzneala lor minunată; cum ei mângâiau pe prietenii lor şi puneau în încurcătură pe vrăjmaşii lor; cum se bucurau de vânătăile lor, cântau cântări de laudă în butuci, se lăudau cu legăturile lor, întindeau mâinile spre flăcări şi biruitori înaintau prin foc spre cer, - ce învăţăm noi din aceasta? Că ochii lor şi ancora credinţei lor erau dincolo de perdea, unde Domnul Isus Cristos S-a dus înaintea lor. O! cine n-ar vrea să fie la ei? Cine vrea să se teamă de suferinţă?
De ce te temi, suflete? Încotro alergi? De ce te ascunzi? De ce şovăieşti să fii împins de la ţărm şi să călătoreşti pe marea întinsă? Nu te teme de casa durerii, căci, din clipa în care te găseşti acolo, n-ai decât să priveşti la Domnul Isus şi eşti în paradis.
5. În sfârşit - şi aceasta cuprinde pe toate celelalte: în necaz, ţi se descopere prezenţa deosebită a Domnului. „Eu sunt cu tine - zice Domnul - ca să te izbăvesc" (Ieremia 30:11). „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va atinge" (Isaia 43:2). Prin foc şi apă trebuie să treci, dar prin orice-ai trece, El va fi cu tine. Când ardea rugul, Domnul era în rug; când cei trei tineri erau în cuptorul de foc, Domnul era cu ei. „În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor şi îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi în îndurarea Lui şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime" (Isaia 63:9). Pavel scrie în a doua sa epistolă către tânărul Timotei (4:16-17); „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit; însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit."
 Nici un sfânt nu va putea să se plângă vreodată de Domnul şi să zică: „Am fost în temniţă şi n-ai venit pe la mine." El este întotdeauna cu ei, ca să le poarte povara, ca să mijlocească pentru ei, ca să scoată la iveală nevinovăţia lor, ca să le spele vânătăile şi să le şteargă lacrimile, ca să le vindece rănile, să le lege mădularele zdrobite, să le învioreze duhul obosit, să le umple închisoarea de miros dulce, să le lumineze carcera întunecoasă, să-i conducă de pe căi greşite pe calea cea dreaptă, să vorbească cu ei în singurătate; prin zâmbetul Său dumnezeiesc, prin siguranţa iubirii Sale, prin îngrijirea Sa, prin părtăşia şi primirea prietenoasă de sus, să le dea ce le lipseşte aici jos; pe scurt, să-i ferească prin harul Său de cădere, până îi va înfăţişa în slava Sa curaţi şi fără pată.
Unde este Domnul Cristos, acolo totdeauna este bine. Unde este Domnul meu, acolo să-mi cadă sorţul meu. Mai bine să locuiesc între mărăcini cu Domnul meu decât între crini fără El.
Tu, creştin fricos, mângâie-ţi inima! Te temi de cruce? Uită-te bine la ea şi teama ta se va risipi. Priveşte lăuntrul acestei cruci îngrozitoare, priveşte partea luminoasă a norilor întunecos!, partea însorită a spinilor care îţi rănesc inima. Tu zici: „Vai de mine! Unde să găsesc mângâiere? O! dacă aş fi ştiut eu că aşa stă lucrul cu mine!"
Nu eşti tu în legătură cu Dumnezeu? Crede numai şi toate sunt ale tale. Crede şi vei vedea mânuirea lui Dumnezeu. Pe cât eşti de sigur că a ta este crucea, pe atât să fii de sigur că şi mângâierea crucii tot a ta este.
Citeşte toate cuvintele pline de har pe care le ai în faţa ochilor; gândeşte-te la toţi credincioşii care au suferit înaintea ta şi cu care s-au adeverit acele strălucite cuvinte, printr-o văzută creştere în har, prin trăirea dragostei dumnezeieşti, printr-o mai deplină şi frumoasă descoperire a slavei lui Dumnezeu, printr-un simţământ al prezenţei lui Dumnezeu, care a înviorat duhul lor, i-a îmbărbătat, i-a întărit în cele mai întunecoase închisori şi în cea mai grea luptă, în ocară şi în batjocură, în lanţuri, în surghiun, în chin, în moarte!
Şi să ştii că toate acestea sunt scrise pentru învăţătura ta, pentru ca, prin răbdarea Scripturii, să ai nădejde!
(preluata de pe net)
video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu