Este posibil să ajungi în mari greutăţi în activitatea ta; perspectivele poate că devin din ce în ce mai întunecate şi eşti ameninţat cu pierderi mari; nu trebuie să te descurajezi; aruncă grijile tale asupra lui Dumnezeu, rămâi calm şi plin de voie bună. Roagă-te pentru înţelepciunea de a rezolva problemelevieţii tale cu tact, prevenind astfel pierderi şi dezastre. În dreptul tău adu la îndeplinire tot ceea ce poţi pentru a avea bune rezultate. Domnul Hristos a făgăduit ajutorul Său, dar nu ne-a scutit de eforturi. Atunci când, sprijinindu-te pe Hristos : Ajutorul nostru : ai făcut tot ce ai putut, primeşte cu bucurie rezultatele.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Dar Domnul nu ne amăgeşte. El nu ne spune: "Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii". El ştie că sunt încercări şi primejdii şi Se poartă cu noi sincer şi deschis. El nu plănuieşte să scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat şi răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: "Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău". "în lume" spunea Mântuitorul, "veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 17,15; 16,33).
În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi lecţiile necesare ale încrederii în Dumnezeu. Învăţăturile acestea erau rânduite să încurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile şi au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţătură şi mângâiere. Mântuitorul îndreaptă atenţia urmaşilor Săi la păsările cerului, cum îşi ciripesc cântecele de laudă, libere de orice grijă, căci "ele nici nu seamănă, nici nu seceră". Cu toate acestea, Atotputernicul Tată ceresc Se îngrijeşte de nevoile lor. Şi Mântuitorul întreabă: "Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?" (Matei 6,26). Marele Purtător de grijă al oamenilor şi al animalelor îşi deschide mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale. Păsările cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct în cioc, dar Se îngrijeşte de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie să strângă însă singure grăunţele de care El S-a îngrijit să fie împrăştiate pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialul necesar pentru micuţele lor cuiburi. Ele trebuie să-şi hrănească puişorii. Şi ele merg cântând la lucrul lor căci "Tatăl" ceresc le hrăneşte". Şi oare "nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele"? Nu suntem noi oare închinători inteligenţi şi spirituali, de o mai mare valoare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru, Păstrătorul vieţii noastre, Cel care ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, nu Se va îngriji de toate trebuinţele noastre, dacă ne vom încrede în El?
Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la florile de pe câmp care cresc într-o bogată varietate, strălucind în simplitatea frumuseţii pe care cerescul nostru Tată le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale faţă de om. El spune: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp". Frumuseţea şi simplitatea florilor din natură întrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucită îmbrăcăminte, produs al artei şi iscusinţei omeneşti, nu se poate compara cu graţia naturală şi frumuseţea încântătoare ale florilor creaţiunii lui Dumnezeu.
Domnul Hristos întreabă: "... Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Matei 6.28.30). Dacă Dumnezeu, Artistul divin, dă frumuseţea şi varietatea culorilor unor simple flori care pier într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa? Această lecţie a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, neliniştea şi îndoielile inimii lipsite de credinţă.
Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieţii. Dar Domnul nu ne amăgeşte. El nu ne spune: "Nu vă temeţi, căci pe calea vieţii voastre nu sunt primejdii". El ştie că sunt încercări şi primejdii şi Se poartă cu noi sincer şi deschis. El nu plănuieşte să scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat şi răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: "Nu Te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău". "în lume" spunea Mântuitorul, "veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (Ioan 17,15; 16,33).
În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos a învăţat pe ucenicii Săi lecţiile necesare ale încrederii în Dumnezeu. Învăţăturile acestea erau rânduite să încurajeze pe copiii lui Dumnezeu din toate veacurile şi au ajuns până la noi, astăzi, pline de învăţătură şi mângâiere. Mântuitorul îndreaptă atenţia urmaşilor Săi la păsările cerului, cum îşi ciripesc cântecele de laudă, libere de orice grijă, căci "ele nici nu seamănă, nici nu seceră". Cu toate acestea, Atotputernicul Tată ceresc Se îngrijeşte de nevoile lor. Şi Mântuitorul întreabă: "Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?" (Matei 6,26). Marele Purtător de grijă al oamenilor şi al animalelor îşi deschide mâna şi îndestulează trebuinţele tuturor făpturilor Sale. Păsările cerului nu sunt trecute nici ele cu vederea. Dumnezeu nu le pune hrana direct în cioc, dar Se îngrijeşte de proviziile necesare nevoilor lor. Ele trebuie să strângă însă singure grăunţele de care El S-a îngrijit să fie împrăştiate pentru ele. Ele trebuie să pregătească materialul necesar pentru micuţele lor cuiburi. Ele trebuie să-şi hrănească puişorii. Şi ele merg cântând la lucrul lor căci "Tatăl" ceresc le hrăneşte". Şi oare "nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele"? Nu suntem noi oare închinători inteligenţi şi spirituali, de o mai mare valoare decât păsările cerului? Oare Creatorul nostru, Păstrătorul vieţii noastre, Cel care ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, nu Se va îngriji de toate trebuinţele noastre, dacă ne vom încrede în El?
Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la florile de pe câmp care cresc într-o bogată varietate, strălucind în simplitatea frumuseţii pe care cerescul nostru Tată le-a dat-o, ca expresie a iubirii Sale faţă de om. El spune: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp". Frumuseţea şi simplitatea florilor din natură întrec cu mult splendoarea lui Solomon. Cea mai strălucită îmbrăcăminte, produs al artei şi iscusinţei omeneşti, nu se poate compara cu graţia naturală şi frumuseţea încântătoare ale florilor creaţiunii lui Dumnezeu.
Domnul Hristos întreabă: "... Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Matei 6.28.30). Dacă Dumnezeu, Artistul divin, dă frumuseţea şi varietatea culorilor unor simple flori care pier într-o zi, cu cât mai multă grijă va avea El de aceia care sunt creaţi după chipul şi asemănarea Sa? Această lecţie a Domnului Hristos este o mustrare pentru teama, neliniştea şi îndoielile inimii lipsite de credinţă.
Dumnezeu doreşte să vadă pe toţi fiii şi fiicele Sale fericiţi, plini de pace şi ascultători. Domnul spune: "Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte". "V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină" (Ioan 14,27; 15,11).
Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică şi temporară; ea trece, şi sufletul ajunge gol şi trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie şi satisfacţie; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete şi dezamăgiri zadarnice. Chiar dacă nu gustăm plăcerile acestei vieţi, putem totuşi să fim bucuroşi privind dincolo, spre bucuria vieţii veşnice.
Dar chiar şi aici, cei credincioşi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. "Până aici Domnul ne-a ajutat" şi ne va ajuta până la sfârşit (1 Samuel 7,12). Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat faţă de noi, lacrimile pe care le-a şters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră : întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru.
Ne putem aştepta la noi greutăţi în lupta viitoare a credinţei şi vieţii, dar putem privi la cele din trecut, ca şi la cele ce vor veni şi să spunem: "Până aici ne-a ajutat Dumnezeu". "Şi puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deuteronomul 33,25). Încercările nu vor fi mai mari decât puterea care ne-a fost dată ca să le suportăm. De aceea, să punem mâna la lucru, oriunde este ceva de făcut, având încredinţarea că, orice ar veni, ne va fi dată puterea necesară, proporţională cu încercările prin care trecem.
În curând, porţile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25,34).
Atunci cei răscumpăraţi vor fi primiţi în căminul pe care Domnul Hristos îl pregăteşte pentru ei. Acolo cei cu care vor fi împreună nu vor mai fi cei răi de pe pământ, mincinoşii, idolatrii, cei necuraţi, cei lipsiţi de credinţă, ci ei vor fi laolaltă cu cei care au biruit pe Satana şi care prin harul divin şi-au format nişte caractere desăvârşite. Orice tendinţă spre păcat, orice nedesăvârşire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos şi acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. Iar frumuseţea morală, desăvârşirea caracterului Său, străluceşte în şi prin ei, întrecând cu mult strălucirea exterioară. Ei sunt fără vină înaintea înaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtaşi ai unităţii şi privilegiilor îngerilor.
Având în vedere această moştenire glorioasă care aşteaptă pe cel credincios, "ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26). El poate fi sărac şi totuşi să posede în el o valoare şi o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul răscumpărat şi eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri chiar şi pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruinţă.
Fericirea care este căutată din motive egoiste, în afara căilor datoriei, este o fericire nesigură, îndoielnică şi temporară; ea trece, şi sufletul ajunge gol şi trist; dar în slujirea lui Dumnezeu găsim bucurie şi satisfacţie; cel credincios nu este lăsat să bătătorească cărări nesigure; el nu este expus unor regrete şi dezamăgiri zadarnice. Chiar dacă nu gustăm plăcerile acestei vieţi, putem totuşi să fim bucuroşi privind dincolo, spre bucuria vieţii veşnice.
Dar chiar şi aici, cei credincioşi pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale şi mângâierea continuă a prezenţei Sale. Fiecare pas în viaţă ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate da o experienţă mai profundă a iubirii Sale şi ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. "Până aici Domnul ne-a ajutat" şi ne va ajuta până la sfârşit (1 Samuel 7,12). Să ne aducem aminte de dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat faţă de noi, lacrimile pe care le-a şters, durerile pe care le-a alinat, necazurile, temerile îndepărtate, nevoile pe care le-a satisfăcut şi binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră : întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce mai avem de întâmpinat în peregrinajul nostru.
În curând, porţile cerului vor fi deschise pentru a primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Matei 25,34).
Atunci cei răscumpăraţi vor fi primiţi în căminul pe care Domnul Hristos îl pregăteşte pentru ei. Acolo cei cu care vor fi împreună nu vor mai fi cei răi de pe pământ, mincinoşii, idolatrii, cei necuraţi, cei lipsiţi de credinţă, ci ei vor fi laolaltă cu cei care au biruit pe Satana şi care prin harul divin şi-au format nişte caractere desăvârşite. Orice tendinţă spre păcat, orice nedesăvârşire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos şi acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. Iar frumuseţea morală, desăvârşirea caracterului Său, străluceşte în şi prin ei, întrecând cu mult strălucirea exterioară. Ei sunt fără vină înaintea înaltului tron alb al lui Dumnezeu, fiind părtaşi ai unităţii şi privilegiilor îngerilor.
Având în vedere această moştenire glorioasă care aşteaptă pe cel credincios, "ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16,26). El poate fi sărac şi totuşi să posede în el o valoare şi o demnitate pe care lumea nu le poate da. Sufletul răscumpărat şi eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri chiar şi pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu