CATEVA ZILE FARA STRESS AUGUST 2010-2

O oaza de relaxare, Calea Zaresti, comuna Avram Iancu(continuare)

Noaptea am dormit ca un prunc in pilotele aduse de mama acolo in asternuturile spalate si aerisite de verisoara mea Gabi. Baiul cu casele de la munte in care nu sta nimeni in restul anului decat vara, e ca lucrurile capata un miros de inchis, de aceia cateva zile cand ajungi acolo trebuie sa faci un pic de curatenie si sa aerisesti zdravan. Scumpa de Gabi care a ajuns inainte a muncit cateva zile sa primeneasca totul acolo, si ma rog ca Domnul sa o rasplateasca. Gabi e aproape ca si sora mea. Am copilarit impreuna, suntem prietene de mult timp si de multe ori mi-a sarit in ajutor la vreme de necaz. Din pacate in ultimii ani desi stam in acelasi oras nu prea am reusit sa ne vedem prea des si nici pentru mult timp ca sa stam pe indelete de vorba ca odinioara. Asa ca o alta binecuvantare pe care am primit-o este si aceea ca am putut sa stau imreuna cu ea si sa vorbim aproape pe saturate. Am reusit sa stau si cu nepotul meu de vorba Ionut care este foarte inteligent si eu ii spun “cronicarul”l familiei ca a facut chiar arborele genealogic al familiei. A fost si foarte interesat de anumite pasaje din Biblie despre care am discutat din cand in cand. Unchiul meu Viorel, tatal lui Gabi, in varsta de 84 de ani, a fost instrumetist de profesie si aproape in fiecare seara isi lua fluierul si ne delecta cu diverse bucati muzicale , repertoriul fiind din cel mai divers, de la musica populara pana la cea culta.

In fiecare dimineata ne duceam prin rotatie , o zi eu o zi Gabi, la o vecina , Eva,si cumparam lapte, singura din imprejurimi care mai tine vaca, dar nu pentru mult timp caci a imbatrinit si ea si deabea se mai descurca cu mersul si nu cred ca mai poate mult sa lucreze. Minunat si placut a fost si sa putem lua masa la orice moment al zilei in gradina unde am fost ocrotiti de arsita zilei de un frasin falnic. De altfel in toate cele cinci zile cat am fost acolo nu am stat in casa decat noaptea in rest am stat numai afara, si in fiecare zi am facut cel putin cate un drum fie el si scurt ca cel din adoua zi pana la magazin. Acolo chiar si cand asezi masa, strangi masa, speli vase, aduci apa de la vale, speli rufe, sau gatesti esti in permanenta miscare intrucat din gradina in casa, in tarnat, trebuie sa uric si s a cobori sase trepte. Daca ai asezat masa si ai uitat sa aduci sare nu-i nici o probelema urici si cobori cele sase trepte,dar dupa aceia ai uitat sa cobori painea? Iara sus iara jos. Ai gatit si trebuie sa pui mancarea in frigider, cobori iarasi treptele si te duci in pivnita unde sta frigiderul. Esti la masa in gradina si mai vrei rosii si fructe, iarasi mergi pana in pivnita unde legumele si fructele stau cel mai bine sa aduci cateva. Apa nu se obtine asa usor. O iei de la vale unde unchii mei au amenajat special un jgheab sa poti umple galetile. Pana acolo mergi doua minute coborand cu vadra goala si inapoi urici cu ea plina. Dar asta e apa de spalat, pentru baut trebuie sa mergi mult mai sus pe vale pana la izvor, de unde bei o apa rece ca gheta si minunata. Asa ca pana si cele mai marunte treburi casnice te solicita sa faci miscare. Ce m-a frapat pe mine intotdeauna ca acolo lumea nu e nervoasa si nu se grabeste si face totul cu calm.

Imi amintesc ca inainte cand eram mica si chiar mai tarziu tanara fiind si mergeam la vale la jumatatea distantei dintre casa bunici si vale era casa Vetei lui Todor care acum nu mai este, s-a daramat nemaifiind locuita de multi ani, si faceam popas si la ducere si la intoarcere si stateam “de povesti” cu ea sau sora ei Iulia, si toata lumea era calma si nimanui nu i se parea ca pierde timpul . (Veta lui Todor e vecina despre care am povestit cu alta ocazie de la care ne-am dus cand eram copile si am furat renglote, dupa care m-am impiedicat in fata casei ei, imprastindu-mi-se toate prunele).Ce deosebire fata de freamatul lumii in care traim acum la oras si toata lumea e agitata si in viteza…

Vreau  sa va relatez cateva amintiri pe care mi le-am reamitit tot in aceasta vara.Bunica mea avea si pruni si meri si peri in curtea ei. Eu si verisoara mea cand am crescut mai mari , ne duceam cu galetile sa culegem fructele. Ne placea sa fim de folos si ne faceam cu zel treaba. Bunica mai venea din cand in cand sa observe cum merge treaba. Din exces de zel ne straduiam sa dam toate fructele jos din copac. Atunci bunica intervenea si ne aducea aminte sa nu culegem fructele de pe varf sa le lasam pentru pasarile cerului.

Sotul meu a sadit in urma cu multi ani in spatele casei socrului meu un cires si cativa caisi , care s-au facut mari si in care des cu copiii, mai ales in cires, ne-am urcat sa culegem si sa mancam. Mie mi-a placut tare mult sa stau in luna iunie in copac si sa simt cum adie vantul si sa culeg si sa mananc cirese. Din pacate anul trecut ciresul s-a uscat si a trebuit taiat. I-am invatat si pe copii mei sa nu culeaga de pe varf, ca acolo sa lase si pentru pasarile cerului - asa cum ma ivatase si pe mine bunica. .......................

Legat de acel cires mai am o amintire . Cand erau copiii mai mici , la mine la servici de 1 iunie se organizau petreceri pentru copii (patron era pe vremea aceea un evreu). Intr-un an au fost indemnti sa deseneze ceva - ce vor ei. Baiatul meu cel mic a desenat casa bunicului cu ciresul. Desenul lui a fost mult timp expus impreuna cu alte desene in cantina de la sediul central.

O colega de a mea a vazut desenul si stia din povestirile mele cat imi place sa ma urc in cires. A venit si mi-a spus ca a vazut ciresul in care m -am urcat, dar degeaba a incercat sa ma vada si pe mine ca nu ma vedeam - caci ma ascunsesem printre frunze.

Viata poate fi frumoasa si placuta plina de veseleie daca sti sa apreciezi ce iti da Dumnezeu si sa nu te necajesti usor la primele aparente............................

O alta intamplare care mi-a venit in minte a fost o experienta din copilarie cand impreuna cu verisoara mea, mai mare cu doi ani decat mine, am mers sa furam prune.
Bunica avea si ea pruni dar roadele erau micute si noi stiam ca vecina pe deal are niste prune mari, deosebit de gustose numite renglote. I-am spus bunicii ca vrem prune de la vecina ca sunt mai bune. Degeaba ne-a spus bunica sa ne multumim cu ce avem; noi doream renglote. Vazand ca nu o scoate la capat, ne-a sfatuit sa ne ducem sa o rugam frumos pe vecina sa ne de a voie sa culegem renglote.
Asa am facut ne-am dus la Veta si am rugat-o sa ne dea voie. Ea ne-a spus ca-i pare rau dar inca nu s-au copt si nu are rost sa le mancam necoapte ca ne fac rau. Am plecat de la ea si pentru ca noi le dadusem tarcolae pomilor si le vazusem ca multe erau coapte si cum fructul oprit e cel mai dorit de firea noastra care tinde spre pacat, ne-am dus la casa bunicii am luat doua recipiente, eu aveam un canceu cu capac, si am luat-o pe ocolite si ne-am dus la prunii vecinei si pe fuga am umplut vasele. La intoarcere am hotarat sa coboram mai repede, sa nu ocolim - si drumul ducea prin fata casei unde statea Veta proprietara prunilor. Constiente ca am facut un lucru interzis mergeam cu capul in jos si mergeam repede. Cand am ajuns in dreptul casei vecinei, eu de emotie si mai impiedicata , am cazut ... si toate prunele din canceul meu s-au risipit pe jos ; m-am ridicat le-am adunat in graba si am plecat.

Si vecina s-a rusinat ca ne-a mintit si nu ne-a zis nimic. Acasa am stat cuminti in ziua aceea nevoie mare. Dumnezeu desi eram mica mi-a dat o lectie mare atunci impiedicandu-ma. In mintea mea de copil m-am rusinat tare mult dupa isprava asta si am gandit ca daca furi Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu o sa dezvaluie lumii ce ai facut si vei fi dat de rusine.

Casa bunicii este destul de departe de vale si noi luam vadrute mici si faceam mai multe drumuri sa aducem apa. Langa vale era o poiata a Ani Pragi unde crestea multa zmeura. Binenteles ca era tentant. Bunica tot timpul ne invata sa nu luam de acolo ca acea femeie blestema rau. Bunica ne cumpara zmeura de la alte vecine care se duceau pe dealuri sa culeaga numai sa nu cumva sa ne ducem sa luam de la altii.
Pot sa spun ca nu ma mai saturam privind copacii, iarba, simtind adierea vantului, si inspirand aerul curat, si pacea si linistea ce te inconjoara. Am avut senzatia ca timpul a fost oprit in loc pentru mine sa ma pot bucura de ce minunatii a creat Bunul Dumnezeu. Totusi paradoxal acum mi se par ca au trecut prea repede….

Revenind la vara aceasta a doua zi de dimineata, mai aproape de casa am facut vreo doua vizite am gatit si am fost si eu la vale dupa apa. Totusi am fost un pic nelinistita, intru-cat acolo neavand retea la telefon, desi am luat o alta cartela, care spunea lumea ca merge in zona, nu am putut lua legatura cu copiii care urmau sa plece din tabara din Retezat de la Bradatel si sa se intoarca in Bucuresti. A fost pentru prima data cand o perioada atat de indelungata nu numai ca nu i-am vazut dar nici nu am putut lua legatura cu ei. Binenteles ca m-am rugat si i-am incredintat in mana Domnului, dar ganduri de neliniste ma tot “curtau” asa ca din cand in cand ma rugam in sinea mea si imi spuneam “All is well” doar stiu in mana cui i-am incredintat. Multumesc Prietenului meu care intodeauna cand ii incredintam ceva El e credincios si nu ne lasa sa cadem…