CATEVA CUVINTE...

Sunt recunoscatoare Domnului Isus pentru ca exist si am calatorit pana aici, si voi calatori si mai departe doar prin dragostea si harul Sau. Tot El m-a facut constienta ca talantul ce mi l-a dat trebuie sa-l pun in negot, ca lumina Lui trebuie s-o arat si altora, iar ca hrana sa fie buna trebuie sa pun si sare. Daca tot ceea ce am primit pana acum si voi primi si de acum inainte mi-a fost mie de folos si imi va fi de folos , cu siguranta le va fi si altora.

marți, 28 septembrie 2010

AI INCERCAT SA MERGI PANA LA CAPAT?...

In urma cu ceva timp mi s-a facut o nedreptate si in loc sa ma calmez si sa strig la Domnul am cautat sa imi fac dreptate singura. Si intradevar mi s-a facut dreptate. Dar eu nu m-am simtit bine deloc. In demersul meu a fost afectata o persoana si care era cel mai putin vinovata dintre toti si la care tin mult si asta m-a durut…. Am gresit si imi pare rau nu am avut intentia sa fac rau nimanui. Faptul ca in acea ora revolta si dorinta de a mi se face dreptate a pus stapanire pe mine, m-au facut sa nu judec bine si sa nu ma gandesc daca ar exista consecinte negative si la pricipiile lui Dumnezeu. De multe ori avem rabdare si suferim nedreptatea dar nu pana la capat. Aceasta intamplare din viata mea mi-a adus aminte de o intamplare povestita de un frate, care mi-a reamintit cat e de necesar cand suntem apasati sa facem voia Domnului pana la capat si sa nu incercam sa ne oprim sau sa rezolvam lucrurile in felul lumii acesteia. Daca vom fi rabdatori pana la capat Domnul va lucra prin noi si noi vom avea bucurie. Altfel nu vom aduna decat amaraciune , tristete si regrete. Domnul sa imi ajute sa veghez pe viitor mai mult  si pe voi deasemenea sa va caluzeasca Domnul…
(fragment din “Douasprezece cosuri pline” de Watchman Nee)
Mi-aduc aminte de o intamplare cu doi frati care erau cultivatori de orez. Ogoarele lor se aflau la jumatatea dealului; mai in vale erau alte ogoare. Pe caldurile cele mari, ei scoteau apa ziua iar noaptea dormeau. Intr-o noapte pe cand dormeau ei, cutivatorii din vale au sapat o gaura in canalul de irigatie care inconjura ogoarele fratilor si au lasat toata apa sa se scurga pe ogoarele lor. A doua zi dimineata fratii au vazut ce s-a intamplat, dar nu au zis nimic.Iarasi au umplut santurile cu apa si iarasi le-a fost luata toata apa in timpul noptii. Si nici in zorii zilei urmatoare, cand au descoperit farsa rautacioasa pe care le-o jucasera aceiasi fermieri, ei nu au protestat in nici un fel. Nu erau ei oare crestini?  Si oare nu ar trebui sa fie crestinii rabdatori? Jocul acesta s-a repetat sapte nopti la rand; si sapte zile la rand fratii au suferit nedreptatea in tacere. S-ar fi putut crede ca niste crestini care au suportat sa fie tratati in acest mod zile la rand, fara sa rosteasca un cuvant de repros, cunosteau in mod sigur o bucurie fara margini.
Dar surprinzator, ei nu erau fericiti deloc, iar nefericirea lor ii apasa atat de tare , incat au venit cu problema lor inaintea unui frate care era in lucrarea Domnului. Dupa ce i-au explicat cum stateau lucrurile, l-au intrebat: “De ce oare, dupa ce am suferit aceasta nedreptate o saptamana intreaga, suntem tot nefericiti?” Acest frate avea o oarecare experienta, asa ca le-a raspuns: Sunteti nefericit pentru ca nu a-ti mers pana la capat. Ar trebui sa udati mai intai ogoarele acelor fermieri si apoi sa le udati pe ale voastre”. Ei au fost de accord sa incerce, si au plecat.
A doua si dimineata au fost in picioare mai devreme ca oricand si prima lor grija a fost sa ude ogoarele acelora care le jefuisera de atatea ori ogoarele de apa. Si s-a intamplat un lucru uimitor: cu cat trudeau mai mult pe pamantul acelora care ii neandreptatisera, cu atat deveneau mai fericiti. Cand au terminat de udat si pamantul lor, inimile lor isi gasisera odihna cu desavarsire. Dupa ce au facut asa inca doua sau trei zile, fermierii au venit sa-si ceara iertare si au adaugat:”Daca asta inseamna crestinism, atunci vrem sa auzim mai multe despre el”.
Aici putem vedea diferenta intre legea binelui si a raului  si legea vietii. Acesti frati au fost cat se poate de rabdatori: nu era bun lucru acesta? Ei au trudit pe arsita la irigarea campurilor lor de orez si, fara se se planga de loc, au suferit ca altii sa le fure apa; nu a fost lucru acesta foarte bun?  Dar atunci ce a lipsit de nu aveau pace in inima? Ce au facut a fost corect; au facut ce era bine; au facut tot ce ar fi putut sa ceara un om de la ei; dar Dumnezeu n-a fost multumit. Ei nu au avut pace in inima  pentru ca nu au facut ce le cerea viata Lui. In momentul cand au ascultat de legea Lui, in inimile lor au izvort bucuria si pacea. Cerintele vietii divine trebuie satisfacute, deci nu putem indrazni sa ne oprim inainte ca Dumnezeu sa fie multumit.
Ce spune predica de pe munte? Ce suntem noi invatati in Matei, capitolele 5-7? Nu cumva chiar acest lucru, sa nu indraznim sa ne multumim cu mai putin decat ceea ce satisface pretentiile vietii pe care Dumnezeu a pus-o  inlauntrul nostrum? Predica de pe munte nu ne invata ca, daca facem ce este bine, toate sunt in regula. Omul ar spune:”Daca te loveste cineva pe obraz, de ce sa-i intorci si pe celalalt? Deja ai atins, cu siguranta, cel mai inalt grad de rabdare, daca poti primi o asemenea insulta fara sa raspunzi la fel”.
Dar Dumnezeu spune altceva. Daca atunci cand esti lovit peste obraz, nu faci altceva decat sa-ti pleci capul si sa te indepartezi, vei descoperi ca viata launtrica nu va fi satisfacuta. Nu va exista nici un fel de satisfactie launtrica pana nu-i intorci si celalalt obraz celui care te-a lovit, ca sa faca la fel si cu acesta. Daca faci asa vei dovedi ca inlauntrul tau nu exista nici un fel de resentiment. Aceasta este calea vietii.
Multi spun ca Matei 5-7 este prea greu, ca ne depaseste. Recunosc ca asa este; ai o viata launtrica, iar aceasta viata iti spune ca, daca nu faci ce iti cere Predica de pe munte, nu vei gasi odihna. Aici e toata problema; mergi pe calea vietii sau pe calea binelui si raului?
video

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu