Micuta Susie - de numai sase anisori a venit de la scoala plingind...
- Mami, ma doare burtica...s-a smiorcait Susie...
- Asta este pentruca burtica ta e goala - nu ai pus nimic acolo ...O sa te simti mult mai bine cind ai sa maninci ceva si o sa fie plina, spuse mama. Si ii dadu ceva sa manince - si Susie s-a simtit imediat mult mai bine.
In dupa amiaza aceea, s-a intimplat ca pastorul sa le faca o vizita. In timp ce vorbea cu mamica lui Susie, a mentionat printre altele ca a avut toata ziua o durere de cap teribila. Susie, atenta la tot ce se spunea, a intervenit pe loc...
- Pentru ca e gol...intrerupse ea cu o voce precisa si convingatoare. N-ai nimic acolo. Daca pui ceva in el...ai sa te simti mult mai bine!
(preluat de la Rodica)
CATEVA CUVINTE...
Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.
joi, 30 septembrie 2010
VERSETUL ZILEI
“ Caci asa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca sa fii Lumina Neamurilor, ca sa duci mantuirea pana la marginile pamantului.” (Fapt.13:47)
miercuri, 29 septembrie 2010
VERSETELE ZILEI
“Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi. De aceea nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamantul si s-ar clatina muntii in inima marilor. Chiar daca ar urla si ar spumega valurile marii si s-ar ridica pana acolo de sa se cutremure muntii.” (Psalmul 46:1…3)
ROAGA-TE PANA CEVA SE INTAMPLA !
"Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre." (Isa.55:9)
Push - Roaga-te pana ceva se intampla !
(primita pe e-mailde la sora Doina)
Push - Roaga-te pana ceva se intampla !
(primita pe e-mailde la sora Doina)
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru El si i-a aratat o stanca mare din fata colibei. I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut si dupa zi.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit. In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, Adversarul (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plictisite ale acestuia :"De atata timp impingi piatra si ea nici nici nu s-a clintit".
Asa omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec. Aceste idei l-au deprimat si decurajat pe barbat. Satan i-a spus: "De ce te distrugi singur pentru asta? petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine".
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul Domnului.
"Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Ce am gresit? De ce am esuat?"
Domnul i-a raspuns intelegator: "Prietene, cand ti-am cerut sa-Mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut. Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi. Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea? Priveste la tine. Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice. Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai. Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar sarcina ta a fost sa Ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea. Ceea ce ai si facut. Acuma Eu, prietene, voi muta stanca."
Cateodata, cand auzim cuvantul Domnului, avem tendinta sa ne folosim gandirea noastra pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, Domnul nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El. Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Domnul este cel care ii muta din loc.
Cand totul pare sa-ti mearga rau, ---->> P.U.S.H
Cand nu mai ai loc de munca, ---->> P.U.S.H
Cand oamenii nu reactioneaza asa cum ai vrea, ---->> P.U.S.H
Cand nu mai ai bani si vine scadenta, ---->> P.U.S.H
Cand ceilalti nu te inteleg, ---->> P.U.S.H
P = pray (roaga-te)
U = until (pana cand) Roaga-te pana cand ceva se intampla !
S = something (ceva)
H = happens (se intampla)
marți, 28 septembrie 2010
AI INCERCAT SA MERGI PANA LA CAPAT?...
In urma cu ceva timp mi s-a facut o nedreptate si in loc sa ma calmez si sa strig la Domnul am cautat sa imi fac dreptate singura. Si intradevar mi s-a facut dreptate. Dar eu nu m-am simtit bine deloc. In demersul meu a fost afectata o persoana si care era cel mai putin vinovata dintre toti si la care tin mult si asta m-a durut…. Am gresit si imi pare rau nu am avut intentia sa fac rau nimanui. Faptul ca in acea ora revolta si dorinta de a mi se face dreptate a pus stapanire pe mine, m-au facut sa nu judec bine si sa nu ma gandesc daca ar exista consecinte negative si la pricipiile lui Dumnezeu. De multe ori avem rabdare si suferim nedreptatea dar nu pana la capat. Aceasta intamplare din viata mea mi-a adus aminte de o intamplare povestita de un frate, care mi-a reamintit cat e de necesar cand suntem apasati sa facem voia Domnului pana la capat si sa nu incercam sa ne oprim sau sa rezolvam lucrurile in felul lumii acesteia. Daca vom fi rabdatori pana la capat Domnul va lucra prin noi si noi vom avea bucurie. Altfel nu vom aduna decat amaraciune , tristete si regrete. Domnul sa imi ajute sa veghez pe viitor mai mult si pe voi deasemenea sa va caluzeasca Domnul…
(fragment din “Douasprezece cosuri pline” de Watchman Nee)
Mi-aduc aminte de o intamplare cu doi frati care erau cultivatori de orez. Ogoarele lor se aflau la jumatatea dealului; mai in vale erau alte ogoare. Pe caldurile cele mari, ei scoteau apa ziua iar noaptea dormeau. Intr-o noapte pe cand dormeau ei, cutivatorii din vale au sapat o gaura in canalul de irigatie care inconjura ogoarele fratilor si au lasat toata apa sa se scurga pe ogoarele lor. A doua zi dimineata fratii au vazut ce s-a intamplat, dar nu au zis nimic.Iarasi au umplut santurile cu apa si iarasi le-a fost luata toata apa in timpul noptii. Si nici in zorii zilei urmatoare, cand au descoperit farsa rautacioasa pe care le-o jucasera aceiasi fermieri, ei nu au protestat in nici un fel. Nu erau ei oare crestini? Si oare nu ar trebui sa fie crestinii rabdatori? Jocul acesta s-a repetat sapte nopti la rand; si sapte zile la rand fratii au suferit nedreptatea in tacere. S-ar fi putut crede ca niste crestini care au suportat sa fie tratati in acest mod zile la rand, fara sa rosteasca un cuvant de repros, cunosteau in mod sigur o bucurie fara margini.
Dar surprinzator, ei nu erau fericiti deloc, iar nefericirea lor ii apasa atat de tare , incat au venit cu problema lor inaintea unui frate care era in lucrarea Domnului. Dupa ce i-au explicat cum stateau lucrurile, l-au intrebat: “De ce oare, dupa ce am suferit aceasta nedreptate o saptamana intreaga, suntem tot nefericiti?” Acest frate avea o oarecare experienta, asa ca le-a raspuns: Sunteti nefericit pentru ca nu a-ti mers pana la capat. Ar trebui sa udati mai intai ogoarele acelor fermieri si apoi sa le udati pe ale voastre”. Ei au fost de accord sa incerce, si au plecat.
A doua si dimineata au fost in picioare mai devreme ca oricand si prima lor grija a fost sa ude ogoarele acelora care le jefuisera de atatea ori ogoarele de apa. Si s-a intamplat un lucru uimitor: cu cat trudeau mai mult pe pamantul acelora care ii neandreptatisera, cu atat deveneau mai fericiti. Cand au terminat de udat si pamantul lor, inimile lor isi gasisera odihna cu desavarsire. Dupa ce au facut asa inca doua sau trei zile, fermierii au venit sa-si ceara iertare si au adaugat:”Daca asta inseamna crestinism, atunci vrem sa auzim mai multe despre el”.
Aici putem vedea diferenta intre legea binelui si a raului si legea vietii. Acesti frati au fost cat se poate de rabdatori: nu era bun lucru acesta? Ei au trudit pe arsita la irigarea campurilor lor de orez si, fara se se planga de loc, au suferit ca altii sa le fure apa; nu a fost lucru acesta foarte bun? Dar atunci ce a lipsit de nu aveau pace in inima? Ce au facut a fost corect; au facut ce era bine; au facut tot ce ar fi putut sa ceara un om de la ei; dar Dumnezeu n-a fost multumit. Ei nu au avut pace in inima pentru ca nu au facut ce le cerea viata Lui. In momentul cand au ascultat de legea Lui, in inimile lor au izvort bucuria si pacea. Cerintele vietii divine trebuie satisfacute, deci nu putem indrazni sa ne oprim inainte ca Dumnezeu sa fie multumit.
Ce spune predica de pe munte? Ce suntem noi invatati in Matei, capitolele 5-7? Nu cumva chiar acest lucru, sa nu indraznim sa ne multumim cu mai putin decat ceea ce satisface pretentiile vietii pe care Dumnezeu a pus-o inlauntrul nostrum? Predica de pe munte nu ne invata ca, daca facem ce este bine, toate sunt in regula. Omul ar spune:”Daca te loveste cineva pe obraz, de ce sa-i intorci si pe celalalt? Deja ai atins, cu siguranta, cel mai inalt grad de rabdare, daca poti primi o asemenea insulta fara sa raspunzi la fel”.
Dar Dumnezeu spune altceva. Daca atunci cand esti lovit peste obraz, nu faci altceva decat sa-ti pleci capul si sa te indepartezi, vei descoperi ca viata launtrica nu va fi satisfacuta. Nu va exista nici un fel de satisfactie launtrica pana nu-i intorci si celalalt obraz celui care te-a lovit, ca sa faca la fel si cu acesta. Daca faci asa vei dovedi ca inlauntrul tau nu exista nici un fel de resentiment. Aceasta este calea vietii.
Multi spun ca Matei 5-7 este prea greu, ca ne depaseste. Recunosc ca asa este; ai o viata launtrica, iar aceasta viata iti spune ca, daca nu faci ce iti cere Predica de pe munte, nu vei gasi odihna. Aici e toata problema; mergi pe calea vietii sau pe calea binelui si raului?
VERSETUL ZILEI
“Preaiubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.“(1Ioan.4:7)
luni, 27 septembrie 2010
VAPLAC CRINII? CE PUTEM INVATA DE LA CRINI?
(12 iunie 2010)
...Floarea mea preferata este crinul. Cand admir crinii si le simt mireasma imediat ma bucur sa imi amintesc ca Domnul a aratat cat de perfect a creat El crinul si cat de mult ne iubeste El si ne poarta de grija. Cum mi-a dat Domnul sa scriu despre crini si credinciosia Sa? De ceva vreme merg sa fac fizioterapie ca ma supara nervul sciatic de la o vertreba miscata de la locul ei si altele nu mai stiu cum. Asa ca pentru ca durerea era mare a trebuit sa nu ma mai razvratesc ca Iona si sa merg unde m-a trimis Domnul printre niniveni, oameni bolnavi fizic dar mai ales doar cu o forma de evlavie....
In drumul meu spre policlinica intr-o zi am intalnit o florareasa care avea de vanzare niste crini superbi. Nu aveam de gand sa cumpar si nici bani nu aveam la mine. Dar am stat cateva clipe si i-am admirat cu placere. Florareasa binenteles ca nu a scapat ocazia sa mi-i laude. Si asa am intrat in vorba cu ea si dupa ce mi-a laudat florile i-am spus ca imi plac si mie si i-am spus ca Domnul Isus a facut referire la ei cand s-a referit la credinta noastra. A fost placut surprinsa si interesata si a primit cu placere o brosurica cu versete din Biblie.
Azi am fost la o cununie civila a unei domnisoare care a facut cu baietelul meu pregatire la romana. Si bineinteles am optat sa cumpar un frumos crin cu mai multe cupe. Florareasa mi-a pregatit buchetul asa cum am dorit si bineinteles ca i-am spus de ce crinul e floarea mea preferata. Mi-a marturisit ca a citit Biblia, dar nu-si aduce aminte si ca chiar o sa mai reciteasca , ca sa regaseasca acel pasaj. Bineinteles ca i-am dat si ei o carticica cu versete din Biblie pe care a primit-o cu placere.
Asa mi-a venit un gand - sa fac mici hartiute cu poze de crin si cu versetele din evanghelii care se refera la invatatura Domnului Isus si cum ne poarta El de grija. Sunt tare bucuroasa ca Domnul ma foloseste si nu sunt vrednica decat sa-I multumesc. E minunat cum Capul ia decizia, mana arata directia, ochiul urmareste cu privirea, picioarele alearga intr-acolo, iar gura marturiseste. Tot asa Domnul Isus care este Capul hotareste , iar madularele primind indemnul si umbland in unitate isi fac partea ca cei din jur sa Il cunoasca pe El .....
In drumul meu spre policlinica intr-o zi am intalnit o florareasa care avea de vanzare niste crini superbi. Nu aveam de gand sa cumpar si nici bani nu aveam la mine. Dar am stat cateva clipe si i-am admirat cu placere. Florareasa binenteles ca nu a scapat ocazia sa mi-i laude. Si asa am intrat in vorba cu ea si dupa ce mi-a laudat florile i-am spus ca imi plac si mie si i-am spus ca Domnul Isus a facut referire la ei cand s-a referit la credinta noastra. A fost placut surprinsa si interesata si a primit cu placere o brosurica cu versete din Biblie.
Azi am fost la o cununie civila a unei domnisoare care a facut cu baietelul meu pregatire la romana. Si bineinteles am optat sa cumpar un frumos crin cu mai multe cupe. Florareasa mi-a pregatit buchetul asa cum am dorit si bineinteles ca i-am spus de ce crinul e floarea mea preferata. Mi-a marturisit ca a citit Biblia, dar nu-si aduce aminte si ca chiar o sa mai reciteasca , ca sa regaseasca acel pasaj. Bineinteles ca i-am dat si ei o carticica cu versete din Biblie pe care a primit-o cu placere.
Asa mi-a venit un gand - sa fac mici hartiute cu poze de crin si cu versetele din evanghelii care se refera la invatatura Domnului Isus si cum ne poarta El de grija. Sunt tare bucuroasa ca Domnul ma foloseste si nu sunt vrednica decat sa-I multumesc. E minunat cum Capul ia decizia, mana arata directia, ochiul urmareste cu privirea, picioarele alearga intr-acolo, iar gura marturiseste. Tot asa Domnul Isus care este Capul hotareste , iar madularele primind indemnul si umbland in unitate isi fac partea ca cei din jur sa Il cunoasca pe El .....
VERSETELE ZILEI
“Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici Solomon, in toata slava lui, n-a fost imbracat ca unul din ei. Daca astfel imbraca Dumnezeu iarba, care astazi este pe camp, iar maine va fi aruncata in cuptor, cu cat mai mult va va imbraca El pe voi, putin credinciosilor? “(Luc.12:27,28)
duminică, 26 septembrie 2010
BUCURIA IN DOMNUL -3
Bucuria in Domnul/ "Calea catre Hrisos"de Ellen Whide/Editura Viata si sanatate
Este posibil să ajungi în mari greutăţi în activitatea ta; perspectivele poate că devin din ce în ce mai întunecate şi eşti ameninţat cu pierderi mari; nu trebuie să te descurajezi; aruncă grijile tale asupra lui Dumnezeu, rămâi calm şi plin de voie bună. Roagă-te pentru înţelepciunea de a rezolva problemelevieţii tale cu tact, prevenind astfel pierderi şi dezastre. În dreptul tău adu la îndeplinire tot ceea ce poţi pentru a avea bune rezultate. Domnul Hristos a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de eforturi. Atunci când, sprijinindu-te pe Hristos : Ajutorul nostru : ai făcut tot ce ai putut, primeşte cu bucurie rezultatele.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Dar Domnul nu ne amăgeşte. El nu ne spune: "Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii". El ştie că sunt încercări şi primejdii şi Se poartă cu noi sincer şi deschis. El nu plănuieşte să scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat şi răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: "Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău". "în lume" spunea Mântuitorul, "veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 17,15; 16,33).
În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi lecţiile necesare ale încrederii în Dumnezeu. Învăţăturile acestea erau rânduite să încurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile şi au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţătură şi mângâiere. Mântuitorul îndreaptă atenţia urmaşilor Săi la păsările cerului, cum îşi ciripesc cântecele de laudă, libere de orice grijă, căci "ele nici nu seamănă, nici nu seceră". Cu toate acestea, Atotputernicul Tată ceresc Se îngrijeşte de nevoile lor. Şi Mântuitorul întreabă: "Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?" (Matei 6,26). Marele Purtător de grijă al oamenilor şi al animalelor îşi deschide mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale. Păsările cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct în cioc, dar Se îngrijeşte de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie să strângă însă singure grăunţele de care El S-a îngrijit să fie împrăştiate pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialul necesar pentru micuţele lor cuiburi. Ele trebuie să-şi hrănească puişorii. Şi ele merg cântând la lucrul lor căci "Tatăl" ceresc le hrăneşte". Şi oare "nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele"? Nu suntem noi oare închinători inteligenţi şi spirituali, de o mai mare valoare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru, Păstrătorul vieţii noastre, Cel care ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, nu Se va îngriji de toate trebuinţele noastre, dacă ne vom încrede în El?
Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la florile de pe câmp care cresc într-o bogată varietate, strălucind în simplitatea frumuseţii pe care cerescul nostru Tată le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale faţă de om. El spune: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp". Frumuseţea şi simplitatea florilor din natură întrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucită îmbrăcăminte, produs al artei şi iscusinţei omeneşti, nu se poate compara cu graţia naturală şi frumuseţea încântătoare ale florilor creaţiunii lui Dumnezeu.
Domnul Hristos întreabă: "... Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Matei 6.28.30). Dacă Dumnezeu, Artistul divin, dă frumuseţea şi varietatea culorilor unor simple flori care pier într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa? Această lecţie a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, neliniştea şi îndoielile inimii lipsite de credinţă.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Dar Domnul nu ne amăgeşte. El nu ne spune: "Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii". El ştie că sunt încercări şi primejdii şi Se poartă cu noi sincer şi deschis. El nu plănuieşte să scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat şi răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: "Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău". "în lume" spunea Mântuitorul, "veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 17,15; 16,33).
În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi lecţiile necesare ale încrederii în Dumnezeu. Învăţăturile acestea erau rânduite să încurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile şi au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţătură şi mângâiere. Mântuitorul îndreaptă atenţia urmaşilor Săi la păsările cerului, cum îşi ciripesc cântecele de laudă, libere de orice grijă, căci "ele nici nu seamănă, nici nu seceră". Cu toate acestea, Atotputernicul Tată ceresc Se îngrijeşte de nevoile lor. Şi Mântuitorul întreabă: "Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?" (Matei 6,26). Marele Purtător de grijă al oamenilor şi al animalelor îşi deschide mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale. Păsările cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct în cioc, dar Se îngrijeşte de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie să strângă însă singure grăunţele de care El S-a îngrijit să fie împrăştiate pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialul necesar pentru micuţele lor cuiburi. Ele trebuie să-şi hrănească puişorii. Şi ele merg cântând la lucrul lor căci "Tatăl" ceresc le hrăneşte". Şi oare "nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele"? Nu suntem noi oare închinători inteligenţi şi spirituali, de o mai mare valoare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru, Păstrătorul vieţii noastre, Cel care ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, nu Se va îngriji de toate trebuinţele noastre, dacă ne vom încrede în El?
Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la florile de pe câmp care cresc într-o bogată varietate, strălucind în simplitatea frumuseţii pe care cerescul nostru Tată le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale faţă de om. El spune: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp". Frumuseţea şi simplitatea florilor din natură întrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucită îmbrăcăminte, produs al artei şi iscusinţei omeneşti, nu se poate compara cu graţia naturală şi frumuseţea încântătoare ale florilor creaţiunii lui Dumnezeu.
Domnul Hristos întreabă: "... Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Matei 6.28.30). Dacă Dumnezeu, Artistul divin, dă frumuseţea şi varietatea culorilor unor simple flori care pier într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa? Această lecţie a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, neliniştea şi îndoielile inimii lipsite de credinţă.
Dumnezeu doreşte să vadă pe toţi fiii şi fiicele Sale fericiţi, plini de pace şi ascultători. Domnul spune: "Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte". "V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 14,27; 15,11).
Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică şi temporară; ea trece, şi sufletul ajunge gol şi trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie şi satisfacţie; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete şi dezamăgiri zadarnice. Chiar dacă nu gustăm plăcerile acestei vieţi, putem totuşi să fim bucuroşi privind dincolo, spre bucuria vieţii veşnice.
Dar chiar şi aici, cei credincioşi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. "Până aici Domnul ne-a ajutat" şi ne va ajuta până la sfârşit (1 Samuel 7,12). Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat faţă de noi, lacrimile pe care le-a şters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră : întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru.
Ne putem aştepta la noi greutăţi în lupta viitoare a credinţei şi vieţii, dar putem privi la cele din trecut, ca şi la cele ce vor veni şi să spunem: "Până aici ne-a ajutat Dumnezeu". "Şi puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deuteronomul 33,25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne-a fost dată ca să le suportăm. De aceea, să punem mâna la lucru, oriunde este ceva de făcut, având încredinţarea că, orice ar veni, ne va fi dată puterea necesară, proporţională cu încercările prin care trecem.
În curând, porţile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25,34).
Atunci cei răscumpăraţi vor fi primiţi în căminul pe care Domnul Hristos îl pregăteşte pentru ei. Acolo cei cu care vor fi împreună nu vor mai fi cei răi de pe pământ, mincinoşii, idolatrii, cei necuraţi, cei lipsiţi de credinţă, ci ei vor fi laolaltă cu cei care au biruit pe Satana şi care prin harul divin şi-au format nişte caractere desăvârşite. Orice tendinţă spre păcat, orice nedesăvârşire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos şi acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. Iar frumuseţea morală, desăvârşirea caracterului Său, străluceşte în şi prin ei, întrecând cu mult strălucirea exterioară. Ei sunt fără vină înaintea înaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtaşi ai unităţii şi privilegiilor îngerilor.
Având în vedere această moştenire glorioasă care aşteaptă pe cel credincios, "ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26). El poate fi sărac şi totuşi să posede în el o valoare şi o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul răscumpărat şi eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri chiar şi pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruinţă.
Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică şi temporară; ea trece, şi sufletul ajunge gol şi trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie şi satisfacţie; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete şi dezamăgiri zadarnice. Chiar dacă nu gustăm plăcerile acestei vieţi, putem totuşi să fim bucuroşi privind dincolo, spre bucuria vieţii veşnice.
Dar chiar şi aici, cei credincioşi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. "Până aici Domnul ne-a ajutat" şi ne va ajuta până la sfârşit (1 Samuel 7,12). Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat faţă de noi, lacrimile pe care le-a şters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră : întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru.
Ne putem aştepta la noi greutăţi în lupta viitoare a credinţei şi vieţii, dar putem privi la cele din trecut, ca şi la cele ce vor veni şi să spunem: "Până aici ne-a ajutat Dumnezeu". "Şi puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deuteronomul 33,25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne-a fost dată ca să le suportăm. De aceea, să punem mâna la lucru, oriunde este ceva de făcut, având încredinţarea că, orice ar veni, ne va fi dată puterea necesară, proporţională cu încercările prin care trecem.
În curând, porţile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25,34).
Atunci cei răscumpăraţi vor fi primiţi în căminul pe care Domnul Hristos îl pregăteşte pentru ei. Acolo cei cu care vor fi împreună nu vor mai fi cei răi de pe pământ, mincinoşii, idolatrii, cei necuraţi, cei lipsiţi de credinţă, ci ei vor fi laolaltă cu cei care au biruit pe Satana şi care prin harul divin şi-au format nişte caractere desăvârşite. Orice tendinţă spre păcat, orice nedesăvârşire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos şi acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. Iar frumuseţea morală, desăvârşirea caracterului Său, străluceşte în şi prin ei, întrecând cu mult strălucirea exterioară. Ei sunt fără vină înaintea înaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtaşi ai unităţii şi privilegiilor îngerilor.
Având în vedere această moştenire glorioasă care aşteaptă pe cel credincios, "ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26). El poate fi sărac şi totuşi să posede în el o valoare şi o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul răscumpărat şi eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri chiar şi pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruinţă.
ASCENSIUNEA
Intodeauna am admirat cu placere muntii.Sunt minunati creati de Dumnezeu. Dealungul copilariei mele,si mai tarziu in vacante,in concedii am fost la munte si a fost o binecuvantare sa fiu acolo .Sunt oameni care insa vor sa ajunga mai sus de traseele obisnuite ,locuri in care fara o prgatire temeinica din toate punctele de vedere, o perseverenta deosebita si o incredere in Dumnezeu nu ar fi posibil sa ajunga.
Ma gandesc deseori si la umblarea noastra ca si crestini, fara o incredere neclintita in Domnul Isus, fara sa fim pregatiti si inarmati cu Cuvantul lui Dumnezeu nu vom reusi nici noi in umblarea noastra pe acest pamant. Uneori “traseele” pe care mergem vor fi extreme de dificile si fara o pregatire temeinica nu vom reusi…
Sa ne uitam ce a reusit acest grup de Romani sa faca in umblarea lor in locuri greu accesibile…
Ce ciudate nume au indraznit sa dea oamenii unor varfuri de munti creati de Dumnezeu…Am puspuncte in dreptul acelor denumiri pentru ca nu mi se pare potrivit nici cuvincios ca numele ace stea sa fie asociate unor munti creati de El.
E uimitoare pasiunea lor pentru munte.Ma gandesc ca si pasiunea noastra pentru Domnul Isus ar trebui sa fie cu atat mai uimitoare...
Fie ca si acesti tineri sa ajunga sa Il cunoasca pe Domnul Isus.
Expediţia Pamir2010: romanii ajung pe acoperişul lumi autor: Marc Ulieriu
O echipă formată din patru alpinişti români va pleca pe 19 iulie într-o expediţie de o lună în Munţii Pamir, având drept scop ascensiunea vârfului Korzhenevskaya (7105 m ), la împlinirea a 100 de ani de la descoperirea acestuia.
Progresia continua
Alpiniştii vor incerca să folosească o strategie de ascensiune diferită de cea practicată de multe ori în munţii înalţi. "Progresia continuă", o metodă în etape, presupune ca toţi membrii echipei să urce împreună şi în acelaşi ritm, fără a merge înapoi în tabăra de bază.
"Atat progresia continua, cat si stilul clasic de ascensiune au avantaje si dezavantaje. Odata ajunsi in tabara de baza vom studia atent traseul si conditiile meteo pentru a hotari care este cea mai buna tactica de abordare a muntelui", spune Radu Simion, unul din organizatorii expeditiei.
Aceasta va fi prima echipă din România care va încerca "progresia continuă" pe un vârf mai înalt de Ascensiunea românească, ce se va desfăşura în perioada 19 iulie - 23 august 2010, va marca centenarul descoperirii sale. Membrii echipei - Adrian Fako (în vârstă de 22 ani), Lucian Roşu (22 ani), Tiberiu Pintilie (25 ani) şi Radu Simion (33 ani) - au mai făcut expediţii în Alpi şi în Caucaz, urcând, printre altele, vârfurile Mont Blanc (
Pentru expediţia programată pentru această vară, cei patru au făcut pregătire tehnică în Munţii Făgăraş şi în abruptul prahovean şi vor continua cu antrenament de echipă în ture tehnice sau de anduranţă în ţară.
Acoperisul Lumii
Pamir se află la intersecţia dintre lanţurile montane Karakorum, Himalaya, Tian-Shan, KunLun şi Hindu Kush şi reprezintă unul dintre cele mai înalte lanţuri montane din lume. Termenul "Pamir" provine din limba persana, din pay-I-mehr, care s-ar traduce prin sintagma "acoperişul lumii".
Cea mai mare parte a lanţului montan Pamir se regăseseşte pe suprafaţa statului Tajikistan. Parcul Naţional Tajik, aflat în tratative pentru a intra pe celebra listă a Patrimoniului mondial al siturilor protejate UNESCO acoperă 11% din teritoriul acestui stat. Specifici acestui lanţ montan sunt gheţarii de lungimi colosale (de exemplu, Fedcenko - cel mai lung gheţar din lume din afara zonelor polare, cu o lungime de 77 km ), vârfurile de peste 7.000 de metri intrate în circuitul alpinismului mondial, dar şi fauna extrem de rară (leopardul zăpezii, markhorul, oile Marco Polo şi multe altele).Munţii, căci despre ei vorbim, sunt coloana vertebrală a acestei zone. În Pamir se regăsesc 3 dintre cele mai înalte vârfuri din fosta Uniune Sovietică. În total, sunt 5 vârfuri de peste 7.000 de metri, iar alpinistul care reuseste performanta de a escalada toate cele 5 vârfuri este distins cu titlul de leopard al zăpezii, o distincţie vânată de cei mai mari cataratori din lume. Fiecare varf are povestea lui.
Cei cinci colosi
Khan Tengri, din lanţul montan Tian Shan are o altitudine de aproximativ 7.010 m: desi oficial nu masoara peste 7.000, un strat permanent de 10 m de zăpadă şi gheaţă îl fac, practic, să fie cel mai nordic saptemiar. Mulţi alpinişti considera Khan Tengri (traducerea în limba kazacă: « Muntele ce sângerează ») unul dintre cei mai frumoşi munţi din lume. Cu o formă de piramidă, alcătuit preponderent din marmură, razele soarelui reflectă aici un spectru deosebit de culori, iar la vremea apusului, culoarea de roşu aprins îl face căutat şi de către fotografi, nu doar alpinişti.
Korzhenevskaya, un colos de 7.105 m , aflat la graniţa dintre Tajikistan şi Kirghistan, este cel mai puţin cunoscut de către alpinişti. Denumirea muntelui, data de un profesor de geografie rus, vine de la numele soţiei acestuia, Evgenia Korzhenevskaya. Singura posibilitate de a ajunge în tabăra de bază este un zbor de 40 de minute cu elicopterul - accesul in tabara de baza, în ultima perioadă, este strict reglementat din pricina conflictelor din ţările vecine.
Vârful …….., 7134 m , este considerat a fi unul dintre cei mai uşori şaptemiar din lume. Tocmai din acest motiv, numeroşi împătimiţi ai muntelui vin aici pentru a-şi testa veleităţile. Din păcate, nu toţi sunt la fel de bine pregătiţi, şi, deşi incearca un munte accesibil, datorită frigului extrem sau vânturilor puternice, mulţi nu se mai întorc acasa. Aici s-a petrecut cea mai mare tragedie din istoria cunoscuta a alpinismului. În iulie 1990, o avalanşă uriasa, provocată de un cutremur, a spulberat tabăra avansată 2, ucigând 43 de alpinişti ce se aflau în acel moment în corturi
Vârful Pobeda, 7.439 m , e considerat a fi cel mai greu. Mulţi alpinişti ce râvnesc la titlul de leopard al zăpezii, se opresc aici ca ultimă destinaţie. Numele, în traducere rusă înseamnă Victorie, si face referire directa la bătălia de la .............. E considerat a fi unul din cei mai dificili munţi din punct de vedere tehnic, rata fatalităţilor fiind foarte ridicată (doar 3-4 echipe reuşesc anual să atingă vârful), datorită condiţiilor extreme şi al pericolului foarte mare de avalanşe
Vârful ………., cel mai înalt din fosta URSS, 7.495 m , este impresionant prin dimensiunile sale, realmente dominând aria. Este foarte căutat de mulţi montaniarzi din alte regiuni ale globului, deoarece, la preţuri reduse (1.000 euro) sunt organizate ture montane cu ghizi specializaţi, iar acest lucru atrage precum un magnet turiştii cu bani pasionati de alpinism.
Este un vis pentru mulţi alpinişti să devină leopard al zăpezii, vis impartasit si de echipa din România. Adrian Fako, Tiberiu Pintilie, Radu Simion şi Lucian Roşu şi-au propus ca în următorii ani să escaladeze toate cele 5 vârfuri, pentru a castiga mult-ravnitul titlu. "Am început să urcăm de mici, să ne urmărim cu stricteţe visele de la primele trasee. Până acum, am făcut o echipă excelentă şi ne-am testat capacităţile în situaţii limită. Pentru noi, şcoala muntelui reprezintă o adevărată şcoală a vieţii, unde am ales să promovăm spiritul de echipă, respectul faţă de natură, curajul şi perseverenţa", îşi motivează pasiunea cei patru tineri.
Organizarea unei expediţii este, în sine, un obstacol mai greu de trecut decât insasi expediţia, mai ales în contextul crizei actuale. Dar, după îndelungi eforturi şi tratative cu diferiţi sponsori şi parteneri, cei 4 tineri alpinişti au pus toate lucrurile la punct, şi în data de 19 iulie vor pleca din Bucureşti cu destinaţia finală Dushanbe.
După ce vor zbura cu elicopterul180 km până în tabăra de bază, vor aborda vârful prin Creasta Sudică (Grad rusesc 5A). Climatul muntelui este unul dur si capricios, cu temperaturi ce depasesc de multe ori minus 25 grade Celsius si vanturi de peste 150 km/ora. Mai mult, ninsorile abundente si ceata care cuprinde deseori muntele fac orice tentativa asupra varfului foarte periculoasa si dificila, daca nu chiar imposibila. Sezonul in care pot avea loc ascensiuni este foarte scurt, undeva intre jumatatea lunii iulie si sfarsitul lui august. Acesti factori, cumulati cu dificultatile unei expeditii la mare altitudine, fac din ascensiunea lui Korzhenevskaya o adevarata provocare pentru toti alpinistii.
După ce vor zbura cu elicopterul
Traseul va fi abordat cu 5 tabere, la 5.100, 5.300, 5.600, 5.800, 6.100 şi 6.400 m . Pentru ascensiune vor fi folosite 4 tabere intermediare, alese în funcţie de starea zăpezii, gradul de ocupare şi prognoza meteo. Nu vor fi utilizaţi ghizi montani sau porteri.
"Până acum am urcat în siguranţă cu echipa pe toate vârfurile, aceasta este însă prima încercare la o altitudine atât de mare", a declarat Adrian Fako, organizator al expediţiei
"Până acum am urcat în siguranţă cu echipa pe toate vârfurile, aceasta este însă prima încercare la o altitudine atât de mare", a declarat Adrian Fako, organizator al expediţiei
Ca de fiecare dată, credem în sloganul nostru: nu contează altitudinea, ci contează atitudinea. Fiecare ascensiune este o experienţă definitorie, care ne modelează şi ne pregăteşte pentru următoarele încercări, pe munte şi nu numai. Prin imaginile şi poveştile pe care le vom aduce, publicul poate gusta alături de noi aerul rarefiat şi bucuria atingerii vârfului", a adăugat Adrian Fako.
BUCURIA IN DOMNUL -2
Bucuria in Domnul/ "Calea catre Hrisos"de Ellen Whide/Editura Viata si sanatate
Când începem să punem la îndoială iubirea lui Dumnezeu şi să nu ne mai încredem în făgăduinţele Lui, atunci îl dezonorăm şi întristăm pe Duhul Său Sfânt. Cum s-ar simţi o mamă dacă copiii ei s-ar plânge tot mereu de ea, ca şi când ea n-ar fi făcut totul pentru binele lor, deşi eforturile întregii ei vieţi au fost închinate creşterii şi ajutorării lor? Dacă copiii s-ar îndoi de iubirea ei, atunci inima ei ar fi zdrobită. Cum s-ar simţi oare un părinte dacă ar fi tratat astfel de copiii săi? Cum ne priveşte oare Tatăl nostru ceresc atunci când dăm pe faţă neîncredere faţă de iubirea Lui care L-a determinat să dea pe unicul Său Fiu ca noi să trăim prin El? Apostolul Pavel scrie: "El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?" (Romani 8,32). Cu toate acestea, cât de mulţi sunt aceia care, dacă nu prin cuvintele lor, atunci prin faptele lor spun că "Domnul n-a spus lucrurile acestea pentru mine. Poate că El iubeşte pe altcineva, dar nu mă iubeşte pe mine"!
Toate acestea aduc vătămare propriului tău suflet, căci orice cuvânt de îndoială pe care îl rosteşti este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; el întăreşte în tine tendinţa spre îndoială şi îndepărtează de la tine pe îngerii slujitori. Când Satana te ispiteşte, nu rosti nici un cuvânt de îndoială sau tristeţe. Dacă alegi să deschizi uşa în faţa ispitelor lui, atunci mintea ţi se va umple de neîncredere şi întrebări de răzvrătire. Dacă-ţi faci cunoscut sentimentele atunci orice îndoială pe care ai exprimat-o nu numai că te va influenţa pe tine, dar va fi o sămânţă care va încolţi şi va aduce roade în viaţa altora, astfel că va fi imposibil să lupţi împotriva influenţei cuvintelor rostite de tine. Poate că vei fi în stare să te eliberezi de ispitele şi cursele lui Satana, dar alţii care au fost determinaţi la aceasta de influenţa ta poate că nu vor putea să scape de necredinţa pe care le-ai sugerat-o. Cât de important este deci ca noi să rostim numai acele cuvinte care vor da putere spirituală şi viaţă.
Îngerii ascultă cu atenţie ca să audă ce fel de mărturie dai, ce spui tu lumii despre Stăpânul tău ceresc. Conversaţia ta să-L aibă ca subiect pe El, care trăieşte ca să mijlocească pentru tine înaintea Tatălui. Când dai mâna cu un prieten, pe buzele tale şi în inima ta să fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va îndrepta cugetele lui la Domnul Hristos.
Noi toţi avem de făcut faţă încercărilor; toţi avem dureri greu de suportat, ispite cărora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie să-ţi spui necazurile semenilor tăi, ci prezintă totul în rugăciune lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi faci ca regulă de viaţă de a nu rosti vreodată un cuvânt de îndoială sau descurajare. Poţi face foarte mult pentru iluminarea vieţii altora şi pentru susţinerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de nădejde şi bucurie sfântă.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata să se prăbuşească în conflictul lor cu sine şi cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea. Încurajează-l prin cuvinte de mângâiere, pline de nădejde, care să-l susţină în drumul său. În acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine va ilumina pe alţii. "Nici unul din noi nu trăieşte pentru sine" (Romani 14,7). Chiar fără să ne dăm seama, prin influenţa noastră alţii pot fi încurajaţi şi întăriţi, sau pot fi descurajaţi şi îndepărtaţi de la Domnul Hristos şi adevăr.
Sunt mulţi aceia care au o idee greşită despre viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Ei gândesc că El a fost lipsit de căldură şi seninătate şi că a fost neînduplecat, sever şi lipsit de bucurie. În foarte multe cazuri, întreaga experienţă creştină este influenţată de aceste vederi întunecate.
Se spune adesea despre Domnul Hristos că a plâns dar că niciodată n-a fost văzut zâmbind. În adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa, pentru că Şi-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar deşi viaţa Sa a fost o viaţă de lepădare de sine şi umbrită de dureri şi griji, spiritul Său n-a fost însă niciodată zdrobit. Faţa Sa nu purta expresia durerii şi nemulţumirii, ci era totdeauna expresia păcii şi seninătăţii. Inima Sa era un izvor de viaţă şi oriunde mergea, ducea cu Sine odihna şi pacea, bucuria şi fericirea.
Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate şi de un zel intens, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care îi urmează exemplul va fi plină de planuri serioase; ei vor avea o profundă înţelegere a răspunderii personale. Uşurătatea va dispărea; nu va mai fi vorba de plăceri zgomotoase şi nici de glume grosolane, căci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare. Hristos n-a venit să I se slujească, ci să slujească; şi când iubirea Lui domneşte în inimile noastre, atunci îi vom urma exemplul.
Dacă în mintea noastră păstrăm cu precădere faptele lipsite de bunăvoinţă şi nedrepte ale altora, atunci vom găsi că este imposibil să-i iubim aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar dacă cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunată şi de mila Domnului Hristos manifestate faţă de noi, atunci acelaşi spirit îl vom da şi noi pe faţă în legăturile cu alţii. Trebuie să ne iubim şi să ne respectăm unii pe alţii, în ciuda greşelilor şi imperfecţiunilor pe care nu putem să nu le observăm. Atunci va fi cultivată umilinţa şi neîncrederea în sine şi se va da pe faţă o răbdătoare delicateţe faţă de greşelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism şi ne va face să avem o inimă largă şi generoasă.
Psalmistul spune: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie" (Psalmul 37,3). "Încrede-te în Domnul". Fiecare zi îşi are poverile, grijile şi încurcăturile ei, iar când ne întâlnim, cât de gata suntem noi să vorbim despre greutăţile şi încercările noastre. Astfel lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri; dăm glas unei apăsătoare poveri de nelinişte, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre şi să ne fie un ajutor totdeauna prezent în caz de nevoie.
Unii sunt totdeauna cuprinşi de teamă şi de griji închipuite. Ei sunt zilnic înconjuraţi de dovezile iubirii lui Dumnezeu şi în fiecare zi se bucură de bunătăţile providenţei Sale; dar ei nu iau seama la toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupă continuu de ceva neplăcut, de care se tem că li s-ar putea întâmpla, sau de unele dificultăţi care în adevăr pot exista, dar care, deşi foarte mici, le orbesc ochii ca să nu vadă mulţimea lucrurilor pentru care ar trebui să fie mulţumitori lui Dumnezeu. Greutăţile pe care unii ca aceştia le întâmpină, în loc să-i apropie de Dumnezeu, singurul Izvor al ajutorului pentru ei, îi îndepărtează de El, pentru că trezesc în ei nelinişte şi murmurare.
Şi atunci este bine să fim aşa de necredincioşi? De ce să fim oare nerecunoscători şi fără încredere? Domnul Hristos este Prietenul nostru; cerul întreg este interesat în bunul nostru mers. N-ar trebui să îngăduim ca problemele şi îngrijorările vieţii de fiecare zi să ne tulbure sufletul şi să ne întunece faţa. Dacă totuşi facem acest lucru, atunci totdeauna vom avea ceva care să ne tulbure şi să ne necăjească. N-ar trebui să ne complacem în griji care nu fac altceva decât să ne chinuiască şi să ne istovească, dar care nu ne ajută să suportăm încercările.
Când începem să punem la îndoială iubirea lui Dumnezeu şi să nu ne mai încredem în făgăduinţele Lui, atunci îl dezonorăm şi întristăm pe Duhul Său Sfânt. Cum s-ar simţi o mamă dacă copiii ei s-ar plânge tot mereu de ea, ca şi când ea n-ar fi făcut totul pentru binele lor, deşi eforturile întregii ei vieţi au fost închinate creşterii şi ajutorării lor? Dacă copiii s-ar îndoi de iubirea ei, atunci inima ei ar fi zdrobită. Cum s-ar simţi oare un părinte dacă ar fi tratat astfel de copiii săi? Cum ne priveşte oare Tatăl nostru ceresc atunci când dăm pe faţă neîncredere faţă de iubirea Lui care L-a determinat să dea pe unicul Său Fiu ca noi să trăim prin El? Apostolul Pavel scrie: "El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?" (Romani 8,32). Cu toate acestea, cât de mulţi sunt aceia care, dacă nu prin cuvintele lor, atunci prin faptele lor spun că "Domnul n-a spus lucrurile acestea pentru mine. Poate că El iubeşte pe altcineva, dar nu mă iubeşte pe mine"!
Toate acestea aduc vătămare propriului tău suflet, căci orice cuvânt de îndoială pe care îl rosteşti este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; el întăreşte în tine tendinţa spre îndoială şi îndepărtează de la tine pe îngerii slujitori. Când Satana te ispiteşte, nu rosti nici un cuvânt de îndoială sau tristeţe. Dacă alegi să deschizi uşa în faţa ispitelor lui, atunci mintea ţi se va umple de neîncredere şi întrebări de răzvrătire. Dacă-ţi faci cunoscut sentimentele atunci orice îndoială pe care ai exprimat-o nu numai că te va influenţa pe tine, dar va fi o sămânţă care va încolţi şi va aduce roade în viaţa altora, astfel că va fi imposibil să lupţi împotriva influenţei cuvintelor rostite de tine. Poate că vei fi în stare să te eliberezi de ispitele şi cursele lui Satana, dar alţii care au fost determinaţi la aceasta de influenţa ta poate că nu vor putea să scape de necredinţa pe care le-ai sugerat-o. Cât de important este deci ca noi să rostim numai acele cuvinte care vor da putere spirituală şi viaţă.
Îngerii ascultă cu atenţie ca să audă ce fel de mărturie dai, ce spui tu lumii despre Stăpânul tău ceresc. Conversaţia ta să-L aibă ca subiect pe El, care trăieşte ca să mijlocească pentru tine înaintea Tatălui. Când dai mâna cu un prieten, pe buzele tale şi în inima ta să fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va îndrepta cugetele lui la Domnul Hristos.
Noi toţi avem de făcut faţă încercărilor; toţi avem dureri greu de suportat, ispite cărora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie să-ţi spui necazurile semenilor tăi, ci prezintă totul în rugăciune lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi faci ca regulă de viaţă de a nu rosti vreodată un cuvânt de îndoială sau descurajare. Poţi face foarte mult pentru iluminarea vieţii altora şi pentru susţinerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de nădejde şi bucurie sfântă.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata să se prăbuşească în conflictul lor cu sine şi cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea. Încurajează-l prin cuvinte de mângâiere, pline de nădejde, care să-l susţină în drumul său. În acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine va ilumina pe alţii. "Nici unul din noi nu trăieşte pentru sine" (Romani 14,7). Chiar fără să ne dăm seama, prin influenţa noastră alţii pot fi încurajaţi şi întăriţi, sau pot fi descurajaţi şi îndepărtaţi de la Domnul Hristos şi adevăr.
Sunt mulţi aceia care au o idee greşită despre viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Ei gândesc că El a fost lipsit de căldură şi seninătate şi că a fost neînduplecat, sever şi lipsit de bucurie. În foarte multe cazuri, întreaga experienţă creştină este influenţată de aceste vederi întunecate.
Se spune adesea despre Domnul Hristos că a plâns dar că niciodată n-a fost văzut zâmbind. În adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa, pentru că Şi-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar deşi viaţa Sa a fost o viaţă de lepădare de sine şi umbrită de dureri şi griji, spiritul Său n-a fost însă niciodată zdrobit. Faţa Sa nu purta expresia durerii şi nemulţumirii, ci era totdeauna expresia păcii şi seninătăţii. Inima Sa era un izvor de viaţă şi oriunde mergea, ducea cu Sine odihna şi pacea, bucuria şi fericirea.
Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate şi de un zel intens, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care îi urmează exemplul va fi plină de planuri serioase; ei vor avea o profundă înţelegere a răspunderii personale. Uşurătatea va dispărea; nu va mai fi vorba de plăceri zgomotoase şi nici de glume grosolane, căci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare. Hristos n-a venit să I se slujească, ci să slujească; şi când iubirea Lui domneşte în inimile noastre, atunci îi vom urma exemplul.
Dacă în mintea noastră păstrăm cu precădere faptele lipsite de bunăvoinţă şi nedrepte ale altora, atunci vom găsi că este imposibil să-i iubim aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar dacă cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunată şi de mila Domnului Hristos manifestate faţă de noi, atunci acelaşi spirit îl vom da şi noi pe faţă în legăturile cu alţii. Trebuie să ne iubim şi să ne respectăm unii pe alţii, în ciuda greşelilor şi imperfecţiunilor pe care nu putem să nu le observăm. Atunci va fi cultivată umilinţa şi neîncrederea în sine şi se va da pe faţă o răbdătoare delicateţe faţă de greşelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism şi ne va face să avem o inimă largă şi generoasă.
Psalmistul spune: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie" (Psalmul 37,3). "Încrede-te în Domnul". Fiecare zi îşi are poverile, grijile şi încurcăturile ei, iar când ne întâlnim, cât de gata suntem noi să vorbim despre greutăţile şi încercările noastre. Astfel lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri; dăm glas unei apăsătoare poveri de nelinişte, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre şi să ne fie un ajutor totdeauna prezent în caz de nevoie.
Unii sunt totdeauna cuprinşi de teamă şi de griji închipuite. Ei sunt zilnic înconjuraţi de dovezile iubirii lui Dumnezeu şi în fiecare zi se bucură de bunătăţile providenţei Sale; dar ei nu iau seama la toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupă continuu de ceva neplăcut, de care se tem că li s-ar putea întâmpla, sau de unele dificultăţi care în adevăr pot exista, dar care, deşi foarte mici, le orbesc ochii ca să nu vadă mulţimea lucrurilor pentru care ar trebui să fie mulţumitori lui Dumnezeu. Greutăţile pe care unii ca aceştia le întâmpină, în loc să-i apropie de Dumnezeu, singurul Izvor al ajutorului pentru ei, îi îndepărtează de El, pentru că trezesc în ei nelinişte şi murmurare.
Şi atunci este bine să fim aşa de necredincioşi? De ce să fim oare nerecunoscători şi fără încredere? Domnul Hristos este Prietenul nostru; cerul întreg este interesat în bunul nostru mers. N-ar trebui să îngăduim ca problemele şi îngrijorările vieţii de fiecare zi să ne tulbure sufletul şi să ne întunece faţa. Dacă totuşi facem acest lucru, atunci totdeauna vom avea ceva care să ne tulbure şi să ne necăjească. N-ar trebui să ne complacem în griji care nu fac altceva decât să ne chinuiască şi să ne istovească, dar care nu ne ajută să suportăm încercările.
VERSETUL ZILEI
“Si nadejdea noastra pentru voi este neclintita, pentru ca stim ca, daca aveti parte de suferinte, aveti parte si de mangaiere. “(2Cor.1:7)
http://www.youtube.com/watch?v=kyB70Sll_bw&feature=related
MONICA DARAU..... ( striga catre domnul =shout to the Lord )
http://www.youtube.com/watch?v=kW8xEFwmHvk&feature=related
ANI ROGOJAN - EU NU MA TEM
http://www.youtube.com/watch?v=gZ-p0vMG5x0&feature=related
Domnul fie cu tine mereu
http://www.youtube.com/watch?v=kyB70Sll_bw&feature=related
MONICA DARAU..... ( striga catre domnul =shout to the Lord )
http://www.youtube.com/watch?v=kW8xEFwmHvk&feature=related
ANI ROGOJAN - EU NU MA TEM
http://www.youtube.com/watch?v=gZ-p0vMG5x0&feature=related
Domnul fie cu tine mereu
sâmbătă, 25 septembrie 2010
BUCURIA IN DOMNUL -1
Bucuria in Domnul/ "Calea catre Hrisos"de Ellen Whide/Editura Viata si sanatate
Copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie reprezentanţi ai Domnului Hristos, pentru a înfăţişa tuturor bunătatea şi mila lui Dumnezeu. După cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevăratul caracter al Tatălui, tot astfel şi noi trebuie să descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaşte iubirea Lui plină de milă şi bunătate. "Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume", spunea Domnul Hristos, "aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume". "Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis" (Ioan 17,18,23). Apostolul Pavel spune ucenicilor Domnului Hristos: "Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos" cunoscută şi citită de toţi oamenii" (2 Corinteni 3,3,2). Prin fiecare dintre copiii Săi Domnul Hristos trimite câte o epistolă lumii. Dacă eşti urmaş al Domnului Hristos, atunci prin tine El trimite o epistolă familiei, localităţii şi străzii unde locuieşti. Domnul Hristos locuind în tine doreşte să vorbească inimilor acelora care nu-L cunosc. Poate că ei nu citesc Sfânta Scriptură sau n-au ajuns să audă vocea Lui care le vorbeşte de pe paginile ei; poate ei nu văd dragostea lui Dumnezeu manifestată în lucrările Sale. Dar dacă eşti un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei să poată fi conduşi să înţeleagă ceva din bunătatea Lui şi să fie câştigaţi ca să-L iubească şi să-I slujească.
Creştinii sunt puşi ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Ei trebuie să reflecte lumii lumina pe care o primesc de la Hristos. Viaţa şi caracterul lor să fie astfel încât prin ei şi alţii să ajungă să aibă o concepţie dreaptă despre Hristos şi lucrarea Sa.
Dacă noi reprezentăm cum se cuvine pe Hristos, atunci noi vom face ca slujirea Sa să apară cât mai atrăgătoare, cum de fapt şi este. Creştinii care adună întunecime şi tristeţe în sufletele lor şi care murmură şi se plâng dau celorlalţi o falsă înfăţişare a lui Dumnezeu şi a vieţii creştine. Ei lasă impresia că Dumnezeu nu are plăcere să vadă pe copiii Săi fericiţi şi prin aceasta dau o mărturie falsă despre Tatăl nostru ceresc.
Satana tresaltă de bucurie atunci când poate duce pe copiii lui Dumnezeu la necredinţă şi descurajare. El găseşte plăcere în a ne vedea că am ajuns să nu ne mai încredem în Dumnezeu şi să ne îndoim de bunăvoinţa şi puterea Lui de a ne mântui. Celui rău îi face plăcere atunci când noi ajungem să credem că Dumnezeu ne vrea răul prin acţiunile providenţei în favoarea noastră. Este lucrarea lui Satana aceea de a înfăţişa pe Dumnezeu ca lipsit de orice milă şi înţelegere pentru noi, oamenii. El răstălmăceşte adevărul cu privire la Dumnezeu. El umple imaginaţia cu idei false despre Dumnezeu, şi astfel în loc să cugetăm la adevărul despre Tatăl nostru ceresc, noi înşine ocupăm prea adesea mintea noastră cu ideile false ale lui Satana şi dezonorăm pe Dumnezeu prin neîncredere în El şi murmurare împotriva Sa. Satana caută întotdeauna să facă din viaţa religioasă o viaţă plină de tristeţe. El doreşte ca ea să pară apăsătoare şi foarte grea. Atunci când creştinul, în propria sa viaţă, trăieşte o astfel de religie, el susţine prin necredinţa sa minciunile lui Satana.
Mulţi, de-a lungul vieţii, se ocupă prea mult cu greşelile, căderile şi dezamăgirile lor încât inimile le sunt pline de tristeţe şi descurajare. În timp ce mă aflam în Europa, o soră care era tocmai în această situaţie şi care ajunsese la disperare, mi-a scris, cerându-mi un cuvânt de încurajare. După ce am citit scrisoarea, în noaptea aceea am visat că mă aflam într-o grădină şi cineva care părea că este proprietarul acelei grădini mă conducea pe diferitele ei cărări. Eu culegeam flori şi mă bucuram de parfumul lor, când această soră, care mergea alături de mine, mi-a atras atenţia asupra unor tufe de mărăcini urâţi la vedere, care îi închideau drumul. Din această cauză, era amărâtă şi plângea. Ea nu mergea pe cărare urmând pe stăpânul grădinii care ne conducea, ci se mişca numai printre spini şi mărăcini. "O", se plângea ea, "nu este oare păcat că această frumoasă grădină este stricată de mărăcini?" Atunci cel ce ne călăuzea îi spuse: "Lasă mărăcinii, nu te mai ocupa de ei, pentru că ei te rănesc numai. Culege trandafiri, crini şi garoafe".
Oare n-ai avut şi momente luminoase în experienţa ta? N-ai avut oare ocazii preţioase când inima ţi-a tresăltat de bucurie răspunzând lucrării Duhului lui Dumnezeu? Când priveşti înapoi şi răsfoieşti capitolele cuprinzând experienţa vieţii tale, nu găseşti oare şi pagini plăcute? Nu cresc oare făgăduinţele lui Dumnezeu, asemenea florilor plăcut mirositoare, pretutindeni de-a lungul cărării vieţii tale? Nu vei lăsa tu oare ca frumuseţea şi dulceaţa lor suavă să-ţi umple inima de bucurie?
Spinii şi mărăcniii nu vor face decât să te rănească şi să-ţi producă durere; şi dacă îi culegi numai pe aceştia şi îi dai şi altora, atunci, pe lângă faptul că dispreţuieşti bunătatea lui Dumnezeu, nu împiedici tu oare şi pe cei din jurul tău să umble pe calea vieţii?
Nu este un lucru înţelept acela de a strânge toate amintirile neplăcute ale trecutului, cu nedreptăţile şi dezamăgirile lui, de a vorbi despre ele şi a ne lamenta din pricina lor până când ajungem copleşiţi de descurajare. Un creştin descurajat este plin numai de întuneric, excluzând din sufletul său lumina lui Dumnezeu şi aruncând o umbră asupra cărării altora.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Să adunăm laolaltă binecuvântatele asigurări ale iubirii Sale, ca să le putem avea totdeauna înaintea ochilor; Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea Sa în haina naturii omeneşti, pentru ca să poată răscumpăra pe păcătos de sub puterea lui Satana; biruinţa câştigată de El în favoarea noastră, deschizând astfel cerul înaintea oamenilor şi înfăţişând privirii noastre locul în care Dumnezeirea îşi descoperă slava; neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îi aruncase păcatul şi adus iarăşi în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecând cu bine încercarea divină prin credinţa în Mântuitorul nostru, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos şi înălţat la tronul măririi Sale : iată tablouri pe care Dumnezeu doreşte ca noi să le contemplăm.
Copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie reprezentanţi ai Domnului Hristos, pentru a înfăţişa tuturor bunătatea şi mila lui Dumnezeu. După cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevăratul caracter al Tatălui, tot astfel şi noi trebuie să descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaşte iubirea Lui plină de milă şi bunătate. "Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume", spunea Domnul Hristos, "aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume". "Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis" (Ioan 17,18,23). Apostolul Pavel spune ucenicilor Domnului Hristos: "Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos" cunoscută şi citită de toţi oamenii" (2 Corinteni 3,3,2). Prin fiecare dintre copiii Săi Domnul Hristos trimite câte o epistolă lumii. Dacă eşti urmaş al Domnului Hristos, atunci prin tine El trimite o epistolă familiei, localităţii şi străzii unde locuieşti. Domnul Hristos locuind în tine doreşte să vorbească inimilor acelora care nu-L cunosc. Poate că ei nu citesc Sfânta Scriptură sau n-au ajuns să audă vocea Lui care le vorbeşte de pe paginile ei; poate ei nu văd dragostea lui Dumnezeu manifestată în lucrările Sale. Dar dacă eşti un adevărat reprezentant al Domnului Hristos, atunci este posibil ca prin tine ei să poată fi conduşi să înţeleagă ceva din bunătatea Lui şi să fie câştigaţi ca să-L iubească şi să-I slujească.
Creştinii sunt puşi ca purtători de lumină pe calea spre ceruri. Ei trebuie să reflecte lumii lumina pe care o primesc de la Hristos. Viaţa şi caracterul lor să fie astfel încât prin ei şi alţii să ajungă să aibă o concepţie dreaptă despre Hristos şi lucrarea Sa.
Dacă noi reprezentăm cum se cuvine pe Hristos, atunci noi vom face ca slujirea Sa să apară cât mai atrăgătoare, cum de fapt şi este. Creştinii care adună întunecime şi tristeţe în sufletele lor şi care murmură şi se plâng dau celorlalţi o falsă înfăţişare a lui Dumnezeu şi a vieţii creştine. Ei lasă impresia că Dumnezeu nu are plăcere să vadă pe copiii Săi fericiţi şi prin aceasta dau o mărturie falsă despre Tatăl nostru ceresc.
Satana tresaltă de bucurie atunci când poate duce pe copiii lui Dumnezeu la necredinţă şi descurajare. El găseşte plăcere în a ne vedea că am ajuns să nu ne mai încredem în Dumnezeu şi să ne îndoim de bunăvoinţa şi puterea Lui de a ne mântui. Celui rău îi face plăcere atunci când noi ajungem să credem că Dumnezeu ne vrea răul prin acţiunile providenţei în favoarea noastră. Este lucrarea lui Satana aceea de a înfăţişa pe Dumnezeu ca lipsit de orice milă şi înţelegere pentru noi, oamenii. El răstălmăceşte adevărul cu privire la Dumnezeu. El umple imaginaţia cu idei false despre Dumnezeu, şi astfel în loc să cugetăm la adevărul despre Tatăl nostru ceresc, noi înşine ocupăm prea adesea mintea noastră cu ideile false ale lui Satana şi dezonorăm pe Dumnezeu prin neîncredere în El şi murmurare împotriva Sa. Satana caută întotdeauna să facă din viaţa religioasă o viaţă plină de tristeţe. El doreşte ca ea să pară apăsătoare şi foarte grea. Atunci când creştinul, în propria sa viaţă, trăieşte o astfel de religie, el susţine prin necredinţa sa minciunile lui Satana.
Mulţi, de-a lungul vieţii, se ocupă prea mult cu greşelile, căderile şi dezamăgirile lor încât inimile le sunt pline de tristeţe şi descurajare. În timp ce mă aflam în Europa, o soră care era tocmai în această situaţie şi care ajunsese la disperare, mi-a scris, cerându-mi un cuvânt de încurajare. După ce am citit scrisoarea, în noaptea aceea am visat că mă aflam într-o grădină şi cineva care părea că este proprietarul acelei grădini mă conducea pe diferitele ei cărări. Eu culegeam flori şi mă bucuram de parfumul lor, când această soră, care mergea alături de mine, mi-a atras atenţia asupra unor tufe de mărăcini urâţi la vedere, care îi închideau drumul. Din această cauză, era amărâtă şi plângea. Ea nu mergea pe cărare urmând pe stăpânul grădinii care ne conducea, ci se mişca numai printre spini şi mărăcini. "O", se plângea ea, "nu este oare păcat că această frumoasă grădină este stricată de mărăcini?" Atunci cel ce ne călăuzea îi spuse: "Lasă mărăcinii, nu te mai ocupa de ei, pentru că ei te rănesc numai. Culege trandafiri, crini şi garoafe".
Oare n-ai avut şi momente luminoase în experienţa ta? N-ai avut oare ocazii preţioase când inima ţi-a tresăltat de bucurie răspunzând lucrării Duhului lui Dumnezeu? Când priveşti înapoi şi răsfoieşti capitolele cuprinzând experienţa vieţii tale, nu găseşti oare şi pagini plăcute? Nu cresc oare făgăduinţele lui Dumnezeu, asemenea florilor plăcut mirositoare, pretutindeni de-a lungul cărării vieţii tale? Nu vei lăsa tu oare ca frumuseţea şi dulceaţa lor suavă să-ţi umple inima de bucurie?
Spinii şi mărăcniii nu vor face decât să te rănească şi să-ţi producă durere; şi dacă îi culegi numai pe aceştia şi îi dai şi altora, atunci, pe lângă faptul că dispreţuieşti bunătatea lui Dumnezeu, nu împiedici tu oare şi pe cei din jurul tău să umble pe calea vieţii?
Nu este un lucru înţelept acela de a strânge toate amintirile neplăcute ale trecutului, cu nedreptăţile şi dezamăgirile lui, de a vorbi despre ele şi a ne lamenta din pricina lor până când ajungem copleşiţi de descurajare. Un creştin descurajat este plin numai de întuneric, excluzând din sufletul său lumina lui Dumnezeu şi aruncând o umbră asupra cărării altora.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru tabloul luminos pe care ni l-a dat! Să adunăm laolaltă binecuvântatele asigurări ale iubirii Sale, ca să le putem avea totdeauna înaintea ochilor; Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcând divinitatea Sa în haina naturii omeneşti, pentru ca să poată răscumpăra pe păcătos de sub puterea lui Satana; biruinţa câştigată de El în favoarea noastră, deschizând astfel cerul înaintea oamenilor şi înfăţişând privirii noastre locul în care Dumnezeirea îşi descoperă slava; neamul omenesc căzut, dar ridicat din ruina în care îi aruncase păcatul şi adus iarăşi în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecând cu bine încercarea divină prin credinţa în Mântuitorul nostru, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos şi înălţat la tronul măririi Sale : iată tablouri pe care Dumnezeu doreşte ca noi să le contemplăm.
ASA AI VRUT TU...
Asa ai vrut Tu..
de Costache Ioanid
de Costache Ioanid
Daca-ntr-o tainica vreme
din lut Cineva ma facu
si daca sant om si nu vierme,
o, Doamne, asa ai vrut Tu…
Daca am grai si nu muget
sa spun ce iubesc si ce nu,
si daca am harul sa cuget,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
Daca intaia zidire
deplin in pacat se pierdu,
cand totusi mi-ai dat izbavire,o, Doamne, asa ia vrut Tu.
Iar daca voi merge odata
la Cel ce din Duh ma nascu,
voi spune de-apururea Tata
Te laud c-asa ai vrut Tu!
din lut Cineva ma facu
si daca sant om si nu vierme,
o, Doamne, asa ai vrut Tu…
Daca am grai si nu muget
sa spun ce iubesc si ce nu,
si daca am harul sa cuget,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
Daca intaia zidire
deplin in pacat se pierdu,
cand totusi mi-ai dat izbavire,o, Doamne, asa ia vrut Tu.
Daca m-ai scos din neghina,
nu viata-mi urata-Ti placu.
Nu eu am vrut iarasi lumina,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
nu viata-mi urata-Ti placu.
Nu eu am vrut iarasi lumina,
o, Doamne, asa ai vrut Tu.
la Cel ce din Duh ma nascu,
voi spune de-apururea Tata
Te laud c-asa ai vrut Tu!
VERSETELE ZILEI
"De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca.” (Mat.7:24,25)
E o Stâncă, ce de veacuri
Stă în ape, ca un far,
Adăpost oricărui suflet
Care-i dus de-al vieţii val.
Refren: Stânca mea, a mea Cetate,
Locul meu de adăpost,
Al meu sprijin în necazuri,
Este El, Isus Hristos!
Urle marea-nfuriată,
Vântul şuiere din greu,
Ca eu stau fără de teamă
Pe-a mea Stâncă veşnică.
Chiar dacă furtuna bate,
Şi e noapte-n jurul meu,
Liniştit rămân pe Stâncă,
Căci mă-ncred în Dumnezeu.
Spune, suflet dus de valuri,
E Isus şi Stânca ta?
Dacă nu, în El te-ncrede
Ca să-ţi dea mîntuirea.
E o Stâncă, ce de veacuri
Stă în ape, ca un far,
Adăpost oricărui suflet
Care-i dus de-al vieţii val.
Refren: Stânca mea, a mea Cetate,
Locul meu de adăpost,
Al meu sprijin în necazuri,
Este El, Isus Hristos!
Urle marea-nfuriată,
Vântul şuiere din greu,
Ca eu stau fără de teamă
Pe-a mea Stâncă veşnică.
Chiar dacă furtuna bate,
Şi e noapte-n jurul meu,
Liniştit rămân pe Stâncă,
Căci mă-ncred în Dumnezeu.
Spune, suflet dus de valuri,
E Isus şi Stânca ta?
Dacă nu, în El te-ncrede
Ca să-ţi dea mîntuirea.
vineri, 24 septembrie 2010
VERSETUL ZILEI
“Inainte ca sa Ma cheme, le voi raspunde; inainte ca sa ispraveasca vorba, ii voi asculta!” (Isa.65:24)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)