CATEVA ZILE FARA STRESS AUGUST 2010-5

In vizita la matusa Zamfira si unchiul Traian

Ori de cate ori am ajuns la munte negresit m-am dus invizita la matusa Zamfira. Acolo ca sa faci o vizita , apai trebuie sa mergi o doi trei kolometri ca altfel nu are farmec… Ei stau undeva pe deal si sunt mai norocosi au izvorul chiar langa curte. A fost greu anul acesta sa-i revad. I-am gasit mult mai neputinciosi si imbatraniti fata de acum in urma cu doi ani. Matusa are diabet si a fost internata la Timisoara cu ceva probleme cu inima. Cu toate ca i-am gasit in starea aceasta s-au bucurat mult sa ma vada si chiar dorea sa ma opreasca sa stau macar o noapte la ei. Cand l-am revazut pe unchiul Traian si l-am imbratisat mi-au dat lacrimile . Seamana atat de mult cu bunicul meu, doar e nepotul lui la urma urmei. E greu sa-i vezi pe cei dragi pe care ii cunosti de o viata batrani si neputinciosi. Imi amntesc ca ma duceam cu bunica la tusa Marioara, socra Zamfirei, si dupa nu mult timp aparea si o “nevasta” frumoasa cu trei prunci cu parul balai dupa ea. Desi eram mica imi era greu sa ii urmaresc pe cei trei care aveau o energie debordanta si ma gandeam pe atunci in sinea mea cum i-o fi mamei acesteia de greu. Dar copiii sau facut mari la casele lor ,iar matusa e aici in fata mea si doar ceva din sclipirea ochilor imi mai aminteste de tanara frumoasa de acum patruzeci de ani. Matusa Zamfira e si ea copilul Domnului si cu siguranta chiar daca aici nu vom avea ocazia sa ne mai intalnim prea des ne-om revedea sus in vesnicii. Desi apasata de durerea de a-i revedea atat de slabiti, vizita a fost extreme de placuta si m-am bucurat mult sa-i revad. Unchiu Traian desi la o varsta inaintata inca mai coseste pe pantele dealurilor asa de abrupte.

Comentam cu Gabi intr-o seara si ne minunam cat de saraci si munciti au fost si sunt oamenii din acele locuri de au trebuit sa munceasca pe acele rape. Noi numai ce am urcat un pic pe ele si ne dureau gleznele, dar ei o viata sa munceasca pe ele la fan. Cu siguranta Domnul le-a intarit picioarele cale cerboaicelor. Acolo pe meleagurile acelea nu puteai trai fara sa ai o vaca . Bunicul meu spunea ca vaca e “izvor” de mancare in casa. Ei si altii ca ei aveau familii numeroase si cu o vaca reuseau sa-i hraneasca pe totii. Au fost vremuri grele pentru oamenii din acele locuri. Cu toate acestea erau multumiti si nu se vaitau. M-a impresionat cat de atent era unchiul Traian cu sotia lui si cum o ajuta. O familie care stie sa fie unita si acum la varste inaintate. Domnul sa-i binecuvanteze si sa-i mangaie acum la batranete….