CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

marți, 21 septembrie 2010

FEREASTRA VARIATIUNI PE ACEIASI TEMA


Sa ne dorim sa privim printr-o fereastra deschisa spre cer....

Conform fluxului memoriei involuntare in mintea noastra se fac conexiuni rapide pornind de la o idée sau un fapt. Pare neobisnuit si ciudat sa iti doresti sa ai o fereastra la care macar sa privesti un petec de cer, si o pasare ce se opreste macar o clipa la fereastra ta. M-a umplut de emotie articolul “Fereastra “ scris de Rodica. O multime de amintiri ma leaga de acest banal si obisnuit accesoriu al unei constructii..


Prima imagine ce imi vine in minte legat de o fereastra e cea din casa bunicilor. As numi-o “fereastra armoniei” De la fereastra casei bunicilor cu ochii uimiti priveam privelistea cu copacii care isi schimbau in functie de anotimp aspectul. In zare rasarea argintie nu departe turla bisericii. Muntele “Matu” tolanit in departare, si culorile schimbatoare ale cerului la fiecare moment al zilei bucurau inima mea de copil in timp ce in jurul meu plutea bunatatea si dragostea bunicilor. Am revenit deseori nostlgica acolo si imi place sa ma uit de la acea fereastra cu drag. “Matul” sta in continuare acolo tolanit, turla bisericii e acolo in continuare, anotimpurile vin si pleaca cu varietatea lor de culori, ceea ce lipseste e prezenta bunicilor. Totusi amintirea dragostei si bunatati lor a ramas adanc intiparita in inima mea. Prima fereastra prin care am privit lumea a fost deschisa de Dumnezeu prin bunica, si baza credintei crestine semanata in inima mea, a fost binecuvantarea ce am primit-o de la El prin ea. Privind de la fereastra aceea minuatul peisaj creat de Dumnezeu nu pot sa nu il asociez cu minunata dragoste a Domnului Isus ce a revarsat-o peste mine prin bunicii mei.









O alta imagine a unei fersestre deschise pe care as numi-o” fereastra singuratatii si asteptarii” este cea a camerei mele de la bloc. Ramaneam singura acasa cat timp mama mergea la servici. Deschideam fereastra care avea o priveliste minunata a parcului Circului. Ochii mei de copil priveau cu disperare si singuratate sa apara pe alee in departare silueta mamei . Petreceam ore in sir privind norii si oamenii ce se plimbau pe alei Ochii mamei speriati au vazut siliueta catarata pe geam si a batut fereastra in cuie. Imi amintesc ca cu dibacie scoteam cu lingurita cuiele deschideam fereastra si cand se apropia timpul cand mama trebuia sa apara inchideam fereastra si puneam cuiele proivizoriu la loc. Uneori ma apuca tristetea, mi se parea ca timpul trece enorm de greu si ma apuca disperarea si cand vedeam vreo vecina pe aleea din fata blocului ii ceream cu disperare sa o sune pe mama sa-i spuna sa vina acasa. Pana la urma mama a inteles ca trebuie sa faca ceva si am fost dusa sa locuiesc la sora ei unde prin rotatie era cineva acasa tot timpul. Ma gandesc si acum cum trebuie sa ma fi pazit Dumnezeu cu ceata lui de ingeri sa nu cad de la acea fereastra care era singura mea speranta ca nu voi mai sta singura.
Apoi a fost o perioada de cinsprezece ani cand am lucrat in “blocul de sticla” care avea ferestre mari pana in tavan si pe toata lungima biroului. Le-as spune “ferestrele cu lumina din belsug” A fost o perioada tare binecuvantata. Lucram mult, dar era o atmosfera placuta.Totdeauna mi-a placut lumina naturala . Nici o lumina artificiala nu se compara cu cea lasata de Dumnezeu. Mai cred ca lumina naturala are un efect benefic pentru sanatatea nu numai a ochilor, dar si a psihicului. Mai cred ca Dumnezeu a lasat tot ce avem nevoie si cred ca avem nevoie de lumina Lui atat la propriu cat si la figurat. Lumina Lui e cea care ne deschide “o fereastra spre cer”.
Mai sunt si ferestrele caselor noastre care permit soarelui sa intre in casele noastre. Un proverb romananesc spune ca: “unde intra soarele nu intra doctorul”. Sa lasam lumina sa intre in casele nnoastre ca balsam de sanatate. “Ferestrele sanatatii caselor noastre”
Multe locuri de munca in ziua de azi sunt facute fara iluminare naturala. Eu cred ca sunt tare ostile pentru sanatatea noastra astfel de locuri. In toamna anului trecut biroul in care lucrez eu cu inca cinci colega a fost mutat intr-un container care are ferestre . Datorita amplasarii gresite a calculatoarelor lumina batea direct pe ecrane si nu puteam sta cu jaluzelele deschise. Eu personal preferam sa ma chinui cu lumina ce batea in ecran decat cu jaluzele lasate. Acum de curand am schimbat amplasmentul si lumina nu mai bate direct in calculator si putem lasa sa intre lumna . In fata geamurilor noastre la cativa metri se afla zidul inalt al fabricii si in afara de pasarelele ce mai se aseaza ostenite pe pervazul zidului si un petec mic de iarba si buruieni nu vedem nimic. Totusi macar lumina ce patrunde ne este suficienta sa pastram legatura cu normalul. Privind pe geam poti trece cu privira mintii dincolo de zidul din fata si poti avea perspective vietii normale lasate de Dumnezeu. Dumnezeu sa ne dea puterea sa privim prin ferestrele inimilor noastre din perspectiva Lui….

Apoi sunt “ferestrele sperantei. Ferestre prin care am privit noi si prin care ii ajutam sip e altii sa priveasca. Am vazut un film recent Vada Raha ..I promise(2009) care m-a impresionat pentru ca era scos in evidenta altruismul , a da speranta celui de langa tine ajutandu-l sa priveasca printr-o fereastra a sperantei. Redau mai jos povestea pe scurt a filmului Cum a-m gasit-o pe net. De multe ori copiii vad viata dintr-o perspective mult mai normala. De altfel Domnul Isus face referire la aceasta cand spune ca: "Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. (Mat.18:3)
In acest film regizorul a redat minunat inocenta si speranta unui copil armonios impletite cu scopul de a reda nadejdea intr-un suflet zdrobit. Eu cred ca si in realitate Dumnezeu foloseste astfel de copii pentru a deschide in inimile multora “fereastra sperantei”.






“Duke Chawla's (Bobby Deol) life today can be called gratifying. Professionally, he is a successful doctor, personally an ardent lover and parent to a doting dog-Junior. Currently, Duke lives alone with Junior. He loves Pooja (Kangana Ranaut), who is career oriented like him, their marriage plans are in the offing. Duke has recently struck a deal for a dream apartment he plans to move to post marriage.
Duke's research on cancer has recently been acknowledged by the American Medical Association. Each time his colleagues ask him on how he makes difficult surgeries seem easy, his answer is always the same-he hangs on to HOPE and in turn gives his patients what most seem to have lost-HOPE.
A sudden turn of fate ends Duke's perfect world. After an accident he is paralyzed neck down. A bed becomes his boat and the hospital room his world. Nalini leaves him, friends stay away and those who want to be by his side are yelled at by Duke himself. He becomes bitter and angry at himself. Duke hates his conditions so much that he wishes he had died instead of living in a condition which is worse. A man, who was an angel to many, loses all hope himself.
Roshan (Dwij Yadav), a young boy enters his life. Known to all at the hospital Roshan is naughty and stubborn. He does what he likes. Duke hates Roshan in the first few meetings but then slowly Roshan wins over his heart. They both strike a common chord. What Duke really enjoys is the description of the view from his window that Roshan tells him. Roshan regales him with incidents of people he sees from the window, all the incidents are about people who win against odds because they remain hopeful. The whole experience of hearing the courageous tales everyday brings in light to Duke's dim aspirations. He gets motivated and inspired. Roshan and Duke become good friends. Roshan express his wish to save his sister Roshni of dying from cancer. Duke takes it upon himself to finish his research to treat Roshni. He restarts work on his research. In every low phase Roshan appears to boost his morale and motivate him.
In time, Duke gains sensation first in his hands and then in his legs. One fine day the physiotherapist tries to make him walk with the help of a walker. Regular physiotherapy given to get back his normal range and muscle power becomes effective by which Duke makes an effort to walk to the window making a neck down paralyzed person able to get back on his limbs. Near the window, he stands firmly without the help of a walker. He draws the curtains to look outside at the world which gave him hope and re-established his belief in life. Shockingly, there's no world outside, there is just a tall boundary wall outside the window. The doctor reconfirms that the wall has been there for years. Duke enquires about Roshan. The doctor tells him that it was Roshan who was suffering from cancer, not his sister and Roshan died due to cancer just a day before.
Roshan lights the candle that disperses all darkness from Duke's life. He leaves his inexhaustible will to live in Duke, so that he can finish his research and save many other Roshans. He returns to Duke what he had lost - hope.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu