SA FOLOSIM "CUVINTE SECRETE"...

George si punctele rosii/de Jenifere Rees Larcombe

(Copiii din parc/Editura Agape)
"In cealalta casa vecina a lui Alice locuia George. Lui Alice nu-i prea placea de George.
“Este totdeauna asa de amarat”, i-a explicat ea paznicului parcului. “Este baiatul cel mai morocanos pe care-l cunosc eu. Este vesnic nemultumit pentru vreun lucru. De aceea eu ii zic George Morocanosul:.
“De ce crezi ca este asa de trist? A intrebat-o Gary in timp ce plivea buruienile.
“Ei bine, nu are nici un motiv sa fie trist”, a raspuns Alice oarecum mirata. “Are niste parinti draguti, o sora mai mare si chiar si un iepure de casa. El pare sa vada totul in negru, si nu l-am vazut niciodata razand”.
“Poate ar trebui sa trimitem cateva “cuvinte secrete”a zis Gary. Alice stia ce voia el sa zica. In ora de copii, Gary le zicea mereu copiilor ca pot sa-I trimita lui Dumnezeu "cuvinte secrete" pe care sa nu le stie nimeni.
“Dar eu nu vreau sa trimit “cuvinte secrete” din cauza lui George”, a zis Alice, “pentru ca nu-mi place de el”.
“Poate ca ti-ar place daca Dumnezeu l-ar face vesel pe George moracanosul”, a propus Gary, deplasand roaba cativa metri mai departe.
Alice avea inca indoieli in timp ce se intorcea acasa. “Sper ca Dumnezeu Se grabeste sa-l faca repede vesel pe George morocanosul:, i-a spus ea mamei ei. “E prostut rau”.
“Am putea sa-l invitam la ceai”, a fost de parere mama ei. “Poate ca-i va face placere sa se joace cu masinutele impreuna cu Arthur. Lucrul asta o sa-l inveseleasca putin. Tu poti sa faci fursecuri, in timp ce eu o sa-i fac portretul”.
“Vai , mi-ar fi placut mult mai mult ca Dumnezeu sa-l faca vesel si fara ajutorul meu”, a zis Alice. “O sa ne punem toti vata in urechi, ca sa nu ne doara capul din cauza vaicarelior lui”.
George s-a bucurat atunci cand a fost invitat la ceai, totusi a reusit sa nu-si arate bucuria. Era foarte mandru ca o pictorita adevarata ii facea portretul, dar tot ceea ce a spus despre aceasta a fost: “Sper ca nu are nevoie de prea mult timp pentru asta. Nu-mi place sa sed asa fara sa fac nimic”.
Vizita lui George n-a fost deloc o bucurie. El n-a mancat carne de peste prajit sub forma de baghete, n-a vrut sa serveasca nici carnaciori, nici hamburgher, nici pizza, si a indraznit chiar sa spuna ca nu poate suferi fursecurile.
Creionarea portretului n-a durat decat cateva minute, si apoi Alice l-a luat pe George cu ea la joaca in parc. Mama ei picta portretul, si lucrul acesta dura mult mai mult. Nici parcul nu-i facea placere lui George. Nu-i placea sa se dea pe topogan sau in leagan. Nu voia sa se joace cu mingea, nici sa faca colibe in tufisuri. In cele din urma a cazut si si-a julit genunchiul.

“Hai acasa” a zis Alice cu o voce obosita. “O sa-ti caut un plasture”.
“Am terminat”, a strigat mama din studioul ei. “Ti-am facut doua portrete, George. Hai si spunem care seamana cel mai bine cu tine”. George s-a uitat cu atentie la primul portret, si a vazut un baiat care arata tare morocanos si posac, si care avea o privire posomarata. . Lui George nu i-a placut deloc portretul. Al doilea portret era mult mai dragut. El infatisa un baiat care zambea cu gura pana la urechi.
“Asta nu seamana deloc cu mine”,a zis George, uitandu-se spre baiatul zambitor.
“Asa este”, a zis mama. “Dar nu crezi ca ai putea arata si tu asa?”
“Cum?” a mormait George si a plecat acasa, fara sa spuna nici macar”multumesc”.
Dupa o saptamana, cand Alice a navalit in casa impreuna cu Arthur, mama lui Alice i-a iesit in intampinare in pragul usii.
“Bietul George”, a zis ea. “Acum are intr-adevar un motiv sa fie trist. Bunica lui e foarte bolnava. Mama lui trebuie sa se duca la ea si sa aiba grija de ea”.
“Da dar are si un tata”,a spus Arthur.
“Dar tatal lui trebuie sa plece in Germania intr-o calatorie de afaceri”, a zis mama lui Alice. “De aceea i-am invitat pe George si sora lui sa stea o vreme la noi”.
Alice era ingrozita.
“Imi place cand este aici Arthur” (un vecin), a zis ea, “dar pe George nu vreau sa-l vad in casa noastra”.
“O sa primesc niste bani pentru asta”, a zis mama ei, “de care o sa avem nevoie de cadourile de Craciun”.
"As fi dorit sa nu trebuiasca sa-L ajutam in felul acesta pe Dumnezeu”, a zis Alice, si arata aproape la fel de morocanoasa de George.

In ziua urmatoare a venit George si sora lui. In prima saptamana au trebuit cu totii sa rabde starea morocanoasa a lui George, si tatal lui Alice a zis: “Precis ca-i e dor de casa:.
Dupa aceea, mama n-a mai putut rezista. Ea a hotarat ca era timpul sa faca ceva pentru George.
“George”, a zis ea, “tu pana acum n-ai avut bani de buzunar, nu-i asa? Ai vrea sa ai?”
George s-a bucurat, dar nu a vrut sa arate lucrul acesta.
“De fapt in familia noastra nu se daruiesc bani de buzunar, a continuat mama. “Ei mai intai trebuie sa fie castigati”.
“N-o sa spal vasele”, a mormait George. Dar mama lui Alice i-a aratat o foaie cu puncte rosii stralucitoare.
“In fiecare zi cand nu te voi mai auzi mormaind voi lipi un punc pe calendar”, a zis ea. “Iar in duminica urmatoare, fiecare punct pentru tine se va transforma intr-un siling”.
“Iar eu iti dau un punct in plus daca razi de vreun lucru”, a adaugat tatal lui Alice.
George putea sa fie un baiat tare morocanos, dar de calculat stia sa calculeze. Ochii lui au inceput sa luceasca “As putea castiga intr-o saptamana o jumatate de lira si un siling cu aceste puncte rosii!” a spus el, si de data asta nu s-a putut impiedica sa-si arate bucuria.
“Dar trebuie sa-ti dai toata osteneala sa primesti punctele”, a zis mama lui Alice.
George a incercat si si-a dat toata silinta. N-a reusit sa rada chiar din ziua urmatoare, dar pana la baia de seara a reusit sa nu mormaie.
“Nu am nevoie de baie!” s-a vaitat el. “Nu pot sa sufar sapunul!”
Alice si-a pus mainile in urechi si a zis: “Ai ghinion. S-a dus punctul tau rosu pentru astazi”.
Ziua urmatoare era luni, cand s-a petrecut ceva atat de comic, incat chiar si George a fost nevoit sa rada. El si cu sora lui s-au dus la scoala impreuna cu Arthur si Alice. Pe drum au intalnit un om batran. Acesta avea pe cap o palarie foarte veche, pe care si-o trasese peste urechi. In maini tinea o pereche de manusi si o scrisoare.
“Am uitat unde este cutia postala”, a spus el. “Ati putea sa ma ajutati?”
“Este chiar in spatele dumneavoastra” a zis Alice, incercand din rasputeri sa nu chicoteasca.
“Ah!” a spus batranul, a varat cu grija manusile in cutia postala si a plecat spre casa. Scrisoarea o tinea tot in mana.
“Bietul batran”, a zis Alice si a fugit spre el.Dar George a izbucnit intr-un ras atat de puternic, de se tavalea in iarba. Putea fi sigur pentru astazi de castigarea unui punct rosu.
Rasul il inveselise, si n-a mai fost nici o clipa morocanos. Dar in ziua urmatoare uitase totul. Tot drumul spre scoala a fos tot prost dispus pentru ca era asa frig afara.
Tocmai cand voiau sa intre pe poarta scolii, Alice a strigat: “Ia uitati-va, acolo este Suzi!”
Suzi era cateaua cea mai urata si mai rea din parc. Ea se lua dupa toti oamenii care se temeau de ea. Dimineata se lua dupa Mark care se temea foarte mult de Suzi. Mark stia ca drumul spre scoala era acoperit de gheata, dar Suzi desigur nu stia acest lucru. Deodata cele patru labe ale ei i-au alunecat sub trupul grasut. Ea s-a rasucit in cerc fara sa se poata opri. George a ras atat de tare, ca mai tarziu abia mai stia sa socoteasca la ora de aritmetica.

“Stiti ceva?” a spus dupa cateva saptamani tatal lui Alice, “Ard de nerabdare sa vin acasa de la serviciu. Sunt atatea intamplari hazlii pe care le-ati trait in timpul zilei”.
“Nu cred ca George ar mai putea mormai acum , chiar daca ar vrea”, a zis Alice.
“Nici eu nu cred c-as mai putea”, a ras George. “Se pare ca am uitat cum vine asta”.
In ziua aceea trebuia sa se intoarca acasa mama lui George.
“Ai vrea sa iei acasa portretele pe care ti le-am facut?” a intrebat mama lui Alice. “Acum arati ca baiatul care zambeste”.
“Da-a”, a zis George taraganat, “dar cred ca o sa iau tabloul cu George cel morocanos. Daca ma simt vreodata morocanos, nu trebuie sa fac altceva decat sa ma uit la el, si o sa-mi amintesc cat de groaznic eram inainte”.
Alice a ras in sinea ei. Ea stia ca Dumnezeu auzise “cuvintele secrete”; punctele rosii il ajutasera pe george sa fie vesel.”