CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

miercuri, 12 ianuarie 2011

CUGETARI - 4

Cugetari Petre Tutea
(ultim aparte)
101. Asa am spus eu in temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi intr­-o curte inchisa – nu ve­ti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pana nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l­-a dat istoria lumii, pe Hristos. in parabola cu oaia ratacita, un pastor paraseste o turma intreaga in cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama “unanimism moral crestin”. Fiindca in universul lui Hristos o celula care mai palpita intr­-un muribund e mai valoroasa decat toate galaxiile posibile.
102. Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gandita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta inalta, iar nu coboara pe om.
103. Am spus eu odata ca daca un preot din Baragan, cand se roaga, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ala inlocuieste toata Academia Romana ….
104. Sfantul are forta de coeziune a pietrei.
105. Un sfant poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfant poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata in cultul genialitatii ca slavire a progresului in afara. Atat. Or, cu cat suntem mai avansati, mecanic si material, cu atat suntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.
106. Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se infioara in fata mortii sunt sfintii.
107. A fi sfant inseamna a fi suveranul tau perfect.
108. M­-a intrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i­am spus? – asta nu-­i om, domnule, este toata Mediterana.
109. Trei ore am vorbit atunci in curtea inchisorii, de Platon si despre Hristos. Zice colonelul: Va rog sa scrieti ce­-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra. – Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai de aceea am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii …
110. Este incorect sa ai dispret fata de tehnica. Eu nu sunt tehnocrat, insa recunosc ca in batalia pentru adaptare, tehnica este universal utila. Dar asta nu inseamna ca tehnica poarta in ea dimensiunea infinitului.
111. Cand va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. si atunci or sa apara maimute cu haine.
112. taranul este omul absolut.
113. I­am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. Dar cum va socotiti? Popa, zic. si unde aveti parohia? – N­am parohie, dar spovedesc pe unde pot.
114. Desi sunt bolnav si neajutorat, nu imi pare rau ca exist. incerc eu sa imi para rau, dar nu are sens. stiti de ce? Pentru ca eu constat, in mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n­-a constatat ca e om. N­-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide – indiferent de starea mea, sanatate sau boala – fiindca nu m­am facut eu. Nu am venit cu voia mea pe lumea asta. si nici nu am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele.
115. Am avut si discipoli … Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sunt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii …
116. A fost intrebat un taran, in inchisoare: ce intelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu inteleg nimic, dar e o grozavie!
117. Cand am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa­-mi explic asta? si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de inlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dezlantui si elibera. Iar a vietui acolo, la inchisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit … Atunci s-­a nascut in mine credinta nelimitata in atotputernicia si atotbunatatea divina.
118. Am devenit un ganditor crestin cand mi­am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cand mi­-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.
119. M­-a intrebat cineva odata: ma Petrica, tu cand te asezi la masa de scris,  cum scrii? – Sunt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pandit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios. – Esti inspirat? – Nu, nu sta niciodata un zeu in coltul camerei mele cand scriu eu. Sunt foarte nelinistit. Eu, care sunt crestin … Am doua nelinisti; sa nu se afle in expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.
120. Nu ma intereseaza trecutul. De cate ori ma intreaba cineva cand m­-am nascut, spun ca intr-­unul din anii trecuti.
121. Treisprezece ani de inchisoare … Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M­-au batut … M­-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul … Cand m-­au anchetat am lesinat din bataie. Iacata ca n­-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de­-a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase … Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-­am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunandu­i ca in mijlocul lui s­au petrecut asemenea monstruozitati.
122. M­-a intrebat un anchetator: De ce ai vorbit impotriva noastra, dom’le? – N-­am vorbit, dom’le. – Cum n-­ai vorbit? – Pai impotriva voastra vorbeste tot poporul roman. Ce sa mai adaug eu? si mi­-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s­-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?
123. Am fost solicitat, in inchisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s­a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: va multumesc ca m­-ati arestat! Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa isi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care­-l persecuti …
124. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-­am facut­-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic.
125. Definitia mea este: Petre Tutea, romanul. Am aparat interesele Romaniei in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Convingerea mea este ca suferinta ramane totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.
126. Eu nu adun nimic. imi spunea un popa, zice, pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine … Zic: uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cand au venit cartofii din America, taranii nu-­i cultivau. “Sa mancam noi buruiana asta din pamant …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, cand or vedea taranii ca ii pazesc, or sa­-si dea seama ca­-s lucru bun. Lasati­-i sa fure, ca asa se raspandesc cartofii in tara.”
127. Odata, in hol la AthaŠnaŠe Palace, m­-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. Cu ce? i­am intrebat. Nu mi­-au raspuns. si atunci mi-­am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”
128. Un umanist pur, adica indiferent religios, practica formele vietii de jungla, impingind cruzimea pana la forma gratuita a bestialitatii tigrului. Vremea noastra este plina de astfel de exemplare.
129. Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. in Renastere, “titanii” s­-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei insisi si au crezut ca s-­au descoperit ca oameni.
130. Omul – javra asta bipeda, pe care eu il consider “animal prost”, homo stultus – atunci cand se screme sa faca singur ordine, adica cand practica umanismul, il inlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-­a avut de furca cu dracul mai mult decat in sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s­-a nascut umanismul in Renastere.
131. (Vlad Tepes) are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod roman, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca l­-a si batut. Si are mai ales meritul ca a coborat morala absoluta prin tepele puse in cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si iti era frica sa nu o furi tu de la tine. Asta­-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria romanilor e o pajiste cu miei!

Un comentariu:

  1. Bogat în cuget şi spirit, Ţuţea, mă încîntă oridecâte ori îl recitesc.

    RăspundețiȘtergere