Prietena mea Rodica a scris articolul de mai jos care sper sa va placa si voua. De multe ori ea scrie cu sinceritate si cu un farmec anume multe intamplari si reflectii la viata ce o traieste. Multe din postarile sale nu numai ca mi-au placut dar de multe ori m-au si inspirit in a medita si eu la temele respective.
Lucrez la compania asta unde sint acuma, de peste 25 de ani. Am lucrat in citeva departamente dar, de prin 1994 lucrez la harti electrice. Multa responsabilitate, dar si diversitate si daca stii sa-ti organizezi lucrul, capeti o oarecare independenta.
Pe vremea cind s-au intimplat lucrurile de care va povestesc, eram parte din grupul asta de tehnicieni care primeau pachetul de hirtii si harti de la Principal si trebuiau sa treaca toate informatiile de acolo prin procesele de care era nevoie. Aveam trei orase de care aveam de grija si ma descurcam atit de bine incit jobul mi se parea floare la ureche.
Departamentul nostru avea insa probleme cu un alt departament de unde primeam anumite informatii si nimeni nu vroia sa fie el persoana care sa negocieze cu ei. Un voluntar se astepta…dar nimeni nu vroia sa se prezinte. Eu aveam suficienta senioritate peste ceilalti sa nu-mi fac probleme…si totusi, principalul meu s-a apropiat de mine si mi-a spus ca pe un compliment, ca as fi persoana care ar putea face fata situatiei.
Intr-un fel , m-am simtit flatata; dar n-am imbatrinit degeaba si mi-am dat seama ce scump o sa platesc faptul ca ma complac sa fiu periata …dar…mi-a venit o idee…cum lucram de ani de zile in mijlocul acestei sali uriase impartita in cubicule…4 pereti , un desk si un computer cu citiva cabineti si o lampa deasupra…m-am gindit ce minunat ar fi sa am o fereastra pe care sa ma pot uita afara. Lucrasem mai bine de 10 ani ca o cirtita pe sub pamint in acel cub depresant…vroiam sa imi schimbe locatia. Asa ca i-am spus sefei mele…ca daca vorbeste cu sefa ei sa-mi dea un desk linga fereastra…ma ofer sa ma ocup de pozitia aia de care se ferea toata lumea.
Sefa mea a zis ca ea nu crede ca o sa primesc loc la fereastra. Atunci, am zis eu…nici eu nu cred ca ma ofer sa iau pozitia de care am vorbit. S-a dus Elvia la sefa ei…si sefa ei m-a chemat in biroul ei. Era in mina cu un aparat de masurat si m-a intrebat cit de mult spatiu imi trebuie…De atunci lucrez linga o fereastra.
…………………….
Si acuma despre fereastra mea…E mare…un perete intreg…si nu vad mare lucru afara, dar peste cladirea de alaturi si peretele ei mohorit…vad o multime de pomi si vad mult cer. Chiar cind a plecat Elvia la pensie si i-am luat locul…am continuat sa ramin linga fereastra mea. O sa ziceti…ca nu-i mare lucru. Gresit!!! Dupa ce m-am mutat cu biroul linga fereastra, am simtit ca ma umplu de lumina, de o stare de bine…Exista atita viata si energie si veselie in lumina naturala care vine de-afara…Sa nu mai vorbesc de bucuria care o simt privind cum se unduiesc pomii in bataia vintului…cum isi schimba culoarea dupa anotimp…Vin pasari uneori si se pun pe pervazul ferestrei…si ma simt inundata de o stare de bine greu de inteles sau de descris.
Adineauri ma gindeam ca ar trebui sa am o stare de inchinare. Mi-am imaginat grandoarea Lui Dumnezeu…si apoi din instinct am cautat cu ochii afara pe fereastra ca si cind as fi vrut sa-l caut pe Dumnezeu in acel spatiu - si mi s-au oprit ochii la pomii ce frematau cu crengile ridicate in sus ca niste miini care se ridicau spre cer…le aud parca fosnetul si le ascult melodia…este o cintare de lauda pentru Dumnezeu. Imi vine parca si mie sa ma legan odata cu ei…numai ca n-am sa pot s-o fac atit de elegant niciodata. Miscarea lor descrie admiratia, freamatul lor sopteste dragostea…pozitia lor este cu siguranta una de inchinaciune. Ce mare esti Doamne si cit de putin stiu sa ma inchin tie …in duh si in adevar. Ajuta-ma sa am cel putin atitudinea unui pom…sa stau cu fata catre tine si bratele ridicate in sus…sa-ti murmur multumirile si admiratia ce ti-o port...
Pe vremea cind s-au intimplat lucrurile de care va povestesc, eram parte din grupul asta de tehnicieni care primeau pachetul de hirtii si harti de la Principal si trebuiau sa treaca toate informatiile de acolo prin procesele de care era nevoie. Aveam trei orase de care aveam de grija si ma descurcam atit de bine incit jobul mi se parea floare la ureche.
Departamentul nostru avea insa probleme cu un alt departament de unde primeam anumite informatii si nimeni nu vroia sa fie el persoana care sa negocieze cu ei. Un voluntar se astepta…dar nimeni nu vroia sa se prezinte. Eu aveam suficienta senioritate peste ceilalti sa nu-mi fac probleme…si totusi, principalul meu s-a apropiat de mine si mi-a spus ca pe un compliment, ca as fi persoana care ar putea face fata situatiei.
Intr-un fel , m-am simtit flatata; dar n-am imbatrinit degeaba si mi-am dat seama ce scump o sa platesc faptul ca ma complac sa fiu periata …dar…mi-a venit o idee…cum lucram de ani de zile in mijlocul acestei sali uriase impartita in cubicule…4 pereti , un desk si un computer cu citiva cabineti si o lampa deasupra…m-am gindit ce minunat ar fi sa am o fereastra pe care sa ma pot uita afara. Lucrasem mai bine de 10 ani ca o cirtita pe sub pamint in acel cub depresant…vroiam sa imi schimbe locatia. Asa ca i-am spus sefei mele…ca daca vorbeste cu sefa ei sa-mi dea un desk linga fereastra…ma ofer sa ma ocup de pozitia aia de care se ferea toata lumea.
Sefa mea a zis ca ea nu crede ca o sa primesc loc la fereastra. Atunci, am zis eu…nici eu nu cred ca ma ofer sa iau pozitia de care am vorbit. S-a dus Elvia la sefa ei…si sefa ei m-a chemat in biroul ei. Era in mina cu un aparat de masurat si m-a intrebat cit de mult spatiu imi trebuie…De atunci lucrez linga o fereastra.
…………………….
Si acuma despre fereastra mea…E mare…un perete intreg…si nu vad mare lucru afara, dar peste cladirea de alaturi si peretele ei mohorit…vad o multime de pomi si vad mult cer. Chiar cind a plecat Elvia la pensie si i-am luat locul…am continuat sa ramin linga fereastra mea. O sa ziceti…ca nu-i mare lucru. Gresit!!! Dupa ce m-am mutat cu biroul linga fereastra, am simtit ca ma umplu de lumina, de o stare de bine…Exista atita viata si energie si veselie in lumina naturala care vine de-afara…Sa nu mai vorbesc de bucuria care o simt privind cum se unduiesc pomii in bataia vintului…cum isi schimba culoarea dupa anotimp…Vin pasari uneori si se pun pe pervazul ferestrei…si ma simt inundata de o stare de bine greu de inteles sau de descris.
Adineauri ma gindeam ca ar trebui sa am o stare de inchinare. Mi-am imaginat grandoarea Lui Dumnezeu…si apoi din instinct am cautat cu ochii afara pe fereastra ca si cind as fi vrut sa-l caut pe Dumnezeu in acel spatiu - si mi s-au oprit ochii la pomii ce frematau cu crengile ridicate in sus ca niste miini care se ridicau spre cer…le aud parca fosnetul si le ascult melodia…este o cintare de lauda pentru Dumnezeu. Imi vine parca si mie sa ma legan odata cu ei…numai ca n-am sa pot s-o fac atit de elegant niciodata. Miscarea lor descrie admiratia, freamatul lor sopteste dragostea…pozitia lor este cu siguranta una de inchinaciune. Ce mare esti Doamne si cit de putin stiu sa ma inchin tie …in duh si in adevar. Ajuta-ma sa am cel putin atitudinea unui pom…sa stau cu fata catre tine si bratele ridicate in sus…sa-ti murmur multumirile si admiratia ce ti-o port...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu