CANTATI DOMNULUI...
Micii mesageri ai lui Dumnezeu/Wilhem Bush
Un cantec pe peronul garii-un miner consolat
Era o dimineata cam pe la ora noua. Traversam peronul mare al garii. De mana dreapta il tineam pe baietelul meu, iar cu stanga fetita, pentru a nu fi luati de multime.
Hala mare i-a impresionat vizibil pe pustii mei. Murmurul estompat al multimii de oameni dadea un ecou confuz. Atunci cei doi s-au gandit sa incerce odata daca vocile lor rasuna tot atat de frumos in spatial acesta mare.
Zis si facut. Cand baietelul cand fetita au scos cate un chiot rasunator. Ei se bucurau regeste de succesul dorit.
Dar un chiot trece repede, si de aceea placerea era de scurta durata. Pentru a o prelungi ei au trecut la un cantec.
A inceput fetita, si baietelul cu vocea lui Sonora, i s-a alaturat:
“Nadajduieste in Domnul sufletul meu! Toate i le spune Lui. El te ajuta cu atata dragoste!”
Aceasta era bineanteles o melodie neobisnuita pentru ora noua dimineata, pe peronul garii. Daca o locomotive fluiera strident, daca un vanzator de tigari isi lauda marfa urland, daca un tanar fluiera ultimul slagar- nimeni nu-si intoarce capul.
Dar un cantec duhovnicesc! Pe peronul garii! Cantat cu ecou de doua voci luminoase de copii- asta a starnit atentia multora. Unii zambeau altii priveau stanjeniti, iar altii dadeau din cap.
Copiilor nu le pasa de toate astea; veseli ei continuau sac ante:
“Necazul nu poate fi mai mare decat Cel ce-ti vine in ajutor.”
S-a intamplat ca pe acolo sa treaca un miner. A ales acest drum de-a latul garii pentru a ajunge mai repede acasa. Cu mersul sau oboist, capul lasat in jos si umerii cazuti, pareau ca poveri nevazute ii apasau umerii- sacul sau de pe spate dovedea ca el venea din schimb.
Acum Cantarea i-a ajuns la urechi. El se opri. Grav a privit spre copii. Parea ca ar dori sa soarba in launtrul sau aceasta cantare:
“…Salveaza si sufletul meu,, O scumpe, Doamne.”
Apoi si-a continuat drumul. Dar parca mersul era altul..de parca ar fi baut apa dintr-un izvor! Si atunci mi-am dat seama ca in naivitatea lor si slabiciunea lor, copii facusera un lucru mare…
Dupa amiaza m-a vizitat un oaspete din afara. Omule, mi-a spus el, trebuie sa-ti povestesc ceva delicious. Astazi dimineata, cand am ajuns in gara principal eram un om inchis si plin de ingrijorari- multe treburi mi-au mers prost- si cum mergeam asa intristat prin gara, la urechi mi-au ajuns urmatoarele cuvinte de cantare:
“In toate furtunile, in tot necazul El te va ocroti, Credinciosul Dumnezeu.”
Acest cantec rasuna prin toata hala garii, de parca un glas din ceruri vroia sa-mi vorbeasca. Cred ca erau niste copii care cantau pe undeva. In multime nu amputut sa-i vad. Dar am aruncat toate ingrijorarile asupra Domnului meu ceresc si mi-am continuat drumul voios.
Eu insa am alergat la copii mei si i-am sarutat cu dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu