CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

duminică, 26 septembrie 2010

BUCURIA IN DOMNUL -2

Bucuria in Domnul/ "Calea catre Hrisos"de Ellen Whide/Editura Viata si sanatate
Când începem să punem la îndoială iubirea lui Dumnezeu şi să nu ne mai încredem în făgăduinţele Lui, atunci îl dezonorăm şi întristăm pe Duhul Său Sfânt. Cum s-ar simţi o mamă dacă copiii ei s-ar plânge tot mereu de ea, ca şi când ea n-ar fi făcut totul pentru binele lor, deşi eforturile întregii ei vieţi au fost închinate creşterii şi ajutorării lor? Dacă copiii s-ar îndoi de iubirea ei, atunci inima ei ar fi zdrobită. Cum s-ar simţi oare un părinte dacă ar fi tratat astfel de copiii săi? Cum ne priveşte oare Tatăl nostru ceresc atunci când dăm pe faţă neîncredere faţă de iubirea Lui care L-a determinat să dea pe unicul Său Fiu ca noi să trăim prin El? Apostolul Pavel scrie: "El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?" (Romani 8,32). Cu toate acestea, cât de mulţi sunt aceia care, dacă nu prin cuvintele lor, atunci prin faptele lor spun că "Domnul n-a spus lucrurile acestea pentru mine. Poate că El iubeşte pe altcineva, dar nu mă iubeşte pe mine"!
Toate acestea aduc vătămare propriului tău suflet, căci orice cuvânt de îndoială pe care îl rosteşti este o invitaţie adresată ispitelor lui Satana; el întăreşte în tine tendinţa spre îndoială şi îndepărtează de la tine pe îngerii slujitori. Când Satana te ispiteşte, nu rosti nici un cuvânt de îndoială sau tristeţe. Dacă alegi să deschizi uşa în faţa ispitelor lui, atunci mintea ţi se va umple de neîncredere şi întrebări de răzvrătire. Dacă-ţi faci cunoscut sentimentele atunci orice îndoială pe care ai exprimat-o nu numai că te va influenţa pe tine, dar va fi o sămânţă care va încolţi şi va aduce roade în viaţa altora, astfel că va fi imposibil să lupţi împotriva influenţei cuvintelor rostite de tine. Poate că vei fi în stare să te eliberezi de ispitele şi cursele lui Satana, dar alţii care au fost determinaţi la aceasta de influenţa ta poate că nu vor putea să scape de necredinţa pe care le-ai sugerat-o. Cât de important este deci ca noi să rostim numai acele cuvinte care vor da putere spirituală şi viaţă.

Îngerii ascultă cu atenţie ca să audă ce fel de mărturie dai, ce spui tu lumii despre Stăpânul tău ceresc. Conversaţia ta să-L aibă ca subiect pe El, care trăieşte ca să mijlocească pentru tine înaintea Tatălui. Când dai mâna cu un prieten, pe buzele tale şi în inima ta să fie laude la adresa lui Dumnezeu. Faptul acesta va îndrepta cugetele lui la Domnul Hristos.
Noi toţi avem de făcut faţă încercărilor; toţi avem dureri greu de suportat, ispite cărora cu greu se poate rezista. Dar nu trebuie să-ţi spui necazurile semenilor tăi, ci prezintă totul în rugăciune lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi faci ca regulă de viaţă de a nu rosti vreodată un cuvânt de îndoială sau descurajare. Poţi face foarte mult pentru iluminarea vieţii altora şi pentru susţinerea eforturilor lor prin cuvinte dătătoare de nădejde şi bucurie sfântă.
Multe suflete curajoase sunt asaltate teribil de ispite, aproape gata să se prăbuşească în conflictul lor cu sine şi cu puterile răului. Nu descuraja un astfel de suflet în lupta lui cea grea. Încurajează-l prin cuvinte de mângâiere, pline de nădejde, care să-l susţină în drumul său. În acest fel, lumina lui Hristos pornind de la tine va ilumina pe alţii. "Nici unul din noi nu trăieşte pentru sine" (Romani 14,7). Chiar fără să ne dăm seama, prin influenţa noastră alţii pot fi încurajaţi şi întăriţi, sau pot fi descurajaţi şi îndepărtaţi de la Domnul Hristos şi adevăr.
Sunt mulţi aceia care au o idee greşită despre viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Ei gândesc că El a fost lipsit de căldură şi seninătate şi că a fost neînduplecat, sever şi lipsit de bucurie. În foarte multe cazuri, întreaga experienţă creştină este influenţată de aceste vederi întunecate.
Se spune adesea despre Domnul Hristos că a plâns dar că niciodată n-a fost văzut zâmbind. În adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa, pentru că Şi-a deschis inima pentru toate durerile oamenilor. Dar deşi viaţa Sa a fost o viaţă de lepădare de sine şi umbrită de dureri şi griji, spiritul Său n-a fost însă niciodată zdrobit. Faţa Sa nu purta expresia durerii şi nemulţumirii, ci era totdeauna expresia păcii şi seninătăţii. Inima Sa era un izvor de viaţă şi oriunde mergea, ducea cu Sine odihna şi pacea, bucuria şi fericirea.

Mântuitorul nostru era de o profundă seriozitate şi de un zel intens, dar nu era niciodată întunecat şi ursuz. Viaţa acelora care îi urmează exemplul va fi plină de planuri serioase; ei vor avea o profundă înţelegere a răspunderii personale. Uşurătatea va dispărea; nu va mai fi vorba de plăceri zgomotoase şi nici de glume grosolane, căci religia Domnului Hristos aduce pacea asemenea unui râu. Ea nu stinge lumina bucuriei; nu scade amabilitatea şi nici nu întunecă faţa luminoasă şi zâmbitoare. Hristos n-a venit să I se slujească, ci să slujească; şi când iubirea Lui domneşte în inimile noastre, atunci îi vom urma exemplul.
Dacă în mintea noastră păstrăm cu precădere faptele lipsite de bunăvoinţă şi nedrepte ale altora, atunci vom găsi că este imposibil să-i iubim aşa cum Hristos ne-a iubit pe noi; dar dacă cugetele noastre se vor ocupa de iubirea minunată şi de mila Domnului Hristos manifestate faţă de noi, atunci acelaşi spirit îl vom da şi noi pe faţă în legăturile cu alţii. Trebuie să ne iubim şi să ne respectăm unii pe alţii, în ciuda greşelilor şi imperfecţiunilor pe care nu putem să nu le observăm. Atunci va fi cultivată umilinţa şi neîncrederea în sine şi se va da pe faţă o răbdătoare delicateţe faţă de greşelile altora. Aceasta va nimici în noi orice egoism şi ne va face să avem o inimă largă şi generoasă.
Psalmistul spune: "Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie" (Psalmul 37,3). "Încrede-te în Domnul". Fiecare zi îşi are poverile, grijile şi încurcăturile ei, iar când ne întâlnim, cât de gata suntem noi să vorbim despre greutăţile şi încercările noastre. Astfel lăsăm să pătrundă în inimile noastre atâtea necazuri de împrumut, atâtea temeri; dăm glas unei apăsătoare poveri de nelinişte, încât se poate crede că noi n-avem un Mântuitor iubitor şi plin de milă, gata să răspundă cererilor noastre şi să ne fie un ajutor totdeauna prezent în caz de nevoie.


Unii sunt totdeauna cuprinşi de teamă şi de griji închipuite. Ei sunt zilnic înconjuraţi de dovezile iubirii lui Dumnezeu şi în fiecare zi se bucură de bunătăţile providenţei Sale; dar ei nu iau seama la toate aceste binecuvântări. Mintea lor se ocupă continuu de ceva neplăcut, de care se tem că li s-ar putea întâmpla, sau de unele dificultăţi care în adevăr pot exista, dar care, deşi foarte mici, le orbesc ochii ca să nu vadă mulţimea lucrurilor pentru care ar trebui să fie mulţumitori lui Dumnezeu. Greutăţile pe care unii ca aceştia le întâmpină, în loc să-i apropie de Dumnezeu, singurul Izvor al ajutorului pentru ei, îi îndepărtează de El, pentru că trezesc în ei nelinişte şi murmurare.
Şi atunci este bine să fim aşa de necredincioşi? De ce să fim oare nerecunoscători şi fără încredere? Domnul Hristos este Prietenul nostru; cerul întreg este interesat în bunul nostru mers. N-ar trebui să îngăduim ca problemele şi îngrijorările vieţii de fiecare zi să ne tulbure sufletul şi să ne întunece faţa. Dacă totuşi facem acest lucru, atunci totdeauna vom avea ceva care să ne tulbure şi să ne necăjească. N-ar trebui să ne complacem în griji care nu fac altceva decât să ne chinuiască şi să ne istovească, dar care nu ne ajută să suportăm încercările.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu