„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre căci El însuşi îngrijeşte de voi"
(1 Petru 5:7)
Ingrijorarea nearuncată asupra Domnului îţi macină puterile, îngrijorarea ta plină de temeri şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu sunt două lucruri cu totul deosebite.
Purtarea Lui de grijă, deşi plină de iubire şi atotcuprinzătoare, nu-I pricinuieşte nici o nelinişte; însă nouă, îngrijorarea ne aduce pagubă, prin chinurile ei, care ne rod. Trebuie deci să arunci asupra Domnului neînţeleapta ta îngrijorare, căci grija Lui este înţeleaptă.
Sunt, negreşit, griji pe care nu putem să le aruncăm asupra lui Dumnezeu, din pricină că sunt păcătoase. Grija de a ajunge bogat, grija de a fi lăudat de oameni, dorinţa după o viaţă de plăceri, dorinţa de a răzbuna o jignire, - pot eu să rog pe Dumnezeu să poarte pentru mine o astfel de grijă? Dacă eşti chinuit de astfel de griji, aruncă-le, înlătură-le de la tine; altfel, ele te vor arde în suflet.
Poţi, în privinţa lor, să te rogi lui Dumnezeu; dar numai ca să te scape de ele. Fii măsurat în dorinţele tale, întinde-te cât ţi-e plapuma, şi atunci grijile tale nefolositoare se vor micşora dintr-odată.
„Aruncaţi asupra Domnului îngrijorările voastre", zice Apostolul. El nu zice: „puneţi", ci întrebuinţează un cuvânt mult mai puternic şi mai lămurit: „aruncaţi". Aruncarea cere o sforţare oarecare. Nu-i joc de copil să arunci asupra Domnului îngrijorările când cutiile şi dulapurile sunt goale; ai şase copii şi ghetele se rup. Atunci trebuie să faci acea faptă de credinţă. Trebuie să-ţi încordezi toată puterea sufletului tău, până izbuteşti să ridici greutatea şi s-o arunci asupra Domnului; dar oricum, încordarea nu este aşa de mare ca atunci când ai purta tu însuţi îngrijorarea.
Ce sarcină grea este să aştepţi ajutor de la oameni, ajutor care nu mai vine. De aceea, aruncă îngrijorarea ta asupra Lui. Poţi să le spui altora nevoia ta, ca să-i câştigi de partea ta, căci trebuie să purtăm sarcinile unii altora; poţi de asemenea să rogi pe prieteni să te ajute şi astfel să te înveţi a fi smerit; însă cel dintâi loc trebuie să-l aibă rugăciunea pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Este bine să luăm seama cum aceia care se lasă în totul în seama lui Dumnezeu sunt ajutaţi în chip minunat. Nu este lucru nedrept să ne îndreptăm pentru ajutor către fraţii noştri creştini; sunt mulţi care ar voi bucuroşi să ajute şi care trebuie să ştie unde este nevoie de ajutor; dar nu pune niciodată pe om în locul lui Dumnezeu, singurul care poate să ia de la noi îngrijorările noastre şi să ducă poverile noastre. Mai este un mijloc de a face grijile mai uşoare, mijloc care este opus aceluia de a arunca îngrijorările asupra Domnului. Acest mijloc este nepăsarea. Nu se cade ca atunci când este vorba de griji, un creştin să zică: „Mi-e totuna!" Cine ia lucrurile în chip uşuratic, acela tot în chip uşuratic face datorii şi nu se ţine de vorbă. Fiecare om serios trebuie să aibă grijă de ocupaţia şi de familia lui. „Dacă nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa sa... este mai rău decât un necredincios" (1 Timotei 5:8).
Aruncarea grijilor asupra lui Dumnezeu este tocmai contrariul uşurătăţii şi nepăsării.
Nu este potrivit iarăşi a arunca asupra Domnului grija când săvârşeşti ceva nedrept; de pildă, dacă faci datorii, cu toate că ştii că nu le poţi plăti; dacă, pentru a scăpa de o pagubă, spui un neadevăr; dacă, pentru a-ţi mări veniturile, te apuci de afaceri îndrăzneţe şi neserioase. O faptă de neascultare înseamnă lepădarea ajutorului lui Dumnezeu, înseamnă o ajutorare de sine neîngăduită. Acela care, fie ce-ar fi, face numai ceea ce este drept, acela poate să arunce asupra lui Dumnezeu grijile lui. Grija noastră trebuie să fie să plăcem lui Dumnezeu; pe toate celelalte griji putem să le lăsăm liniştiţi asupra Lui.
Dar cum putem să aruncăm asupra lui Dumnezeu grijile noastre? Ca să ridicăm povara grea, avem nevoie de mâna rugăciunii şi de mâna credinţei. În rugăciune spunem lui Dumnezeu grija noastră şi îi cerem ajutor; prin credinţă, suntem încredinţaţi că Dumnezeu poate să ne ajute şi ne va şi ajuta. Rugăciunea întinde înaintea lui Dumnezeu cererea cu lista tuturor grijilor noastre, iar credinţa zice: „Cred că Dumnezeu îmi poartă de grijă; cred că El mă va scoate din nevoie şi că acest lucru va fi spre slava Lui!" Domnul însuşi ne porunceşte să nu ne îngrijorăm. Este porunca Sa ca noi să nu ne îngrijorăm, dar este şi binele nostru că nu mai trebuie să ne îngrijorăm. Afară de asta, avem să aruncăm asupra Domnului grijile noastre pământeşti, pentru ca să avem vreme şi putere pentru alte griji mult mai însemnate.
Dacă Domnul ţi-a sfărâmat jugul greu al grijilor tale, trebuie să iei asupra ta jugul Lui uşor. Trebuie să-L iubeşti mai mult, să-I slujeşti mai bine, să înţelegi mai bine Cuvântul Său, să trăieşti într-o legătură tot mai strânsă cu El, să umbli aşa fel încât să nu întristezi pe Duhul Sfânt. Astfel de grijă sfântă vei avea totdeauna şi ea va creşte în măsura în care vei creşte în har. Într-un anumit înţeles şi aceste griji le putem arunca asupra Domnului: putem să aşteptăm ajutorul Duhului Sfânt, care lucrează în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după plăcerea Sa; însă El lucrează în noi dacă noi arătăm grijă şi râvnă, şi din această pricină nu încărcăm lăuntrul nostru cu planuri şi năzuinţe de rând.
În adevăr, este o mare fericire că putem să aruncăm asupra Domnului grijile noastre. Dacă aş avea un proces şi ar veni la mine un avocat vestit şi, din curată prietenie, s-ar oferi să-mi susţină procesul, o, cât de bucuros aş fi! N-aş mai avea nici o grijă şi oricui ar veni la mine pentru treaba asta, i-aş spune: „Du-te la avocatul meu; nu mă mai ocup eu cu asta." Tot aşa trebuie să-i faci vicleanului vrăjmaş, Diavolului, care se bucură de câte ori eşti trist şi plin de griji. Spune-i: „Domnul să te mustre, Satano!"
Este lucru sigur: Domnul Dumnezeu poartă grijă de ai Săi. (preluat de pe Theophilos)
Aruncă nevoile şi grijile tale acolo unde ai aruncat şi păcatele tale: în adâncul mării. Nu lăsa niciodată ca o nevoie său o grijă să apese măcar o oră pe inima ta, fără să spui plângerea ta Tatălui Ceresc. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l faci când vine nevoia, este să i-o spui Lui. Cu cât zăboveşti mai mult să faci lucrul acesta, cu atât mai mult ţi se tulbură pacea.